Despre comportamentele compensatorii

Am în lucru rândurile care urmează de ceva vreme. Sunt multe idei la un loc şi aş vrea să aibă sens ce zic. Ele au fost un ecou a ceea ce am scris aici. Voi încerca să grupez ideile, astfel încât să semene a un text uşor de înţeles.

Pupici, sex, ciocolată, tigări, alcool, excursii, haine, machiaj, discuţii, discuţii de încurajare, bani, mulţi bani, apreciere, laude, muncă, vacanţe în ţări străine, ceva ce-ţi reuşeşte, părinţi care te încurajează, prieteni care te încurajează, mâncare, multă mâncare, ciocolată, cafea, privirea cuiva plină de încredere, copii pentru care să ai o motivaţie, intimitate, întâlniri, complimente, cadouri, ieşiri în doi...



După ce am scris rândurile de aici, mi-am dat seama că în viaţa fiecărui om există anumite comportamente compensatorii care echilibrează balanţa golurilor, neîmplinirilor, frustrărilor etc. Iar la concluzia asta am ajuns după discuţii cu persoane care au încercat să evidenţieze că e rău să-mi doresc lucrurile pe care mi le doresc şi că nu ştiu să mă bucur de ce am. Nu pot să zic că nu ies pe plus când mă gândesc la lucrurile bune din viaţa mea, dar ele nu-s suficiente. Să ai o casă, o maşină, un loc de muncă şi o stare de sănătate optimă e într-adevăr mult, dacă te raportezi la un număr mai mare de persoane, dar oare omul e împlinit doar dacă are un acoperiş deasupra capului, un mijloc de transport propriu şi personal, care îi face viaţa mai comodă şi un loc de muncă? (Să fii sănătos, da, poate fi MULT în viaţa unui om şi nu am să încetez să zic că e o binecuvântare pe care o luam deseori de bună, ba mai mult, poate o batjocorim prin tot felul de comportamente distructive - deprivare de somn, hrană proastă, lipsa mişcării, alcool în exces, fumat, gândire negativistă etc.).

Ce înţeleg eu prin comportament compensatoriu? Înţeleg acele lucruri pe care le faci, sau le ai în viaţa ta şi care prin acţiunea lor îţi generează un echilibru în balanţa trăirilor interioare. Unele lucruri pe care le voi enumera poate nu intră exact în accepţiunea termenului de comportament, ci poate e vorba de o persoană, de o activitate care poate genera în tine o acţiune de compensare.

compensáre sf [At: DA / Pl: ~sắri / E: compensa1-2 Înlocuirea a ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal ca valoare) Si: compensație. 3 Echilibrare Si:compensație. 4 Îndreptarea unui rău printr-un bine Si: compensație. 5 Răsplătire Si: compensație. 6 Despăgubire. 7-8 (Fiz) Micșorare (sau anulare) a unui efect sau a unei acțiuni Si: compensație. 9-10 (Med) Reducerea sau revenirea la o stare de funcționare normală, de echilibru Si: compensație.

Privirea, pupicii, îmbrăţişările, dulcegriile copiilor tăi poate fi un comportament compensatoriu, care-ţi mai iau din îmbâcseala pe care ţi-o poate aşterne pe suflet rutina zilelor, greutăţile de la serviciu, sau pur şi simplu frecuşurile dintr-o societate care devine tot mai absurda. Existenţa copiilor poate fi şi o motivaţie pentru a te îmbunătăţi şi a face lucrurile mai bine şi mai bune, inside/outside.

Călătoriile, ruperea rutinei, vacanţele, chiar şi o ieşire banală din oraş poate fi un comportament compensatoriu, care te repune în echilibru, sau îţi mai îndulceşte un pic existenta.

Cel mai des folosit, ca să nu zic abuzat comportament compensatoriu poate fi utilizarea alcoolului, al tigărilor şi al mâncării. Deşi plăcerea consumării unei tablete de ciocolată nu durează nici câteva secunde, noi totuşi apelăm la ea din nou şi din nou. La fel şi shoppingul compulsiv, care nu duce decât la o acumulare de nimicuri în toată casa, la o supraaglomerare în spaţiul de locuit şi la un gol tot mai adânc în suflet.

