Wednesday, August 17, 2016

Închidem cutia (cu cuvinte)

În primăvara anului 2012 deschideam Blogul de la mare. Acest blog este pentru mine un intermezzo între o viaţă veche şi una nouă.

Îmi aduc aminte şi acum argumentul cu care am pornit la acest drum, argumentul care a stat în spatele a tot ceea ce s-a pus mai apoi aici.

În urmă cu încă un an deschiderii blogului, mai exact în 2011, se declanşa lucrul care trebuia să aibă loc cu mult timp înainte, în copilărie, dar care a vrut el să aibă loc când eu eram suficient de mare cât să pot trata matur problema. Nu intru în detalii, dar a fost vorba de o tristețe fără precedent și cu alte simptome... Pentru că eram fără serviciu, cu mult timp la dispoziţie, cu motivaţie sub nivelul mării, cu o deznădejde şi mai sub nivelul mării, am deschis acest blog.

Dorinţa mea ascunsă era să zic, într-un fel sau altul, prin ce trec. Nu am putut şi am încercat să ascund acest detaliu al vieţii mele cât mai bine. Timpul trecea, eu eram mai bine. În mai 2013 am simţit efectiv că m-am vindecat, a fost o chestie pe care am simţit-o real, ca pe ceva pe care am pus mâna. Lucrurile s-au aşezat în viaţa mea, m-am mutat de la ai mei, mi-am găsit de lucru, am devenit treptat o persoană mai bună din multe puncte de vedere, am evoluat.

Pentru că atunci când eşti în groapă şi, oh, cât ştiu cum e acolo, lucrul pe care ai vrea să-l afli mai repede e că există speranţă. Că ceea ce simţi nu e definitiv, că poţi şi te vei face bine. Prezentând atât de mult introspecţiile astea interioare, micile mele reuşite, am vrut să fiu mâna care poate cândva, undeva, va scoate pe cineva din groapă. Acesta a fost singurul lucru pe care mi l-am dorit deschizându-mi inima în această manieră. Chiar am o prietenă care mă ştie cap-coadă şi-mi spune să-mi fac un blog în engleză, ca să pot ajuta pe cât mai mulţi cu mărturia mea. N-am s-o fac, deşi am încercat.

Lucrurile prin care am trecut eu în viaţă sunt chiar soft comparate cu ale altora. Dar acesta a fost traseul meu, lecţia mea, drumul meu. Şi nu am vrut decât să ajut, dacă se poate să ajuţi şi vindeci pe altul prin cuvânt. Din acest motiv, treptat, s-a instaurat aici o categorie de jurnal numită "cutia cu cuvinte".

E adevărat că am scris în această categorie nu o dată aici dintr-un impuls, dintr-o emoţie. Eu care evit atât de mult emoţiile şi impulsivitatea, am comis acest sacrilegiu aici. M-am gândit deseori dacă nu cumva fac rău în loc de bine, dacă nu inspir să fiu judecată, dacă nu stimulez neputinţele altora, dacă nu sunt criticată, ridiculizată, luată în râs. E posibil ca acesta să fi fost efectul într-o proporţie mai mare decât ce speram eu să fac din acest blog, din această categorie.

Aşa că, zic eu, e mai bine să închid azi cutia cu cuvinte. Vor fi trecute în draft toate postările din această categorie, categoria cea mai bogată de pe blogul meu. Am să încerc cu această ocazie să-mi mut atenţia pe alte lucruri mai constructive pentru mine şi mai utile publicului acestui blog.

Cu mulţumire pentru înţelegere,

Irina

16 comments:

  1. Buna, Irina,

    Iti trimit toate gandurile mele bune si sper sa iti regasesti pacea cat mai repede. Voiam doar sa iti recomand niste emisiuni radio (Viata de Familie de la Radio Trinitas, cele in care e invitata Psih. dr. Simona Ciobanu). Le gasesti grupate aici: http://patristicpsychology.com/emisiuni/. Eu am gasit revelatoare si reascult periodic emisiunile despre comunicare in cuplu si divort (desi cea mai mare parte a vietii mele nu am fost intr-un cuplu, nici acum nu sunt) si mi-a placut si cea mai recenta emisiune despre distanta intima.

