Monday, March 14, 2016

De ce mie? Fie mie!

N-am mai scris de multă vreme aici, deşi mi-am dorit din tot sufletul. Ba n-am avut când, ba n-am avut ce, ba n-am avut stare când am avut ce să zic, ba şi ba şi ba.



Azi însă am să scriu câteva rânduri, pentru că mă bântuie iar tema mea preferată: eu şi părerea mea de sine (proastă).

Am primit multe laude în ultima vreme. De la directoarea şcolii în care lucrez: să am mai multă încredere în mine. De la o persoană recent cunoscută, că-s un om serios şi fac ce zic şi că apreciează acest lucru. De la şeful meu mare, că am o "căpoşenie bună" şi că reuşesc în ce-mi propun şi că are încredere să-mi dea o responsabilitate mai mare la job. De la o prietenă, că-s un model pentru îndurarea şi depăşirea suferinţei doliului...

Însă eu sunt acest om, acest amestec de om capabil, dar neîncrezător în el însuşi. Om care merge înainte doar pe încrederea pe care alţii i-au acordat-o. Un om singur în lupta lui, care se simte uneori părăsit până şi de Dumnezeu. Un om care pendulează între totul sau nimic, între profunzimi nebănuite şi superficialităţi colosale, între idealuri şi dorinţe meschine, între devenire şi complacere, între sens şi non-sens, între inerţie şi acţiune determinată, între putere şi slăbiciune, între curaj şi frică paralizantă, între a fugi de cele mai dureroase realităţi şi a le înfrunta cu seninătate şi curaj. Un om prins între "de ce mie?" şi "fie mie!".

Îmi doresc, şi aș vrea să cred ca mi-a şi reusit în ultima vreme, să nu mai stau cu lupa pe mine. Pentru asta m-a ajutat munca, atenţia direcţionată spre altceva. Dar apoi mă întreb, nu e asta fuga de mine? Nici nu mai ştiu, nici nu mai contează. Mă uit ca la un film în care cărămizile vieţii mele cad una câte una la construcţia şi devenirea mea. Le accept, le integrez mie, nu mă mai întreb. Mă las consumată de alţii, mă las prinsă în tot ce mi se cere, spun "da" la tot ce vine, cu gândul că în dansul vieţii se vor ivi şi înfăpturiea dorinţelor mele cele mai ascunse. Cândva! Dacă eu cred ca Dumnezeu se îngrijeşte de tot ce înseamnă viaţa mea, măcar raţional!, de ce să-mi mai pun atâtea întrebări? 

Acest "fie mie!" fără să mai opun rezistenţă, mi-a dat şi mai multă energie, mai mult curaj. Nu mă mai gâdesc că lucrurile trebuiesc făcute perfect, ci că lucrurile trebuiesc făcute. Doar în timp câştigi perfecţiunea. Şi până la urma, ce e perfect şi să fi ieşit din mâna omului? Nimic. Perfecţiunea e doar în mâna Creatorului.

Sper ca această perioadă a postului mare să fie un nou prilej de introspecție interioară bine poziționată, o ocazie de a pune început bun în cele folositoare...



2 comments:

  1. Offf! Cat de bine cunosc si eu aceste sentimente care te incearca pe tine acum...
    Am trecut si mai trec uneori si eu prin asemenea momente si cu siguranta nu suntem singurele!
    Mergi pe mana Lui!!! Toate sunt cu un scop in lumea asta! Curaj! Te imbratisez!
    Post cu folos!

    ReplyDelete
  2. esti un om. Toti avem momentele noastre de neincredere si indecizie. Uneori momentele astea dureaza ani.
    Ti pup! Un post cu folos si plin de ganduri bune.

    ReplyDelete