Thursday, April 14, 2016

Schimbări

Anul acesta l-am simţit încă înainte să înceapă ca un an al schimbărilor, al noutăţilor, al lucrurilor pe care le voi face diferit.

Însă mie mereu mi-e frică să mă gândesc la schimbare şi la ceea ce pot face eu. De ce? Pentru că mă cunosc, pentru că mă ştiu până în adâncurile cele mai ascunse ale fiinţei mele. Şi e greu să te priveşti aşa când ochii cu care te priveşti sunt îmbibaţi de ură şi răutate. Dar!

Unul din lucrurile învăţate în ultima vreme e că nimeni nu mă priveşte aşa în afară de mine. Nimeni. Nici părinţii, care au făcut şi ei ce au putut cu mine, nici Dumnezeu care mă iubeşte cu o iubire nebună, care m-a făcut, mă ştie, mă vrea şi mă pazeşte cu cea mai deplină iubire şi grijă. Atunci dacă nimeni nu mă priveşte aşa, nici o instanţă omenească şi nici vreo instanţă divină, eu ce am cu mine?

Am început să-mi tolerez căderile şi scăderile. Oricâtă armată vreau eu să fac cu mine, eu am nevoie de iubire. Societatea are nevoie de iubire. Lumea, aproapele, rudele, prietenii, colegii mei au nevoie de iubire si de bunătate. Şi chiar dacă n-o am, n-o simt palpabil, mă pot chinui s-o dau. Mie şi altora, pentru că am învăţat de la părintele Nicolae Steinhardt că dăruind vei dobândi.



Sursă foto Google

Deci mi-e frică să vorbesc de schimbare, că mi-e teamă să nu cad iar în vechile obişnuinţe, să nu întrerup avântul meu spre bine şi spre nou. Apoi îmi aduc aminte de argumentul notat mai sus. Dacă nimeni nu mă judecă, nici Dumnezeu, eu de ce să nu-mi accept şi căderile şi scăderile?

Că am fost rea azi, so what?, pot fi bună pe mai departe. Că n-am făcut binele posibil acum, so what?, îl pot alege în secunda următoare. Că nu m-am ţinut de un plan, so what?, bine că l-am început, formulat, dorit, exprimat, experimentat... îl iau de la capăt!

Câtă vreme încă trăim, respirăm, existăm, avem şansa de a o lua de la capăt.

Există o expresie în ortodoxie care îmi place mult mie: să punem început bun. Adică să o luam secundă de secundă cu un nou început, cu un bun început, să reluăm cele bune, cele dorite de noi şi de fiinţa noastră.

Mă gândeam odată că cea mai buna dezvoltare personală eu am trăit-o în biserica ortodoxă. Acest suflu mereu nou, deşi totul pare rigid, monoton şi egal în cultul liturgic, e îmbibat de prospeţime...

Postul acesta a fost cu mari încercări, poate cel mai greu post, cu multe lovituri din toate direcţiile, cu multe căderi din partea mea pe plan de judecată şi neînţelegere şi neacceptare al apropiaţilor, dar şi cu mari bucurii şi înţelegeri. Spre exemplu, dupa mulţi, mulţi ani am reuşit să mă dezbrac de o vinovăţie patologică pe care o resimţeam faţă de cineva din familie. A fost eliberator. S-a întâmplat aşa dintr-o dată, mergând pe drum şi dând un telefon în care am zis că fac şi eu ce pot şi asta e!

Apoi curăţirea asta trupească prin post, e primul post în care n-am mai mâncat pe săturate, în care mi-a fost suficient o salată, sau ceva fiert, sau alte chestii foarte simple... Nu vreau să o zic ca pe vreun triumf personal, ci ca să arăt înţelepciunea tradiţiei pusă în aceste perioade de post. Mă simţeam tot mai oribil după ieşirea dintr-o iarnă cu carne şi alimente grele, cu dulciuri mâncate la kilogram, cu KFC şi alte ieşiri prin oraş... Nu mă mai suportam... Acum parcă toate s-au reglat: somn, energie, optimism, putere de muncă, mai puţini nervi :). Ador să-mi fac o salată, sau să mănânc ceva cu legume.

Deci să zicem că o primă schimbare ar fi asta cu mâncarea. Să vedem ce va fi din mai încolo, dar fiind vară, sigur nu voi mâncă aşa cum am făcut-o iarna.



