Wednesday, May 31, 2017

Geantă handmade

Cred că treaba asta cu făcutul lucrurilor de mână, cu creația de genți și portofele e o obsesie pentru mine. Nu știu dacă le fac pentru că-s foarte ușor de realizat, sau pentru că am realmente o fixație neterminată zic eu. Prima oară când am început să fac gentuțe realizate manual 100% a fost în 2008. Apoi cred ca am mai avut o tentativă prin 2011. Acum văd că am reluat tema. Să vedem cât mă va ține.

Geantă lucrată manual cu două fețe.




Va urma...

Tuesday, May 30, 2017

Ce e ACUM sub nasul tau?

Cel mai mult pe mine mă obosesc perioadele de confuzie în ceea ce mă privește. Când nu știu ce trebuie să fac, dacă e bine ce fac, când nu știu ce simt, ce-mi place, ce pot, cine sunt... :(



Dar, tot gândindu-mă eu la acest ”ce trebuie eu să fac?”, mi-am dat că totul e atât de obositor cu acest proces de deslușire a ce e bine pentru mine și pentru viitorul meu, încât am zis că poate ar trebui să aplic o metodă pe care o aplic în cazul activităților de la serviciu sau al activitățile casnice. 

Adică, rezolvă ce e în fața ta. Ia lucrurile cum sunt ele ACUM. Mergi pe drumul pe care ești ACUM. Ocupă-te de primul lucru care e la îndemâna ta, în fața ta, sub nasul tău.

Exemple concrete:
  • Știu că în casă ar trebui să aspir/mătur. Dar mai vizibil decât faptul că nu am casa măturată e faptul că în chiuvetă sunt vase nespălate. Deci spăl vasele, ele îmi sar în ochi.
  • Am în plan tot felul de idei creative, dar eu mi-am pregătit pe masa de lucru un mic proiect care să-mi dea curaj și avânt spre lucruri mai mari. Deci nu scot alte materiale pentru alte proiecte, ci mă apuc de cel care e sub nasul meu, cel care e la îndemână. (Aici trișez un pic, pentru că îmi place așa mult să pregătesc lucrurile pentru o (altă) activitate, încât mă duc și le grupez la un loc, dar apoi le ascund în dulap până termin ce e în lucru momentan.)
  • Îmi doresc să merg la sală să fac antrenamente mai solicitante, sau să merg să alerg, sau să mă mai înscriu la un alt curs de dans. Dar acum, azi, am sub nas bicicleta pe care mi-am achiziționat-o pentru nu a nu mai avea NICI O SCUZĂ pentru a nu mai face mișcare. Așa că mă urc pe ea, pun căștile cu muzică în urechi, sau iau o carte (mda, o carte!) și fac 5 sau 10 minute de mișcare. Sau fac ceva energic prin casă, spăl prin baie, mătur în loc să aspir, spăl pe jos cu o cârpă în loc de a da cu mopul etc.
  • Îmi doresc un alt job. Nici nu știu exact ce anume, dar am multe frustrări la capitolul acesta. DAR, am un job acum, am un venit sigur lună de lună, mediul nu e rău, ba chiar am ajuns să mă plâng că mă cam plictisesc pe aici... Deci trebuie să fac ceea ce e acum sub nasul meu, să mă trezesc dimineața, să mă duc să-mi fac munca pentru care sunt plătită, să-mi dau silința, să-mi folosesc creativitatea și să vin cu idei noi și, simt eu, când voi merita mai mult, voi primi mai mult (alt loc de muncă).
  • Cursul de dansuri grecești mi-a scos din mine multe mizerii. Am să povestesc cândva, poate, dar nu acum. Însă o chestie generală a fost că am vrut să fug de ce a scos cursul din mine, să mă eschivez, să fac pe lașa, să cred cu tărie în continuare că nu pot, că nu-s capabilă, că nu știu, dar tot ceva din mine m-a împins mai departe. Am făcut ce a fost sub nasul meu. M-am dus la cursuri, m-am dus la evenimente, m-am dus și am dansat, m-am dus și m-am afișat, m-am dus și m-am confruntat cu frustrările din mine. Că am avut nopți albe înainte sau după, că am slăbit vreo 4 kg în nici 2 luni doar pe fond psihic... ce mai contează când îți depășești din limitări?
  • Îmi doresc mult să fiu cu cineva, într-o relație. Dar nu relația e scopul, ci scopul e de a iubi și a fi iubită, de a avea o familie a mea, un sprijin în viața. Însă, acum, nu am acest om, deci va trebui să fac ce e sub nasul meu. Ce e sub nasul meu? Să iubesc pe cei care îmi ies în întâmpinare, cei care sunt sub nasul meu acum: colegii, familia, oamenii de pe stradă, oamenii cu care intru în contact în diferite locații, copiii de la școală, șefii, oamenii din parohia mea, colegii de la curs, pe părintele duhovnic, pe cei trecuți la cele veșnice... E mult de lucru, zic eu :)
  • later edit: mi-am mai adus aminte de o chestie. Încă de când am terminat facultatea în 2008, mi-am dorit să mai studiez ceva, dar între timp, în afara de un masterat și 2-3 cursuri de formare, n-am făcut nimic. Deci eu an de an mă frământ cu ideea de un nou curs, o nouă specializare, o nouă facultate, dar fără să fac ceva pentru că-s prea confuză. Dacă ar fi să aplic ideea din aceasta postare și să fac ceva ce e sub nasul meu acum, vă zic sincer că mi-ar trebui un curs de formator și un curs de contabilitate primară. Ce simplu pare acum! :))
Aecstea fiind zise, am să mă axez pe ACUM și pe CE E SUB NASUL MEU de aici înainte.

