Wednesday, August 31, 2016

Detox outside&inside: în reviste

Nu cumpăr reviste, cumpăram cândva şi le-am tot împărţit şi aruncat în timp, însă tot am rămas cu câteva numere din Deco, o revistă foarte faină de decoraţiuni interioare dar din care n-am lucrat nimic (despre care scriam aici şi care între timp au ajuns la Didi). Am păstrat nişte Marie Claire Idees franţuzeşti pe care dădeam o căruţă de bani acum mulţi ani. Acum pinterestul e şi pe post de revistă, pe lângă celelalte roluri pe care le deţine , deci nu mai cumpăr nimic, e clar!

DAR! Detox-ul ăsta outside a fost agresiv şi eficient. Am intrat puternic în bibliotecă şi am făcut un raid "am folosit/o voi folosi cândva?". Ce a primit ca răspuns un NU, a fost pus la teancul de dat. Am dat sfoară în ţară că le dau pe pagina de FB a blogului şi deja câteva sunt în pachet şi vor pleca tot spre Didi la Cluj.

Însă a rămas şi îşi caută un stăpân destoinic care să le studieze din scoarţă în scoarţă şi să pună mâna să lucreze destoinic proiectele:

                                                   Accesorii croşetate - în franceză - 3 lei


Customisation facile - mici proiecte care dau o altă faţă unor obiecte de zi cu zi - tot în franceză, tot 3 lei


Bijou en nacre, perles et butons - eu una ador bijuteriile din nasturi de sidef, dar n-am apucat să fac nimic de aici... E tot în franceză, 10 lei


Trei numere mai vechi din revista Lucru de mână şi una din Tricotaje - 3 lei fiecare

   

Point de croix - o carte cu mici proiecte în punct de cruciuliţă - tot în franceză, 10 lei


Diana - revistă de croitorie cu tipare - tot în franceză (nu mă întrebaţi ce e cu atâta franceză!), 10 lei


Burda - un număr mai vechi în germană, 3 lei


Classic stitches - o revistă cu modele de brodat şi cusut şi nu numai. Este în engleză şi am dat o căruţă de bani pe ea la vremea ei. Am folosit-o? Nope. Preţ 15 lei


Detox Plan - reţete sucuri pentru purificare şi întinerire, 5 lei




La cuisine vegetarienne, again franceză (ce e în neregulă cu mine??? nici nu ştiu franceză atât de bine! :)), 3 lei


Pentru grădinari:

Enciclopedia florilor, 5 lei


How to garden, 10 lei


The garden handbook, 15 lei



Pot oferi detalii privind orice carte, revistă, la achiziţii mai mari fac discount, iar la orice achiziţie trimit şi ceva cadou :). Dacă plata se face în avans în cont, taxa de expediţie este de 3 lei, dacă se plăteşte la ridicarea coletului, taxa va fi de 12 lei.

Succes!

Tuesday, August 30, 2016

Abundenţă la 31 de lei

Am început să ador pieţele de fructe şi legume. Zilele acestea am luat cu doar 31 de lei o grămadă de legume: ceapă roşie, morcovi, ardei gras, ardei capia, morcovi, roşii, dovlecel, vinete, porumb de fiert.

Vinetele le-am copt, la fel şi ardeii. Pentru că eu am bucătăria open space şi orice urmă de fum de la aragaz înseamnă să-mi afum toată casa, apelez mereu la cuptor. Acolo coc şi vinetele şi ardeii de obicei, le pun într-o tavă şi îi întorc când şi când.

Roşiile le-am mâncat salată, cu o parte din legume şi cu nişte fasole păstăi pe care o aveam în frigider am făcut o ciorbiţă de legume de vară (fierb legumele pe rând – ceapă, rădăcinoase, roşii, cartofi, dovlecel, nu pun ulei la final, însă acresc zeama asta cu borş). Verdeaţă am pus dintr-o glastră de pe terasă unde mi-a răsărit un fir de pătrunjel şi mărar. La fiert am pus şi două linguri dintr-un borcan de zarzavat primit anul trecut de la o prietenă.

Am păstrat un dovlecel să fac paste cu dovlecei.

Am varză pentru salată şi o salată iceberg, îmi place textura. Am păstrat şi o jumătate de ţelină tot pentru o viitoare salată. Am tot ros ca şoarecele la porumbul fiert. Am banane, dar am ras şi două felii de pâine cu gem de căpşuni făcut de ai mei, asta pentru că încerc să nu mai cumpăr dulciuri.

Azi am vrut să iau fructe, dar am zis să termin bananele şi cele două grepfruituri pe care le mai am. Mi-e tare ciudă să arunc mâncarea pentru că s-a stricat în frigider...


Pentru că mereu apuc să cumpăr mai multe legume decât pot consuma până se strică, eu când le toc sau le dau pe răzătoare pentru ce gătesc atunci, toc/rad tot, amestec legumele şi le pun în punguţe la congelator pentru viitoare ciorbiţe ultra-rapide la care doar adaug o ceapă curăţată pe loc şi cartofi, sau ce mai am atunci proaspăt în casă.

