Posts

Showing posts from 2018

19 august 2018

Image
Suntem în 19 august, mâine este deja 20,
putem spune că suntem pe final de lună. Timpul se scurge cu o viteză năucitoare, nu mai are răbdare cu nimic și nimeni. Zilele am ajuns să le măsor doar în ore de muncă, ore de somn, cu ore în care mai apuc să fac cele câteva lucruri necesare vieţii de zi cu zi, în ce mai mâncăm azi, cât mai e până acopăr datoriile, ca măcar piatra asta să o mai iau de pe inimă, în stări de tulburare care te bat ca valurile mării, mereu cu altă intensitate, mereu cu o altă culoare, mereu dintr-un alt registru.

Nimic nu mai e bun, nimic nu mai are culoare, nimic nu mai are perspectivă. Deși, în momentele în care fac și altceva, ceva frumos și din afara registrului job și rutină, trăiesc acele momente cu bucurie, chiar dacă pe fundal, ca un zgomot de fond, e acel ceva ce nu mă mai mulţumește, acel ceva ce nu poate fi definit.
La job, deși a fost vacanţa, o perioadă mai "liniștită", lucrurile au fost atât de neplăcute, frustrante, diferite de tot ce am …

"Nu-mi mai trebuie asta"

Image
Am vreo 10 postări începute şi neterminate. Până reuşesc să mă adun şi să scriu ce mai fac eu în ultima vreme, transcriu un fragment dintr-o carte achiziţionată recent, care se potriveşte mult stării mele din prezent.
"Schimbari ale gusturilor şi ale percepţiei acompaniază adeseori răsturnări ale identităţii. Unul din cele mai clare semnale că ceva sănătos se pune pe picioare este impulsul de a rări, sorta şi de a arunca haine, hârtii şi lucruri vechi.


"Nu-mi mai trebuie asta", spunem aruncând o cămaşă zdrenţuită în grămada cu lucruri de dat. "Mi-e greaţă de dulapul ăsta stricat şi de toate straturile lui de vopsea" şi aşa ajungi să donezi dulapul unei organizaţii de caritate.
Aruncând lucrurile vechi şi nefuncţionale facem loc pentru ce e nou şi adecvat. Un dulap doldora de haine vechi şi uzate nu cere altele noi. O casă ce dă pe dinafară de fleacuri şi flecuşteţe de care ai tot adunat de mult timp, nu are loc pentru lucrurile care chiar ţi-ar îmbunătăţi ziu…

Încotro?

Mã tot întreb, încotro? Parcã nu pot vedea mai departe de mâine şi azi şi asta e bine. Prea mult am trãit în trecut, ca apoi sã trec în extrema cealaltã, de a fi cu gândul numai în viitor, cu presiunea unui acum cu timp şi ani irosiţi. Senzaţie, percepţie, iluzie. În scurta noastrã cãlãtorie pe acest pãmânt suntem o clipã, raportaţi la veşnicie. Deci nu existã decât un acum în bãtaia fiecãrei clipe care te întreabã dacã eşti prezent, dacã mai simţi, daca mai asculţi rostul, adevãratul rost al vieţii. Prea mult prinşi în lupte acerbe. Cu tine, cu un altul, cu sistemul, cu societatea, cu colegii, cu rudele, cu gândurile, cu nedreptãţile şi neîmplinirile. Şi totuşi nu existã decât ecoul clipei de acum.
Şi mã întreb în continuare, încotro? Cu toții avem nevoie de bani de o pâine. Apoi ne întindem mai mult decât e cazul. Ajungi în situaţii improbabile. Şi te gândeşti pânã când şi parcã ai vrea sã împarţi amarul ãsta cu cineva. Dar nu ai un cineva şi atunci rãmâne sã te agãţi cu durere, di…