Familia, prietenii, mai ales când ai darul să ai o familie care să fie iubitoare, caldă şi care să te susţină cu fapta şi cu gândul bun, dar şi nişte prieteni care văd binele din tine şi care te ajută să-l scoţi la iveală. Şi aceste lucruri pot fi din sfera lucrurilor cu acţiune de compensare.

A asculta muzică, a dormi, a viziona un film, a citi, a lua contact cu arta, cu noul în formele lui bune, pot fi şi ele comportamente compensatorii, spaţii în care te refugezi spre a te regăsi, reclădi, rearmoniza, readuna, reface, re...re...re....

Să ai un partener, un soţ, o soţie, o relaţie în care să interacţionez cu o altă fiinţă, cred cu convingere că e tot un comprtament compensatoriu. Citeam undeva că omul ca să supravieţuiască are nevoie de nu ştiu câte îmbrăţişări pe zi. Minim 3, minim... nu ştiu câte. Deşi unii supraevaluează, iar alţii demonizează nevoia de a fi într-o relaţie cu un partener, intimitatea cu o persoană de sex opus are avantajele ei nete. Corpul, mintea, sufletul nostru sunt făcute de aşa natură că nu pot fi pe deplin mulţumite dacă nu au şi aceste lucruri. Organismul e un tot, un ansamblu minunat creat, care are nevoie de celalalt în multe detalii ale sale. Să batjocoreşti un om pentru că vrea să iubească şi să fie iubit, mi se pare ceva de o cruzime rar întâlnită. Să îi spui cuiva: bucură-te că eşti singură, când a fi singur înseamnă uneori să nu-ţi asculte nimeni necazurile, să nu primeşti sprijinul pe care îl poţi primi în doi*, să nu fi nici măcar îmbrăţişat cu lunile, decât poate de o rudă pe la o nuntă sau o petrecere în familie, să uiţi ce înseamnă literalmente să fii aproape de un om şi să ajungi în extremele celelalte când te-ai mulţumi cu orice să mai simţi că eşti şi om cu trup, nu doar om cu suflet în trup, mi se pare răutate gratuită. Teoriile feministe, cu asumarea singurătăţii sunt poveşti de adormit copiii, spuse fix de cei/cele care nu-şi pot asuma nici singurătatea exclusivă, adică să guşti din ea cu toate fibrele fiinţei tale, nici să-şi asume traiul în doi.

*asterixul acesta e ca să inserez și o glumiță. E mult de povestit, dar aleg să zic pe scurt. Am spus cuiva, cândva, cu care încercam o relație și căruia îi plăcea foarte mult să se certe, că eu nu văd o relație ca pe ceva care să-ți aducă mai multe probleme decât ai, ci să ai pe cineva care să-ți îndulcească existența, să îți fie un sprijin. Încercam să-i explic că mi se pare inutil şi chiar foarte devreme să avem de ce să ne certăm. El, furios, îmi răspunde: n-ai decât să-ți faci rost de un baston atunci. Pa!

Sper să fi dat cât de cât o formă inteligibilă gândurilor mele.

Am 33 de ani şi cred cu tărie, încă, că omul e făcut să fie în 2, 3, 4, 5, 6... indiferent de ce îmi va aduce viitorul.

