Saturday, December 31, 2016

Rezoluţii pentru 2017


Încep aceste rânduri spunându-vă sincer că nu-mi place ideea de rezoluţie cum nu-mi place ideea de dietă. Dacă a doua îmi face instant foame, prima îmi spune că e doar un alt cuvânt pentru o bună păcăleală. Dar pentru că în ultima vreme nu am mai fost omul care doar să(-şi) promită, ci care a şi făcut şi care năzuie spre îndeplinirea unor obiective, zic şi sper că ce voi aşterne aici mai jos să nu fie doar cuvinte în vânt, ci jaloane pentru viitoare fapte. Unde voi scrie ambiguu, e pentru că mi-am mai propus, printre altele, să nu mai vorbesc despre ce mi-aş dori să fac, ci despre ce am făcut sau fac deja (mai ales când e vorba de lucruri care îmi provoacă multă frică, sau par prea mari spre a fi reale). Deci, hai să vedem ce am în plan pentru 2017:

  1. Clasicul să mănânc mai sănătos şi să fac mai multă mişcare. De ce? Pentru că stau mult pe scaun, zilnic între 8 şi 10 ore şi tot zilnic merg cu maşina pe peste tot. Rezultatul: am început să am dureri tot mai mari de mijloc, de încheieturi, de ceafă, m-am rotunjit peste limita admisă de mine. (Probând rochii pentru seara de revelion şi observând că majoritatea crapă pe mine, mi-am dat seama că gluma aceea cum că vara (dar şi iarna) când probezi hainele îţi dai seama că singura chestie în care mai intri este panica este adevărată. Guilty as charged. Ca să nu mai zic că nici pe un toc de 5 cm nu mai pot sta din cauza "tonusului" picioarelor mele. Cum voi mânca mai sănătos şi voi face mai multă mişcare? Cu multă blândeţe faţă de mine şi cu înţelegere. Nu am să mai auto-flagelez dacă voi mai mânca aiurea, sau dacă vor trece câteva zile fără să fac mişcare. Inteţia mea va fi să fac cele două lucruri integrându-le în stilul meu de viaţă actual, aplicând diverse trucuri.
  2. Pe început de an voi aborda două dorinţe din my bucket list. Una va fi legată de ceva ce-mi produce şi frică, iar cealaltă va fi din plăcere. Ambele vor implica multă mişcare :).
  3. Să finalizez cursul de fotografie început în anul 2012. Am absolvit doar un an din doi, sunt curioasă dacă se poate relua, sau va trebui să o iau de la zero.
  4. Să-mi pun în practică ideile mele privind călătoriile. Anul acesta nu am fost nicaieri, nu am vizitat nimic, nu m-am odihnit, concediile mele au fost doar stat acasă şi făcut curat şi recuperat ce n-am reuşit să fac în timpul serviciului. Shame on me! Deci, da, să călătoresc e o atlă rezoluţie.
  5. Să fiu mai deschisă propunerilor de a ieşi, de a cunoaşte oameni noi, de a experimenta lucruri noi. În ultima vreme s-a produs o schimbare fundamentală în mine în sensul că nu pot sta mai mult de câteva ore fără să am contact cu un om, chestie care în trecut nu era o problema, stăteam şi trei zile la rând fără să ies din casă... Schimbarea de acum nu e la modul patologic, cum sunt unii oameni care nu pot sta 15 minute fără să vorbească cu cineva, fără interacţiune umană. La mine e pur şi simplu altceva şi e de bun augur pentru felul meu de a fi uşor anti-social şi introvertit.
  6. Vreau să creez mai mult, indiferent ce anume. Că voi picta, că voi coase, că voi lipi, că voi mărgeli, că voi găti, că voi  grădinări, nu mă gândesc la nimic concret, ci vreau să creez, să fac lucruri pe care să le comercializez, să le dăruiesc, să le aduc în lume în primă fază. Indiferent ce voi face aici, am un singur amendament: să le iau pe rând, în funcţie de cum vin şi să le duc până la capăt, proiect cu proiect.
  7. Vreau să fiu mai mult cu ai mei. Prietenii vin şi se duc, unele relaţii se răcesc, altele mor, singura constantă e familia. Mai ales că în ultima vreme am reuşit să mă apropii mai mult de ai mei, aş vrea să fim şi mai mult timp împreună... Timpul trece cu repeziciune şi cine ştie cât voi mai fi împreună aici pe Pământ? (Un mic exemplu şi aici: îi spuneam surioarei mele aproape cu lacrimi în ochi: nu poţi să rămâi mereu mică? Şi ea mi-a răspuns: păi eu voi fi mică mereu! Dar ştiu că nu e aşa... ieri era toddler-ul drăgălaş pe care îl suceam pe toate părţile, acum e în perioada aceea de tranziţie spre pubertate când se transformă în domnişoară şi ştiu că lucrurile vor evolua şi mai rapid decât aceşti ultimi 8 ani...)
