Sunday, September 18, 2016

Acum am înţeles

Dumnezeu a pus în mine talantul picturii ca sa nu uit de sensibilitatea din mine.*



*pentru cei care care mă cunosc, dar şi pentru cei care nu ma cunosc, e un şoc să afle că la bază sunt artist plastic. Şi invers, cineva care mă ştia de artist plastic de pe Facebook, a fost şocat să vadă că vorbesc, gândesc etc. opus unui artist plastic, mai degrabă m-ar fi catalogat ca o corporatistă :).

8 comments:

  1. Ma tot gandesc de niste zile sa te intreb daca mai pictezi, sau sa te intreb de ce nu pictezi... N am indraznit. Poate doar nu vorbesti despre asta... Am pictor in familie, din pacate nu si-a folosit talentul decat rar si doar pentru placerea proprie. Mie mi s-a parut o pierdere imensa. Era mai boem, mai liber, cu timpul a devenit scortos, plin de prejudecati si multa nemultumire...N a avut incredere in el iar orgoliul l-a impiedicat sa iasa cu picturile lui, de teama sa nu aiba esecuri...Nu stiu cum se simte cineva cu un asa talent, cred ca poate fi o povara, mai ales daca n ai curaj sa..."zbori", purtat de el...Mai cred ca e un semn de iubire in plus, de la Dumnezeu...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Mi-ai scris asa fain, că ti-am răspuns direct pe blog :).

      Delete
  2. Povestea preferata a copilului meu e cea cu talantii ingropati:), ca si ea se va face pictorita si ca a primit acest talent ca sa nu-l ingroapa. In genere i-o spun in drum spre scoala, de fiecare data isi propune ca atunci cand ajunge acasa va exersa, de fiecare data uita:))

    ReplyDelete
    Replies
    1. Cam asa ma comport si eu, uit de ceea ce este esential! Multumesc de vizita!!!

      Delete
  3. Frumos citat.
    Minunata e poza cu mana ta!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Hihi, citatul e zis...de mine, iar poza cu mana e de pe net :P. Mi-a placut asocierea ta!

      Delete