Ceea ce nu-mi lipseşte niciodată din casa: fructe şi legume de sezon în principiu, cantităţi mici, paste Barilla, suc de roşii (luam roşii tocate în suc la cutie, dar am înţeles că roşia fiind acidă-corozivă dizolvă efectiv cutia de metal şi nu prea e sănătos aşa), brânză, ouă, măsline, fasole fiartă sau năut fiert pentru salate la cutie, mai consum peşte şi mai iau când şi când alte alimente pe care vreau să le mănânc atunci, printre ele se pot găsi şi multe prostioare. Gătesc în catităţi mici şi gândesc totul în avans când e vorba de mâncare, ca să nu risipesc nici timp şi nici alimente. Mai nou beau ceai zilnic, două căni pe zi, dar am plante pentru ceaiuri pentru cel puţin încă un an...

Din lucrurile healthy aş mânca dimineaţa, prânz şi seară: rucola, grepfruit, varză murată, borş de peşte şi borş de pasăre de ţară, măsline naturale. Nu ştiu exact ce e la mijloc, dar când mănânc chestiile astea am o satisfacţie fantastică, ca şi cum dau ceva ultra preţios corpului :).

Cam atât despre mâncare :).

Monday, August 29, 2016

Gânduri la an

10 septembrie - din cartea "Fiecare zi un dar al lui Dumnezeu"

Câtă vreme este ziuă

Priveghează și întărește ce a mai rămas și era să moară 
(Ap. 3, 2)

Când durerea voastră este gata să se prefacă în disperare, într-o suferință neostoită pentru ceea ce ați pierdut, aduceți-vă aminte de ceea ce aveți încă. Amintirea celor răposați nu trebuie să se șteargă din inima noastră, dragostea față de ei nu trebuie să înceteze, ci trebuie să se prefacă în dragoste de cei rămași în viață și să ne îndemne să slujim acestora, pomenindu-i pe răposați.

Când îi pierdem pe cei apropiați apar aproape inevitabil părerea de rău și căința pentru faptul că, atunci când erau în viață, nu i-am prețuit îndeajuns, nu i-am iubit îndeajuns, nu i-am mângâiat îndeajuns; ne doare să ne dăm seama că nu le-am oferit tot ce am fi putut și că acum nu mai putem îndrepta nimic! Nu trebuie să ne lăsăm însă copleșiți de sentimentele acestea, ci se cuvine să tragem din ele învățăminte.

Amintindu-ne de toate scăpările din trecut, să lucrăm cu mai multă râvnă în prezent, și atunci părerile de rău nu vor fi zadarnice, ci vor fi prefăcute în putere vie, în dragoste, prin dorința arzătoare de a ne dărui slujirii celor rămași alături de noi.

Ați pierdut mult? Gândiți-vă că puteți fi de folos multor altora. Câte lacrimi mai puteți șterge, câte suferințe mai puteți ușura, câte inimi singuratice mai puteți încălzi cu iubirea voastră! Vine noaptea, când nimeni nu poate să mai lucreze (Ioan 9,4). Lucrați așadar, cât timp este ziuă, și întăriți ce-a mai rămas.

Friday, August 26, 2016

Gânduri la împlinirea a 3 ani de serviciu

Zilele acestea fac fix 3 ani de când lucrez în acelaşi loc. Nu e chiar acelaşi loc unde m-am angajat în acel an, dar e vorba de acelaşi patron.

Multe lucruri s-au întâmplat în aceşti 3 ani şi mă minunez şi eu de una singură. Deşi zilele astea am fost plină de nervi şi lupte tot din cauza jobului, tot la limită să renunţ, eu fac 3 ani de când sunt în acelaşi loc de muncă. Şi asta înseamnă mult pentru mine. Înseamnă că:

  • timp de 3 ani de zile m-am prezentat zi de zi la serviciu. Moartă, coaptă, cu chef, fără chef, a trebuit să merg. Mi-am demonstrat mie că-s capabilă să fac ceva pe termen lung, că-s loială, mi-am dezvoltat diferite tipare de lucru la job şi în afara lui. 
  • pe final de aceşti trei ani mi-am dezvoltat tipare de a coopera cu stresul, cu tipare diferite de persoane, cu nervii şi supărările altora. Mi-am atins limite deosebite, iar într-un final am învăţat să o iau şi eu mai moale :).
  • acum la final de 3 ani de muncă simt că lucrurile pot creşte. În paralel cu aceşti trei ani, blogul îmi stă mărturie în direcţia căutărilor mele, abia acum simt că pot dezvolta nişte lucruri în direcţia pe care o vreau.
  • acum simt că îmi mai pot aloca încă (măcar) 3 ani ca să fac ceea ce-mi doresc cu adevărat. Simt că timpul e relativ, el trece oricum şi indiferent de forma pe care i-o dai tu. Poţi petrece 3 ani mergând la job, venind acasă, băgând seriale până adormi, apoi o iei de la capăt. Sau poţi folosi timpul liber pentru a te dezvolta în direcţia dorită de tine. Da, la mine puteţi da vina pe contextul meu de viaţă care îmi "permite" să fac una sau alta. Dar şi în cazul meu a face sau a nu face unele lucruri ţine doar de motivaţie şi în nici un caz de contextul meu de viaţă.
La sărbătorirea a 3 ani de job închin un pahar şi zic "La multi ani!"

P.S. Zilele astea mergeam cu maşina spre job şi mi-am zis its over.

Apoi pe drumul spre întoarcere am zis: ce atitudine de învingător vei dezvolta tu dacă fugi din faţa a ceea ce e mai greu pentru tine acum? Marea provocare pentru tine acum e sa faci lucrurile să meargă fix în contextul acesta dificil de viaţă... 