Accept

Simt nevoia sã scriu, sã "vãrs" acest preaplin din mine. Sã las urma unor gânduri care nu mai vor sã stea în acelaşi loc.
Merg pe un drum de început de acceptare. Aş vrea din toatã inima sã pot îmbrãţişa complet şi pânã la capãt acest început. Accept faptul cã viaţa e un şir de experienţe mici şi mari, cã e o perpetua acţiune chiar şi când stãm pe loc. Accept faptul cã multe lucruri nu ne stau în putere, ca mulţi factori concurã asupra fiecãrei clipe. Accept faptul cã treaba mea e sã fac şi sã fiu, restul lucrurilor sunt în afara puterii mele. Accept faptul cã am permis sã-mi fie încãlcate toate graniţele personale dintr-un prea mare bun simţ şi din dorinţa de a nu deranja, supãra şi a place. Accept faptul ca doar cu mari eforturi, de care nu-s capabila, aş putea aduce în lume un alt fel de a fi decât cel care sunt. Accept faptul cã am mers mereu dupã cum a fost valul, nicidecum dupã un plan cu nişte obiective care sã coincidã cu persoana mea, asta ducându-ma la multe situa…

Ce listă de dorinţe aveam la 23 de ani

Image
să zugrăvesc, să schimb covorul şi cuvertura de pat;să termin lucrarea de licenţă, tablourile pentru licenţă şi să învăţ la Istoria Artei şi Psihologie şcolara;să scap de ce este inutil prin cameră;să sortez fotografiile, hârţoagelem revistele etc. punându-le în albume, cutii, dosare;să selectez ziarele de ce m-ar putea interesa;să-mi programez timpul;să citesc ce a rămas necitit şi să sortez ce nu merită păstrat;să sortez lucrurile din birou;să dau hainele pe care nu le mai port şi să le modific pe cele pe care inteţionam să le modific;să scap de micile "nimicuri" de prin cameră;să citesc colecţia "Art Gallery"să-mi stabilesc timp fix de rugăciune şi de citit din Biblie;să-mi găsesc duhovnic bun;să merg măcar duminica la Biserică;să ţin post;să învăţ să mă port mai eficient cu Andrei şi să nu mă mai pierd cu firea (se aplică şi pentru restul membrilor familiei)să decid ce fac după facultate: masterat, o a doua facultate, amândouă la un loc?să termin Seminarul iert…

Gânduri de peste week-end

Image
Un om complet expus este un om vulnerabil. Mă refer la partea interioară. Cu toate astea, ceea ce mie îmi foloseşte, poate că altuia îi va face rău, de aceea e greu să aplici reţete care nu-s menite ţie. Ca la medic, ceea ce mie îmi spune medicul, poate pentru un altul ar fi otravă, deşi pentru mine poate e tămăduitor. Din acest motiv, mă gândeam eu ieri, am mers cu totală încredere pe anumite sfaturi pe care le-am primit, luând decizii foarte grele, dar având încredinţarea că fac ceva spre binele meu.

Revin la ideea mea că nu sunt doi oameni la fel. Chiar şi gemenii identici au tot firi, personalităţi diferite. Poţi găsi pe drumul acesta al vieţii câţiva oameni cu care poate vei fi pe aceeaşi lungime de undă, pe aceeaşi vibraţie interioară, cu aceleaşi gânduri şi concepţii, dar tot COMPLET diferiţi veţi fi. Cele vădite, exterioare, ne dau de înţeles acest lucru mai abitir. Cu atât mai mult sufletul, care e un univers atât de complex, este cu totul şi cu totul diferit de un altul. 

D…

Diverse de început de lună iulie

Image
...mă gândesc că dacă eu, autoarea acestui blog, m-am plictisit de tonul sumbru în care îmi aştern gândurile, dar cei ce ajung să poposească aici, să citească acest mic parcurs de viaţă, oare nu-s şi mai plictisiţi?
Stau şi mă întreb care e cauza profundei mele nemulţumiri în faţa vieţii? Ce anume, făcând, ar schimba modul în care văd lucrurile, modul în care fac lucrurile? E vorba doar de perspectivă, e vorba doar de context? Nu am un răspuns încă.


