Wednesday, May 11, 2016

Terapeutic

Pe lângă declaraţiile uzuale de iubire pe care le primesc de la picii din şcoală, ieri şi azi au avut loc câteva momente care mi-au fost mai de ajutor mie decât lor.




Ieri ţineam în brate fratele unor alţi trei frăţiori din şcoala, un bebe de câteva luni, când una din fetiţele de care m-am lipit de la grupa mică vine aşa în lateralul meu şi începe să mă împingă, apoi să mă tragă de o mână, să încerce să o dezlipească şi pe cealaltă de peste bebe să se pună ea în locul lui...

Azi aveam la dormitor o fetiţă care are 3 ani şi nu poate sta decât lângă fratele ei, chiar dacă el e grupa mare. Şi plânge şi o apucă panica dacă el nu e in raza ei de vedere, iar câteodată o apucă plânsul şi cu el în zonă.

Azi au rămas amândoi la dormitor, iar când s-au trezit P. îi reamintea cât de plângăcioasă e ea şi că drept pedeapsă o s-o lase la grupa mică. Mă trezesc şi eu că fac pe deşteapta şi-i zic că e vremea să înţeleagă că nu va putea sta lipită mereu de P., mai ales că el din toamnă va merge la clasa pregătitoare şi ea nu va putea merge după el... (pentru ea e primul an de grădi şi a plâns aproape neîncetat vreo 2-3 săptămâni când a fost lasată la şcoală).Şi se pune M. a mea iar pe un plâns din acela ancestral, sfâşietor, nu genul acela de plâns isteric de copil răsfăţat care face un tantrum, ci de copil părăsit de toţi care nu ştie ce e cu el şi cui a rămas el.

Şi mi-am adus aminte de un copil de 2 ani, care acum 30 de ani plângea în toiul nopţii pe un pat de spital, singur, un copil care plângea cu un plâns din acela ancestral, sfâsietor, plâns de copil părăsit de toţi care nu ştie ce e cu el şi cui a rămas el...

Mi-am dat seama cât greşesc eu prin lipsa mea de blândeţe şi cât de greu îmi e să fiu blândă. Aşa că am lăsat să curgă blândeţea asta, să vină de nu-ştiu-unde şi s-o alin pe fetiţa asta. Aşa cum acum 30 de ani un copil mai mare a venit şi m-a consolat pe mine, s-a întins lângă mine în pat în noaptea aia şi a stat aşa pe întuneric până m-am liniştit, aşa m-am dus la M. care plângea încă în pat, am luat-o în braţe şi am stat aşa cu ea fără să-i zic nimic până s-a liniştit, apoi am îmbrăcat-o şi i-am explicat că şi dacă P., mama sau tata nu e lângă ea, ea nu e singură, e cu copiii, e cu doamnele care îi vor binele şi că treptat va deveni o fetiţă curajoasă care nu va mai avea nevoie să stea cu P. Am întrebat-o şi dacă merge la biserică şi ştie vreo rugăciune şi mi-a zis că ştie "Îngeraşul", aşa că i-am zis să se roage îngeraşului păzitor când i se face teamă că rămâne singură, sau dor de mamă şi aşa va prinde curaj...

Nu vreau ca rândurile de mai sus să-mi aducă vreun premiu, sau laudă. N-am făcut nimic decât să fiu om într-o situaţie, nu ştiu ce aş fi făcut în altele. Cum îmi spunea o mămică, poate că-s aşa blândă, bună şi iubitoare cu copiii mici pentru că nu am şi responsabilitatea creşterii lor, ci mă bucur când şi când de prezenţa lor. Cine ştie?

4 comments:

  1. De ceva luni am un gand ce ma roade: noi reactionam instinctual asa cum am vazut in copilarie. Sa corectam ce am vazut rau e nevoie de multa ratiune si de pus suflet.
    Tu asta ai facuT! Sunt mandra de tine!

    ReplyDelete
  2. E frumos ce ai facut, si indraznet :)
    Nu anticipa, pana la toamna fetita poate capata incredere, se pot schimba multe in intelegerea si atitudinea ei, iar perspectiva sumbra ii poate da angoase. Prezentul conteaza :)

    ReplyDelete
  3. Cunosc plansul acela "ancestral" cum il numesti, l-am auzit si eu si intr-adevar e greu de suportat, nici nu stii cum sa alini un copil care plange temeinic, din adancul sufletului.Parca toata povara lumii sta pe el. Fetita va tine minte ca ai fost langa ea, anumite lucruri nu se uita niciodata.

    ReplyDelete
  4. Fetita asta are 3 ani, dar emotional are 1, asa ca nu intelege faza cu copilul curajos. Deocamdata e nevoie sa il schimbe pe frate(care nu are ce face si trebuie sa plece la scoala) cu o ...sora:). Adica tu:). Se rezolva cu un pic de atentie fata de emotiile ei, care nu trebuie negate (stiu ca e greu fara fratele tau aici, si mie mi-ar fi greu) si incurajare (azi ne-am jucat foarte frumos doar noi doua).
    Pun pariul ca acel copil care te-a consolat era frate mai mare!!

    ReplyDelete