Deci sper să-mi revin curând definitiv, nu de alta dar începe şcoala :).


Monday, August 22, 2016

Artă murală, pictură laică și bijuterii minunate - artista plastică Popa Camelia

Seria postărilor privind antreprenoriatul continuă. De data aceasta cu pictorița Camelia Popa pe care am cunoscut-o tot în online :). Multă vreme i-am admirat creațiile, iar acum sunt fan declarat al bijuteriilor lucrate de Camelia, după ce am achiziționat un colier și două perechi de cercei și am constatat că nu doar pune cap la cap pietre semiprețioase, ci creează povești prin culoare și formă!





Nu vă uitați prea mult la acest set, e al meu... :D




Nu vă uitați prea mult nici la ei, sunt ai mei!





Cum a început povestea artistei plastice Camelia Popa?

Am început să pictez de foarte mică. De pe la 2 -3 ani, măzgăleam pereţii prin casă. Am urmat Şcoala de Arte frumoase din Galaţi, apoi liceul ''Dimitrie Cuclin'' secţia grafică. Am continuat cu Academia de Arte - Bucureşti - secţia Artă Monumentală şi Design. După absolvire am plecat în Italia, cu soţul meu, unde am executat o serie de fresce bizantine în spaţiu catolic. Am lucrat şi în alte ţări icoane, în mod special şi fresce. Apoi în 2010 ne-am întors în ţară. Fiind însărcinată cu al 2-lea băieţel, am hotărât să rămân acasă iar soţul să lucreze mai departe pe schelă.  



De ce pictură şi bijuterie? Ai opta şi pentru alte ramuri ale artei şi dacă da, pentru care anume?


Aşa a luat viaţă un nou drum, al picturii de şevalet şi în paralel - bijuteria - ca modalitate de exprimare plastică şi compoziţională. Diversitatea pietrelor prin formă şi culoare m-au provocat a găsi un limbaj nou.

Ce te inspiră în procesul tău de lucru?

Aceste pietre naturale mă ajută să găsesc noi nuanţe, culori şi forme pentru realizarea unor compoziţii iconografice şi de şevalet.Deci ma inspira!!!  si nu numai.  Natura ma inspira profund,deconectandu-ma si aduce echilibru sufletesc.



Ce program de lucru ai/cum lucrezi? (Ore preferate, locație, atmosferă, trucuri care te inspiră să lucrezi mai cu sârg)

 Din cauza solicitării familiei nu am un program stabil de lucru, însă caut să lucrez zi de zi măcar 2-3 ore. E ca rugăciunea, dacă o sari o zi, rămâne un gol.



Ce sfat ai da celor care își doresc să se apuce de o activitate creativă dar nu au curaj?


Cei care doresc să facă acest lucru  - să picteze - trebuie doar ... să înceapă și să rămânaă consecvenți!   





Pe Cami o găsiți cu minunățiile pe care le lucrează pe Facebook: 


Până pe data de 22 septembrie Camelia oferă un discount de 15% la achiziționarea bijuteriilor sau a tablourilor sale. Tot ce trebuie să faceți este să îi menționați codul DELAMARE15%OFF


Saturday, August 20, 2016

Cum să devii MAGICIAN (1)

Deschid cartea "Dragostea - cum să o dobândim, cum să o păstrăm" de Dimtry Semenik cu alte gânduri decât cele care vor fi aşternute mai jos şi dau peste această reţetă. Cum devenim magicieni? Notez mai jos secretul. Nu vă speriaţi, textul e ultra-ortodox :)




1. HĂRNICIA

- sunt mulţi oameni pentru care aproape orice lucru li se pare greu. Aceasa este o stare nesănătoasă, pe care trebuie neapărat, cu orice preţ, să o depăşim, dacă vrem să ne trăim viaţa cu bucurie şi cu rost pentru noi înşine şi pentru ceilalţi.
- dacă nu aţi avut parte de nişte părinţi care, înţelegând ce moştenire preţioasă este hărnicia pentru copil, v-au pus să munciţi din copilărie în casă, la ţară, în sport sau la învăţătură, veţi fi nevoiţi să vă "încărcaţi" singuri, să vă fixaţi un scop interesant: ori să învăţaţi ceva, ori să faceţi ceva. Cu cât sunteţi mai leneşi, cu atât vă aduce mai mult folos munca după grafic.
- foarte de dorit, practic obligatoriu este să faceţi un sport - un sport unde, în primul rând, să existe un antrenor dur şi pretenţios, iar în al doilea rând să vă fie solicitată capacitatea de rezistenţă.
- majoritatea sporturilor sunt potrivite pentru deprinderea hărniciei, fiindcă te obligă să treci peste "nu pot"
- prin ce este valoros sportul? Nu numai prin aceea că facem ceva depăşindu-ne slăbiciunea ci şi prin aceea că facem asta cu corpul nostru.
- omul constă din duh, suflet şi trup. Duhul este putere ce umple sufletul de energie şi raţiune. Sufletul conduce trupul. Trupul pare a fi o parte pasivă, dependentă, a persoanei umane, care n-ar trebui să ne creeze probleme deosebite. Lucrurile nu stau însă deloc aşa. Trupul leneş, răsfăţat, e o povară pentru suflet şi o frână în calea oricărei activităţi. (...) Sportul ne învaţă trupul să muncească cu un coeficient înalt de eficacitate, adică să ceară puţin şi să dea sufletului nostru mult. Omul care face sport cu moderaţie are mai mult timp şi mai multe forţe pentru orice ocupaţie, simte, ca să zic aşa, bucurie în muşchii săi, pe când omul răsfăţat, care nu-şi oboseşte trupul, se simte obosit mereu. Sportul transferă trupul din vrăjmaş (trădător) în prieten (aliat).
- a vă disciplina, a vă forma deprinderea efortului, nu este însă suficient pentru a deveni harnici cu adevărat. Trebuie să faceţi în aşa fel încât să vreţi să faceţi eforturi.
- orice om ştie senzaţia aceea când nu îţi vine să faci nimic. Pentru mulţi, aceasta este o stare permanentă. Trebuie neapărat să ne luptăm cu ea, fiindcă nu numai că ne chinuie, ci ne şi lipseşte de capacitatea de muncă.