  8. Vreau să mă îmbrac mai frumos şi să mă aranjez mai mult (păr, faţă). Evoluţia mea în materie de vestimentaţie a avut următorul traseu: copilărie cu rochiţe şi fundiţe, adolescenţă cu trening, blugi lălâi, tricouri şi haine băieţeşti, apoi o perioadă lungă de timp de negru, maro şi gri, ca apoi să mă întreb care e faza? Tocmai eu care iubesc aşa mult culorile să le evit? Deci cuvintele cheie sunt: culoare, haine feminine, haine care mă avantajează şi în care mă simt bine, în care mă simt eu. De evitat hainele în care mă simt bine, dar arăt în ele de parcă am ieşit de la măturat cu ele. Accesorii, pantofi şi genţi asortate, lenjerie de calitate. Atenţie la detalii: părul curat şi aranjat, folosit cosmetice, măcar fond de ten şi ceva pe buze. Aici vreau să inserez un gând pentru cei care judecă şi detestă grija faţă de exterior. Am fost şi eu aşa, am trecut prin multe etape. Concluzia acestor ani e că oricât de bun, inteligent şi bine intenţionat eşti, societatea în care trăim momentan este una axată pe imagine. Până apuci să convingi un om de calitatea ta sufeletească, de inteligenţa ta, de abilităţile tale deosebite, aspectul exterior a vorbit cu mult înaintea ta. Şi de obicei această primă impresie este foarte puternică, rămâne undeva în creierul celuilalt şi îi va dicta comportamentul, vorbele etc. faţă de tine. Pe de altă parte, mie cel puţin, îmi place să privesc pe cineva care a depus un minim de efort faţă de persoana lui. O haină asortată, ceva vesel şi tineresc, un accent de ceva care să producă un efect pozitiv în afara ta e de preferat decât o faţă cernită. Am cunoscut şi altfel de oameni, oameni foarte modeşti, dar cu o bogaţie interioară atât de vastă încât e prima pe care o vezi, nici nu mai contează altceva. Dar pentru mine, care nu am atâtea daruri sufleteşti, să am grijă de aparenţe e important, îmi dă o stare de bine şi de optimism.
  9. Să citesc 3 cărţi în limba engleză: C.S Lewis, The Siberiad şi să încep War&Peace de Tolstoi (pe acestea le am în bibliotecă). Anul acesta am finalizat Crime & Punishment de Dostoievski, un titlu pe care îl aveam în bibliotecă din liceu şi pe care din varii motive nu l-am lecturat. Pe lângă faptul că mi-a plăcut la nebunie cartea, că nu a mers pe atât de greu pe cât am presupus eu că v-a merge lectura în engleză, efectul acestei lecturi l-am văzut în iarnă. Am făcut cunoştinţă cu un grec care studiază la noi în oraş şi care nu prea ştie limba română. Când am făcut cunoştinţă şi am realizat că vorbeşte doar în engleză, m-am blocat. Vroiam să vorbesc cu el, dar fiind într-un grup mare şi neavând încredere în ce ştiu din limba engleză, m-am fofilat şi n-am zis nimic. Întâmplarea a făcut că puţin mai târziu persoana aceasta m-a întrebat "do you speak English?" şi eu am zis "a bit!"... doar că fiind la teatru într-o pauza şi grecul era în faţa mea pe scaun, nu mai puteam să mă eschivez să nu vorbesc. Şi am început să vorbim şi... lejeritatea cu care vorbea el, nefiind nativ englez şi nici o engleză de academician neavând, mi-a dat încredere să vorbesc şi eu mai multe... L-am întrebat de vremea din localitatea lui, de rude, de ce face la şcoală, ce vrea să faca pe viitor etc. Faptul că am vorbit mi-a dat un boost de încredere şi am realizat că dacă nu citeam cartea aceea în vară, să-mi mai dezleg amintirile în ale limbii engleze, poate nu aş fi făcut faţă unei conversaţii în engleză. Aşa că, cine ştie pe unde mă va mai duce viaţa, iar eu voi avea nevoie de limba engleză din nou?
Scriu la această postare de aseară şi cred că dacă aş mai zăbovi asupra rândurilor, aş mai găsi şi alte lucruri pe care vreau să le fac în anul 2017. Dar zic că pe moment e arhisuficient ce mi-am propus, le voi lua pas cu pas, cu încrederea că orice e posibil, că o atitudine de optimism şi încredere în bine va aduce rezultate pe măsură...