Aș fi curioasă să știu care e ACUM-UL tău și ce ar fi sub nasul tău în momentul de față care poate fi rezolvat?


Cu prietenie,

Irina

Saturday, May 20, 2017

2. Zis şi făcut...


- Orice lucru începe cu nişte cuvinte scrise, rostite cu voce tare sau în gând. Acestea constituie expresia verbală a dorinţei de a face un anumit lucru, într-un anumit interval de timp, într-un anumit mod. Ei bine, aici "magicianul" se comportă foarte diferit faţă de omul obişnuit.

- Atunci când omul obişnuit spune: "o să fac asta", de obicei vrea să spună: "în acest moment am o anumită dorinţă de a face asta". Problema este că, în primul rând, nu se ştie cu câtă perseverenţă voi căuta să-mi împlinesc dorinţa, iar în al doilea rând peste 5 minute dorinţa poate să-mi treacă. (...)

- Atunci când "omul-magician" spune: "O să fac asta", înseamnă: "mi-am cumpănit dorinţele şi posibilităţile şi am ajuns la concluzia că o să pot face asta. Încep să fac asta şi o să fac tot ce e necesar ca să duc lucrul la bun sfârşit". În acel moment are loc ceva mistic, de parcă în momentul respectiv ideea se materializează. Calea către ţintă, ce doar era marcată cu linie întrerupt, devine brusc un terasament solid de cale ferată: rămâne doar să mergi pe ea fără îndoieli şi opriri.

-Cuvâtul are o forţă mare, mistică, forţă căreia nu-i dăm însemnătatea cuvenită. De aceea ne murdărim limba cu tot felul de mizerii, facem promisiuni mincinoase, nu credem cuvintelor celorlalţi.
-Omul cu adevărat de succes îşi tratează cu foarte mare seriozitate cuvântul: şi pe cel scris, şi pe cel rostit, chiar şi pe cel nerostit, dar formulat în minte.

-Aşadar, dacă vreţi să vă realizaţi visurile, obişnuiţi-vă cu onestitatea şi cu atitudinea responsabilă faţă de fiecare cuvânt pe care îl spuneţi. 

Prima parte o puteţi citi aici.

Friday, May 19, 2017

Cele 3 limitări interioare - Robin Sharma



Cele 3 limitări interioare cu care oamenii se confruntă când încearcă să dobândească măiestria şi cum pot fi acestea înfrânte:

1. Definirea, dezvoltarea identităţii personale. Veniturile tale nu vor depăşi niciodată nivelul pe care tu consideri că-l meriţi.