E vorba de cartea aceasta.

Wednesday, August 17, 2016

Închidem cutia (cu cuvinte)

În primăvara anului 2012 deschideam Blogul de la mare. Acest blog este pentru mine un intermezzo între o viaţă veche şi una nouă.

Îmi aduc aminte şi acum argumentul cu care am pornit la acest drum, argumentul care a stat în spatele a tot ceea ce s-a pus mai apoi aici.

În urmă cu încă un an deschiderii blogului, mai exact în 2011, se declanşa lucrul care trebuia să aibă loc cu mult timp înainte, în copilărie, dar care a vrut el să aibă loc când eu eram suficient de mare cât să pot trata matur problema. Nu intru în detalii, dar a fost vorba de o tristețe fără precedent și cu alte simptome... Pentru că eram fără serviciu, cu mult timp la dispoziţie, cu motivaţie sub nivelul mării, cu o deznădejde şi mai sub nivelul mării, am deschis acest blog.

Dorinţa mea ascunsă era să zic, într-un fel sau altul, prin ce trec. Nu am putut şi am încercat să ascund acest detaliu al vieţii mele cât mai bine. Timpul trecea, eu eram mai bine. În mai 2013 am simţit efectiv că m-am vindecat, a fost o chestie pe care am simţit-o real, ca pe ceva pe care am pus mâna. Lucrurile s-au aşezat în viaţa mea, m-am mutat de la ai mei, mi-am găsit de lucru, am devenit treptat o persoană mai bună din multe puncte de vedere, am evoluat.

Pentru că atunci când eşti în groapă şi, oh, cât ştiu cum e acolo, lucrul pe care ai vrea să-l afli mai repede e că există speranţă. Că ceea ce simţi nu e definitiv, că poţi şi te vei face bine. Prezentând atât de mult introspecţiile astea interioare, micile mele reuşite, am vrut să fiu mâna care poate cândva, undeva, va scoate pe cineva din groapă. Acesta a fost singurul lucru pe care mi l-am dorit deschizându-mi inima în această manieră. Chiar am o prietenă care mă ştie cap-coadă şi-mi spune să-mi fac un blog în engleză, ca să pot ajuta pe cât mai mulţi cu mărturia mea. N-am s-o fac, deşi am încercat.

Lucrurile prin care am trecut eu în viaţă sunt chiar soft comparate cu ale altora. Dar acesta a fost traseul meu, lecţia mea, drumul meu. Şi nu am vrut decât să ajut, dacă se poate să ajuţi şi vindeci pe altul prin cuvânt. Din acest motiv, treptat, s-a instaurat aici o categorie de jurnal numită "cutia cu cuvinte".

E adevărat că am scris în această categorie nu o dată aici dintr-un impuls, dintr-o emoţie. Eu care evit atât de mult emoţiile şi impulsivitatea, am comis acest sacrilegiu aici. M-am gândit deseori dacă nu cumva fac rău în loc de bine, dacă nu inspir să fiu judecată, dacă nu stimulez neputinţele altora, dacă nu sunt criticată, ridiculizată, luată în râs. E posibil ca acesta să fi fost efectul într-o proporţie mai mare decât ce speram eu să fac din acest blog, din această categorie.

Aşa că, zic eu, e mai bine să închid azi cutia cu cuvinte. Vor fi trecute în draft toate postările din această categorie, categoria cea mai bogată de pe blogul meu. Am să încerc cu această ocazie să-mi mut atenţia pe alte lucruri mai constructive pentru mine şi mai utile publicului acestui blog.

Cu mulţumire pentru înţelegere,

Irina

Cea mai mare minciună deghizată în compliment

Câteodată ne învârtim în cercuri. Încă n-am învățat cum se iese din cercuri, deși m-am rugat, am cerut să nu mai fiu în cercuri, să nu mai calc în aceleași ape, să nu mai fac aceleași lucruri, să nu mai experimentez același tip de experiență, să nu mai găsesc același tipar de om. Dar, cu toate astea, mă aflu în cercuri.

Un astfel de cerc e format din cele mai măgulitoare cuvinte care-ti pot mângâia urechea de femeie singură. ”Ce femeie mișto ești tu, stăpână pe tine, independentă, descurcăreață, serioasă, am nevoie de cineva ca tine în viața mea, ești altceva...” Apoi puf!, persoana care spune aceste cuvinte dispare. Dispare ca înghițit de pământ, ca și cum n-a fost vreodată, ca și cum nu m-a cunoscut vreodată. Și eu rămân și mă întreb, dar cum?, că eu eram ”cea mai mișto femeie, stăpână pe mine, independentă, descurcăreață, serioasă, aveai nevoie de cineva ca mine în viața ta”...