Vă doresc un an nou mai bun ca cel ce a trecut, vă doresc să fiţi prosperi, să aveţi pace în suflet, apoi în casă, în familie, la locul de muncă, să vă ocolească necazurile, iar dacă vor veni, să vă dea bunul Dumnezeu puterea de a le înfrunta (nu ocoli), să aveţi putere pentru planurile şi obiectivele pe care vi le-aţi propus, să fim împreună mai buni, să ne facem viaţa noastră şi a altora mai frumoasă prin darurile ce ni le-a pus Dumnezeu în noi la naştere... şi aş vrea să vă mai urez eu multe, dar închei rugându-vă să-mi treceţi cu vederea micile scăpări şi ieşiri din peisaj făcute pe blog în acest an şi să fiţi alături de mine şi pe mai departe.

LA MULŢI ANI!

Thursday, December 29, 2016

Despre ce veţi citi pe blogul meu începând de azi

Decizia de a restrânge informaţia de pe blog zic eu că e tot o urmare a detox-ului. Aveam prea multe categorii pe blog irelevante, multe postări în mai multe categorii şi categorii despre care nu am mai scris demult. Astfel, am grupat tot ce exista pe blog în câteva categorii despre care am scris şi voi mai scrie. După ce vă prezint aceste categorii, voi anunţa un nou capitol despre care voi scrie începând de azi pe Blogul de la mare. Dar să începem cu începutul.

Categoria insights:

cea mai bogată categorie, lucruri de suflet, ale sufletului meu, înţelegeri, priceperi, sondări în interior, o lupă pe Irina

Categoria diverse:

aici am scris despre detoate şi nimicuri care nu au putut fi inserate în nici o altă categorie: urări, mici păreri, ce cărţi am mai citit etc.

Categoria time management:

aici sunt căutările mele din ultimii 3-4 ani, motivul de fapt pentru care am început blogul în 2012: dorinţa de a nu mai fi leneşă şi delăsătoare. Am căutat idei, am găsit, le-am aplicat, au mers şi vi le-am prezentat şi vouă.

Categoria viaţa mai simplă:

aici intră tot ce mi-a simplificat mie viaţa, tot ce am testat şi a avut efect.

