Saturday, August 5, 2017

Introducere la o broşură

Pe acest blog, mai ales anul trecut, am încercat să mai evit să scriu despre relaţia mea cu Biserica şi viaţa pe care o am eu ca creştin-ortodox. Asta pentru că ştiu că am multe derapaje, sunt "lumească" în limbajul celor care frecventează biserica, sunt frivolă şi neputincioasă, iubesc, încă, multe din lumea asta şi tânjesc cu toată fiinţa uneori mai mult spre cele ale lumii, decât cele ale lui Dumnezeu. Mă mângâie faptul că Dumnezeu mă acceptă şi mă iubeşte şi aşa şi fac cât pot, când pot şi cum pot cele care ţin de scopul creştinului - mântuirea, viaţa de veci. 

Un alt motiv pentru care am evitat să mai scriu despre acest fragment destul de cuprinzător, zic eu, din viaţa mea, e pentru că nu am vrut să creadă lumea că eu am un blog ortodox, deşi el este ortodox prin însuşi faptul că eu sunt creştin-ortodoxă practicantă şi eu îi sunt autoare. Nu am vrut să îmi expun frământările aici, ca apoi să primesc sfaturi cu tratamente duhovniceşti. Nu că aş avea ceva împotriva tratamentelor duhovniceşti, dar cei 10 ani, din mila lui Dumnezeu, pe Cale, mi-au arătat că singurul care e în măsură să-mi dea un tratament duhovnicesc e... duhovnicul.

Cu toate astea, mă gândeam în perioada asta cât de diferit e anul 2017 de anul 2016. Anul trecut căutam mult să mă pun în ordine în tot felul de moduri care nu aveau treaba cu biserica şi ortodoxia. Ştiu că vara trecută am scris de zor sub categoria insights o grămadă de chestii. Mă încredeam foarte mult în puterile mele slabe, anemice, inexistente de fapt. Dumnezeu era într-un colţişor şi eu mă duceam în colţişorul acela când lucrurile chiar îmi scăpau de sub control.

Anul 2017, deşi nu am menţionat nicăieri pe aici, e unul...complet altfel. Relaţia mea cu Dumnezeu e alta. Nu voi da detalii, dar consider un semn bun în această direcţie, însuşi faptul că nu mi-am mai revărsat atât de mult durerea sufletului aici, pe blog, în văzul a Dumnezeu ştie câţi oameni. Ba mai mult, m-am simţit "safe" să spun cu ce mă lupt eu cu adevărat şi calea prin care simt că voi ieşi cu totul din aceste lupte. Doar prin Dumnezeu. Şi am acum o garanţie interioară pe care nu am avut-o niciodată, nici anul trecut, nici în alţi ani. Mă simt mai OK să mărturisesc că a fi ortodox e o parte atât de amplă din mine, că nu mă pot dezice de ea cum nu mă pot dezice de însuşi faptul că mă numesc Irina.

Hmm...nu ştiu ce e cu introducerea asta lungă, eu voiam doar să scriu că vreau să scot câteva fragmente dintr-o broşură faină numită "Să ne rugăm..." scrisă de artista plastică Olga Greceanu. O am de vreo 2 ani în casă, dar am citit-o dintr-o răsuflare într-o sâmbătă după-amiază, printre hohote de plâns şi multe lacrimi, cum nu mai plânsesem de multă vreme. Câteva pagini într-o sâmbătă după-amiază mi-au spus cum ani de zile m-am dus la biserică fără să înţeleg că acolo vine şi Hristos şi se mişcă VIU prin faţa mea.

Hai, Doamne-ajută la toată lumea!

♥ Irina

6 comments:

  1. Exista tratamente duhovnicesti?

    ReplyDelete
    Replies
    1. Există, dar sunt unice precum sufletul omului :).

      Delete
  2. Eu nu sunt un om religios, nu inteleg si nu simt multe lucruri, desi as vrea, in schimb, nimeni si nimic nu ma poate convinge de faptul ca Dumnezeu nu e alaturi de noi.

    ReplyDelete
  3. De cate ori m-am rugat din inima, autentic, cu intreaga mea fiinta am primit raspuns sau o rezolvare pentru o intrebare ori pentru o incercare a vietii. De multe ori am simtit ca, desi nu am oameni in preajma, nu sunt singura. Nu stiu cum sa ma exprim, nu am cuvinte alese, dar cred ca, in toata nebunia asta, exista Bine, Ordine, Dreptate, Iubire, Omenie.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Exista si exista si Dumnezeu si ne ajuta mereu. Te pup!

      Delete