De fapt femeile mișto, stăpâne pe ele, independente, descurcărețe, serioase, de care tu ai nevoie în viața ta etc. sunt un fel de bau-bau, un fel de moartea pasiunii, un fel de castratoare emoționale ale bărbaților. Nu poți ține/accepta lângă tine cineva atât de bine centrat, de prezent, de capabil, această minte pe două picioare cu propria ei putere și existență.

Ceea ce se întâmplă de fapt e că nimeni nu știe că aceasta ”capabilitate” e doar rodul camerelor goale, răsunetul pașilor pe o podea care nu te vede decât pe tine, al nopților în care te uiți pe tavan, al mașinilor pe care le duci tu singură la reparat, al zilelor în care te iei în piept cu toți ceilalți bărbați care profită de faptul că ești singură și vulnerabilă, o pradă ușoară care nu merită respect, căreia i se poate cere lejer ore peste program, zile de weekend cu probleme de serviciu, că, na, tu ți-ai spălat nădragii în timpul săptămânii, n-ai avut om acasă, n-ai avut copii acasă, tu n-ai responsabilități, tu nu ai obligații, tu ești o frunză în vânt, o vanitoasă descreierată, ai timp să te aranjezi, să mergi în magazine să-ti iei țoale noi, tu ai timp, dar n-ai altceva, n-ai pe altcineva care să-ți țină socoteala.

Trăiesc într-o sumă de prejudecăți... dansez în sute de cercuri, mă scald în ape străine multora.

Trăiesc cele mai mari minciuni. Nu-s femeia aia stăpână pe mine, sunt doar un om care se străduiește, care vrea să trăiască, pentru că într-o lume plină de absurd nu poți decât să mori.

Iar dacă mai aud vreodată cuvintele astea: ”Ce femeie mișto ești tu, stăpână pe tine, independentă, descurcăreață, serioasă, am nevoie de cineva ca tine în viața mea, ești altceva...” poți să fii sigur că eu voi dispărea în secunda doi.

Cu moralul sub nivelul mării azi,

Irina

Tuesday, August 16, 2016

1-15 august 2016

Ador perioada aceasta din an. În special zilele de 1-15 august, perioadă de sondări lăuntrice.

În 2013 în perioada asta îmi găseam de muncă, în 2014 nu știu exact ce anume a fost notabil, dar în 2015 știu că luam o decizie foarte importantă pentru mine.

Anul acesta a fost și mai și. De pe 1 parcă am simțim o nevoie imperioasă, puternică, din adâncul ființei mele să schimb niște lucruri. Brusc mi-am schimbat întreg regimul alimentar, a fost și perioada de post, dar n-am mai consumat decât suc natural dimineața și apoi salate, sau chestii simple fierte. Am slăbit, sau am senzația asta, dar nu că am slăbit e important, ci cum mă simt eu cu mine, eu în mine.

Apoi am luat o decizie să nu mai las pe nimeni să decidă ce voi face sau ce curs voi da gândurilor mele. Când te dezbari de cele ale lumii, când decizi să o iei pe panta îngustă a vieții, când te retragi din grupurile care te-ar influența într-un fel sau altul, când nu mai bei, nu mai pierzi nopți, când nu mai fumezi, când nu mai trăiești destrăbălat. rămâne cel mai fin teren al bătăliilor: mintea/gândurile. Și dă-i și judecă, și dă-i și crede-te tu mai cu moț și zorzoane. Iar dacă mai ești și Irina, devii foarte susceptibilă la sugestiile celor din jur. Și bune, dar și rele. Nu mai decizi tu în proporție de 100%, ci te lași influențat. Am închis și chestia asta. Eu decid ce voi da minții mele să toace. Eu decid ce voi gândi și alege de aici înainte. Eu decid ce las să mă întristeze și ce să mă entuziasmeze. Eu îmi voi asuma răspunderea pentru orice voi face și decide de aici înainte, chiar dacă asta înseamnă să mă dau cu fundul tare de pământ la un moment dat.

Ce e ciudat e că știu sigur că alimentația m-a ajutat în acest proces. N-am mai avut ceață pe creier, ceață care mă facea anxioasă sau impulsivă. Că tot vorbim de anxietate, de la sucurile naturale, cred, n-am mai putut să beau cafea. Iar când n-am mai băut cafea, s-au dus și stările de agitație și teamă inexplicabilă.

M-am aflat efectiv ca într-un tunel, un spațiu de timp în care am ales să-mi direcționez gândurile mult spre Dumnezeu, să duc tot ce mă frământa pe mine spre El, să duc sacul gândurilor la cel mai bun morar :).

Am fost destul de mult și la plajă. Cu sinceritate zic că anul acesta am făcut plajă cât n-am făcut din copilărie până acum. Coborând scările zi de zi de la Modern îmi aruncam acolo în nisip și frica mea de singurătate, spații mari, oameni străini, ridicol, expunere, rușinea de a fi în pielea mea.

Am citit mult. Pe plajă, acasă, acasă și pe plajă. 4 cărți într-o lună și nu mă opresc. A fost iar o alternativă bună de a pune stop la lucrurile inutile care-mi puteau traversa mintea.

Nu-mi doresc decât ca lucrurile să fie așa și pe mai departe. Dumnezeu știe dacă va rămâne acest proces adânc imprimat în ființa mea.