Categoria grădinărit:

pe vremea când începeam acest blog locuiam la casă şi aveam un petec de pământ şi planuri mari cu el. Apoi m-am mutat la bloc, unde am o terasă şi m-am ambiţionat să mai testez una alta în ale grădinăritului. E mai mult un hobby, dar nu-l voi abandona pentru că sunt pasionată de plante şi flori :).

Categoria în atelierul meu:

nu exista un atelier propriu-zis, atelierul meu e living-ul în care mai creez şi în care dau naştere unor idei şi proiecte.

Categoria jurnal de mulţumire:

un exerciţiu de recunoştinţă cu rezultate fantastice şi uimitoare. Sunt mai optimistă şi văd mai des partea bună a lucrurilor şi a vieţii de zi cu zi datorită acestui exerciţiu!

Categoria naturiste:

ce am testat, ce mi-a plăcut din categoria produse home-made, sau produse din plante în scop cosmetic, al sănătăţii sau pentru diverse probleme.

Categoria fotografie:

pentru că văd lucrurile diferit, literalmente :) şi vreau să imortalizez clipele şi frumosul din jur.

Categoria gândul de luni:

aici mi-am propus să încep/em săptămâna cu un gând care să ne dea avânt pentru o nouă săptămână.

Categoria activităţi pentru copii:

pentru că am multe idei şi pe unele le şi aplic la Cercul de creativitate.

Categoria organizarea spaţiului:

pentru că mă pasionează maxim acest subiect şi zic eu că am o casă pe care am reuşit s-o organizez cât de cât, deci vreau să vă zic şi la acest capitol ce a funcţionat.

Categoria reţetele mele:

aici intră reţetele pe care le testez şi-mi şi ies sau imi plac.

Categoria antreprenoriat:

o categorie de suflet, o categorie în care aduc idei de mici afaceri de acasă şi în care abordez oameni ca mine şi ca tine care au avut un mic ceva în plus faţă de noi: curaj şi determinare. Categorie cu scopul de a motiva şi inspira.

Categoria cum să...:

pentru că unii practicau DIY încă dinainte ca DIY să fie trend ☺

Categoria recomand:

recomandări de produse, servicii etc.

În curând va fi integrată şi categoria numită self-care :)

Sper să găsiţi ceva util pe blogul meu şi vă mai aştept pe aici!

Saturday, December 24, 2016

Un Craciun asa cum NU am sperat :)

Ce diferenţă poate face un an în viaţa unui om... 

24.12.2016 de data asta... ce diferenţă de aşezare interioară... şi mă întreb, oare aş fi avut prilejul să fiu acum aşa, dacă acum un an nu era diferit, aşa cum scriam aici?

Zilele acestea au fost grele din multe puncte de vedere, dar cu toate astea am încercat să plutesc printre ele ca şi cum nu ar fi fost. Am făcut eforturi să văd binele, să-l las să vină spre mine, m-am rugat să fiu binele, să nu mai rănesc eu. M-am gândit mult la ce a spus Sf.Paisie Aghioritul, că preferă mai degrabă să fie el nedreptăţit, decât să nedreptăţească. Şi cât adevăr e aici. Când fac rău cuiva prin nerăbdare, sau printr-o vorbă, sau prin ceva, orice, sufăr mult... e ca o rană care trece greu. Când îmi face mie cineva rău, sufăr un pic, dar mă gândesc că celuilalt i-o fi fost rău, era obosit, se certase cu cineva, primise o amendă, e bolnav, are o neputinţă etc., iar mie îmi trece mai repede decât dacă aş fi replicat şi eu, aş fi făcut şi eu pe mândra, pe piatra dură, pe plasa care dă înapoi ce primeşte. Primeşte, priveşte şi nu sta prea mult cantonat în zona aia de rău, mergi mai departe, că nu e vorba despre tine...


Sunt acasă. E curat, mai puţin ferestrele care nu-s spălate, dar nu mă mai stresez. Am şi mâncare, voi mânca şi în deplasare... Am brăduţ, am făcut cadouri, am primit cadouri.