Azi am fost iar la mănăstirea Techirghiol şi la pangar am frunzărit nişte cărţi. Acolo mereu mi-a picat în mână ceva ce s-a pliat pe realitatea imediată. Cu ani în urmă, tot acolo fiind, citeam într-o carte de a pr. Emilianos Simonpetritul ceva despre mânie (am o vreme cu foarte multe flash-back-uri, lucruri asemănătoare trăite în trecut, situaţii, persoane, conjuncturi, totul foarte viu). Eram foarte mânioasă pe vremea aia. Sunt şi acum, însă ştiu s-o dozez, ştiu s-o direcţionez şi am învăţat că în faţă am oameni, nu inamici şi nu pe ei …

Diverse de final de iunie

Image
S-a încheiat şi luna iunie. Mă rog, mai e şi ziua de mâine, dar putem spune că iunie s-a dus şi ne-am trezit în cealaltă jumătate a anului 2018. Trăiesc de pe acum senzaţia că la final de an 2018 voi spune că acest an a fost unul din cele mai grele din viaţa mea. Cel puţin experienţa primelor 6 luni mă fac să zic asta, în acest moment. Nu am avut vreun diagnostic sumbru, vreo tragedie, sau ceva din această sferă, pe acestea le văd eu ca fiind adevăratele probleme, dar fiecare lună din acest an a fost grea şi tot mai grea, iar când simţi că eşti supus unei situaţii de genul "picătura chinezească", cred că o putem pune tot în sfera suferinţelor serioase. În aceste 6 luni de zile a trebuit să iau decizii şi să mi le asum, să nu mai cochetez doar cu idei, am simţit cu toată fiinţa să mă izolez şi să mă ascund şi să nu mai caut oameni care deveniseră ostentativi cu fericirea lor (n-am crezut că voi experimenta aşa ceva, dar iată că există), am simţit să nu mă mai duc în locurile…

Activități pentru copii - Sticluțe decorative

Image
Îmi doresc de multă vreme să împărtășesc cu voi activitățile pe care le fac la Cercul de creativitate, cu copiii, așa că voi începe această serie cu o activitate foarte simplă, pe care am abordat-o deja a doua oară, cu același succes: sticluțe decorative.
Materiale necesare:
-sticle de diferite forme și mărimi. Fie le luați de-a gata, fie le reciclați, așa cum am făcut eu (sticle de ulei, de sirop, de tincturi, tot ce am avut într-o formă mai frumoasă) -semințe și boabe de toate felurile, cât mai variate cu putință: boabe de orez, de fasole, de grâu, de piper, de linte... Ideea e să fie cât mai variate, adică diferite ca formă și culoare. -o bucată de material textil sau o hârtie mai aspectuoasă -sfoară de iută
Mod de lucru:
Sticlele, curățate de etichetă, spălate și uscate bine, se vor umple în straturi succesive cu boabe și semințe. Ideea principala e să nu puneți strat peste strat din aceeași gamă cromatică și să aveți grijă la amestecul boabelor mai grele (fasole, spre exemplu) cu …

Diverse

Image
Am atâtea lucruri de zis, de spus, de pus în cuvinte, încât nu ştiu cu ce să încep. Am tânjit toată săptămâna să mai scriu ceva aici pe blog, pentru că aveam doua idei foarte puternice pe care aş fi vrut să le trec aici, dar zilele au trecut, eu nu am făcut lucrul acesta şi acum nu-mi amintesc decât o singură idee din cele două.

