Sunday, February 26, 2017

Cuvinte de înţelepciune

Săptămâna aceasta nu am avut timp nici de postarea "acum", nici de review-ul privind ce am făcut săptămâna aceasta pentru obiectivele mele, pentru că nu am făcut mare lucru, deşi la "acum" aş fi avut de zis multe, am trecut prin multe şi săptămâna aceasta.

Ce pot să zic e că m-a terminat programul nou de la job şi am rămas surprinsă de mine şi de evoluţia unor copii. Anul trecut am rezistat un semestru cu cei mici de la after-school, anul acesta, după 2 săptămâni am zis enough! (Cu ocazia asta încerc să scot cu desăvârşire orice gând că aş putea lucra vreodată în învăţământ, pot face alte lucruri din care să trăiesc, iar dacă mă mai apucă vreu criză de idealism, pot găsi alt traseu de a fi de folos omenirii). Anul trecut la programul de after erau doar vreo 2-3 copii care necesitau mai multă atenţie şi din cauza asta erau foarte năzdrăvani (ori agresivi cu ceilalţi colegi, ori nu ascultau de nimic din ce le ziceai, ori nu dormeau şi îi deranjau pe cei care dormeau sau vroiau să doarmă etc.), acum însă, dintr-o grupă de aproximativ 13 copii (au mai şi lipsit, deci n-au fost mereu 13), aproape toţi erau vioara întâi. Mă rog, nu mă mai lungesc cu subiectul, ideea e că s-au legat lucrurile de aşa manieră că se caută alt om pentru after-school şi eu voi rămâne cu cele 8 ore ale mele de secretariat.

Vreau să menţionez nişte lucruri pe care le-am auzit şi care m-au dat pe spate (cele ce voi scrie mai jos sunt motivul pentru care îmi place să intercţionez şi să vorbesc cu oamenii care nu-s în sfera mea de interese):
  • o doamnă de 78 de ani care merge la cosmeticiană lunar pentru tratament facial. Pe data de x îşi ia pensia şi din banii respectivi, într-un buzunar separat, pune banii pentru tratamentul cosmetic. Tot lunar îşi face piaţa o dată de la Metro cu tot ce ar avea nevoie pe luna respectivă. Mi-a plăcut ideea asta de a pune deoparte o mică parte din venituri doar pentru tine şi de a respecta cu sfinţenie acest lucru. Tot doamna aceasta cică foloseşte şi cumpără de la cosmeticiana aceasta produse de îngrijire profesionale (nu musai şi scumpe, ea foloseşte Gerovital gama profesională şi are preţuri mai bune la ele).
  • tot de la cosmeticiana aceasta am aflat că sunt persoane care poate nu au venituri mari, dar constant vin la ea pentru diferite servicii şi spunea că şi-a dat seama că ţine de ceva interior, de o nevoie de a avea grijă de tine.
  • tot de la ea am aflat o chestie care a pus într-o lumină nouă multe experienţe de ale mele. Îmi spunea că dacă îşi doreşte ceva pentru ea, un lucru, o experienţă, o excursie şi ar avea banii pentru acele lucruri, dar nu îi dă, se opreşte şi zice că mai bine să-i păstreze, sau să facă economie etc. i se întâmplă o pagubă, sau se îmbolnaveşte şi e nevoită să folosească fix acei bani "puşi deoparte" (cu o conotaţie păguboasă). Dacă îşi urmează impulsul de a folosi în scop bun acei bani, lucrurile se "leagă" de aşa manieră că face şi alţi bani în loc, are succes şi cu tot ce-şi propune. Aş putea să dezvolt ideea, cum o văd eu, dar mie mi-e clar şi am înţeles că şi la mine s-a aplicat acest sistem, când m-am oprit în a face ceva ce-mi doream: o excursie, un curs, ceva ce ar fi fost o investiţie în mine, au apărut cheltuieli inutile cu casa, cu sănătatea. Ca şi cum privându-te de lucrurie care te-ar fi făcut să creşti, primeşti şi mai multe experienţe care te privează-opresc din creştere din dezvoltarea ta ca om. Îl văd ca pe un efect de ecou... Un exemplu grăitor e că nu m-am dus la cursul de dans, deşi mi-am dorit mult, dar mi-au apărut tot felul de mici probleme sâcâitoare de sănătate şi bruma de bani avută am dat-o fie pe medicamente, fie pe analize... Un fel de, na, dacă meriţi puţin, ia şi mai puţin de aici şi stai în şi mai multă pagubă!
  • ieri am fost la serviciul verişoarei mele şi m-am simţit ca într-o excursie, pentru că lucrează în sistem corporate la o firmă în port şi clădirea e pe măsura unei corporaţii... Am văzut şi marea şi zona spre care priveam eu de pe partea cealaltă (din oraş), a fost interesant. Interesant e cum s-au inversat rolurile parcă cu verişoara aceasta a mea care e mai mică cu 2 ani decât mine. Când eram mici, ea mă privea cu o mare admiraţie, tot ce ziceam sau făceam eu era sfânt şi laudativ şi uneori poate că am influenţat-o în rău prin tâmpeniile pe care le făceam în perioada adolescenţei. Acum o privesc EU cu admiraţie şi mă minunez de maturitatea şi echilibrul de care dă dovadă şi mă tot întreb care e secretul, ce face, sau ce nu face... Până una, alta, ne bucurăm reciproc una de cealaltă, fiecare întrevedere cu ea e fun şi atât.
  • săptămâna aceasta mi s-a mărit salariul. Până nu mă reglez cu datoriile pe care le am nu ştiu cât voi simţi aceasta schimbare, însă perioada asta de austeritate în care abia de ale gurii am reuşit să-mi iau, mi-a fost o lecţie preţioasă. Acum nu mă gândesc ce să fac, sau pe cei voi cheltui acest surplus, ci mă gândesc ce metodă ar fi mai eficientă de a economisi, dar şi de a multiplica veniturile.
  • ca tot vorbesc de bani şi mai sus de verişoara mea, aseară mi-a zis o chestie fascinantă. A zis că formula după care oamenii economisesc e: VENITURI-CHELTUIELI=ECONOMIE şi mi-a tăiat-o şi a zis: e greşit, formula corectă ar trebui să fie: VENITURI-ECONOMII=CHELTUIELI :). Ea e inginer economist la bază şi lucrează chiar pe inginerie economică, deci am încredere în ea.
Cam atât, să aveţi o săptămână uşoară.