Am luat decizii, prima să nu mai fac nimic din ceea ce nu-mi doresc, lucruri de complezenţă, lucruri de dragul de a nu deranja pe cineva prin refuz, lucruri care mă tulburau sau oboseau peste măsură. Să nu mă mai simt vinovată când nu fac lucrurile aşa cum cred eu că ar trebui făcute, când "pierd vremea"... şi lista e lungă.

Am mai decis că vreau să încep, chiar dacă puţin câte puţin, să fac lucrurile pe care le-am amânat, sau pe care mi le-am dorit şi nu am îndrăznit să mă apropii de ele. Am cunoscut oameni frumoşi, care fac enorm de multe lucruri, variate, oameni valoroşi, oameni muncitori, oameni open-minded, oameni care m-au făcut să mă ruşinez de micimea în care trăiesc pe motivul că eu-s (oh, vai) credincioasă. Oameni care muncesc, merg la sală şi la dansuri, oameni care ajută alţi oameni şi nu fac un mare caz din asta. De asta, am să încep cu lista mea de dorinţe pe care am scris-o în ianuarie 2015 şi la care am mai adăugat timid câte un punct. Am să iau lucrurile pe rând, primul punct ar fi să învăţ să înot :). Ca partener de drum, am primit ieri de la prietena mea Iulia, pictoriţa cu Căsuţa cu Cerdac, un căluţ de mare. M-a rugat să-l învăţ să înoate, deci e cazul să învăţ şi eu :).

Vreau, nimic nou sub soare, să am mai multă grijă de mine. Cum spunea o prietenă, avem în ziua de azi atâtea care ne pot ajuta şi îmbunătăţi calitatea vieţii şi noi nu facem nimic. Aşa că am început să iau un complex de suplimente şi minerale (am să vă zic de ele curând), să folosesc tot felul de produse cosmetice care zăceau aruncate prin tot felul de colţuri ale băii, mai pe scurt, să am grijă un pic şi de "caroserie", pentru că genetica ajută doar pe unii :). Vreau să reiau mersul pe jos. Mă uitam pe aplicaţia S Health din telefon şi mă minunam cum vara am mers mult pe jos, am tot felul de medalii şi premii pe aplicaţie pentru doborârea unor "recorduri". Eu îmi pusesem ca target 6000 de paşi zilnici şi 60 minute de activitate, indiferent de tipul ei. Când depăşeşti un target pe zi, primeşti medalii... Poate sună ridicol, dar pentru mine e un motivator să văd astfel de "reminder-uri".

M-am întins la vorbă pentru că n-am mai scris demult, deci închei aici.

Sărbători cu bucurie sfântă!

Tuesday, December 13, 2016

Căsuţa cu cerdac - jucării realizate de artistul plastic Iulia Costache

Iulia Costache este absolventă a Academiei de Arte Plastice din Bucureşti, secţia Grafică. Pe Iulia am cunoscut-o într-o tabără de pictură. Cum urma să stăm în aceeaşi cameră, am stat stresată la gândul că cine ştie peste ce persoană voi da, vreun artist capricios, dar eu am dat peste Iulia, un om cald, prietenos, simplu, dar cu multe profunzimi, un om cu care am rezonat din prima.

Din 2014 de când ne-am cunoscut, ţinem legătura constant, ea îmi mai recomandă muzică şi filme, eu îi povestesc ce am mai făcut dpdv artistic, deşi, uneori, nu prea am ce povesti...

Dar haideţi s-o cunoaşteţi şi voi!

Cum a început povestea Căsuţa cu Cerdac?

Păi să mă gândesc..., eu o perioadă am ţinut ateliere de creativitate cu copii şi câteodată le mai făceam şi lecţii de cusut. Adică le coseam eu mici figurine şi încercam să-i fac şi pe ei să înţeleagă cum le-am facut. De aici mi-am dat seama că îmi place să fac jucării, îmi dezvoltă latura ludică ☺. Numele de „Căsuţa cu Cerdac” l-am dat gândindu-mă la copilăria mea şi la  momentele petrecute la bunici care aveau casă cu cerdac.

