Monday, March 28, 2016

Diverse...

Aş avea multe de scris şi doar cam 30 de minute la dispoziţie pentru asta. Cam aşa s-a derulat luna asta pentru mine, pe repede-înainte cu muncă multă, activităţi şi pe week-end, întâlniri, bagaje multe (cumpărături, haine mutate de colo-colo, materialele pentru ateliere etc.), somn puţin. Dar mai bine să le iau punctual, ca să-mi fie şi mie mai uşor de înşirat:

  • la job e ok, îmi place mult să lucrez cu copiii, deşi e un teren sensibil. În ceea ce mă priveşte, dacă nu-s suficient de odihnită, sau nu am grijă să-mi aprind în interior motoraşele (să am sufletul în pace, să mă simt bine fizic prin alimentaţie şi mişcare, să am o stare de entuziasm etc.) iese un fiasco fiecare întâlnire cu copiii. Totodată, dacă primesc buşituri din alte direcţii şi-mi pierd pacea, nu mai am răbdare cu ei. E ciudat, dar trebuie să urmăresc traseul ăsta sufletesc spre binele meu şi spre binele a ceea ce fac. În rest doar bucurie... să-i vezi cum aleargă cu bucurie după tine pe hol strigând "teacher, teacher", cum te iau în braţe etc. e bucuria supremă pentru mine.
  • ieri, la serbarea celor mici, m-am pierdut şi emoţionat când am văzut că părinţii îi luaseră şi lui "teacher" un buchet cu flori, o cutie cu bomboane Bucuria şi o primulă galbenă. Mai târziu am primit şi de la clasa pregătitoare o yucca mititică. Momentul a fost priceless, mi-a mângâiat sufletul.
  • că tot am menţionat de bomboanele Bucuria. Vă rog, NU le încercaţi. NU LE ÎNCERCAŢI. Dau dependeţă. Şi mai au şi "n" sortimente "vegane" - fără nimic animal în ele, adicătelea de post. Jale!
  • că tot vorbesc de jale şi de dependeţe, am fost zilele trecute pentru prima oară la Starbucks în Maritimo. Deşi s-a deschis de multă vreme şi a fost mare nebunie acolo, pentru că e un fel de "must have" în materie de hipstereală, eu n-am ajuns acolo până alaltăieri, deşi am vrut. Iar pentru o cafegioaică cum sunt eu, să beau din cafeaua aia bună a fost...dragoste la prima degustare. Ca să nu mai zic că fac orice sortiment care ar fi cu lapte cu lapte vegetal. Cafe latte cu lapte de soia? Mda...
  • ieri am fost pentru prima oară la un local din Constanţa cu mâncare vegetariană şi vegană. Ştiam de mult de el, de la deschidere, pentru că îi cunosc personal pe proprietari, dar la cât de comodă sunt eu, nu ajunsesem încă acolo. Ieri am ajuns cu ocazia zilei unei rude şi a fost dragoste la prima vedere, dar şi la prima degustare. Preparate numai din seminţe, fructe, legume... un deliciu. Dar despre Pur&Simplu, că aşa se numeşte acest loc, vreau să scriu separat într-o altă postare viitoare :).
  • aștept luna mai cu nerăbdare, să mă mai eliberez și eu un pic și să mai am în program și altceva decât somn, muncă și drumuri :).
Pentru că e sâmbătă deja și această postare a fost începută sâmbătă, îi dau drumul așa cum e ea acum :).

Gânduri bune de la mare vă trimit tuturor!

Tuesday, March 15, 2016

Lucruri la care am spus da în ultima vreme...

Așa cum ziceam ieri, mi-am propus, sau poate așa s-a legat, să fiu ca o frunză pe cursul unei ape curgatoare. Vreau să-mi ies din zona de confort zicând ”da” în fața vieții. Acest ”da” se îmbină frumos cu ”trăiește” - cuvântul meu pentru anul 2016.



