Tuesday, December 15, 2015

Despre singurătate şi de ce poate fi şi acesta un stil de viaţă bun


Deşi viaţa celor fără o familie/o relaţie pare uşoară şi lipsită de nevoinţă din afara, din interior eu vă zic că nu e aşa. Îmi spăl, calc, gătesc, fac piaţa, plătesc facturi singură. Mai nou repar prize, schimb becuri, pun la loc mânerele uşilor, astup găuri, desfund scurgeri înfundate, izolez căzi... :D Îmi plâng singură de milă când mi-e rău, mă îmbărbătez singură când sunt la pământ şi mă "răsfăţ" singură prin atenţie, grijă şi consideraţie.

Am multe responsabilităţi. Casa mea care e destul de măricică (aprox.60 m pătraţi cu totul) şi care necesită oarece efort să o păstrez curată: aspiră, spală, strânge, adună, pune la loc, sortează, aruncă. Statul ăsta după mine, adică eu fac mizerie, eu mă lupt să fac curat, m-a făcut să am un respect teribil pentru orice spaţiu prin care trec.Am o maşină care îmi uşurează mult viaţa, dar de care tot eu am grijă: spălat, revizii, alimentat. Lucrez de la 8 la 16-17, alerg uneori între două locaţii de care aparţin cu munca. Mă văd cu puţinele mele prietene cât de des pot (adică săptămânal), încerc să o vizitez şi să o ajut la ce are nevoie pe singura mea mamaie (tot săptămânal). Mă străduiesc să ajung constant şi la ai mei acasă şi să-i ajut când e nevoie. Viaţa duhovnicească are şi ea un segment considerabil din timpul meu şi m-am străduit să-l rutinez (adică să fie împărţit pe ore - rugăciunea, zile – sărbătorile de peste an la care pot particia şi eu, săptămâni – săptămânal maslu şi liturghie, luni – spovedanie). În medie programul meu se termină cu totul la ora 18-19 seara. Aş mai avea atâtea de strecurat printre, multe dorinţe şi planuri care îşi asteaptă rândul. Delimitările făcute aici, simt că mă vor ajuta mult de acum înainte, plus că noul sistem de planificare a timpului cu jurnalul pe puncte (bullet journal) e o epifanie pe final de an 2015 şi început de an 2016. La vremea potrivită voi povesti despre ce e vorba.

Deocamdată puţinele mele ore libere le-am petrecut în ultima vreme pe la medici să-mi mai verific sănătatea şi încă mai am de făcut un drum la stomatolog şi unul la oftalmolog, dar slavă Domnului că sunt bine cu sănătatea!

Stilul acesta de viaţă nu l-am ales eu. Prin 2007 m-aş fi văzut azi printre copiii mei, schimbând scutece şi ducând copiii la şcoala. N-a fost să fie şi cred cu tărie că sunt pe drumul pe care trebuia să fiu, din cauza asta n-am nici un regret şi nici o frustrare. Fiecare zi din viaţa mea, realitatea vieţii mele de fapt, e construită din paşi mici pentru care eu am depus un efort mititel. Simt că Dumnezeu a pus indicatoarele pe drumul vieţii mele ca eu să fiu în secunda asta aici unde sunt acum. Privesc cu mulţumire şi încântare toate circumstanţele vieţii mele şi mă lupt să nu mă doboare oboseala, stările depresive, sentimentul inutilităţii şi al lipsei de sens. Câteodată lupta asta este acerba, dar „în lupta voastră cu păcatul nu v-aţi luptat până la sânge”, deci nu mă plâng.

Ştiu că în postarea aceasta am lăsat impresia că regret toată viaţa mea, că sunt frustrată pentru drumul pe care mă aflu. Nicidecum. Din acest motiv nici nu m-am aventurat să dau vreo explicaţie în comentarii, deşi mi-aţi lăsat multe gânduri faine, pentru că postarea în sine a fost o rememorare a tuturor traseelor pe care le puteam lua în viaţă, dar care n-au fost să fie dintr-un motiv sau altul..

Pe final de an pot spune că mă simt chiar foarte împlinită. Mă simt aptă pentru viaţă, mă simt aptă pentru orice schimbare care s-ar produce. Ştiu că am resursele necesare să reuşesc, ştiu că sunt o luptătoare, ştiu că mă ghidează dorinţa de a mă schimba şi de a-mi şlefui felul de a fi spre bine în fiecare zi. Vreau să fac multe, am multe planuri şi o dorinţă puternică de a munci...

Deci, ca să nu o mai lungesc prea mult: există nevoinţă şi multă voinţă şi în viaţa celor care nu s-au pus încă pe un drum în viaţă. Pentru că, până la urmă, drumul pe care suntem e drumul vieţii noastre., iar fiecare "trebuie" e dat de societatea în care trăim şi ritmurile ei, care, UNEORI, nu coincid cu ritmurile noastre lăuntrice. Deci să facem din drumul vieţii noastre unul demn de amintit la finalul vieţii, zic!

5 comments:

  1. Sunt foarte curioasa de bullet journal!
    Nici eu nu am copii si la anul fac 39 ani..asa s-a intamplat si cred ca pana la urma a fost mai bine ca s-a intamplat asa pentru ca am avut momente cand nu m-am putut ingriji pe mine daramite sa am grija de un copil.
    Este bine ca te simti apta, luptatoare si ca stii ca ai resurse, daca ai incredere in tine poti depasi obstacolele.
    Un drum in viata nu inseamna doar a avea un barbat alaturi, si poate suna a cliseu dar decat un barbat cum o fi mai bine singura.
    Tu esti o persoana inteligenta si sensibila, sunt convinsa ca la un moment dat vei gasi jumatatea.
    Te pup!

    ReplyDelete
    Replies
    1. E simplu tipul asta de planificare, dar vreau sa-i mai acord un pic de timp si apoi trag o concluzie.

      Sa stii ca am multe prietene in afara "normelor"...adica necasatorite, sau fara copii... si e clar ca n-a fost sa fie, dar nu stii niciodata ce-ti aduce clipa... Si fix cum ai zis, decat "ce o fi" mai bine deloc, nu exista perfectiune la nimeni, dar sa faci un ideal din casatorie mi se pare o chestie la care nu pot accede. :)

      Delete
  2. fiecare om are o cruce, indiferent de tipul de viata pe care il duce. Problema e atunci cand ni se pare ca peste gard iarba e mai verde :)). Casatoria are greutatile si durerile ei, singuratatea la fel, ca sa nu mai zic Doamne fereste! vaduvia sau divortul,cand poti sa ramai fara sprijinul barbatului, dar cu copii de care sa ai grija (asta mi se pare cel mai greu din toate).Cred ca important e sa-ti gasesti echilibrul, sa-ti gasesti multumirea si fericirea interioara, in orice situatie ai fi.Sa traiesti frumos, indiferent de imprejurari.Asa cum fiecare situatie are greutati specifice, pe de alta parte are si bucurii, numai sa vremsa le traim.Unii sunt asa de cuprinsi de amaraciune si nemultumire pentru situatia lor, ca nu mai reusesc sa se bucure de nimic.Li separe ca in alte imprejurari de viata le-ar fi fost mai bine, dar sunt sigura ca nemultumitul, orice ar avea si oricum i s-ar schimba viata, tot nefericit e.

    ReplyDelete
  3. Ma bucur mult sa ”trec” din cand in cand pe la tine. Imi place cum scrii, ce scrii, imi place viata ta simpla. Bucurie in toate!

    ReplyDelete