Irina

5 comments:

  1. E greu sa facieconomii daca nu esti cladita sau educata pentru asta. La un moment dat spuneam ca cel mai bun mod pentru mine de a economisi este sa ma imprumut:)) (de ex de la taica-miu, de la prieteni) si sa le dau lunar o suma de bani. Asa am cumparat am toate lucrurile mai valoroase:)), am platit cam o treime din venit lunar si uneori destul de multe luni. Am incercat o metoda de a schimba banii in euro:)), dar iar ii schimbam in lei, iar in euro si pierdeam aiurea bani. Un cont de economiila banca nu aduce niciun venit si uneori platesti comisioane la banii tai, dar chiar si asa se poate dovedi foarte folositor atunci cand nu poti sa economisesti:) (nu te poti duce zilnic la banca sa scoti bani) , dar e simplu de depus pur si simplu rogi sa-ti fie opriti pe statul de plata ca rata lunara:). Eu economisesc putin, 10% :), ca am cheltuieli mari:)) - ipoteca, transport, afterschool, iesiri, concerte, carti, fire, Vivre, Fashiondays:)). Mereu insa investesc in mine, in tot felul de cursuri de pictura, de bucatarit, de..., facultati, mastere:)) - sunt mereu cei mai bine investiti bani;)

    ReplyDelete
  2. N-as putea sa pun deoparte pentru economii din venituri si sa constat ca nu-mi pot acoperi cheltuielile. Nu stiu daca trebuie sa fii neaparat educat pt asta, cat as crede ca depinde mai mult de salariile pe care te bazezi. Daca al meu se duce pe rata la apartament, din al sotului trebuie sa acoperim restul: cresa, gradinita, intretinere, haine, mancare...Oricum am da-o, nu ramane si pt economii. Ar fi ideal sa-mi schimb jobul, dar tot incerc si nimic, pesemne ca mai am de "crescut".

    In rest, imi plac invataturile tale si ca esti atenta la oameni! :) Te pup!

    ReplyDelete
  3. Trebuie sa iti zic ca am ramas setata pe forrumula verisoarei tale...are dreptate pana la punctul in stim cheltuielile fixe lunare(gen facturi/rate etc),Cheltuielile facultative(o masa in oras,tipul alimentelor,haine sau altele) pot fi tinute sub control..bine ca mai sunt si neprevazutele(asa cum ni s-a ars noua aspiratorul luna asta)
    Cert este ca eu ma ghidez dupa o alta formula aflata de la un nenea,anume ca este o legatura intre economie si..risipa.Adica am renunat de mult sa fac mancare multa ca apoi sa dam restul la catei,nu cumpar mai multe fructe/legume dact mancam-asa evit sa fac risipa si..fac si economii ...

    ReplyDelete
  4. Imi plac discutiile astea despre finante. ma bucura ca lumea isi pune problema, gandeste, se preocupa, cauta solutii.
    Eu consider ca prima data ma platesc pe mine: la salariu imi pun o suma deoparte, ca si orice alta factura, ca doar eu sunt cea mai importanta factura din lume, si restul mi le organizez si tin ritmul ca si cum asa ar fi venitul. Practic sunt in formula verisoarei tale: am venit, scot economiile, si apoi organizez cheltuielile.
    Am uimit pe multi cand am decis sa cumpar aprt. asta cand imi permiteam mai mare la ce salariu am. Am gandit insa ca venitul meu nu e fix, ca sunt platita cu luni de intarziere, ca mai vin surprize proaste de la viata, asa ca desi acum imi permit, am ramas la acelasi tel. vechi, fara tv, fara aspirator, fara microunde, fara cosmetice etc. - cu un mod de viata la fel de modest ca atunci cand eram cu un singur venit, si excesul sa il folosesc pt planul de pensie si pt concedii si economii si educatie.
    Si din cauza asta imi permit sa imi ofer lunar mici bucurii si sa donez.

    ReplyDelete
  5. mi-a placut asa de mult postarea asta, nici nu stiu de unde sa incep :)).Intai zic de gerovital, ca e gama mea preferata de ani de zile :)), sunt foarte multumita de produse si le cumpar de pe situl lor, am primit si reduceri si produse cadou la comenzi mai mari.
    Apoi are dreptate verisoara mea, eu am intrat in a 3 a luna din provocarea Iuliei. Ca sa fiu sigura ca nu dau iama in bani si ca nu sar vreo luna ii depun la CAR :)), asa ca ii virez exact in ziua de salariu.

    ReplyDelete