2. Fricile tale. Fricile tale nu te definesc, nu sunt...TU. Fricile sunt doar o sumedenie de emoţii care apar natural în momentul în care părăseşti spaţiul sigur al zonei tale de confort, al cunoscutului. Este o reală seducţie în "Dacă mi-e frică, înseamnă că ceva e în neregulă.". NU! Fricile tale nu sunt mai mult decât dezvoltarea ta şi lucrurile bune pe care ţi le doreşti care vin spre tine. Dacă vei ajunge să trăieşti o viaţă de succes, îţi va fi frică tot timpul. Minunat! Înseamnă că te dezvolţi, creşti.

3. Energia. Energia ta este mai importantă decât inteligenţa ta. Ai grijă de energia ta prin mişcare, sport, dietă, lucruri care te inspiră etc.

Idei preluate din acest material video.

Thursday, May 18, 2017

Antreprenoriatul la feminin

Mai ţineţi minte secţiuna blogului meu numită "antreprenoriat"? Aproape nici eu, aşa că, hai să dăm un pic praful la o parte.



Acum ceva vreme, cu câteva săptămâni în urmă mai exact, eram pe Facebook, iar Mihaela de la Mic Dejun de Bucureşti a semnalat că o carte pe Book Express este la un preţ foarte bun. Cartea cu pricina era "In the Company of Women" şi era cu peste 50% redusă. Cartea era despre antreprenoriatul la feminin, un subiect care mă pasionează, preţul şi el bun, dorinţa mea de a-mi perfecţiona limba engleză era şi ea bifată, deci drumul a fost scurt până la achiziţie.


Cartea am primit-o săptămâna aceasta şi m-a cucerit complet. În carte sunt intervietate o serie de femei din Statele Unite care lucrează în domenii ce ţin de creativitate şi au o afacere pe cont propriu în acest domeniu. Ele sunt de la artiste plastice, la poete, la designeri de lenjerie intime şi până la designeri de decoraţiuni interioare, meşteri olari etc.



Mi-au plăcut toate detaliile din coletul Book Express


 Mesaje pe inima mea ;)


Cartea cu pricina

 


Am început deja s-o citesc şi îmi place aşa mult, încât am început să scot câteva idei care simt că mi-ar fi de folos în viaţa mea, în traseul meu.

Le voi împărtăşi şi aici cu voi, ştiţi că îmi place să dăruiesc :), chiar dacă e vorba doar informaţie pe care o consider bună, pentru moment.

Reminder:






(Fac o paranteză, ştiţi că ador şi parantezele. Recent, frustrată fiind -iar 'de locul meu de muncă, m-am gândit serios la tot ce am făcut eu începând cu clasele de gimanziu şi până în prezent şi mi-am amintit de orele de Design Ambiental de la liceu, secţia la care eram şi de faptul că, deşi îmi plăcea, eram foarte frustrată că "nu ştiu", acesta fiind motivul pentru care nu am mers mai departe. Cât m-a limitat pe mine acest "nu ştiu" şi "nu pot"... Dar înclin să cred că nimic nu e pierdut complet în viaţa asta şi, poate la proporţii mai mici, o poţi lua de la capăt. Un exemplu e o femeie din cartea asta care la vârsta de 59 de ani, nemulţumită fiind de produsele cosmetice de pe piaţă, şi-a făcut o cremă pe bază de uleiuri naturale, iar de aici a dezvoltat o afacere în toată regula.)

Danielle Colding - Designer de interior

"Să ai propria ta afacere este un risc. Fiecare zi este nesigură, dar şi o aventură. Dacă nu te dai jos din pat şi nu începi să faci lucrurile să se mişte, nu se va întâmpla nimic. Să ştii că succesul tău ţine exclusiv de tine este mai mult decât infricoşător câteodată, dar nu aş schimba asta cu nimic altceva."

"Ce înseamnă succesul pentru tine?

Calitatea vieţii mele. (...) calitatea vieţii însemnând de a avea libertatea pentru a face alegeri care nu sunt bazate pe frică. Fie că este vorba de posibilitatea de a alege anumite proiecte din care aş avea doar de învăţat, sau abilitatea de a îmi lua o lună liber pentru a călători. Libertatea de a alege este luxul suprem."

