Monday, October 31, 2016

Voi aţi copiat vreodată la şcoală?

Nu ştiu când şi de ce mi-a venit ideea acestei postări, dar eu am nişte întâmplări haioase pe acest subiect. În rândurile ce urmează voi explica şi de ce nu sunt de acord cu copiatul! Deci, nu vă îngrijoraţi, nu voi învăţa tânăra generaţie să facă lucruri rele.

Deşi am fost un elev destul de bun zic eu, am avut câteva momente când mi s-a oferit prilejul să copiez şi am făcut-o. Sau mi-am creat eu prilejul!

Până la liceu nu s-a pus problema de copiat, nici măcar de la colegul de bancă, pentru că aveam nişte cadre didactice mai ceva ca generalii de armată şi nu mişca nimeni în front. Plus de asta, eram mici şi naivi, acum realizez cât de mici şi cât de naivi, asta fiind undeva în paleolitic când nu exista şmartfonu şi iutubu. De obicei când nu ştiam, nu ştiam şi luam note mici, asumându-mi-le.

Însă am ajuns la liceu şi lucrurile s-au schimbat. Aici am câteva amintiri notabile.

(Înainte de a trece la subiect vreau să vă zic că, excepţie clasa a9a, când abia mă dezmeticeam din atâtea schimbări, am învăţat de plăcere mai la toate materiile şi am terminat mereu anul şcolar cu media generală peste 9.)

Urma să avem teză la română. Doamna profesoară, care era şi diriginta noastră, ne dă o listă de posibile subiecte. Din tot listoiul ala nu am învăţat nimic, dar îmi fac acasă doar pe două subiecte câte un eseu frumos, cu nume şi dată în colţ, cu titlu Teză la limba şi literatura română. Doar doua subiecte dintr-un listoi. Îmi pică fix unul din cele doua pregătite acasă. Toată ora scriu tâmpenii pe hârtie, că nu ştiam să reproduc din memorie minunăţia aia de eseu. La final de oră, printre nişte emoţii crunte, scot teza făcută de acasă din bancă şi o predau. A fost cel mai ruşinos 10 din viaţa mea.

A doua fază. Colega mea de bancă, un elev de 10 din clasa 1 şi până la momentul de care vă povestesc, nu se pregătise pentru teza la istorie parcă de data asta. Subiectele ne erau date pe rânduri 1 şi 2. Eu 1, ea 2. Îmi vine iar o idee genială şi-i zic să scrie tot ce scriu eu, că eu am învăţat şi la final să treacă şi ea tot 1 pe hartie şi să-i zică profesoarei când ne aduce tezele că stătea în alt loc. Ne iese şi de data asta şi luam amândouă nota 10.

Dau Bac-ul. Îmi pică la oral la română un subiect pe care nu-l ştiu. Colegul meu T. este ascultat. Ciulesc cu atenţie urechile şi bag de seamă că printre altele îi picase şi lui subiectul acela. Ascult ce zice, ce îi mai completează profesoara, iau notiţe şi mă prezint şi eu apoi cu succes. Iau iar 10.

Momentele de mai sus nu le regret, au avut şi ele farmecul lor. Şi vă zic sincer că în afară de faptul că teza de la română era ceva cu Mioriţa, că la teza de la istorie, deşi învăţasem, nu-mi mai amintesc nici măcar o virgulă, că la bac subiectul era ceva cu tipurile de comunicare, am şi un o poveste cu copiatul când am regretat teribil că am copiat şi că nu am învăţat.

La facultate nu prea m-am spetit cu învăţatul. Era o diferenţă atât de mare între ce făcusem în liceu şi ce făceam la facultate, din toate punctele de vedere, că şi interesul meu era undeva sub nivelul mării. Aşa că dacă s-a putut copia, sau ne-am putut inspira pe la examene unul de la celălalt, era super. Aşa se face că la unul din examenele care se dădeau la materiile din modulul psihologic, cineva ne-a pasat un teanc de fiţuici din care s-a copiat în voie. Acest moment îl regret mult şi am să explic de ce. Persoana care ne-a dat fiţuicile învăţase şi a zis o vorbă pe care nu am uitat-o nici azi. A zis ceva de genul: am vrut să învăţ temeinic la materiile astea din modulul psihopedagogic, că nu vreau să ajung vreodată să predau şi să râdă copiii de mine că nu ştiu nimic. Atunci nu am înţeles ce a zis, dar acum după ani de zile realizez cât de mult contează să fii bun pe domeniul ales, sau măcar să ai habar unde să te uiti în materie când îţi trebuie o informaţie. Nu-mi mai amintesc mare lucru de la examenul acela, cred ca era la cursul de pedagogie, am luat notă mare, dar la ce bun, dacă nu învăţasem? (Ştiu că încercasem să învăţ, dar limbajul era aşa de alambicat, că am renunţat)

Iar cu această ultimă idee vreau să mă mai leg de ceva. Faza e că şi dacă vrei sa copiezi, trebuie să ştii cât de cât materia, sau să fi învăţat anterior ceva, ca să ştii să formulezi ceva cu noimă în faţa profesorului. Îmi aduc aminte acum de un cunoscut care e profesor şi care spunea: eu îi las pe elevii mei să copieze, pentru că de obicei cei care copiază sunt şi cei care ştiu unde anume în carte să se uite ca să rezolve subiectul x sau y...

În încheiere vreau să menţionez că-s pro învăţat, că mereu am sfătuit pe cei mai mici decât mine să-şi ia in serios studiile şi dacă ar fi să o iau de la capăt cu vreo facultate sau un master, aş învăţa!

Voi ce experienţe aveţi pe subiectul copiatului? Ce părere aveţi? Aştept gândurile voastre în comentarii.

Cu amuzament,

Irina de la mare


1 comment:

  1. Haha, simpatice povestirile :))
    Tin minte ca am copiat fara rusine la latina. Aveam teza la latina (!!!) si un optional impus de latina la care tot trebuia sa avem note. Si copiam pe rupte. Eram sigura ca silva silvae nu o sa imi fie de folos mai departe, dar aveam nevoie de medii mari pt admitete

    ReplyDelete