Wednesday, January 4, 2017

2016 s-a încheiat cu o concluzie...

Pentru că am tot menţionat de anul 2016, ar trebui să menţionez şi cel mai important lucru care s-a întâmplat în anul 2016.



Într-o zi (22 sau 23 decembrie mai exact), pe drumul spre muncă, un drum lung (o iau pe varianta oraşului uneori, pentru că nu-s semafoare) şi cu un soare orbitor, cu nori care mărgineau clădirile şi fabricile de la marginea oraşului, mă tot întrebam care a fost rolul mamei mele în viaţa asta, pe planeta aceasta, dacă a murit aşa de tânără. Apoi, pe repede-înainte, în timp înaintam pe stradă, mi-am dat seama că rolul mamei mele a fost (doar) ca să mă nască pe mine. Un om care a trăit atât de puţin, care a făcut doi copii din care doar unul mai trăieşte, care nu a avut vreo carieră, care nu a avut foarte mulţi prieteni, un om pe care l-au uitat mulţi, a lăsat ceva în trecerea ei prin această lume: pe mine.

                                                                                ---

"Murim prin fizic. Trăim prin ceea ce rămâne. De aceea ar trebui să condensăm fiecare clipă întregul sens al vieţii noastre, ca şi cum aceasta ar fi ultima. Să avem în permanenţă în minte şi în suflet, ca un reper al tuturor actelor şi dorinţelor, sentimentul efemerului şi al nemuririi. Timpul şi Eternitatea; Istoria şi Devenirea. Vom avea astfel în permanenţă în spirit acel memento mori care, departe de a ne impune sentimentul zădărniciei tuturor lucrurilor, ne va trezi conştiinţa "urmei" ce o lăsăm în toate actele în care ne implică." Inteligenţa materiei - Dumitru Constantin Dulcan

6 comments:

  1. :)nu cred ca doar acesta a fost rolul ei pe pamant, cine stie cum a influentat viata unui necunoscut intr-o clipa fara importanta? orice viata are un sens in sine:)
    Dar da...si eu m-am gandit dupa ce a murit bunica mea ce a ramas dupa ea, pentru ca prietenele ei au murit si ele, la serviciu nu-si mai aminteau decat unii pacienti foarte foarte batrani(avand in vedere ca era la pensie de 25 ani), bunicul meu era prea batran(intre timp a murit si el)... si concluzia a fost ca traieste prin mine si prin mama mea:) (dincolo de tot ceea ce facem, ramane cineva dupa noi care amitneste printr-un gest, printr-un gand, prin faptul ca respira, ca mai spune o rugaciune, ca ne leaga de tot ce e viu)-lucrurile nu-si pot aminti de noi, nici realizarile, nici chiar chestiile marete, doar oamenii:), doar ei ne pot zambi cand se gandesc la noi.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Dumnezeu sa-i odihneasca pe bunicii tai, Anca!

      Evident ca rolul ei a fost mult mai mare, nici eu n am scris tot din ce am inteles, dar concluzia asta, oricat de precara pare, pentru mine a avut o greutate si insemnatate foarte mare, cumva mi-a dat voie... sa fiu... :)

      Pupicei, draguta mea!

      Delete
  2. Cu siguranta ca Dumnezeu a luat-o pe mama ta la El cand ea si-a indeplinit misiunea pe pamant. Fiecare din noi avem un rost. Dumnezeu ne cheama la El cand suntem cel mai pregatiti.
    Imbratisari!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Asa este, insa era foarte tanara...dar pe cati tineri nu ia moartea? Fiecare cate zile are! Intorc imbratisarile, Anca!

      Delete