"Este uşor în lume să trăieşti după opinia altora; este uşor în singurătate să trăieşti după propriile opinii; dar omul cu adevărat liber este cel care în mijlocul mulţimii reuşeşte să îşi păstreze cu mare abilitate independenţa din singurătate." R.W. Emerson

"Ce faci când intri într-un blocaj creativ, sau ai nevoie de inspiraţie? Care este secretul tău?

Călătoresc. A ieşi din propriul tău spaţiu are un efect profund transformator. Eu revin la viaţă când călătoresc. Inspiraţia mă invadează. Creativitatea este reaprinsă. Pentru mine este cu adevărat special călătoritul şi mă face mereu să mă simt extrem de inspirată."

Va urma...

Cu prietenie,

Irina

Wednesday, May 17, 2017

Efectele fricii...

Astăzi, pusă în fața unor situații noi, am avut niște reacții foarte deplasate. Totodată și reacțiile celor din jur au fost la fel (mai, mai, să mă ia cineva la bătaie la semafor pentru că, cu câtiva metri mai în urmă, îndrăznisem să-l claxonez insistent pentru că vroia să intre pe banda mea, fără să se asigure și fără să semnalizeze. E prima oară când pățesc asta în 11 ani de șoferie).

Cum spuneam, am trecut azi și ieri printr-o serie de emoții: furie, mânie, agresivitate, împotrivire și n-am înțeles de ce.



Dar azi, tot la volan fiind, locul revelațiilor mele, am înțeles că în spatele a toate astea, cauza care a generat acest torent de lucruri urâte în mine a fost: frica.

M-am simțit iar copilul părăsit, orfan, pus în fața unor reposanbilități prea mari. 

Ceea ce îmi spuneam eu de fapt, inconștient, era: oare ești capabilă? Oare vei reuși să faci asta? Poți tu? Poți tu să faci și aia, dar și aia? Și dacă poți, cum va ieși? Va râde lumea de tine? Dar daca poți, de ce să poți iar tu? De ce să nu poată altul, mai ales că nu era responsabilitatea mea 100% acel lucru pe care trebuia să-l fac...

Mă gândesc la animalele sălbatice care, de frică, atacă, mănâncă, nimicesc, desființează, bucățesc. De frică.

Copilul din mine, hăituit iar de responsabilitățile vieții, singur fiind, a urlat, a bucățit, a nimicit și el cum a putut prin împrejurul lui...

Ce-i drept, m-am achitat de sarcini, dar repercusiunile fricii încă le simt.

Tuesday, May 16, 2017

Unde m-am născut şi când?



M-am născut în Constanţa la Spitalul Judeţean, iar anul acesta am aflat că în iarna aceea din 1984-1985 era o iarnă grea, cu drumuri blocate şi zăpezi considerabile (treaba asta mi-a zis-o o doamnă de la oficiul poştal de care aparţin şi care are un băiat născut la câteva zile după mine).

M-am născut şi am locuit în Constanţa toată viaţa, cu pauzele despre care am apucat să vă povestesc aici. Ce n-am apucat să povestesc este cum este să fi născut între Crăciun şi Anul Nou, eu fiind născută pe data de 27 decembrie.

Nu știu cum e la alții, dar la mine ziua mea e ba umbrită de sărbătorile între care m-am născut, ba accentuată. Umbrită pentru că, în copilărie, primeam cadou fie doar de Crăciun, fie doar de ziua mea, iar petrecerea de ziua mea era opțională, în condițiile în care abia trecuse o sărbătoare și urma noaptea de Anul Nou. Nu am avut zile de naștere sărbătorite cu colegii pentru că eram în vacanță și nu aveam pe cine să chem la ziua mea pentru că majoritatea erau fie plecați la bunici, fie eram înzăpeziți și nu puteau veni la mine :)). Pe vremea aceea se purta sa chem copiii vecinilor, ceea ce era drăguț, că eram oarecum prieteni...



Partea frumoasă e că toți se miră când le spun că-s născută a 3 a zi de Crăciun și, cumva, mă simt și eu specială într-un fel, sau am un motiv în plus de a mă simți...altfel :P, mai... specială.

