Recente

În perioada în care nu am mai scris aici pe blog, nu a fost zi în care să nu mă gândesc că mi-e dor să scriu, sau că aş scrie despre asta şi asta, dar mi s-a părut un demers inutil, aşa că am zis pas. Cu toate astea, perioadele din trecut în care am scris, mi-au fost de folos...Aşa că zic că poate m-ar ajuta să reiau scrisul aici...

Despre mine şi despre mine în ultima vreme, ce să mai zic? S-au întâmplat multe lucruri în ultima vreme. Mă tot gândesc de la o zi la alta că anul acesta a fost ca nici un an din viaţa mea. CA NICI UN AN. Pe toate planurile.

profesional

Două măriri de salariu în mai puţin de jumătate de an. Ce câştig acum e mai mult decât mulţumitor pentru piaţa joburilor din oraş. Luna aceasta a fost literalmente prima oară în viaţa mea de angajat când la salariu aveam pe card vreo 400 lei neatinşi din salariul anterior şi încă vreo 500 în casă. Eu de la salariu la salariu nu am avut NICIODATĂ nici 50 de lei pe undeva, fie ei rătăciţi, sau puşi bine.

Salariul s-a rotunjit pentru că am fost numită director executiv în şcoala în care lucrez şi m-am propus eu însămi să iau şi orele de educaţie plastică. Ştiu, sună pompos director executiv, dar fac cam ce fac de aproape 3 ani de când sunt angajată aici. Singura chestie în plus e presiunea psihică pe care cred că mi-am autoindus-o. Mă simt ca şi cum am nişte zornăitori de picioare care răsună la fiecare pas pe care îl fac. Plus ore de lucru peste program, plus lucru şi acasă dacă trebuie, plus răspuns la telefon când vor şefii şi nu numai. La orice oră şi în week-end.

Eu sufăr, printre altele, de sindromul impostorului. Mă gândesc mereu de ce văd oamenii în mine atâtea lururi, când eu, în intimitatea gândurilor mele, mă simt atât de praf?

Locul de muncă în care mă aflu are multe bube în cap. Le-am văzut de când m-am angajat şi am tot sperat să fie bine. Cu trecerea timpului mi-am dat seama că dacă coşi în continuare petece noi la haine vechi şi pui vin nou în burdufuri vechi, nu se va schimba nimic, niciodată. Urmărind situaţia în ultimele luni, observând nişte lucruri mai în amănunt, mi-am zis că mai acord acestui loc un an, un an şcolar. Însă lucrurile se succed cu o aşa repeziciune, totul devine tot mai bizar şi mai încâlcit, încât aproape săptămânal, dacă nu zilnic, am spus gata, nu mai pot!

Îmi asum următoarele cuvinte, dar simt că toţi ciudaţii pământului, Constanţei, s-au strâns aici unde lucrez. Văd, trăiesc, aud, experimentez nişte lucruri ce au loc ZILNIC, încât nu ştiu ce să mai cred. Sunt eu prea sensibilă, am devenit intolerantă, nu pot iubi, nu pot închide ochii? Nu m-am mai protejat eu pe mine de absurdul vieţii prin rugăciune, printr-o gândire mai sănătoasă?

Am foşti colegi care s-au rupt de mediul în care mă aflu şi cărora le merge bine, adică...lucrează în altă parte şi văd lucrurile mai limpede, îşi pot face treaba cum trebuie.

Cât despre predat, ce să zic? Îmi place! Oricât de obosită sunt, stau şi-mi fac planul de lecţie cu gândul la copii. Clasa a5a e delicioasă, îi ador, clasa a6a sunt aşa şi aşa, mi-era teamă de clasa asta pentru că-s 3 copii cu CES, dar văd că şi ei sunt ok, clasa a8a e un regal intelectual, e o plăcere să interacţionez cu ei, clasa a7a... well, dacă reuşesc să ajung şi la ei cumva, să-i conving că ora de educaţie plastică e bună, o voi bifa la reuşitele anului. Clasa a7a e o clasă ultra-blazată, plină de lehamite, de indiferenţă şi de multă obrăznicie.

Au trecut ceva ani de când am absolvit facultatea, iar asta mă duce cu gândul că informaţia nu mai e atât de proaspătă în mintea mea. Mă gândesc că poate ei vor simţi că nu-s încă foarte bine pregătită şi asta îmi produce o frustrare. Pe de altă parte, citesc cu aviditate şi o mare curiozitate materialele pentru orele pe care trebuie să le pregătesc, cărţi de metodică, albume de artă, cărţi de istoria artei, idei de planificări şi activităţi de pe net etc.

M-am înscris şi la modului psihopedagogic pentru a preda religia. Nu se ştie pe viitor când îmi va fi de folos, mai ales că pot echivala o parte din cursuri, pentru că am deja un modul pe educaţie plastică.

de-ale sufletului

Realizez tot mai mult că am o intuiţie bună. Lucruri pe care doar le simt, se adeveresc apoi. Însă mereu intervine raţiunea care îmi pune la îndoială ceea ce simt. Procesul lucrează şi invers. Se întâmplă să gândesc că ceva e folositor şi bun pentru mine, că TREBUIE să-l fac, dar în suflet simt că nu e încă momentul pentru a face asta. Situaţia asta o trăiesc cu munca. Raţional pare foarte ok să închei odată circul ăsta şi să merg pe alt drum, dar în inima mea simt că încă nu e momentul. Invers se adevereşte mult pe plan afectiv acest traseu intuiţie-inimă-raţiune-gând. Uneori simt că pentru o persoană nu însemn nimic, sau că pur şi simplu nu e potrivită mie, fie prin atitudinea de indiferenţă pe care o are faţă de mine, sau de răutate, dar mintea găseşte circumstanţe atenuante şi mereu încerc să fac iar primul pas în a restabili o legătură, ceea ce e greşit.

Realizez şi că-s abuzată emoţional în moduri foarte discrete la muncă, în familie... nu are sens să explic aici de ce, dar m-a izbit în faţă când am tras concluzia asta faţă de comportamentul a două persoane din viaţa mea, una de la job şi una din familie...

de-ale trupului

Nu am mai făcut deloc mişcare şi ştiu că are o legătură mare cu modul în care mă simt şi gândesc acum. Lehamitea cu care plec în fiecare zi de la muncă, mă face să nu-mi mai pese de nimic, nici măcar de cum arăt a doua zi. Cu greu m-am dus să-mi fac unghiile, vorba cuiva, mi-era şi ruşine să pun mâna pe catedră. Părul am ajuns iar să-l ţin într-un coc care nu mă avantajează deloc, deşi am acum părul aproape până la mijloc de lung. Un mare plus e ceea ce am scris ieri, că am dat aproape toate hainele şi am rămas în câteva mai de muncă, câteva mai sport, câteva subţiri şi câteva mai groase, câteva de ocazie. În ultima vreme n-am mai suferit de lăcomie, nici la mâncare, dar nici la nevoia bolnavă de a strânge şi achiziţiona. Când mai intru într-un magazin îmi zic: am suficient din toate. Şi aşa e. Despre cum gătesc acum, am scris ieri aici. Puţin şi un singur fel, să fiu sigură că-l termin pe acela înainte de a face altul.

Tot aici, când vreau să cumpăr ceva, mă gândesc cât ambalaj rămâne în urma lui. Din acest motiv, nu mai cumpăr decât rar chestii îmbracate în sute de hârtii şi plasticuri, merg mult pe ceea ce se găseşte la borcan, sau poate fi luat vrac, întreg.

Ex.: îmi doream mult un orez de la Mega Image cu nişte legume şi ceva alge parcă, deshidratate. Apoi m-am gândit că am orez simplu acasă, am şi legume şi-l pot prepara eu, nu mai trebuie să-l iau de-a gata, plus că era într-o cutie de plastic.

Alt exemplu, voiam un oţet balsamic, sau simplu, dar nu din acela clasic pe care nu-l tolerez. Majoritatea oţeturilor balsamice aveau tot felul de E-uri şi mi-am zis de ce să nu iau o lămâie când vreau să acresc ceva? Plus că în urma ei nu rămâne nici plastic, nici sticlă, ci ceva ce se va degrada în natură :))).

diverse

O altă reuşită fantastică pe acest an ar fi să-mi pot instala şi eu centrală pe gaz. Simt că aş face un pas enorm pentru mine şi casa mea în iarna aceasta... La fel şi dacă aş rezolva cu actele pe casa bunică-mii. Acestea ar fi acolo în top 3 cu strunirea clasei a 7 a :)).

Cam atât pentru azi...

Comments

  1. O săptămână uşoară să ai! Stai liniştită, fiecare om e ciudat...în felul său. :))

    ReplyDelete
  2. da, ar fi super sa-ti pui centrala cu gaz,ai face mari economii la facturi.Si la noi vor sa bage gaze pana la sfarsitul anului viitor si iau si eu in calcul ideea de a renunta la centrala electrica.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Da, asta am in vedere...Pana atunci am dat drumul la cea pe care o am... chiar daca ma va costa factura, macar voi fi eu in ale mele. Pe weekend am avut spor in multe, pentru ca era bine in casa... Cand era frig, imi venea sa stau numai in pat cu patura pe cap.

      Delete

Post a Comment

Popular posts from this blog

Dieta ketogenică - 2 (meniu şi păreri)

Viata mai simpla - Sapun lichid facut in casa

Cum sa scoti mirosul neplacut din recipientele de plastic