Wednesday, July 10, 2013

Crampeie de vacanta

Sunt de aproape doua saptamani intr-o tabara de pictura. Si stau si ma gandesc cum lucrurile se leaga uneori in moduri misterioase, altele decat cele la care ne-am putea gandi. Ma gandesc la lista de obiective pe care mi-am facut-o eu la inceputul anului si cum o parte din lucrurile de acolo s-au petrecut pana la urma, dar in alt mod.


Luna trecuta aveam sa cunosc un grup de tineri in mijlocul carora m-am simtit tare bine. De acolo s-a pornit chiar o directie pentru viitorul meu apropiat. Inca nu e conturat, deci am sa scriu despre acest lucru la momentul potrivit. Apoi un alt punct de pe lista mea de obiective e posibil sa se concretizeze printr-o idee prinsa in zbor, dintr-o convorbire telefonica cu un om drag.

Dar vorbesc cam vag, nu? Mai bine sa scriu despre lucrurile care exista, care sunt.

Deci sunt in tabara. Nu pot spune foarte multe, pentru ca e un eveniment public, care poate fi cautat pe net la un moment dat si n-as vrea sa se stie ce, cum. Nu e paranoia, e o limita a discretiei pe care am decis sa o iau cu acest blog inca dinainte de a-l deschide. Am cititori care ma cunosc si in viata reala, dar e suficient atat pentru moment.

Aici, in tabara ma aflu printre artisti consacrati, cu o experienta vasta in spate. Chestie care ma copleseste, dar care m-a si inspirat mult. Muschiul creativitatii mele era inactiv de ceva vreme, cu mici spasme (in)voluntare pe alocuri. Inainte sa plec ii comunicam framantarile mele prietenei care m-a adus aici si i-am zis ca e posibil sa ma fac de ras... Ea evident ca m-a incurajat sa las gandurile astea deoparte, dar realitatea o voi afla in cateva zile la expozitia finala.

Am pictat si eu, timid, dar si cu nadejde. Nadejde ca sunt in locul potrivit, ca sunt aici datorita unui plan pe care nu-l cunosc, dar care e bine trasat de Dumnezeu. Zona e frumoasa, la munte aproape, aer curat, vreme frumoasa. A plouat foarte mult timp. Sunt aici de pe 1 si incep sa dau semne ca vreau acasa. Dar asta e un semn ca trebuie sa ma axez iar si mai mult pe ACUM, pe ziua de azi, pe clipa de acum.

Ma tot gandesc la ceea ce as vrea sa fac dupa aceasta tabara, cum as vrea sa arate o zi din viata mea. Stiu ca vreau o viata linistita, stiu ca sunt un om sensibil care e usor de ranit si trebuie ori sa ma menajez, ori sa ma intaresc si mai mult. Nu ma mai regasesc in zarva mare, in mijlocul persoanelor autosuficiente. Tabara aceasta mi-a scos inca o data in evidenta faptul ca pot comunica foarte usor cu persoanele de gen masculin si cu copiii. Nu stiu ce traume sufletesti am eu, dar mi-e tare greu sa pot comunica cu o femeie, trec prin tot felul de stari, sunt lezata de orice cuvant nepotrivit, aruncat cu nepasare si ma transform intr-un copil neajutorat :). Stiu ca suna ciudat, dar asta sunt. 

Ma gandesc ca m-ar flata sa fiu si eu candva un artist recunoscut. Recunoscut nu neaparat ca faima, ci sa fiu buna intr-un domeniu si sa-l fac ca un adevarat profesionist. Dar, desi iubesc sa pictez, nu ma pot adapta la viata de atelier, sa lucrez zi si noapte cu acea cautare febrila a artistului; nu-mi plac adunarile mofturoase de artisti, nu-mi place sa beau si sa uit de mine. Imi plac oamenii veseli, sinceri si prezenti... Tot mai mult ma atrage sa pot ajuta oamenii, sa inspir, sa cunosc, sa ma joc, sa ma bucur alaturi de altii. Poate daca am sa pastrez aceasta cautare artistica in limitele bucuriei si a placerii as putea sa imbin si acest dar cu celelalte pasiuni. Daca as transforma toata lucrarea asta intr-o activitate nevrotica, epuizanta, etc. as simti nevoia s-o elimin imediat din viata mea.

Zilele aceastea am avut experienta lucrului intens. Am avut cateva zile in care am lucrat (pictat) de dimineata si pana aproape de inserat. E interesant. Timpul trece placut, cu folos. Am experimentat o intreaga paleta de stari sufletesti in fata panzelor. Si bune, si rele. De fapt m-am aflat intr-un carusel al emotiilor inca dinainte sa plec in tabara cu o saptamana. Vechi laturi din personalitatea mea au iesit la iveala si mi-au comunicat ca nu le-am rezolvat inca, ca mai e de lucru. Astept ziua in care sa pot spune ca mi-am infrant, sau macar m-am imprietenit cu cele trei mari defecte ale mele: frica, neincrederea si delasarea.

Lucrurile se desfasoara ca ata de pe o papiota in fata mea. Simt ca mi-am alimentat dorul de pictura, de creatie si sper din inima sa nu renunt cand ajung acasa. Am intrat iar in perioada cand florile si cerul si natura ma inspira si ma cheama sa le adun pe o bucatica de hartie. Dar vreau sa fac mai mult de atat. Trebuie sa-mi gasesc un drum al meu, un drum flexibil, un drum care sa inglobeze intr-un mod frumos tot ceea ce stiu sa fac bine.

Nu stiu ce sa mai spun, oricum am batut cu gratie campii pana aici :). Sper sa revin cu vesti bune in curand.

Vacanta placuta tuturor si spor maxim in toate.





3 comments:

  1. This comment has been removed by the author.

    ReplyDelete
  2. Ce frumos ai scris! Ai facut o buna introspectie dupa parerea mea si chiar vreau sa-ti spun ca multi dintre noi ne luptam cu unele neputinte ascunse bine. Ma recunosc in cateva dintre cele despre care ai scris... In rest, bucura-te de oportunitati, cunoaste oameni deosebiti, pastreaza legaturile create, picteaza ce-ti trece tie prin minte, inclusiv noaptea! Exprima-te asa cum esti tu! Sa ai vacanta frumoasa!

    ReplyDelete
  3. Să-ţi fie bine şi să creşti! :-)

    ReplyDelete