Wednesday, October 30, 2013

Ce am invatat de la...

Parintii mei – sunt orfana de mama, asa ca am sa spun ce am invatat de la tatal meu. Am invatat sa dau intotdeauna tot ce pot cand cineva imi cere ceva, orice, sa nu las pe nimeni cu mana intinsa. Am invatat ca doar prin multa munca poti ajunge in varf din punct de vedere profesional. Am invatat sa iert in aceeasi zi in care mi s-a gresit si sa nu port ranchiuna.

Locuitul in alt oras – am un palmares amuzant de dute-vino Bucuresti-Constanta. Imediat dupa liceu am dat la facultate in Bucuresti, dar n-am rezistat decat un an acolo. Ruptura a fost prea puternica pentru mine. M-am intors acasa, am facut facultatea in Constanta, apoi am plecat iar in Bucuresti pentru 3 ani (2 ani masterat si un an de munca). Din motive independente de mine a trebuit sa ma intorc in Dobrogea mea draga in 2011. Definitiv as vrea sa cred. Locuitul pe cont propriu, departe de casa, m-a calit, m-a facut independenta, m-a autoeducat in aspecte cum ar fi: a-mi gati singura, a-mi face curat singura, a-mi spala etc., deprinderi care mi-au folosit mult cand m-am mutat la casa mea. M-a ajutat mult sa ma formez ca om. M-a ajutat sa nu fiu rasfatata si pretentioasa etc.

Din locuitul singura - am patru luni deja de cand locuiesc singura. Singura cuc. Am vrut atat de tare sa ma mut, incat m-am mutat in casuta pe care o cumparasem aruncandu-ma un pic in gol. Aveam doar doi vecini, zona era/e inca nepopulata, undeva la margine de oras, inconjurata de camp, gradini, balarii si multi caini. O vreme n-am avut nici terasa inchisa, deci oricine putea sa vina sa-mi bata in fereastra/usa de la living, sau poate chiar s-o sparga si sa intre in casa. Mi-am pus nadejdea in Dumnezeu si m-am mutat chiar si asa. M-am intarit inca o data prin decizia asta, m-am intarit si in credinta si m-am maturizat (simt asta din plin). Si simt ca am doborat un mit, in care credeam si eu cu tarie. Nu puteam concepe acum 10 ani de zile, sa zic, sa fac ce am facut eu anul acesta. Sa ma mut singura? Zborul din cuibul parintesc avea loc doar ca urmare a unei casatorii, sau in vremuri mai moderne, in mutatul cu iubitul/prietenul...Asa gandeam si credeam ca si eu voi face la fel. Dar n-a fost sa fie si e foarte bine si asa, deci se poate!

Dezvoltarea si realizarea de proiecte – sa nu te opresti in momentnul in care ai gresit. Daca te-ai oprit, risti sa stagnezi acolo timp de luni, ani de zile. Daca ai gresit, ia-o de la capat, sau repara ce se poate repara si mergi mai departe.

Blog – de la blog am invatat sa fiu mai sociabila.Constat ca modul de raportare pe care il am fata de cititorii blogului meu, il aplic si persoanelor din viata reala, in sensul ca incerc sa fiu mai deschisa si mai darnica cu cuvintele bune. Am mai invatat sa-mi urmez evolutia pe un traseu, am invatat sa fiu motivata si entuziasta. Din anumite puncte de vedere m-a disciplinat. Mi-a format anumite gusturi. M-a ajutat sa-mi dezvolt planuri, idei, proiecte, sa-mi ridic mingea la fileu si sa-mi creez obiective.

De la ultima carte citita – am invatat ca traim intr-o societate manipulata pana in cele mai mici detalii prin caile media. Televizorul il vad ca pe un rau teribil, concurat doar de internet (sau Facebook? :) . La televizor nu ma mai uit de ani de zile, decat ocazional, iar asta e tot un rezultat al locuitului departe de casa (in apartamentele unde am locuit la Bucuresti am ales sa nu punem cablu TV si asa ne-am debarasat de pasiunea pentru televizor). Recomand din inima cartea lui Virgiliu Gheorghe – "Efectele televiziunii asupra mintii umane", macar ca un alt tip de lectura, daca nu ca o carte manifest care sigur va schimba niste vieti.

De la ultimul film pe care l-am vazut – "La vita e bella"... ce pot spune mai mult decat ca "Viata e frumoasa?". Dar sa dezvolt putin: am invatat ca viata trebuie traita cu umor si voie buna, indiferent de circumstante. Sa avem sufletul usor si mintea despovarata de ganduri, sa facem haz de necaz in orice situatie si sa ne urmarim cele ale sufletului cu ardoare. Chapeaux Roberto Benini!

Pierederile din viata mea – punct spinos, din acest motiv l-am si lasat ultimul. Pierderile din viata mea m-au calit. Poate m-au calit prea tare, pentru ca sunt in punctul in care daca cineva pleaca din viata mea, nu mai alerg dupa el/ea. Nu bat a doua oara la o usa care mi s-a inchis in nas, nu plang dupa prieteni care nu ma cauta si nu ma vor cu adevarat langa ei. Unele lucruri sunt de neinlocuit, dar altele da. Parintii spre exemplu sunt de neinlocuit. Daca i-ai pierdut, lasa un gol pe care nimic si nimeni nu-l va umple. Dar prietenii, obiectele,experientele de viata pot fi inlocuite. Daca ai pierdut un obiect, il poti inlocui oricand si asta este si (din pacate) cu unii oameni, care dintr-un motiv sau altul ajung sa nu mai faca parte din viata ta.


