Priceperi din ultima vreme

Priceperi din ultima vreme:

  • furia, ca şi frica, sunt o formă de energie în tine, o putere care se cere cheltuită în vreun fel. Am înţeles asta târziu şi mi-am dat seama că există şi alte forme decât de a o propaga prin: vorbit cu o a treia persoană despre ceea ce simţi atunci, sau vorbind despre cel ce ţi-a cauzat starea, sau tocând la gânduri despre situaţia care ţi-a provocat frica sau furia, sau ripostând jignind, rănind pe cel ce te-a enervat, sau, mai rău, rănind, jignind pe cineva nevinovat doar ca să "te descarci". Importantă e acţiunea, activitatea, un ceva care să devină un canal de ieşire "safe" a ceea ce trăieşti atunci.
  • că e nevoie de constanţă în tehnicile astea de canalizare a furiei în ceva mai util. Nu e suficient să faci ceva doar o dată. Dovadă a stat faptul că, deşi trecusem cu brio de nişte situaţii foarte urâte îndreptate spre mine, am răbufnit câteva zile mai târziu pe o chichiţă, tulburând oameni care nu îmi greşiseră cu nimic.
  • zahărul, făina, alcoolul şi carnea îmi fac rău. Punct. Îmi plac pe moment, apoi mă simt letargică, grea, apatică, lipsită de chef şi voiciune, somnolentă, înceată la minte, descurajată.
  • trebuie să fac două lucruri importante: să fiu organizată în cele mai mici detalii şi să evit cu orice preţ inactivitatea, statul degeaba. Să-mi umplu timpul cu cât mai multe, ca doar somnul să rămână pentru odihnă.
  • vara asta caniculară a fost tare grea pentru mine. Mereu e, dar acum parcă m-am simţit efectiv pusă la pământ de ea... (nu am fost decât o dată la plajă, aproape de apus şi am stat îmbrăcată pe cearceaf.)
  • mi-am dat seama că cele mai mari păcate sunt gândurile de judecată şi gândurile de răutate...
  • că am nevoie de ritualuri ca să-mi fie bine.

Comments

  1. "cele mai mari păcate sunt gândurile de judecată"... Zilele astea am ajuns la concluzia că judecăm atunci când nu înţelegem. Şi că acolo ai puţin de lucru. Deci atunci cănd eşti sincer, şi pe Cale, judecata aproapelui îţi poate fi foaaarte folositoare, căci îţi arată în ce "domeniu" ai o lipsă de pătrundere. Dumnezeu te va lumina, dacă asta vrei :)

    Deci eu am ajuns să văd judecata aproapelui ca pe un simptom al necunoaşterii şi un instrument de mare potenţial de creştere :)mai ales atunci când o conştientizezi şi o recunoşti.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Diana, mă tem că nu am înţeles cum vezi tu cu nejudecata. Poate îmi dai un exemplu ca să înţeleg. E foarte greu să nu judeci. Pe mine m-a ajutat să caut o explicaţie la răul suferit, dar când celălalt nu-mi greşeşte, dar eu tot îl judec, e doar răutatea din mine, lipsa iubirii şi a smereniei... Atunci nu mai văd cum să caut explicaţii, ci trebuie contracarat gândul de judecată cu rugăciune.

      Delete
    2. De exemplu înainte să am copil judecam foarte uşor mamele, dar după ce mi-a dat Dumnezeu copil am început să înţeleg în adânc ce înseamnă asta - oboseala, neputinţa fizică, psihică, limitări, durere... şi acum că înţeleg nu mai judec mamele. Deci judecata mea de dinainte să am copil era doar un simptom al necunoaşterii în profunzime a mămicimii.

      Delete
    3. Scuze, Diana, eu am inteles gresit!

      Delete
  2. Diana se gandea la faptul ca e judecata de cineva si ca ea din asta poate scoate ceva de folos pt ea daca accepta ca cel care o judeca poate avea dreptate in ceea ce spune, pe cand tu vorbesti de vatamarea pe care ti-o aduce tie propriul gand de judecare a cuiva ( cand judeci tu pe cineva). Ai dreptate in ce ai scris, sau cel putin asa inteleg si eu deocamdata...Cu judecata e un infern, noi fiind invatati sa catalogam, rationam, discernem, avem "extensia" asta catre catalogarea si a aproapelui...imi vine sa rad cand imi amintesc de inceputurile mele, cand am aflat eu ce pacat e sa judeci si cand am realizat ca judec pe toti, automat, fara sa-mi dau seama, pe strada, in metrou, oriunde si oricand, si asa m-am enervat ca mergeam cu capul in pamant si refuzam sa ma mai uit la cineva, de groaza ca o sa-l judec automat!!! Asta tine de paza gandurilor, se dobandeste in ani de nevointa, asa ca deocamdata cred ca doar spovedania si cum spuneai, rugaciunea, ajuta!
    O vara infernala aici in Bucuresti, Irina! Si n-am putut pleca nici o zi, cu mama bolnava! Simt si eu ca m-a epuizat fizic, psihic, nervos, in toate felurile....
    Te pup!

    ReplyDelete
  3. Replies
    1. Multumesc de gand, Laura! Sunt bine, slava lui Dumnezeu...doar foarte risipita in ganduri, viata... etc.

      Delete
  4. Te așteptăm cu drag! Ai grijă de tine!

    ReplyDelete
  5. Felicitari pentru noua numire si pentru maririle de salariu! De sindromul impostorului am scapat treptat, invatand sa vad oportunitati dincolo de provocari si facand pace cu teama de nou, necunoscut si schimbare! E adevarat ca am si acelasi job de 7 ani si ca asta poate mi-a oferit o siguranta in timp, dar atunci cand am simtit ca trebuie sa fac o schimbare, am deschis portite noi si am luat asupra mea noi proiecte ca sa schimb putin peisajul. Cred ca increderea de acum imi lipsea cu desavarsire in urma cu 4-5 ani. Stiu ce spui legat de carne. Sunt vegetariana de prin 2011 si tot timpul cand mancam carne aveam o senzatie constanta de greutate. Ma simteam efectiv greoaie si aveam si vreo 15 kg in plus. S-au topit dupa ce am trecut la acest nou mod de a manca si, minune, am descoperit legumele si leguminoasele :)). Citeam de facut miscare, eu fac yoga (vyniasa), o recomand pe Adriene (Yoga with Adriene, o gasesti pe Youtube). Mie mi-a schimbat perspectiva asupra corpului si m-a ajutat mult! Mult spor si succes in toate!

    ReplyDelete

Post a Comment

Popular posts from this blog

Dieta ketogenică - 2 (meniu şi păreri)

Viata mai simpla - Sapun lichid facut in casa

Cum sa scoti mirosul neplacut din recipientele de plastic