Până să notez ideea aceea, aş avea multe altele de zis. Cu ce să încep? Nu ştiu.
Încep cu fiecare idee pe rând, aşa cum vine.
Facebook
Azi se fac două săptămâni de când, într-un final, am dat delete contului de Facebook. Am mai avut perioade cu el dezactivat, tentative de închis, ca apoi să revin, doar că acum simt cu toată fiinţa că e ori, ori. Ajunsesem în punctul în care bucuria altora nu mă mai bucura, ci era doar o raportare la ceva ce nu eram, nu puteam, nu aveam. Un amestec de suferinţă, invidie şi tristeţe mă copleşea de fiecare dată când îmi urmăream feed-ul. Ar fi multe de zis aici. Aş putea întoarce pe toate părţile şi să analizez, în stilul meu car…

Zile în imagini şi cuvinte

Image
Pe week-end am scris rândurile acestea, ca apoi să le trec înapoi pe schiţă, ca apoi să realizez că trebuie să-mi asum ceea ce am scris şi să le republic. În definitiv, tot ceea ce scriu, face parte din mine, chiar dacă onestitatea doare, pentru că onestiatea, în majoritatea cazurilor, este unilaterală. Mai ales când pe o bucăţică din virtual tu îţi aşterni la picioarele tuturor sufletul.
Îmi este limpede că aşa-s durerile facerii, prefacerii, fiinţării, naşterii spre altceva decât eşti în momentul de faţă. Trăiesc tot mai des senzaţia de "nu mai pot, dar parcă mai pot, totuşi, un pic". Asta mă face să ajung să trăiesc o nouă zi.
Aşa că viaţa merge pe mai departe, cu greutăţi, cu frecuşuri la job, cu decizii pe care trebuie să ţi le asumi, cu înţelegeri tot mai profunde dar şi cu mici bucurii. Şi ce e viaţa, până la urmă, dacă nu suma bucuriilor din neantul de gri şi lipsă de sens?
Care-s bucuriile? o zi de joi, 31.05, în care m-am dat bolnavă la job, dar acasă am stat şi am…

Am obosit...

...de când am blogul am evitat să scriu în el în cele mai critice momente ale existenţei mele. Cu toate astea, blogul rămâne singura "ureche" dispusă să mai asculte ceea ce am de zis, sau să ia din furtuna iscată în sufletul meu.
...sunt atât de departe de ceea ce am sperat pentru viaţa mea. ATÂT de departe. Rând pe rând, lucrurile în care am crezut cel mai mult, s-au năruit. Rând pe rând am fost dezamăgită de lucrurile în care mi-am pus cel mai mult speranţa. Rând pe rând, oamenii din jurul meu au dispărut (metaforic vorbind, ei sunt încă în viaţă, dar pe alte trasee). I-am lăsat cu bună ştiinţă să plece, pentru că nu mă mai puteam mulţumi cu frimituri din atenţia lor. Pe alţii i-am lăsat să plece, pentru că nu mă mai identificam cu bucuria lor scilipcioasă, efemeră. Cu alţii nu am mai ieşit, pentru că eu nu-s omul petrecerilor, eu-s omul bucuriilor mai de lungă durată.
...de ceea ce am eu nevoie acum, nu-mi poate oferi nimeni. Am nevoie de ajutor, pentru că singurătatea î…

...atât de departe...

Image
...sunt ATÂT de departe de tot ceea ce îmi doresc să fiu...

”The show must go on” și o vizită în parc

Image
Când reuşesc să mă pornesc din casă, e bine. Când nu am un motiv întemeiat să o fac, pot sta şi 24, sau chiar şi 48 de ore închisă în casă. Nu e bine, dar mai bine să vorbesc despre ce ESTE bine.
Duminica aceasta Alexia a făcut 10 ani şi am mers cu ei, adică ea şi o colegă de clasă, plus Andrei, la microrezervaţia de la Delfinariu. Ţineam minte că am fost acolo ultima oară pe vremea când eram eu de gimnaziu, dar nu mai ţineam minte decât de Planetarium şi asta vag. Ce pot să spun despre această ieşire? A fost o experienţă frumoasă. Pentru un om care iese atât de greu din casă, bucuria e invers proporţională cu dorinţa. Mă bucur atât de mult când văd natura şi parcă nu mă mai satur să o adulmec, să o imprim în toată fiinţa mea.