Un aspect ciudat al faptului că-s născută iarna este că suport foarte greu instalarea frigului, a gerului... Printre cunoscuții mei se știe că eu începând cu 15 noiembrie încep să mă plâng de frig, de ger, de apatie etc. , iar când se termină iarna, abia atunci mă adaptez și eu la noile temperaturi, dar prea târziu, pentru că vin zilele de căldură...

Voi când v-ați născut? Aveți un detaliu aparte legat de ziua voastră de naștere? Aș fi curioasă să-mi povestiți!

Cu prietenie,

Irina




Monday, May 15, 2017

Cutii de metal reciclate

Chiar dacă pe aici a fost destul de liniște, în particular am făcut, zic eu, destul de multe lucruri. Spre exemplu, am reluat atelierele pentru copii, am găsit un spațiu foarte aproape de casă, iar colaborarea cu persoana care deține acest spațiu s-a legat spontan. Faptul că s-a legat ”de la sine”, m-a făcut să-mi dea multă încredere că fac ceea ce trebuie și sunt pe drumul cel bun.

Roadele s-au văzut. Încet și sigur s-au strâns spre participare tot mai mulți copii, iar eu, ca niciodată, în preziua atelierului, nu simt oboseala și repulsia pe care o aveam când lucram în alte părți. Ba am avut zile în care m-am trezit în mijlocul nopții ca să-mi pregătesc materialele și activitatea.

Sâmbăta trecută am testat ideea de a recicla cutii de metal.

Am folosit cutii simple de la conserve de fasole, năut, mazăre etc., fire textile, nasturi, scoici, bucăți de sticlă culese de pe malul mării, vopsea acrilică, hârtie, bucăți de stinghii de lemn, imaginație și un pistol de lipit.

Doar două dintre aceste cutii sunt lucrate de adulți, una de mine și una de o colega de la dansuri care a participat și ea, restul sunt realizate de 6 pitici cu vârste între 4 și 6 ani. Nu e așa că-s minunate!?









Cu gânduri de prietenie,

Irina

P.S. Vă recomand să dați LIKE paginii de Facebook: Cercul de creativitate, acolo postez tot ce fac cu acești pitici.

Sunday, May 14, 2017

Life lately

muncă

Nu mai vreau la muncă, nu mai vreau la locul de muncă actual, nu mai vreau serviciu de 8h. Simt cu toată fiinţa mea că nu vreau să-mi mai dedic timpul, ideile, creativitatea, energia, sănătatea altcuiva, afacerii altora. Cu fiecare oră care trece la muncă, simt că o parte din mine se duce, moare, dispare. Vreau cu disperare să investesc acest aport de lucruri pozitive de care-s capabilă în mine, în interesul meu, în pasiunea mea, în dorinţele mele, în fiinţa mea, în lucrurile care-mi fac plăcere. Azi chiar m-am trezit cu întrebarea: dar cu tine ce faci?

Reversul medaliei e că această repulsie a început să se traducă în zero productivitate la muncă. Trec zilele şi orele făcând nimic, murind de plictiseală, confuză asupra rolului meu acolo. Ceea ce mi se pare unfair pentru felul meu de a fi, eu nu pot să iau salariul tăind frunză la câini, mi se par bani nemunciţi, necinstiţi. Oare acesta e motivul pentru care de când mi s-a mărit salariul considerabil, aceştia mi-au trecut efectiv printre degete? E jumătatea lunii, iar eu nu am decât vreo 150 de lei în portofel şi aceştia făcuţi la atelierul de sâmbătă, salariul fiind demult cheltuit, ba chiar am luat avans şi din salariul din mai.