Cu drag şi preţuire,

Irina


Comments

  1. Data trecuta ti-am scris o epopee, se pare ca s-a pierdut, chiar imi pare rau fiindca in mod real pusesem suflet...
    Parerea mea e ca doar ceea ce enumeri in paragraful 3 - tutun, alcool, mancare fara foame, cumparaturi nenecesare si as adauga sex - este comportament compensatoriu. Ar mai fi si altele, dar in niciun caz cele de la paragrafele 1, 2, 4,5. Acestea din urma formeaza viata omului. Copiii sunt iubire pentru parinti, chiar si in cazul unor parinti cu probleme in manifestarea simtamintelor. Copiii de fapt te maturizeaza si responsabilizeaza si nu intra niciodata si sub nicio forma in categoria "compensatoriu". Nu mai tratez si restul, cred ca e usor sa le vezi si pe celelalte in cheia reala, nu in cea a "compensatoriului".
    Ma surprinde iar ce consideri tu rautate gratuita - "bucura-te ca esti singura". Iti las aici in scris ca intr-o zi, cand vei avea familia ta, vei intelege exact de ce anume te puteai bucura fiind singura. Lumea are o idee foarte nerealista despre dragoste si familie. Dragostea implica mult sacrificiu, munca, efort, renuntare la tine si la toate tabieturile tale, trairea in celalalt, prin el, pentru el. Daca nu intelegi asa dragostea, orice relatie de asa-zisa dragoste va esua. Familia implica si ea multa renuntare la sine si multa munca (nu doar fizica). Orice femeie casatorita si cu copii o sa-ti spuna ca se bucura daca el pleaca putin in vacanta cu copiii si ea ramane putin singura. Da, putin, fiindca deja ea nu mai stie sa traiasca fara iubirile ei (nu-i nimic rau aici). Poate ca facebook-ul nu prea ne ajuta, poate ca defapt nu ne ajuta deloc...
    In fine, de ce incercai o relatie cu cineva caruia ii placea sa se certe, nu inteleg. "Glumita" ta imi pare extrem de dureroasa!
    Cauta om pasnic si bun la suflet, Irina, chiar daca nu pare "interesant"... Exista, te asigur, doar ca nu "bat la ochi".

    ReplyDelete
    Replies
    1. Maria, sa-mi spui daca esti de acord sa public ultimul comentariu pe care l-ai lasat aici. Numai bine!

      Delete
    2. Irina, publica-l sau nu, cum vrei, important pt mine era sa te ajut cumva, dar cred ca cel mai mult ajut cand tac. Am fost si eu singura, si mie mi s-au spus toate cele care se tot spun - gura lumii sloboda! Baiatul meu e singur la 24 de ani fiindca nu reuseste sa-si gaseasca o fata cu care sa impartaseasca aceleasi bucurii si ne-bucurii. Ma doare singuratatea lui si a tuturor celor care nu izbutesc sa-si gaseasca omul. Pt mine e o lume in care e greu sa traiesti fiindca nu mai este drag de oameni si de a fi impreuna. Nu la tine e problema, nici la baiatul meu, desi sigur si la tine si la el sunt probleme, ca la toti.

      Delete
    3. Imi cer scuze, revin tot cu o chestie personala, tot in ideea ca poate ajuta.
      Tanara fiind,. cu nasul pe sus, intelectuala constienta de chestia asta, preocupata maxim de cum arat, nu ieseam din casa daca nu eram pusa la punct cu tot. Vine o criza de rinichi care ma pune in pat in dureri mari, sunt singura de 2ani si deprimata, cand imi mai revin din criza de rinichi bag foarfeca intr-un par pana la talie si tai la intamplare, de fapt ajung o sperietoare, plansa, cu cearcane adanci, suferinta intiparita, par scurt fara forma. In starea asta, cu un trening comunist pe mine - era frig, stateam in casa cu el, lalau ca sa incapa si vreo cateva bluze sub el - ma tarasc la o prietena si m-apuc sa plang acolo, cred ca cel putin o ora am plans. In aceasta stare fizica, psihica, "estetica", il cunosc pe cel care avea sa-mi devina sot. Coleg de facultate cu prietena mea, a aparut neanuntat dupa niste cursuri. A uitat de cursuri cand m-a vazut. Primele cuvinte - " au, ti s-au inecat corabiile!" - eu - "toata flota..."
      Toata noaptea am plans de ciuda, durere, umilinta, ca fusesem vazuta in halul ala. Dimineata m-a sunat prietena - vezi ca o sa te sune, n-am scapat de el pana nu i-am dat nr tau de telefon, a plecat fara cursuri, e lovit cu leuca-n cap.
      Sper sa te ajute.

      Delete
  2. Cateodata SI copiii pot fi compensatorii. Si casatoria. Cand relatia nu merge si hai sa facem un copil poate ne apropie. