Ce mi-am propus

Azi e a doua zi de concediu medical. Nu pot să spun că mă simt atât de rău, a fost mai mult o chestie mentală decât fizică, dar ieri doctoriţa de familie a zis că-mi dă concediu pe două zile, să înţeleg şi eu ceva.

Trecând peste faptul că mă luptă un sentiment de vinovăţie pentru că stau acasă, când nu mă simt chiar aşa de rău, viaţa merge înainte.

Trăim într-o eră în care lucrurile se întâmplă cu o repeziciune fantastică. Adică lucrurile se vădesc de pe o zi pe alta, nu mai trebuie ani de zile să înţelegi o situaţie. Asta e o concluzie pentru zilele ce au trecut, zile în care în încăpăţânarea mea de a relua legătura cu un om care era nociv la modul general şi mi-ar fi fost foarte nociv la modul particular, lucrurile s-au dat pe faţă singure ca să-mi arate, iar, de ce nu e bine uneori să fie aşa cum cred eu. Tot în ideea asta, că timpul trece foarte repede, am zic că şi un an va trece ca o clipire, aşa că...

Nu am cum să renunţ la job. Cum îi ziceam unei prietene bune, eu mereu am avut un ceva cu joburile. Adică mă simt neangajabilă, deşi, ironic, ştiu să fac multe, sunt harnică, loială, devotată, angajatul la care visezi. Da, acela care se simte vinovat când stă acasă într-un medical, dar nu îi este atât de rău. Apoi mi se pare enervant procesul de căutat joburi, aplicat CV-uri, interviu etc. Eu am terminat o facultate cu profil vocaţional, chiar dacă-s un mic brainiac, nu o visătoare. Faptul că lucrez aici, că s-au legat lucrurile aşa a fost ca o plească pentru mine, ca să folosesc un termen mai neacademic. Pe acest drum mi-am dat seama şi ce vreau să fac pe mai departe, ceva la care CV-ul meu va avea o noimă. Ceea ce nu am în clipa asta e răbdarea. Dar va trebui să o cultiv, va trebui să dau şi ce nu am în clipa asta ca să mai rezist un pic. Aşa că m-am gândit la un survival kit.

Ce voi face eu ca să mai supravieţuiesc un an?

(p.s. nu e nici măcar un an, ci 8 luni)
  • voi face un calendar pe care să bifez zilele şi săptămânile care au trecut. Mental pare enorm de mult 240 de zile, dar vizual poate va fi mai simplu, mai uşor.

  • va trebui să fac în aşa fel încât .o bucăţică din zi să fie a mea cu orice preţ, să fac lucruri care simt că au fost făcute în folosul meu, nu pe altarul altcuiva, în business-ul altcuiva, pentru mintea, inima, prosperitatea, interesul altcuiva. Ieri găsisem la o librărie nişte blocuri de desen mici, mici, cât palma, cu foi speciale de acuarelă. Erau 6 lei şi mi s-au părut geniale. 

  • voi economisi cât de mult pot din salariile pe care urmează să le iau. Trebuie să ştiu că mă pot baza pe ceva în momentul în care voi zice stop. Psihologic nu mai pot accepta să trăiesc pe spatele altcuiva, deşi încă am sprijinul necondiţionat al familiei mele.

  • voi alterna mersul cu maşina la job cu mersul cu autobuzul. Vreau să fac un total cu cât am cheltuit cu motorina în ultimele luni, pentru că am păstrat bonurile. E adevărat că e mult mai comod şi mai rapid să circuli cu maşina proprie, dar traficul a luat o turnură bizară chiar şi în Constanţa. Pe lângă faptul că a crescut enorm numărul de maşini în oraş, parcă toţi şoferii sunt cu capsa pusă la volan: claxoane, înjurături, n-ai-plecat-în-secunda-1-de-la-semafor-tiiiiiiiiiiit-tiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiittttt!

  • reluat rugăciunea de dimineaţa, seară, spovedanie deasă, împărtăşanie, maslu. Trăim într-o lume nebună, un argument mai puternic pentru "de ce să fac toate astea?" nu văd.
  • făcut un mic survival kit la job. Adică: băut mai mult ceai (busuioc-antidepresiv şi anxiolitic, sunătoare-antidepresiv) şi apă (minte mai clară), utilizat ulei volatil de lavandă (calmant, relaxant), redus cafeaua, mai puţine ronţăieli. Gândit pozitiv, înlocuit gânduri repetitive, negative cu afirmaţii ajutătoare, rugăciuni scurte, văzut câteceva bun în fiecare om, găsit portiţe de comunicare cu fiecare om în parte.

  • comunicare. Comunicat conducerii tot ce văd că nu merge şi comunicat în special faptul că nu-s în măsură să repar greşelile altora, găurile anilor anterior, sau să-mi asum lucrurile pe care conducerea ar trebui să şi le asume. Până la urmă eu-s executiv, adică execut, adică fac, adică pun în aplicare, în cel mai bun caz.
  • găsit o formă de făcut mişcare. Încă merg la cursul de dansuri greceşti, dar parcă ar mai trebui ceva. Ce?
  • acum că am muuuuult mai puţine haine, ar trebui să fac ce-mi propun deja de o grămadă de timp, să le sortez în avans pe ţinute. Să nu mai mă trezesc dimineaţa şi să mi se pună pata la gândul: dar iar habar nu am cu ce să mă îmbrac???

  • dacă aş relua mersul cu autbozul aş putea relua şi lectura mai deasă, mai multă. Cred că nu voi fi niciodată mulţumită cu cât citesc.
  • să folosesc legitimaţia de student. Ce înseamnă asta? Înseamnă că pot merge cu trenul oriunde, oricând, GRATIS.
  • încet, sigur şi cu determinare să mă pregătesc pentru ceea ce vreau să fac de la anul dpdv profesional.

Comments

  1. e foarte buuun ce ti-ai propus, uite asa m-ai inspirat si pe mine, un calendar vizual, timp personal, asertivitate, economisire, organizare si scris terapeutic, adica aun kit de trait frumos si autentic! p.s. fara vaicareli!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Te pup, Roxana! Multumesc de vizita si tare ma bucur ca ne-am regasit si pe Facebook!

      Delete
  2. Mă inspiri, Irina! Îți doresc determinare și putere ca să poți urma acest drum pe care ți l-ai trasat!

    ReplyDelete
  3. Foarte frumoase dorintele tale si sigur le vei urma pe toate indeaproape! Mult spor si succes si vei ajunge, fara indoiala, acolo unde iti doresti!

    ReplyDelete
  4. Nu stiu daca s-a salvat comentariu anterior, asa ca reiau.
    1. M-am simtit f.prost ca am stat in concediu medical cand aveam falca umflata cat casa si cand am avut o criza de fiere de zile mari.
    2. Insarcinata fiind, am facut naveta sapte luni...intrucat am prins post numai in licee de peste mari si tari (desi am avut numai note peste 7 la titularizare). Cu stari de greata si senzatie de lesin...asa m-am chinuit. Nu mi-a ridicat nimeni nici macar un monument in fata scolii, nici macar o caricatura ceva.
    Altii sunt mai relaxati si se fofileaza cu stil. Pentru ei, viata e frumoasa si linistita. Cred ca problema, de fapt, e la noi, luam totul prea in serios. Ne consumam precum lumanarile.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Exact asta e, Laura. Trebuie sa le luam si noi mai lejer...

      Delete
  5. Nu relua legatura cu persoanele toxice! Iti complica existenta inutil.

    ReplyDelete
  6. Referitor la miscare, iubesc zumba,

    ReplyDelete
  7. De cateva zile citesc postarile tale, Irina, si imi vine sa te imbratisez. Sunt atat de multe lucruri in care ma regasesc. Putere si determinare iti doresc!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Multumesc, Mariana! Ma bucur si de regasire! Tu mai ai blogul?

      Delete
  8. Ma bucur te-ai mobilizat , Irina! Sa stii ca ma ajuta foarte mult si pe mine ce ai scris, m-ai inspirat; stii eu nu sunt genul care sa gandeasca tot timpul negativ, in schimb de multe ori sunt PREA indiferenta, iar asta nu e tot timpul un lucru bun; de asemenea simt ca m-am indepartat de Dumnezeu, din cauza unor probleme de familie/interioare, si desi am fost recent intr-un pelerinaj, nu reusesc sa ma "reconectez" daca are sens ce zic, daca ai vreun sfat pentru asta, sau vreo carte de recomandat ti-as fi recunoascatoare.
    Ca idee, punctul 3 iti recomand sa il prioritizezi primul, nu sunt "fana" bani, consider ca sunt un mijloc nu un scop, dar cred ca o data atins punctul acesta vei fi mult mai linistita si sigura pe tine si ceea ce vrei sa faci, si poate nici nu va trebui sa mai astepti asa mult ca sa schimbi anumite lucruri;)
    Sunt de acord cu tot ce au scris fetele mai sus, si mie imi vine sa te imbratisez:)) te pup

    ReplyDelete
    Replies
    1. Buna, Catalina! Stiu ce spui, si eu pic in perioade de indiferenta...iti recomand cartea Jurnal duhovnicesc, nu are autor, dar a fost scoala la Editura Bizantina. E parcursul duhovnicesc al unei femei simple din Bucuresti, oarecum contemporana noua.

      Da, ar trebui sa pun deoparte din bani, desi iar m-am avantat in cheltuieli... :))

      Te pup si eu Catalina!

      Delete
  9. Legat de miscare, sunt o lenesa si nu prea, nu fac nici un fel de sport,nu imi place, in schimb merg foarte mult, vara hiking si trekking, toamna plimbari lungi, pe dealuri pe vai, cauta o prietena si plimbati-va, e superb anotimpul asta:P

    ReplyDelete
    Replies
    1. Cel mai fain sa te plimbi prin natura! Eu am prietene cu tot felul de orare, nu ma gasesc cu nimeni pe acelasi fus orar sa facem ceva din categoria miscare.

      Delete
  10. "eu mereu am avut un ceva cu joburile. Adică mă simt neangajabilă, deşi, ironic, ştiu să fac multe, sunt harnică, loială, devotată, angajatul la care visezi. Da, acela care se simte vinovat când stă acasă într-un medical, dar nu îi este atât de rău. Apoi mi se pare enervant procesul de căutat joburi, aplicat CV-uri, interviu etc."

    Mă regăsesc în cuvintele de mai sus...

    În altă ordine, citeam într-o carte că există demnitate umană și demnitate profesională. Asta din urmă se referă la alegea corectă a unei profesii prin:
    - stabilirea unor scopuri personale
    - cunoașterea necesităților sociale
    - cunoașterea posibilităților proprii
    - cunoașterea aptitudinilor, responsabilităților profesiei respective...

    De asemenea, evită entuziasmul de început și dorința de a străluci...

    Te pup! Zile ușoare!

    ReplyDelete
    Replies
    1. Interesante ideile...eu cred ca dat fiind contextul social in care ne regasim, e un haos in ceea ce priveste piata muncii. E o loterie... Eu chiar cred ca la mine e o minune ca ma aflu unde ma aflu, ca s-au legat lucrurile de la sine si au derivat dintr-una intr-alta... Daca faceam constient pasii astia, nu cred ca se mai lega ceva in directia asta... Tu mai lucrezi, Adelina?

      Delete
  11. Ceaiul de roiniță e relaxant și e și bun la gust. :)

    ReplyDelete
  12. minunat planul.
    Sa te intareasca Dumnezeu si sa iti iasa!

    In mare il fac si eu (doar ca la mine deadline-ul de job e peste 10 ani, cand am decis ca ma pensionez :D si nici nu am masina si nici nu reusesc nimic sa citesc in metrou ca e f. aglomerat).

    ReplyDelete
    Replies
    1. E bine ca poti iesi la pensie, probabil ai ceva ani de vechime, nu? :). Succes si tie in tot ce ti-ai propus!

      Delete

Post a Comment

Popular posts from this blog

Dieta ketogenică - 2 (meniu şi păreri)

Viata mai simpla - Sapun lichid facut in casa