Nu de alta, dar la capătul acestor zile m-am îndrăgostit.

Pam-pam


Cu prețuire, 
Irina

Saturday, August 6, 2016

Metamorfosis

Simt nevoia să scriu. Am scris şi în jurnal, dar n-a fost suficient. Acolo oricum trec lucruri de o mare intimitate, e oglinda mea pentru cea mai ascunsă parte din mine. Partea aia unde doare, unde e ură, unde-s întrebări fără răspuns, unde ţip la oameni, unde ţip la Dumnezeu. Mă uitam ca pe 17 iulie Îi scriam nişte lucruri foarte urâte, despre cât de nedrept e El cu mine, ca azi să îngenunchez prin condei şi să-i zic: mulţumesc, n-ai idee cât Te iubesc! 

E aşa de bine, toate îs aşezate, toate-s la locul lor. Interior. De fapt e un punct aşezat în jurul a multor lucruri căzute, făcute brambura. Dar pe punctul acela stau eu ca o regină şi privesc în jur cu încântare şi-mi zic: merită totul, merită orice fir de silă şi de durere, merită existenţa asta.

Mă gândeam că mai sunt doar 5 luni din acest an. Mă gândeam ce aş vrea să fac, ce să bifez până la finalul anului 2016 şi mă refer la cele pe care le pot face eu. Normal că primul lucru venit în minte a fost lectura, ce să mai citesc :)). Şi m-am gândit că anul acesta fost minunat dpdv al lecturilor. Au fost cărţi care efectiv au venit spre mine, care mi-au vorbit direct, ca şi cum autorul a stat în faţa mea şi mi-a zis: uite asta faci acum, uite acesta e răspunsul la întrebarea ta de acum, uite aşa şi pe dincolo. O să scriu separat despre ce am citit şi mai exact despre ce citesc acum, o carte pe care am terminat-o în 24 de ore. Cartea aceasta mi-a adus înţelegerea că lecturile te aleg pe tine şi nu invers.

Toate se leagă, toate-s simple, toate vin spre tine, tu doar trebuie să stai, să şezi şi să cujeţi :). Parcă se curăţă pădurea de vreascuri şi în faţa se întinde o poieniţă unde totul este concentrat, totul e simplu, acolo ştii ce ai de făcut, acolo e lumină şi har.

E interesant cum s-a produs o trecere de la minte la inimă în mine. Dacă până acum mă întrebam cum să gândesc corect, acum vreau să ştiu cum să simt corect. Cum să iubesc corect şi bine, cum să scot din fiecare clipă maximul prin bunătate.

Întâmplător am dat în trei locuri diferite, la trei persoane diferite, sugestia cărţii Cele 5 limbaje ale iubirii, carte pe care am citit-o acum vreo 10 ani şi o am în bibliotecă. Poate o fi o carte pe care trebuie s-o recitesc?

Deci răbdare şi gânduri şi simţiri bune!

Irina

Thursday, August 4, 2016

Jurnal de recunoştinţă



Recunoscătoare pentru luciditate, pentru maturitate, pentru că mi-a dat Dumnezeu şansa unică de a privi în sufletul meu (şi încă nu privesc decât pe straturile superioare ale lui!). Recunoscătoare că lucrurile sunt foarte limpezi, îţi trebuie doar curaj să le priveşti cum sunt, nu fabricate de mintea ta care le vrea într-un fel sau altul, minte care e în stare să se mintă cu cele mai meşteşugite minciuni ca să iasă aşa cum le-a ticluit ea. Recunoscătoare pentru clipa de faţă, pentru viaţa aşa cum e ea acum şi aici, recunoscătoare pentru că nu mi-e dor de nimic din trecut şi nu tânjesc după nimic. La mine totul e ca vinul, cu fiecare an e din ce în ce mai bun-bine.

Mulţumesc!

Wednesday, August 3, 2016

Bolnavi de neiubire

Suntem cu toţii (mai mult sau mai puţin) bolnavi de neiubire.

Asta e concluzia mea.

Am trăit într-o familie oarecare, care s-a străduit şi ea cât a putut, cât a ştiut. Crescând, cercetând, aflând, am înţeles cum acest flagel al neiubirii a ros destine întregi în familia mea. Şi nu o dată m-am simțit altfel, am simțit că suferinţa asta trebuie să se oprească fie prin mine, fie la mine.

Am crescut cu un gol în mine. Găsisem o expresie la un moment dat care mi-a plăcut la nebunie: "mă simt ca gaura din gogoaşă". Aşa m-am simtit şi eu aproape toată viaţa mea. Mai rău decât atât, am crescut înt-o cultură care definea iubirea prin poveşti romantice. În filme, reviste, melodii nu primeai decât informaţia că iubirea e suma aia de fluturi în stomac, de poveşti nemuritoare, de harapi-albi, de prinţi pe cai, de persoane care vin şi-ţi umplu golul din gogoaşă. Doar că iubirea romantică nu umple golul din gogoașă, doar îi pune glazură o vreme...



Am experimentat şi iubirea romantică, care s-a dus după o vreme ca şi cum n-ar fi existat, aruncându-mă într-o confuzie şi mai mare decât cea în care eram. Nu asta e iubirea? Oare eu nu pot să iubesc? 

