Monday, August 1, 2016

Despre timp - Arhim. Simeon Kraiopoulos

Aţi stat vreodată cu ceasul în faţa dumneavoastră, să-l urmăriţi, iar sufletul să se predea complet lui Dumnezeu, liniştit, odihnit? Până să facă acul ceasornicului o rotaţie de un minut, o să vi se pară că a trecut foarte mult timp, că a trecut un interval de timp foarte mare, foarte mare. În timp ce, din cauza grabei, omul are sentimentul că fuge timpul. Fuge şi treaba nu se face. Din ce cauză, oare, se grăbeşte omul? Se grăbeşte ca să nu se expună, să nu-şi strice imaginea şi să fie ofensat. Ştim foarte bine că cine se grăbeşte - în sens rău -, se poticneşte. Fără ca asta să însemne că se poate ajunge la cealaltă extremă, cum sunt unii tipi temperamentali, case se sufocă pur şi simplu. Nu, omul trebuie să fie viu. Este însă cunoscut faptul că atunci când omul nu se grăbeşte, face treaba mai bine.



Mi-amintesc odată la Tesalonic, m-au întrebat studenţii cum să găsească timp în perioada examenelor ca să se roage, din moment ce au atâtea de citit şi timpul este plin. Le-am spus atunci că nu este nevoie să găsească un timp pentru rugăciune, ci să umple golurile de timp pe care le au. Şi ca să-i fac să înţeleagă ce am vrut să spun, m-am referit la atomul fizicii moleculare. Atomul, spune ştiinţa, pe care nu-l pot vedea nici specialiştii nici cu ochiul liber, nici cu microscopul - este într-un fel anume invizibil-, are nucleu şi de jur-împrejurul lui electroni. Şi există şi golul dintre nucleu şi electroni, pe care nu-l putem vedea cu niciun fel de instrument, asemenea golului care există în sistemul nostru solar, între soare, care este în mijloc, şi planetele din jur. Corpurile cereşti care ocupă un spaţiu anume şi infinitul şi nesfârşitul gol dintre ele constituie, într-un fel, sistemul nostru planetar. Tot aşa şi în atom - păstrând proporţiile-, există nucleul, electronii şi golul dintre ele. Şi totuşi, dacă încerci să vezi golul acesta, nu-l vei putea vedea niciodată. Nici măcar atomul nu se vede, cum să se vadă golul. Dar oamenii de ştiinţă l-au descoperit, el există. Atomul este atât de mic şi totuşi există şi golul din interior, există spaţiu gol.

Întelegeţi acum ce gol există în timpul nostru! Le spuneam concret studenţilor: "Stai şi citeşti, însă în acelaşi timp te gândeşti: Voi reuşi sau nu voi reuşi la examen? Ce-mi va spune profesorul, oare? Voi răspunde sau nu voi răspunde bine? Dacă rămân cu restanţă, ce explicaţie voi da tatălui meu? Dar mamei?" Eşti copleşit de stres. Şi, chipurile, citeşti. Citeşti, dar şi gândurile îţi sfredelesc mintea. Dacă ai citi mai fără griji, cu mai multă încredere în Dumnezeu, fără să laşi gândurile să pătrundă în sufletul tău şi să te consume, cât timp ar prisosi în aceste goluri! Atunci când ridici puţin capul să respiri adânc zi: "Doamne, Iisuse Hristoase, miluieşte-mă!" Aceasta, dacă o spui din inimă, complet liniştit, cu multă încredere în Dumnezeu, este rugăciune de douăzeci şi patru de ore.

Astfel de goluri, pe care le putem umple cu rugăciune, avem foarte multe, din momentul în care ne trezim şi până în momentul în care ne culcăm. Pentru că, atunci când omul începe să se încredinţeze lui Dumnezeu, să se îndulcească şi să comunice cu Dumnezeu, începe să scape de griji şi să trăiască confortabil viaţa lui. Nu înseamnă că este străin de toate cele ce se întâmplă. Nu. Le vede pe toate, dar nu-l mai sperie nimic. Deci, atunci când îşi face treaba ui, iată, este prezent şi Dumnezeu. Atunci când îşi face treaba lui, iată, este prezentă şi rugăciunea. Acum, dacă nu apucă să se facă nici o treabă, să nu se facă. Nu-i nimic. Să se facă mâine sau să nu se facă deloc. "Păi...!", ne va spune. Şi ce? Să ne spună!

Adevărul este că dacă luam lucrurile astfel şi nu lăsăm timpul să ne vâneze, terminăm toate treburile pe care nu le-am termina, dacă am avea altă abordare, iar în plus ne mai rămâne şi timp. Pentru că omul - o ştim cu toţii -, poate face multe lucruri atunci când este concentrat, liniştit, când are mintea adunată, când este prezentă şi inima sa, dragostea sa. Când iubim ceva, ce ne poate împiedica să facem acel lucru? Când vrem să reuşim ceva, cine ne poate împiedica să reuşim? În nici o situaţie nu vom spune: "Nu am timp!" Şi să ne impiedice sau să ne necăjească cineva, din moment ce vrem acel ceva, nu ne va opri nimic. Şi vom reuşi.

Din cartea "Stresul", autor Arhimandrit Simeon Kraiopoulos, editura Bizantină

6 comments:

  1. Despre timp vroiam sa scriu si eu azi.

    ReplyDelete
  2. Multumesc! Aveam nevoie si de asta. O sa caut cartea.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Cu drag! Si multumesc de vizita, acum iti descopar si eu blogul :).

      Delete
    2. Mie imi place ce-am gasit la tine, prin intermediul Adelinei, zbor catre vis. O sa tot revin, am ceva de citit!

      Delete
    3. E valabil si pentru mine! Ma bucur cand gasesc bogatia altor oameni transpusa in cuvinte...

      Delete