De ce jucării? Te mai atrage şi o altă activitate şi dacă da, care anume?

Îmi place să desenez, să pictez şi în general fac cu plăcere orice activitate care este cât de cât creativă. 

Ce te inspiră în procesul tău de lucru?

Inspiraţia vine de peste tot…, natură, culori, întâmplări. De multe ori nici eu nu ştiu ce va ieşi la final, dar fac încercări până iese.


Manufacturarea jucărioarelor este singura ta ocupaţie? Cu ce te mai ocupi în rest? 

Ca oricărui lucru, trebuie să-i dedici timp. Simt că povestea Căsuţei cu Cerdac are potenţial şi se poate dezvolta, dar nu mă ocup numai de ea. O să văd ce voi face pe viitor. În rest fac ilustraţie, pictez.


Ce program de lucru ai/cum lucrezi? (Ore preferate, locaţie, atmosferă, trucuri care te inspiră să lucrezi mai cu sârg)

Lucrez intens atunci când îmi propun să fac o jucărie nouă (desen, tipar, îmbinări de materiale şi culori). Nu am un program anume, dar îmi place să am ordine în jur când încep ceva nou, asta musai, ca să mă pot organiza eu mai bine. ☺ 



Ce sfat ai da celor care îşi doresc să se apuce de o activitate creativă, dar nu au curaj?

Să facă ce le place. E frumos când vezi că lucruri făcute de mâna ta sunt luate şi îndrăgite. Nu au nimic de pierdut.

Căsuţa cu Cerdac şi gazda ei Iulia pot fi găsite pe pagina de Facebook Căsuţa cu Cerdac.

Iulia va oferi un discount de 20% celor ce vor achiziţiona jucării de la ea în această perioadă, doar să-i spuneţi că aţi aflat de ea prin Blogul de la Mare.

Eu mă gândesc deja să iau cadou de Crăciun câteva jucării lucrate manual din Căsuţa cu Cerdac!

Monday, December 12, 2016

12.12

Au trecut câteva zile de la această postare. Nu pot să zic că lucrurile s-au ameliorat, ba din contra, parcă o forma de paralizie interioară a pus (pusese?) cu totul stăpânire pe mine. Însă blocajele astea sunt bune şi ele pentru că te obligă să priveşti fix în faţă lucrurile pe care le tot ascunzi de colo-colo. (Până intru eu în subiect vreau să zic că mi-au plăcut comentariile voastre şi m-au încurajat, a fost un feed-back opus faţă de de credeam eu că ar merita acele rânduri).

Faza e că dintr-o dată mi-a apărut foarte limpede următoarele:

că sunt infiorător de critică cu mine şi
că am nevoie să am grijă de mine din acest moment într-un mod deosebit.

Critică cu mine sunt pentru că de la 1800 toamna când îmi pot eu aminti de existenţa mea am fost înconjurată de persoane care au fost criticate şi au criticat şi m-au criticat. Nu e cazul să intru în detalii, dar e suficient să fac o vizită la bunica mea, singura care mai trăieşte, să văd o rădăcină a "necesităţii" mele de a mă critica. "Să nu cumva să mergi pe afară după ce se lasă întunericul", "să nu dai centrala la maxim", "să nu dormi cu fereastra deschisă", "nu mai sta cu gâtul dezgolit". Oricât ar vrea o persoană binevoitoare să vadă în aceste vorbe o grijă a cuiva faţă de altcineva, eu vă zic că e doar o critică bine disimulată, o critică faţă de cineva care deşi a trecut de 30 de ani e tot incapabilă de a-şi purta de grijă (în viziunea ei) şi o nevoie de control care mai are doar slabe pâlpâiri, zvâcniri... o nevoie bolnavă de control.