Ultimii 10 ani din viața mea s-au tradus așa: da, eu nu ştiu şi nu pot să iubesc! Până de curând puteam să jur că eu nu iubesc, nu ştiu ce e aia iubire, nu o pot defini, nu o pot găsi nici în mine, nici în alţii, nu o pot da, nu o pot împărtăşi, nu o simt nici pentru mine, nici pentru alţii. Gândeam omenește.

Apoi am găsit în Noul Testament definiţia iubirii dată de Apostolul Pavel.


Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte.
Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.
Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr.
Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă.

Şi mi-a picat fisa şi mi-am zis: băi, tu cred ca ai iubit atunci când ai tăcut, când ţi-ai răbdat casnicii, când nu te-ai mai războit cu ei, când ai făcut răbdare, când nu ai mai judecat, când ai arătat milă celui căzut în mizerie, când ai şters muci şi ai ascuns rahatul altora, când ţi-ai călcat pe inimă şi ai dat şanse, dar şi când ai plecat cu demnitate, când te-ai bucurat să-i vezi aproape pe unii oameni pe care îi ştii ai tăi, când te bucuri, chiar dacă eşti nesuferită maxim, de prezenţa unor persoane etc. Tu ai iubit, dar n-ai ştiut. Ai iubit, dar nu aşa cum o cere lumea, ci altfel.

Am avut revelaţia iubirii care nu e cu artificii, explozii, emoţii, ci caznă, durere, micşorare de sine, durere pentru aproapele, când le vrei binele, când le vrei tot binele din lume lor şi nu ţie, când te doare inima pentru ei şi îi porţi în rugăciune pentru că acesta e darul suprem pe care îl poți oferi din iubire.

Ce am mai înţeles e că unii sunt ca nişte gogoşi complete, care mai sunt şi calde pe deasupra. Eu-s o gogoaşă cu gaură şi sunt rece, sunt uitată pe dulap de vreo câţiva zeci de ani.

Eu am nevoie să încălzesc gogoaşa asta cumva şi să umplu golul cu ceva suprem mie, cu ceva care se defineşte ca iubire, cu Dumnezeu. Pentru că golul ăsta din mine e adânc, e un hău care poate mânca tot ce prinde în zonă, fiind mereu flămând. În mine urlă toate generaţiile din neamul meu bolnave şi ele de neiubire. E un proces greu şi lung, care cere demnitate, verticalitate, hărnicie, devotament, curaj şi încredere. Dar eu sper să ajung la final, pentru că societatea asta urlă de neiubire, iar mie mi-a plăcut mereu să fac totul pe dos.

:)

Tuesday, August 2, 2016

Care sunt punctele mele forte?

Am găsit pe Pinterest articolul acesta în care sunt înșirate 26 de întrebări ce au ca scop o cunoaștere de sine mai bună. Mi s-a părut interesantă provocarea, așa că mă avânt și eu să dau un răspsuns acestor întrebări.

Care sunt punctele mele forte?


Sursă imagine aici


Greu de răspuns :). Dar știu că am câteva! 

Primul care îmi vine în minte e loialitatea. Sunt un om loial și atașat de locuri, persoane, idei, familie, prieteni. Dacă viața nu ar fi intervenit, cred că aș fi avut și acum prietenii din copilarie.

Un alt punct forte este că sunt amuzantă. Mă amuz pe mine de și cu mine, amuz pe alții, îmi place să râd pentru că mă simt bine așa și pentru că amuzamentul și glumele bine plasate unesc oamenii, sparg zidurile, aduc fericire și bucurie. Aș putea să-mi pun un abțibild in piept pe care să scrie ”sunt o pontoasă!”

Sunt ordonată și calculată

Sunt un bun organizator și îmi place să planific.

Sunt curioasă și știu să fac multe lucruri.

Sunt idealistă, cred în lucruri mărețe și statornice: familia, Dumnezeu etc.

Sunt un om puternic și descurcăreț. Mă pot baza pe mine că pot rezolva o problemă. Ba mai mult, în cele mai negre situații ale vieții mele, mai devreme sau mai târziu, am știut, instinctiv uneori, pe unde să o iau ca să fiu/mă fac bine, să-mi redobândesc echiliburil interior.

Sunt un om iertător. Nu pot ține supărare, ură, ranchiună. Am niște neiertări în mine, dar ele-s pe niște probleme mai vechi, pe niște sensibilități și în mare parte sunt pe persoane care fie nu mai am treabă cu ele, fie nici măcar nu mai sunt în viață... Însă în viața de zi cu zi, dacă m-am ciondănit acum cu cineva, peste o oră am să uit și am să mă comport ca și cum n-a fost nimic...

Multă vreme am crezut despre mine că nu iubesc. Însă sunt și un om iubitor. Însă la mine iubirea nu e cu curcubee, flori, sunete de harpă din cer. De obicei iubesc tăcut și calculat, rezervat, zic eu că iubesc matur uneori: accept, tolerez, iert, încerc să nu iau personal lucrurile care-s vădit zise spre a mă răni, las de la mine, tac, mă fac că nu aud :), merg mai departe având încredere că există un bine suprem pentru fiecare și o rezolvare în fiecare situație critică.

De fapt, uneori, cred și iubesc atât de mult pe/în cineva încât mă întorc de câteva ori în același loc spre a mai da șanse, spre a găsi circumstanțe atenuante, spre a spune că nimeni nu e perfect, că și eu greșesc deseori. Dacă ușa se închide, nu mai revin. Dacă rămâne deschisă, rămân acolo sperând la mai bine. Uneori îmi iese, alteori nu.

