Friday, March 31, 2017

Azi sunt iar îngâdurată...

Dragii mei, n-am mai scris aici din lipsă de timp, deși am avut idei, poate am avut și ferestre de timp, dar cine știe ce m-a oprit. Însă, azi, avântul mi-a fost oprit de la ce aveam în plan la aflarea unei vești mai puțin bune. Unul din unchii mei, fratele tatălui meu, om tânăr de altfel, a trecut la cele veșnice.

E interesat cum dintr-o dată ți se dă iar vălul de pe ochi la o parte și vezi viața goală și așa cum e ea: un drum spre un alt tărâm, spre alte locașuri. Suntem doar suflete îmbrăcate în trup de humă, într-o călătorie spre Veșnicie. Ce contează pe acest drum e cât de mult am iubit, restul e balast.

Prinsă în egoismele mele, planurile mele, activitățile mele, ”timpul meu”, munca mea, iubirea asta de sine pe care o practic cu un devotament păgubos, am omis să arăt că cei din jur există și îi apreciez în viața mea. Toată săptămâna, pe drumul spre întoarcere de la serviciu, drum care trece prin cartierul în care locuia acest unchi, mă tot gândeam, să-l sun pe Virgil, să-l mai întreb de sănătate, dar nu am făcut-o. Lasă ca o fac mâine. Acest mâine care azi nu mai e.

Știu că s-a dus dincolo biruit de neputințe. Doamne, de am iubi mai mult, poate cei din jur nu s-ar mai acoperi pe ei înșiși în neputințe de tot felul. De câte ori nu m-am aruncat asupra unei farfurii cu mâncare tot dintr-o lipsă de sens, dintr-un gol al inimii, din ideea că nu-s iubită. Tocmai eu, care cunosc flagelul neputințelor, am judecat atât de aspru pe alții și mai neputincioși decât mine... Vai, ție, suflete al meu care nu iubești și care prigonești!

Săptămâna asta m-am rugat mult să nu mă lase Dumnezeu să-L uit. Prinsă tot în egoismele mele, uit că trăiesc și respir datorită Lui, uit că relația mea principală trebuie cu El s-o dezvolt, prinsă în obsesiile mele, uit de ESENȚIAL. Acum parcă am primit răspuns, parcă prin moartea acestui unchi mi-am revenit la viață, sau de fapt am conștientizat iar care e Viața.

Doamne, iartă-mi micimea sufletului și dă-mi zile să-i pomenesc pe toți aceștia din neamul meu trecuți la Tine, iartă-mi neputința de a iubi!

Dumnezeu să te odihnească, unchiulețule, cum îți spuneam eu ție...

Vă rog să-l pomeniți și voi pe unchiul meu Virgil-Ion.

Mulțumesc!

9 comments:

  1. Dumnezeu sa-l ierte si sa-l odihneasca! :)

    ReplyDelete
  2. Dumnezeu sa-l ierte!
    Si-mi pare tare rau pentru pierderea suferita ...
    PS: nu te cunosc personal, dar in postari precum cea de azi, chiar daca motivul e unul trist :( si-mi pare rau pentru asta, te regasesc cel mai mult pe tine, Irina, asa cum te citeam demult (atingi esentialul, "dezbracata" de orice fel de ambalaje colorate care ne fura mintea zi de zi)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Amin! Asa e, Maria... stiu ca ma duc intr-o alta directie de la zi la zi, dar fundalul meu e acesta ca cel de azi. Fuga e datorata de faptul ca nu pot pastra intristarea doar la nivel de duhovnicesc, ci eu ma duc in stari de tristete fara capat... poate asta e cauza de fug in capat opus..:( Vreau sa iubesc mai mult, dar parca fug in directia doar a iubirii de sine... Stiu ca nu ma va lasa Dumnezeu sa ratacesc pe Cale!

      Delete
  3. Dumnezeu sa îl ierte și sa îl odihnească în veci! Moartea cuiva drag este cred cel mai bun dus rece pentru trezirea conștiinței. Ce am trait eu când a murit tatăl meu, acum 5 luni, așa o luminare a mintii, n-am mai trăit decât f f rar și pe Frânturi mici. (Irina, irina, ce nume frumos--ti-am cântat în gand):)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Amin! Asa e... asa un dus am mai avut acum doi ani cand a murit o alta ruda de a mea. De atunci multe schimbari in bine am avut... Dumnezeu sa-i odihneasca pe toti (si pe tatal tau!).

      Imbratisare, Andreea!

      Delete
  4. Dumnezeu sa ii dea odihna cea adevarata! Minunat ai scris, si ma regasesc in TOT!! Te imbratisez, draga mea!

    ReplyDelete
  5. Dumnezeu sa-l odihneasca! Eu cred cu tarie ca ii vom reintalni pe cei dragi, plecati dintre noi si cred cu tarie ca moartea este o doar o etapa, o tranzitie spre altceva mai bun. Oamenii care ne insotesc in viata nu sunt intamplator langa noi, nu este o simpla toana a sortii.

    ReplyDelete
  6. Dumnezeu sa-l ierte!

    asa e, si eu ma regasesc adesea prinsa in vartejul vietii si nu imi fac timp sa ma conectez la Dumnezeu, la mine, la ceilalti.De obicei suparararile si durerile ne trezesc, si ne trimit ,,in camaruta".Te imbratisez!

    ReplyDelete