Parintii mei – sunt orfana de
mama, asa ca am sa spun ce am invatat de la tatal meu. Am invatat sa
dau intotdeauna tot ce pot cand cineva imi cere ceva, orice, sa nu
las pe nimeni cu mana intinsa. Am invatat ca doar prin multa munca
poti ajunge in varf din punct de vedere profesional. Am invatat sa
iert in aceeasi zi in care mi s-a gresit si sa nu port ranchiuna.
Locuitul in alt oras – am un
palmares amuzant de dute-vino Bucuresti-Constanta. Imediat dupa liceu
am dat la facultate in Bucuresti, dar n-am rezistat decat un an acolo.
Ruptura a fost prea puternica pentru mine. M-am intors acasa, am
facut facultatea in Constanta, apoi am plecat iar in Bucuresti pentru
3 ani (2 ani masterat si un an de munca). Din motive independente de
mine a trebuit sa ma intorc in Dobrogea mea draga in 2011. Definitiv
as vrea sa cred. Locuitul pe cont propriu, departe de casa, m-a
calit, m-a facut independenta, m-a autoeducat in aspecte cum ar fi:
a-mi gati singura, a-mi face curat singura, a-mi spala etc., deprinderi care mi-au
folosit mult cand m-am mutat la casa mea. M-a ajutat mult sa ma
formez ca om. M-a ajutat sa nu fiu rasfatata si pretentioasa etc.
Din locuitul singura - am patru
luni deja de cand locuiesc singura. Singura cuc. Am vrut atat de tare
sa ma mut, incat m-am mutat in casuta pe care o cumparasem aruncandu-ma un pic in gol. Aveam doar doi vecini, zona era/e inca nepopulata, undeva la
margine de oras, inconjurata de camp, gradini, balarii si multi caini.
O vreme n-am avut nici terasa inchisa, deci oricine putea sa vina
sa-mi bata in fereastra/usa de la living, sau poate chiar s-o sparga
si sa intre in casa. Mi-am pus nadejdea in Dumnezeu si m-am mutat
chiar si asa. M-am intarit inca o data prin decizia asta, m-am
intarit si in credinta si m-am maturizat (simt asta din plin). Si
simt ca am doborat un mit, in care credeam si eu cu tarie. Nu puteam
concepe acum 10 ani de zile, sa zic, sa fac ce am facut eu anul acesta. Sa
ma mut singura? Zborul din cuibul parintesc avea loc doar ca urmare a
unei casatorii, sau in vremuri mai moderne, in mutatul cu
iubitul/prietenul...Asa gandeam si credeam ca si eu voi face la fel. Dar n-a
fost sa fie si e foarte bine si asa, deci se poate!
Dezvoltarea si realizarea de
proiecte – sa nu te opresti in momentnul in care ai gresit.
Daca te-ai oprit, risti sa stagnezi acolo timp de luni, ani de zile.
Daca ai gresit, ia-o de la capat, sau repara ce se poate repara si
mergi mai departe.
Blog – de la blog am invatat
sa fiu mai sociabila.Constat ca modul de raportare pe care il am fata
de cititorii blogului meu, il aplic si persoanelor din viata reala,
in sensul ca incerc sa fiu mai deschisa si mai darnica cu cuvintele
bune. Am mai invatat sa-mi urmez evolutia pe un traseu, am invatat sa
fiu motivata si entuziasta. Din anumite puncte de vedere m-a
disciplinat. Mi-a format anumite gusturi. M-a ajutat sa-mi dezvolt
planuri, idei, proiecte, sa-mi ridic mingea la fileu si sa-mi creez
obiective.
De la ultima carte citita – am
invatat ca traim intr-o societate manipulata pana in cele mai mici
detalii prin caile media. Televizorul il vad ca pe un rau teribil,
concurat doar de internet (sau Facebook? :) . La televizor nu ma mai
uit de ani de zile, decat ocazional, iar asta e tot un rezultat al
locuitului departe de casa (in apartamentele unde am locuit la
Bucuresti am ales sa nu punem cablu TV si asa ne-am debarasat de
pasiunea pentru televizor). Recomand din inima cartea lui Virgiliu
Gheorghe – "Efectele televiziunii asupra mintii umane",
macar ca un alt tip de lectura, daca nu ca o carte manifest care
sigur va schimba niste vieti.
De la ultimul film pe care l-am
vazut – "La vita e bella"... ce pot spune mai mult
decat ca "Viata e frumoasa?". Dar sa dezvolt putin: am
invatat ca viata trebuie traita cu umor si voie buna, indiferent de
circumstante. Sa avem sufletul usor si mintea despovarata de ganduri,
sa facem haz de necaz in orice situatie si sa ne urmarim cele ale
sufletului cu ardoare. Chapeaux Roberto Benini!
Pierederile din viata mea –
punct spinos, din acest motiv l-am si lasat ultimul. Pierderile din
viata mea m-au calit. Poate m-au calit prea tare, pentru ca sunt in
punctul in care daca cineva pleaca din viata mea, nu mai alerg dupa
el/ea. Nu bat a doua oara la o usa care mi s-a inchis in nas, nu
plang dupa prieteni care nu ma cauta si nu ma vor cu adevarat langa
ei. Unele lucruri sunt de neinlocuit, dar altele da. Parintii spre
exemplu sunt de neinlocuit. Daca i-ai pierdut, lasa un gol pe care
nimic si nimeni nu-l va umple. Dar prietenii, obiectele,experientele
de viata pot fi inlocuite. Daca ai pierdut un obiect, il poti inlocui
oricand si asta este si (din pacate) cu unii oameni, care dintr-un
motiv sau altul ajung sa nu mai faca parte din viata ta.
Boala – boala, incercarile,
suferinta, durerea sunt ingaduite de Dumnezeu. Ele raman cu tine
atata timp cat inveti ce trebuie din ele, pana te schimbi. As putea
spune ca au o data de expirare, atata timp cat iti pui intreaga
nadejde in Dumnezeu si in ajutorul Lui netagaduit.
Voi de la ce/cine ati invatat si ce? M-as bucura sa-mi impartasiti si experienta voastra... Sau poate v-am dat o idee de o noua postare, cine stie?