Sunday, May 14, 2017

Life lately

muncă

Nu mai vreau la muncă, nu mai vreau la locul de muncă actual, nu mai vreau serviciu de 8h. Simt cu toată fiinţa mea că nu vreau să-mi mai dedic timpul, ideile, creativitatea, energia, sănătatea altcuiva, afacerii altora. Cu fiecare oră care trece la muncă, simt că o parte din mine se duce, moare, dispare. Vreau cu disperare să investesc acest aport de lucruri pozitive de care-s capabilă în mine, în interesul meu, în pasiunea mea, în dorinţele mele, în fiinţa mea, în lucrurile care-mi fac plăcere. Azi chiar m-am trezit cu întrebarea: dar cu tine ce faci?

Reversul medaliei e că această repulsie a început să se traducă în zero productivitate la muncă. Trec zilele şi orele făcând nimic, murind de plictiseală, confuză asupra rolului meu acolo. Ceea ce mi se pare unfair pentru felul meu de a fi, eu nu pot să iau salariul tăind frunză la câini, mi se par bani nemunciţi, necinstiţi. Oare acesta e motivul pentru care de când mi s-a mărit salariul considerabil, aceştia mi-au trecut efectiv printre degete? E jumătatea lunii, iar eu nu am decât vreo 150 de lei în portofel şi aceştia făcuţi la atelierul de sâmbătă, salariul fiind demult cheltuit, ba chiar am luat avans şi din salariul din mai.

sănătate

De când eram mică, prolemele mele de sănătate au tradus o suferinţă sufletească. De vreo lună mă doare foarte rău încheietura mâinii stângi. M-am trezit pur şi simplu într-o dimineaţă cu o durere acută în încheietură. Nu m-am dus la medic, cu gândul ca va trece. Acum, deşi încă utilizabilă, mişcările mâinii devin tot mai dificile... Mi-aduc aminte de regretatul meu profesor, pictorul Adi Cornel, care păţise o chestie similară, s-a vindecat cu un tratament homeopat, iar cauza erau solvenţii chimici din culorile de ulei. Ştiu că şi la mine e ceva toxic care poposeşte în mine :). (a se citi punctul "muncă")

relaţii

Le reconsider. N-am ţinut cont niciodată de reciprocitate, m-am băgat cu totul în sufletul celor la care am ţinut într-un mod special. Le-am pretins atenţia, am fost abuzivă în nevoia de atenţie poate. Până mi-am dat seama că 1.fie modul meu de a mă comporta produce oboseală, 2.fie nu e reciproc sentimentul în privinţa relaţiilor respective. Am făcut un test, n-am căutat pe nimeni o perioadă. Persoane care m-au căutat înapoi? Zero. Am obosit să caut eu, să planific eu ieşiri şi întâlniri, să fiu prima care dă mesaj. Ştiu că dragostea nu ţine cont de cine e primul, dar am obosit să mă consum atât.

Un subpunct aici ar fi şi inflamările mele amoroase, când îmi pică cu tronc cineva şi apoi sufăr cumplit din cauza ignorării şi a nebăgării în seama. Un nou an, aceeaşi poveste. Doar că acum am devenit un pic mai nesimţită. Ştiu că nu-mi lipseşte nimic ca să pot reprezenta şi eu un interes pentru o persoană de sex opus şi nu să tânjesc, să aştept, sau să fiu tot eu cea care face primul pas şi abordează omul.

vise

Îl tot visez pe unchiul care a murit recent. Şi visez, la o perioadă de timp, că trebuie să zbor cu avionul şi duc tot felul de lupte acolo în somn. Azi-noapte am visat foarte interesant. Urma să zbor cu avionul şi căutam să mă eschivez de treaba asta. Eram de mână cu persoana de care menţionez indirect mai sus şi care mi-e în simpatii acum. Trebuia să mergem la el acasă, el fiind din altă ţară. Pe drum mă întâlnesc cu duhovnicul meu şi-i zic: părinte, el e X, v-am zis de el, merg la el acasă, dar mi-e frică să zbor. Iar părintele mă ia de mână şi-mi zice: Irina, strigă la Maica Domnului şi aruncă-te în gol. E interesant că, acolo în somn, am avut un AHA, deci asta e...

Deci asta e, strigă la Maica Domnului şi aruncă-te în gol.

3 comments:

  1. Aha....asta era...Chiar daca nu este visul meu,am sa ascult si eu sfatul duhovnicului tau...Multumesc!
    Imbratisari!
    Poate cand va creste mica mea putin..am putea sa..bem o cafea impreuna?

    ReplyDelete
  2. Sa nu crezi niciodata in vise! NU, NU te arunca in gol. Striga la Maica Domnului dar NU te arunca in gol!Asta e ispita, am avut acelasi tip de vis si a fost rau, tarziu mi-am amintit ca si Domnul a fost ispitit exact cu asta, sa se arunce, a fost una din ispitele de care a trecut cand a postit 40 de zile. M-am speriat cand am citit acum asta, fii prudenta, te rog!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Buna, Maria. In ceea ce ma priveste, momentan, aceste "aruncari in gol" nu tin de decizii atat de dramatice incat sa-mi afecteze viata daca nu ies bine. Ci, spre exemplu, de dragul "binelui" sau al confortului imediat, am fugit efectiv din fata lucrurilor care m-ar fi adus cu un pas in fata. Profesional, ca experiente de viata etc. Chiar nu vad vreo ispita in a face ceva care ma scoate din zona de confort. Nu ma pot compara cu Mantuitorul si nici nu cred in vise, dar asta chiar a fost ca o mangaiere, am simtit speranta dupa ce l-am avut.

      Te pup!

      Delete