Microrezervaţia este foarte mare, cu multe animale, deşi mi-au lăsat impresia că o parte din ele parcă sufereau... Au de la papagali care mai de care mai exotici, până la reni, alpaca, porci mangaliţa, caraşi aurii etc. Aleile din microrezervaţie păreau în curs…

Astenia de primãvarã?

Image
...vine o vreme când te îndoiești de tot. De tot ce ți-ai dorit, de tot ce ai crezut că poți să faci, de ceea ce ești, de ceea ce mai poți și stii să faci. O vreme când îți pui la îndoială mintea, firea, trupul, puterea, sau lipsa de putere, ceea ce vrei și ceea ce nu vrei de la viață.
...o vreme când până și casa parcă te strânge, te sufocă, nu ești mulțumită nici înăuntru, nici afară... nu te atrage să faci ceva nici în casă, nici în afara casei. Când nu mai ai bucurii, când nu mai vrei să faci nimic, când ai impresia că orașul e un imens hău, o groapă de gunoi prăfuită, cu mizerie la vedere, cu vreme sucită, cu oamenii care își lasă și ei la vedere mizeria.
...o vreme când vrei și nu mai vrei, când te simți respins, dar nu faci nimic să fii aproape de cineva.
...când frustrarea devine al doilea tău nume, când nu te mai regăsești, când nu te mai simți bine în corpul și în mintea ta.
...o vreme când ești măgulită de încrederea acordată, dar te simți depășită de responsabilități (vai…

Călătoria în Istanbul - partea a 3 a sau diverse

Image
Mâncarea
Acest capitol nu am apucat să-l testez pe îndelete din câteva motive. Accentul s-a pus pe obiectivele turistice, nu pe degustarea preparatelor tradiționale, nu am avut nici prea mult timp pentru asta, fiind mult pe fugă, iar în ceea ce mă priveşte, nici nu mi-a fost foame în acele zile. În prima zi am mâncat ce ne-am luat fiecare la pachet, pentru drum, fiecare luând cu gândul și la ceilalți, deci mai mult decât era cazul, ca pe final chiar să ne întoarcem acasă cu ele (cel puțin produsele care nu au fost perisabile). În prima seară am mâncat la un restaurant din centru, iar a doua zi la prânz tot la fel. Ambele experiențe ne-au confirmat ceea ce ne-a spus cineva din grup, care mai fusese în Turcia, că la restaurantele centrale prețurile sunt mari, porțiile mici, iar mâncarea nu neapărat reprezentativă. La prima masă eu am comandat ceva ce am zis eu că seamănă cu niște mici turtiți, cu un mix de legume și cuburi de pâine trase în unt. A doua zi am mâncat ceva ce semăna cu KFC…

Ca să nu uităm :)

Image

Călătoria în Istanbul - partea a 2 a

Image
Ce am vizitat
Hotelul nu era central poziţionat, iar de la el, până în centrul istoric al oraşului, trebuia să schimbi 3 mijloace de transport în comun (metrou, funicular, tramvai). În prima zi aveam în plan să vedem din obiectivele propuse, dar ajungând foarte târziu şi obosiţi, ne-am limitat a ieşi doar la o plimbare, care a ţinut până pe la 12 noaptea, mai exact era ora 00:30 când am ajuns în cameră. Astfel am fost în piaţa centrală numită Sultanahmet, cam cum e Piaţa Ovidiu la noi în Constanţa, punct din care puteai ajunge la numeroase obiective. Aici am văzut din exterior: rămăşiţe dintr-un hipodrom antic, fântâna Alman, moscheea Sultanahmet (Moscheea Albastră), Hagia Sophia, Palatul lui Paşa Ibrahim- Noi aici am stat de ne-am învârtit, am făcut poze cu un covor de lalele (între 1 şi 30 aprilie la ei e Festivalul Lalelelor, iar acolo, în centru, aveau câţiva metri pătraţi cu lalele plantate ca un covor frumos), am fost de am mâncat, am mers pe bulevardul Kaldirim, pe care cică ar…