Deci cum factorii aceştia de critică au dispărut din viaţa mea treptat, ei au lăsat o instanţă în mine care îmi vorbeşte mereu: eşti proastă, ce-i mizeria asta (când creez ceva), nu faci nimic bine, mda, ai făcut şi tu curat, dar uite aici ce mizerie e, eşti leneşă, eşti incapabilă, nu ştii, n-ai, nu poţi, nu faci nimic bun, nu eşti în stare, tu? ha, ha.

O astfel de moştenire se iartă greu. 

Ce e limpede e că această critică permanentă faţă de mine mă înăspreşte şi în relaţie cu mine şi în relaţie cu alţii. Mi-au trebuit 30 de ani ca să pot depăşi ura şi sila faţă de cuvinte bune şi calde. Să zic cuiva apropiat că-l iubesc şi să o simt în inima mea. M-am simţit mereu ridicolă fiind caldă şi bună, am simţit-o ca pe o slăbiciune, ca şi cum aşteptam să sară cineva de după un colţ şi să zică: eşti penibilă!

Dar lucrurile acestea au trecut (adică nu prea mai sunt oameni care să mă critice din exterior, iar dacă mai sunt, nu există pentru mine :), în secunda de faţă am rămas eu cu toate conştientizările astea, cu toate neputinţele astea, cu toate luptele astea. Nu-mi doresc decât să nu mai fiu şi să nu mai fie aşa. E ca şi cum aş vrea să rup o carapace veche de pe mine şi să las cea nouă să iasă la suprafaţă. E greu. E greu pentru că acest fel de a fi mă face respingătoare pentru ceea ce-mi doresc eu pentru viitor, să am şi eu o familie, să iubesc şi accept un număr de persoane în viaţa mea, să nu-i resping şi, cel mai important, să nu-i critic, să nu le caut nod în papură pentru orice, să devin o scorpie cu chip uman. E imperios necesar să devin blândă, pentru sănătatea mea mentală în primul rând.

Apoi e important să am grijă de mine, să mă iubesc. Pentru că lipsa de respect şi iubire faţă de sine duce la lipsa de iubire şi respect faţă de alţii. De obicei cei care umilesc, excepţie cazurile de o crasă proastă creştere, o fac doar ca un răspuns al umilirii de sine. (Da, la fel e şi la cei care critică, fie se critică deja pe ei şi o fac şi cu alţii, fie au fost criticaţi în copilărie şi aşa "au prins", sau o a treia instanţă pe care am observat-o într-o relaţie cu cineva "apropiat", uneori eviţi să te critici pe tine - când poate chiar e cazul- şi proiectezi pe altul ceea ce eviţi să-ţi reproşezi ţie :)

Din această cauză am să mă pun pe mine pe locul 1. Am să las baltă toate luptele de Don Quijote de a salva omenirea, de a fi prinsă în lupte inexistente, de a dori salvarea omenirii, a României, a celor cărora nu-s în responsabilitatea mea. Momentan responsabilitatea mea sunt eu, sunt numero uno pentru mine.

Deci ce voi face în anul 2017 e să devin o variantă care va privi mai mult spre sine. Dar nu spre o analiză critică de care care mi s-a acrit ca de mere pădureţe, ci de a afla ce vreau, ce-mi place, ce îmi doresc de la viaţă, ce pot face, de a fi blândă cu mine. De a ieşi din mine, de a face lucrurile pe care le-am amândat din "lipsă de timp", sau pur şi simplu dintr-o frică bine disimulată.

Viaţa asta e scurtă, iar eu încă aştept vremurile alea "potrivite" spre a face una şi alta.

Vremurile potrivite sunt acum, în secunda asta.

Doamne, ajuta!