Boala – boala, incercarile, suferinta, durerea sunt ingaduite de Dumnezeu. Ele raman cu tine atata timp cat inveti ce trebuie din ele, pana te schimbi. As putea spune ca au o data de expirare, atata timp cat iti pui intreaga nadejde in Dumnezeu si in ajutorul Lui netagaduit.

Voi de la ce/cine ati invatat si ce? M-as bucura sa-mi impartasiti si experienta voastra... Sau poate v-am dat o idee de o noua postare, cine stie?

12 comments:

  1. Mi-a placut mult postarea ta si te apreciez foarte mult pt ce ai scris! Maturizarea vine la fiecare sub o forma sau alta, mai greu sau mai usor cu totii trecem prin experienta asta. Important e sa iesim mai responsabili si mai intelepti! Succes in tot ce ti-au propus, sunt convinsa ca o sa se realizeze! ;)

    ReplyDelete
  2. Locul de munca - fostul loc de munca m-a obligat sa interactionez direct cu oamenii, lucru care mi-a ajutat mult in a deveni mai sociabila, mai curajoasa in a vorbi (desi nu m-am abatut foarte mult de la felul meu de a fi, dar se vede diferenta). Ai rade daca ai vedea cat de "sociabila" sunt :)), dar cand ma gandesc la cum eram inainte sunt chiar bucuroasa.

    Boala - cu siguranta m-a trezit dintr-o totala nepasare duhovniceasca.

    Moartea fulgeratoare a unui om (coleg, prieten, cunoscut), cu atat mai dramatica atunci cand e vorba de un om bun care ti-a fost drag chiar daca nu ai avut o relatie apropiata - ma aduce cu picioarele pe pamant pentru cateva zile si-mi aminteste ca sunt muritor, lucru neconstientizat in restul timpului.

    Cărtile despre sfinti, despre viata si minunile lor - simt ca imi sunt cele mai de folos; asa am ajuns sa-i indragesc pe unii sfinti fata de care simteam numai respect pana atunci.

    ReplyDelete
  3. foarte frumoasa postarea. E mare lucru sa vezi ca exista oameni care prelucreaza mental ceea ce li se intampla si trag din asta niste concluzii, devenind mai constienti de ei insisi.

    ReplyDelete
  4. Ca o ploaie de vara postarea ta, am citit-o picatura cu picatura. Asa e, uneori trebuie sa ne amintim ce am invatat din experientele noastre si mai ales de la cine, cine sunt acele persoane care au adugat o caramida solida la ceea ce suntem noi astazi. As mentiona-o pe bunica mea de la care am invatat sa fiu buna, rabdatoare desi firea imi zice altceva si mai ales sa il iubesc pe Dumnezeu.

    ReplyDelete
  5. Mi-a plăcut grozav postarea asta. Îţi mulţumesc!
    Dacă aş fi avut mai mult elan, aş fi preluat şi eu întrebarea/provocare pe blogul meu, dar cum am o stare în care nu-mi arde deloc de poveşti, mă opresc doar la a citi şi reflecta...
    Te îmbrăţişez!

    ReplyDelete
  6. Multumesc de ganduri, Ana Maria! Asa e, fiecare trecem prin diferite incercari, ideal ar fi sa invatam ce e de invatat din fiecare experienta. Mult succes si tie in toate!

    ReplyDelete
  7. Maria, multumesc ca ai impartasit cu noi si experienta ta. Si eu am gasit folositoare cartile cu vieti de sfinti... Mi-ai lipsit, sa stii :).

    ReplyDelete
  8. Irina, multumesc mult! Si iti multumesc ca ai preluat si tu ideea postarii pe blogul tau. Eu cred ca daca nu analizam un pic cele prin care trecem, riscam sa le retraim...

    ReplyDelete
  9. Ingrid, multumesc!! De fapt, va multumesc tuturor, nu ma asteptam la asa feedback!

    Bunicii sunt o comoara in viata unui copil, ma bucur ca ai avut o astfel de prezenta calda in viata ta si te-a format intr-o oarecare masura.

    Te imbratisez!

    ReplyDelete
  10. Mariana, e suficient ca ai scris aici si ma bucur ca ti-au placut putinele mele ganduri. Te imbratisez cu drag mult!!!

    ReplyDelete
  11. de la parinti am invatat sa fiu un om drept, de la bunici am invatat cum trebuie sa iubesti, job-urile m-au invatat sa fiu mult mai sociabila, calatoriile m-au invatat sa ma descurc in orice situatie; oamenii de la tara m-au invatat simplitatea si credinta puternica in Dumnezeu. Boala, pierderea celor dragi si marile necazuri m-au ocolit pana acum deci inca nu am invatat mai nimic prin suferinta, dar stiu ca vor veni si ele la timpul lor...

    ReplyDelete