Sursă foto Pinterest

O a doua schimbare a fost o dorinţă foarte puternică de a mea de a merge pe jos. Citisem un articol şi mi-am dat seama că de unde locuiesc acum aş putea merge măcar o parte din drum pe jos spre muncă. Am tot găsit motive câteva zile la rând să mă duc tot cu maşina, până într-o zi când m-am trezit, m-am îmbrăcat, mi-am pus în picioare adidaşii şi am mers pe jos până la o staţie de autobuz mai îndepărtată, am mers vreo 4 staţii cu autobuzul, apoi iar pe jos încă o bucată din drum. E grozav, n-am cuvinte să zic cât de energizată m-am simţit. Azi chiar mi-am luat la pachet pantofii mai eleganţi, pentru că nu mă simt ok în adidaşi la job. Ca să nu zic că am şi discount de 50% la abonamentele pe RATC fiind angajat al unei şcoli :).

O altă schimbare e tare sensibilă. Ştiti nebunia mea cu "uite facebook-ul, nu e facebook-ul", cu şters de conturi, cu refăcut conturi. Prin iarnă, până să-l refac, mă liniştisem, nu mă mai interesa. Apoi am refăcut contul şi dependenţa s-a instalat brusc. Apoi am primit un smartphone şi mai fain ca cel pe care îl aveam şi degetele mere erau lipite numai de ecran. Recent am fost la un schit unde părintele a zis ceva de dependenţa de telefoane şi Facebook, mai ales la copii, copii care văd adulţi lipiţi de tablete şi telefoane. Dacă s-ar fi putut căsca pământul în secunda aia şi să mă înghită, m-aş fi bucurat... M-am gândit cât de mult stau totuşi şi la job şi în faţa copiilor şi în general pe telefon pe Whatsapp şi pe Facebook. Aşa că am şters aplicaţia de messenger şi facebook de pe telefoane şi tabletă. Însă ca lucrurile să ţină, va trebui să găsesc un mic surogat să-mi mut atenţia o vreme.

Aşa că, în finalul acestei postări, voi scrie motivul pentru care am început aceste rânduri: de mâine voi posta pe Instagram ce apuc să văd în peregrinările mele pe jos spre muncă. E plin de liliac, meri înfloriţi şi alte petale parfumate încât e păcat să nu le adun într-o colecţie. Deci fiţi cu ochii aici: contul de Instagram Bloguldelamare

Acestea fiind zise, vă doresc vouă şi mie zile senine!

4 comments:

  1. Toti avem nevoie de iubire. De acea iubire care sa te tina noaptea in brate, dupa o zi solicitanta. Si niciodata nu e prea tarziu! Dumnezeu are cu fiecare din noi un plan. Lasa-te in mainile lui!
    Mult succes in toate!
    Ma voi ruga pentru tine, suflet bun!
    Imbratisari!

    ReplyDelete
  2. esenta crestinismului e iubirea (pana la prostie, sst). Iubirea de Dumnezeu, de creatia Sa, iubirea de natura, iubirea de sine. E e musai sa ma iubesc pe mine si sa ma accept asa cum sunt. Da, sunt un om, am caderi, nu sunt o cazatura ci doar o mica cadere. Cu ce is mai buna? ca am invatat din cadere, ma ridic ridici, razi, ma imbratisez si merg mai departe.
    Asta e o evolutie :)

    Cat despre decizia de a merge pe jos, te admir si iti urez cat mia mult! e greu in ianuarie-februarie, e greu in iulie-august, dar in rest do it. Ia pantofi de schimb (o prietena isi tine pantofii cu toc cei adorati in birou :D ), ia un tricou de schimb, si go go go. Miscarea e esenta sanatatii, da vitalitate fizica si psihica,anima circulatie periferica, ridica moralul, prevene problemele medicale etc. e fix un panaceu universal dar nimeni nu ii face reclama ca nu ies bani.
    Si mai gasii ceva fain in viata, cu aceleasi efecte miraculoase, si costuri minime. Dar nu iti zic ce, te las sa gasesti singura :)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Inghetata? :P

      Desi am doar cateva zile de mers pe jos, simt diferenta! Mi-am instalat si un pedometru pe telefon si vad ca distata pe care o parcurg acum dus-intors casa-job e pe undeva aproape de 4km. Daca imi fac curaj sa parcurg pe jos si portiunea pe care merg cu autobuzul, as face inca 4km...

      Delete