    Sper sa te inspire si pe tine.

    Cu drag,

    Gabriela

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc frumos, Gabi! Uite ca n-am mai intrat demult acolo, desi eu asculta emisiunile direct pe pagina Trinitas. O stimez mult pe Simona Ciobanu si mi-a fost si mie de folos ce am ascultat. Multumesc de vizita!

      Delete
    2. mulţumesc şi eu de reamintire!

      Delete
  2. Ma bucur de alegerea facuta! Orice actiune e buna, e cea mai buna pentru tine!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Asa e... e loc pentru un nou drum... Te pup!

      Delete
  3. Draga mea, orice marturisire care poate ajuta pe cineva, fie si o singura persoana, e dincolo de orice judecata de celorlalti, aparent sanatosi. Iti doresc sa fii doar bucurie si sa nu te intorci niciodata in locul intunecat, numit depresie!

    Te imbratisez de nu te vezi!:)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Eu am vrut ca marturisirea sa fie si ortodoxa... pentru ca multi dau solutii pentru astfel de probleme cu tot felul de... alte spiritualitati! Imi doream mult sa arat ca prin calea Bisericii Ortodoxe se vindeca si problemele societatii actuale... cine a trebuit sa afle, a aflat, cine nu... o sa-i zic face to face, candva. Te imbratisez si eu cu drag si prietenie!

      Delete
  4. Imbratisari, draga Irina! Doamne ajuta!!!!!

    ReplyDelete
  5. Daca asa simti ca trebuie, asa sa faci! Ma bucur ca ti-ai gasit raspunsurile la momentul potrivit, e uimitor cum trebuie doar sa ceri, uneori si ele apar atunci cand trebuie. Eu inca pastrez multe pt mine, pe blog am dat si dau cu lingurita, de teama ca nu vor fi intelese asa cum ar trebui. Ba chiar la unele lucruri pe care eu le consider profunde, de luat aminte, primesc reactii de genul "ma lasa rece". Dar mai insist, ca poate cineva gaseste ceva de folos, cum am gasit eu la tine.

    Indrazneste, El a biruit lumea! ;)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Imi place mult ce scrii, ai o profunzime faina cu care rezonez... O sa ne citim si de aici inainte, voi mai scrie si eu, dar despre altele... Imbratisare!

      Delete
  6. Nu stiu daca nu cumva sunt vinovata pt decizia pasta a ta. Ma gandesc ca si eu am vrut as ajut dar poate n am result sa ma fac inteleasa. Acum imi pare rau ca n am tacut. Eu cred ca ceea ce simti ca iti face bine poate fi continuat. Nu cred ca te a judecat nimeni , nici ridiculizat. Cred insa ca in multe postari ne am regasit multe. Te rog sa ma ierti daca te am suparat. Nu voi mai vorbi. Maria

    ReplyDelete
    Replies
    1. Nu m-ai suparat si nici nu esti de vina pentru decizia mea. Chiar mi-ai deschis ochii in unele aspecte, poate e bine sa mut disperarea asta a mea de a ma deschide la spovedanie si la rugaciune. Acolo nu-s asa guraliva ca aici...Tu chiar mi-ai facut un bine, ai pus in evidenta niste lucruri care-mi scapau. Te rog sa nu te framanti, ok? Si oricand esti binevenita sa-mi scrii orice! Imbratisare!

      Delete
  7. abia astept sa redeschizi cutiuta cu cuvinte, Iri. tare dragi imi sunt cuvintele tale si impartasirea lor...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Chiar ma intrebam cine oare imi zice Iri, pentru ca asa imi zic ai mei si o prietena buna... :) Dar apoi am vazut ca e Moni in spatele comentariului :P. Azi m-am gandit si eu sa o redeschid, o sa vad ce voi face... Calea de mijloc, probabil!

      Delete
  8. Imbratisari si multa liniste!

    ReplyDelete