Thursday, December 8, 2016

Jurnal de mulțumire 1-8.12.2016



Doamne îți multumesc:
  • pentru Adriana
  • pentru cărți
  • pentru tata
  • pentru parfumuri
  • pentru mâncarea caldă
  • pentru Tine, Doamne
  • pentru organizare
  • pentru jurnalul pe puncte
  • pentru haine
  • pentru căldură
  • pentru cafea
  • pentru ”laptele” din alune de pădure
  • pentru prietenie
  • pentru frații mei, pentru verișorii mei
  • pentru planuri de viitor
  • pentru speranță
  • pentru Maica Domnului
  • pentru haine curate
  • pentru mașina de spălat (mi se pare cea mai tare invenție)

Wednesday, December 7, 2016

Azi...

Atentie, postare depresivă!

Pe 4 decembrie scriam rândurile de mai jos:

Luna decembrie pentru mine este deopotrivă dulce şi amară. Dulce pentru că e luna în care m-am născut eu, luna în care sunt născuţi şi mulţi alţi oameni dragi mie, fie ei rude sau prieteni, e o lună plină de sărbători faine (Sf.Nicolae, Sf.Spiridon, Sf.Filoteea, Naşterea Mântuitorului), apoi e noaptea de anul nou care are şi ea farmecul ei. Luna vacanţei, a cadourilor, a familiei.

Dar e şi luna în care mie îmi scade energia cu mult sub zero, luna în care trag linie şi parcă-mi dă cu rest în fiecare an, o lună în care mă lupt cu o paralizie a sufletului, o lună în care mă lupt la propriu cu depresia.

E luna în care realizez că lucrurile nu s-au schimbat foarte mult. Sunt acelaşi om, am aceleaşi ascunzişuri şi colţuri tăioase, aceleaşi nereuşite, aceleaşi frustrări, aceleaşi angoase.

Ştiu că nu e chiar LA FEL an de an, dar e partea aceea din mine cu care mă confrunt constant, acea parte din mine care-mi spune într-una: nu eşti suficientă, nu eşti bună, nu ştii, n-ai, nu poţi, nici n-o să ai şi nici n-o să poţi vreodată.

E perioada din an în care întorc situaţia pe toate părţile şi nu găsesc un capăt de unde să apuc şi să mă ţin până trece tsunami-ul. Pentru că îţi dai seama că tsunami-ul ăla e una cu tine, eşti tu, complet dereglată, mimând că eşti OK.

Am obosit să simt atât de adânc totul, să văd şi să simt lucruri pe care alţii le trec cu vederea de parcă nici nu ar fi.

Însă nu mă las. În lupta mea nu m-am împotrivit până la sânge, deci mai am resurse să keep going.

Azi e 7 deja... am avut niște zile în care m-am întrebat serios care e faza? Rău fizic, rău sufletesc, rău în creier... Știu și ce m-a adus aici:

lipsa de mișcare, lipsa de nou, plafonarea, recăderea în aceleași tipare comportamentale, o serie de frici... însă nici nu mi-a mai păsat să fac altceva. Am obosit din cauza seriei de așteptări de la mine și de seria de așteptări ale altora față de mine. Am obosit să văd că viața are loc doar pentru alții și că eu sunt ca o mlaștină, ca o baltă stătută în care apa se împute și seacă și seacă și iar seacă.

Azi însă am început iar lucrurile diferit, în ritmul meu.

Șters aplicații de socializare falsă.

Dormit cât vreau și suficient.

Trezit, spălat, făcut cafea, băgat rufe la spălat, rugat, citit. Mers la muncă dispusă să nu mai fiu doar folosită și periată.

Azi merg mai departe prinsă cu o funie groasă, groasă, singura chestie care mă ține sane într-o lume insane: o credință și o nădejde în Dumnezeu. Atât.

De azi voi face lucrurile diferit, doar în ritmul meu, nu voi mai alerga dupa nimeni, nu voi mai tolera prietenii care doar mă rănesc, nu voi mai înceta să fac fix lucrurile care îmi fac bine.

Azi e o nouă zi.