Cam atât îmi vine în minte...

Vă provoc să răspundeți și voi: care sunt punctele voastre forte? 

Monday, August 1, 2016

Despre timp - Arhim. Simeon Kraiopoulos

Aţi stat vreodată cu ceasul în faţa dumneavoastră, să-l urmăriţi, iar sufletul să se predea complet lui Dumnezeu, liniştit, odihnit? Până să facă acul ceasornicului o rotaţie de un minut, o să vi se pară că a trecut foarte mult timp, că a trecut un interval de timp foarte mare, foarte mare. În timp ce, din cauza grabei, omul are sentimentul că fuge timpul. Fuge şi treaba nu se face. Din ce cauză, oare, se grăbeşte omul? Se grăbeşte ca să nu se expună, să nu-şi strice imaginea şi să fie ofensat. Ştim foarte bine că cine se grăbeşte - în sens rău -, se poticneşte. Fără ca asta să însemne că se poate ajunge la cealaltă extremă, cum sunt unii tipi temperamentali, case se sufocă pur şi simplu. Nu, omul trebuie să fie viu. Este însă cunoscut faptul că atunci când omul nu se grăbeşte, face treaba mai bine.



Mi-amintesc odată la Tesalonic, m-au întrebat studenţii cum să găsească timp în perioada examenelor ca să se roage, din moment ce au atâtea de citit şi timpul este plin. Le-am spus atunci că nu este nevoie să găsească un timp pentru rugăciune, ci să umple golurile de timp pe care le au. Şi ca să-i fac să înţeleagă ce am vrut să spun, m-am referit la atomul fizicii moleculare. Atomul, spune ştiinţa, pe care nu-l pot vedea nici specialiştii nici cu ochiul liber, nici cu microscopul - este într-un fel anume invizibil-, are nucleu şi de jur-împrejurul lui electroni. Şi există şi golul dintre nucleu şi electroni, pe care nu-l putem vedea cu niciun fel de instrument, asemenea golului care există în sistemul nostru solar, între soare, care este în mijloc, şi planetele din jur. Corpurile cereşti care ocupă un spaţiu anume şi infinitul şi nesfârşitul gol dintre ele constituie, într-un fel, sistemul nostru planetar. Tot aşa şi în atom - păstrând proporţiile-, există nucleul, electronii şi golul dintre ele. Şi totuşi, dacă încerci să vezi golul acesta, nu-l vei putea vedea niciodată. Nici măcar atomul nu se vede, cum să se vadă golul. Dar oamenii de ştiinţă l-au descoperit, el există. Atomul este atât de mic şi totuşi există şi golul din interior, există spaţiu gol.

Întelegeţi acum ce gol există în timpul nostru! Le spuneam concret studenţilor: "Stai şi citeşti, însă în acelaşi timp te gândeşti: Voi reuşi sau nu voi reuşi la examen? Ce-mi va spune profesorul, oare? Voi răspunde sau nu voi răspunde bine? Dacă rămân cu restanţă, ce explicaţie voi da tatălui meu? Dar mamei?" Eşti copleşit de stres. Şi, chipurile, citeşti. Citeşti, dar şi gândurile îţi sfredelesc mintea. Dacă ai citi mai fără griji, cu mai multă încredere în Dumnezeu, fără să laşi gândurile să pătrundă în sufletul tău şi să te consume, cât timp ar prisosi în aceste goluri! Atunci când ridici puţin capul să respiri adânc zi: "Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!" Aceasta, dacă o spui din inimă, complet liniştit, cu multă încredere în Dumnezeu, este rugăciune de douăzeci şi patru de ore.

Astfel de goluri, pe care le putem umple cu rugăciune, avem foarte multe, din momentul în care ne trezim şi până în momentul în care ne culcăm. Pentru că, atunci când omul începe să se încredinţeze lui Dumnezeu, să se îndulcească şi să comunice cu Dumnezeu, începe să scape de griji şi să trăiască confortabil viaţa lui. Nu înseamnă că este străin de toate cele ce se întâmplă. Nu. Le vede pe toate, dar nu-l mai sperie nimic. Deci, atunci când îşi face treaba ui, iată, este prezent şi Dumnezeu. Atunci când îşi face treaba lui, iată, este prezentă şi rugăciunea. Acum, dacă nu apucă să se facă nici o treabă, să nu se facă. Nu-i nimic. Să se facă mâine sau să nu se facă deloc. "Păi...!", ne va spune. Şi ce? Să ne spună!

Adevărul este că dacă luam lucrurile astfel şi nu lăsăm timpul să ne vâneze, terminăm toate treburile pe care nu le-am termina, dacă am avea altă abordare, iar în plus ne mai rămâne şi timp. Pentru că omul - o ştim cu toţii -, poate face multe lucruri atunci când este concentrat, liniştit, când are mintea adunată, când este prezentă şi inima sa, dragostea sa. Când iubim ceva, ce ne poate împiedica să facem acel lucru? Când vrem să reuşim ceva, cine ne poate împiedica să reuşim? În nici o situaţie nu vom spune: "Nu am timp!" Şi să ne impiedice sau să ne necăjească cineva, din moment ce vrem acel ceva, nu ne va opri nimic. Şi vom reuşi.

Din cartea "Stresul", autor Arhimandrit Simeon Kraiopoulos, editura Bizantină