La ce am spus da în ultima vreme, zdruncinându-mi culcușul din paie de aur:
  • am spus da la oferta de a prelua orele de engleză și after-school-ul de la ciclul preșcolar din școala unde lucrez ca administrator. Asta înseamnă și mai mult de lucru și un program care se termină dupa ora 17 în școala și târziu în noapte cu planificările pentru engleză. 
  • am spus da unei idei încolțite în mine, care a prins teren printr-un context de împrejurări. Mai exact o dată pe săptămână țin un atelier de creație gratis la o biserică din oraș.
  • am devenit reprezentant Avon. Foloseam de ceva vreme aceste produse și pe data de 14 februarie am primit un catalog Avon în fața la City Mall, am participat și la o tombolă unde am ”câștigat” ceva. În final mi-am dat seama că a fost o strategie de a înscrie noi distribuitori a reprezentatului respectiv, dar vă zic că m-a prins și pe mine ideea :). 
Nu vă zic ce flux de idei s-a extins din aceste noi activități, ce spații flexibile găsesc în mine, ce bucurie să găsesc informații și domenii noi, să găsesc colțurile tăioase din mine și să mă gândesc cum să le rezolv cât mai bine...

Ce să zic? Fie mie!

Monday, March 14, 2016

De ce mie? Fie mie!

N-am mai scris de multă vreme aici, deşi mi-am dorit din tot sufletul. Ba n-am avut când, ba n-am avut ce, ba n-am avut stare când am avut ce să zic, ba şi ba şi ba.



Azi însă am să scriu câteva rânduri, pentru că mă bântuie iar tema mea preferată: eu şi părerea mea de sine (proastă).

Am primit multe laude în ultima vreme. De la directoarea şcolii în care lucrez: să am mai multă încredere în mine. De la o persoană recent cunoscută, că-s un om serios şi fac ce zic şi că apreciează acest lucru. De la şeful meu mare, că am o "căpoşenie bună" şi că reuşesc în ce-mi propun şi că are încredere să-mi dea o responsabilitate mai mare la job. De la o prietenă, că-s un model pentru îndurarea şi depăşirea suferinţei doliului...

Însă eu sunt acest om, acest amestec de om capabil, dar neîncrezător în el însuşi. Om care merge înainte doar pe încrederea pe care alţii i-au acordat-o. Un om singur în lupta lui, care se simte uneori părăsit până şi de Dumnezeu. Un om care pendulează între totul sau nimic, între profunzimi nebănuite şi superficialităţi colosale, între idealuri şi dorinţe meschine, între devenire şi complacere, între sens şi non-sens, între inerţie şi acţiune determinată, între putere şi slăbiciune, între curaj şi frică paralizantă, între a fugi de cele mai dureroase realităţi şi a le înfrunta cu seninătate şi curaj. Un om prins între "de ce mie?" şi "fie mie!".

Îmi doresc, şi aș vrea să cred ca mi-a şi reusit în ultima vreme, să nu mai stau cu lupa pe mine. Pentru asta m-a ajutat munca, atenţia direcţionată spre altceva. Dar apoi mă întreb, nu e asta fuga de mine? Nici nu mai ştiu, nici nu mai contează. Mă uit ca la un film în care cărămizile vieţii mele cad una câte una la construcţia şi devenirea mea. Le accept, le integrez mie, nu mă mai întreb. Mă las consumată de alţii, mă las prinsă în tot ce mi se cere, spun "da" la tot ce vine, cu gândul că în dansul vieţii se vor ivi şi înfăpturiea dorinţelor mele cele mai ascunse. Cândva! Dacă eu cred ca Dumnezeu se îngrijeşte de tot ce înseamnă viaţa mea, măcar raţional!, de ce să-mi mai pun atâtea întrebări? 

Acest "fie mie!" fără să mai opun rezistenţă, mi-a dat şi mai multă energie, mai mult curaj. Nu mă mai gâdesc că lucrurile trebuiesc făcute perfect, ci că lucrurile trebuiesc făcute. Doar în timp câştigi perfecţiunea. Şi până la urma, ce e perfect şi să fi ieşit din mâna omului? Nimic. Perfecţiunea e doar în mâna Creatorului.

Sper ca această perioadă a postului mare să fie un nou prilej de introspecție interioară bine poziționată, o ocazie de a pune început bun în cele folositoare...