sănătate

De când eram mică, prolemele mele de sănătate au tradus o suferinţă sufletească. De vreo lună mă doare foarte rău încheietura mâinii stângi. M-am trezit pur şi simplu într-o dimineaţă cu o durere acută în încheietură. Nu m-am dus la medic, cu gândul ca va trece. Acum, deşi încă utilizabilă, mişcările mâinii devin tot mai dificile... Mi-aduc aminte de regretatul meu profesor, pictorul Adi Cornel, care păţise o chestie similară, s-a vindecat cu un tratament homeopat, iar cauza erau solvenţii chimici din culorile de ulei. Ştiu că şi la mine e ceva toxic care poposeşte în mine :). (a se citi punctul "muncă")

relaţii

Le reconsider. N-am ţinut cont niciodată de reciprocitate, m-am băgat cu totul în sufletul celor la care am ţinut într-un mod special. Le-am pretins atenţia, am fost abuzivă în nevoia de atenţie poate. Până mi-am dat seama că 1.fie modul meu de a mă comporta produce oboseală, 2.fie nu e reciproc sentimentul în privinţa relaţiilor respective. Am făcut un test, n-am căutat pe nimeni o perioadă. Persoane care m-au căutat înapoi? Zero. Am obosit să caut eu, să planific eu ieşiri şi întâlniri, să fiu prima care dă mesaj. Ştiu că dragostea nu ţine cont de cine e primul, dar am obosit să mă consum atât.

Un subpunct aici ar fi şi inflamările mele amoroase, când îmi pică cu tronc cineva şi apoi sufăr cumplit din cauza ignorării şi a nebăgării în seama. Un nou an, aceeaşi poveste. Doar că acum am devenit un pic mai nesimţită. Ştiu că nu-mi lipseşte nimic ca să pot reprezenta şi eu un interes pentru o persoană de sex opus şi nu să tânjesc, să aştept, sau să fiu tot eu cea care face primul pas şi abordează omul.

vise

Îl tot visez pe unchiul care a murit recent. Şi visez, la o perioadă de timp, că trebuie să zbor cu avionul şi duc tot felul de lupte acolo în somn. Azi-noapte am visat foarte interesant. Urma să zbor cu avionul şi căutam să mă eschivez de treaba asta. Eram de mână cu persoana de care menţionez indirect mai sus şi care mi-e în simpatii acum. Trebuia să mergem la el acasă, el fiind din altă ţară. Pe drum mă întâlnesc cu duhovnicul meu şi-i zic: părinte, el e X, v-am zis de el, merg la el acasă, dar mi-e frică să zbor. Iar părintele mă ia de mână şi-mi zice: Irina, strigă la Maica Domnului şi aruncă-te în gol. E interesant că, acolo în somn, am avut un AHA, deci asta e...

Deci asta e, strigă la Maica Domnului şi aruncă-te în gol.

Thursday, May 4, 2017

Din dragoste, cu dragoste...



Oricât am fi de jos, Dumnezeu, tatăl nostru cel ceresc, vine și ne atinge inima cu câteceva. Cum îmi place mie să spun, cu inima mea folosește unelte fine, pentru că inima mea e de granit, uneltele și operațiunile grosolane nu au nici un efect...

Transcriu mai jos câteva gânduri primite de la un frate, care vine și-mi mai spune câteceva fix când simt că inima mea nu mai există deloc, când devin doar creier gânditor, profund tulburat.

”...să încerci să nu mai cauți fericirea în ce primești ci mai ales în ce oferi, în ce dăruiești...

Vei fi mai fericită atunci când, fără să aștepți nimic de la celălalt, îl vei ajuta sau îi vei dărui ceva... pentru că unde este fericirea sau învierea decât numai după jertfă...

Să nu mai căutăm fericirea tot depinzând de alții și de cum și ce ne-au oferit ieri sau azi, căci, așa cum spuneam, vom obosi.

Nici Hristos nu a venit să I se dăruiască ceva, sau să primească ceva, ci să dăruiască... să se dăruiască nouă...

...

Mult curaj și bucurie mai departe, Dumnezeu știe de tine, știe ce gândești în fiecare clipă și mai ales îți poartă mereu de grijă... ca un Dumnezeu.”


----------------------------------------------------------------

Dacă ar mai fi fost printre cei vii, mama mea ar fi împlinit azi 56 de ani. Doar că, de 20 de ani, este la Hristos.

Veșnică să-ți fie pomenirea, mamă, și-ți mulțumesc că m-ai adus pe lume și că m-ai educat și crescut cum ai știut tu mai bine și cât ai putut. Iartă-mă pentru cât am cârtit și cât te-am judecat în toți acești ani...

Doamne, odihnește sufletul roabei tale, Lucica...