Thursday, October 18, 2012

Procrastinarea

A venit toamna, sau cel putin asa vreau sa cred. In Constanta temperaturile sunt inca ridicate pentru aceasta vreme, mai putin dimineata si seara cand e chiar racoare. Cu ameteala asta in gradele Celsius am prins usor si eu un pui de raceala, dar nu pare a fi ceva serios, cred ca va trece cu un ceai cald cu lamaie si miere.

Imi doresc foarte mult sa reiau scrisul pe blog. Desi am piedici interioare si imi zic ca sunt deja suficiente bloguri, iar ceea ce am eu de zis nu e asa de important, incerc sa ma gandesc ca as putea sa o fac doar pentru mine. Sa-mi scriu mie, pastrand blogul deschis. Si asta pentru ca am un motiv extrem de serios. De la o vreme ma framanta serios problema procrastinarii. Tendinta de a lasa pe maine, sau pe niciodata ceva ce imi doresc foarte mult sa fac. Inca de cand eram micuta amanam sa fac lucrurile care trebuiau facute, lucrurile pe care mi-ar fi placut sa le fac, sau lucrurile care mi-ar fi folosit sa le fac, construind cele mai ingenioase scuze pentru a amana. Citind tot mai mult pe acest subiect in ultima vreme mi-am dat seama ca, in ceea ce ma priveste, am amanat lucrurile din frica de a gresi (nevoia de perfectiune), frica de a reusi (eu sa fac ceva bun!?) si o grava confuzie intre ceea ce mi-ar face bine pe termen lung si ce imi face bine pe termen scurt. Da, e reconfortant sa tot amani redactarea unui eseu, efectuarea unei teme, sau a unui proiect care ti-ar aduce folos intr-o directie, e mai placut sa bei un ceai si sa citesti o carte, decat disconfortul de a rupe un obicei rau si a te pune pe o alta directie. Cu toate astea, termenele limite, acele zile care devin tot mai scurte inaintea unui examen, a sustinerii disertatiei, a prezentarii unui proiect, etc. pun o presiune asupra psihicului atat de mare si neplacuta incat nu stiu daca se merita sa amani atat un lucru pe care l-ai putea face. (Fac referire aici si in urmatoarele postari DOAR la acele lucruri pe care le putem face, care sunt in acord cu personalitatea noastra. Nu vad sensul de a te forta sa faci ceva ce ti-ar fi imposibil, doar in ideea ca trebuie sa rupi cercul vicios al amanarii.)




Se vede ca nu am mai scris de ceva timp, m-am intins iar pe 100 de randuri :). Ce vreau sa spun e ca m-am decis sa lupt impotriva acestui prost obicei (propriu si personal) de a amana, de a visa la ceea ce as vrea sa fac si sa nu le fac niciodata. Frunzaritul paginilor de internet fara oprire, urmaritul vietii altora pe Facebook, cititul de carti nefolositoare, dormitul peste masura nu sunt activitati atat de importante, sau cel putin nu ar trebui sa surclaseze lucrurile cu adevarat importante: zecile de proiecte lasate in aer, dorinta de a studia ceva nou, pictatul, implicarea in viata de familie, creearea unei vieti in afara calculatorului (prieteni reali, activitati reale), cultivarea vietii launtrice (lecturi de suflet, implicarea in viata religioasa, etc.), o alimentatie sanatoasa, etc. sunt cateva lucruri cu adevarat importante pe care ori le-am amanat, ori le-am facut pe sfert. Nu neg faptul ca traim vieti extrem de ocupate, unii dintre noi au un job solicitant, altii au familii numeroase si multe obligatii, dar si asa, exista o jumatate de ora intr-o zi in care putem sa facem DOAR un lucru pe care l-am amanat de mult timp.


Asa ca am sa scriu mai des aici si mai mult despre managementul TIMPULUI. Cum si ce voi face ca sa daram monstrul procrastinarii (amanarii). Am sa scriu despre idei pe care le gasesc interesante si pe care vreau sa le aplic, am sa traduc articole pe aceasta tema (deja am un numar mare de articole de acest gen) si vreau sa le aplic/experimentez si sa vad ce rezultate voi obtine. Cred ca luptand cu acest mic mare defect voi putea aduce imbunatatiri pe toate planurile in viata mea.

Dar, cu toate astea, nu am sa ma rezum doar la managmentul timpului, ci am sa mai scriu si despre alte idei si activitati.

4 comments:

  1. Pffff, parca ai fi scris despre mine, si eu am aceeasi problema. Astept cu nerabdare celelalte articole pe tema asta si nu numai.

    (Unchiul tau cum mai e?)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Alina, eu zic ca ii dam de capat :). Unchiul e bine, e tot acolo, dar e bine!

      Delete
  2. Irina, începând de mâine dimineață, în fiecare zi, fă ceva din ceea ce ți-ar plăcea să faci dar tot amâni. Nu de poimâine, de mâine! Ceva care să nu-ți dea ziua peste cap dar să te împlinească! Viața e scurtă draga mea, nici nu știi când trece. Timpul e foarte prețios, nici nu realizăm asta până când nu l-am irosit pe lucruri lipsite de importanță...Te pup!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mari, multumesc de sfat! Deja il aplic intr-o oarecare masura, sunt cateva domenii in viata mea in care am rupt cercul vicios al amanarii, dar e loc si de mai mult. Asta urmaresc de acum inainte (iar postarea asta e un fel de reminder). Te pup si eu!

      Delete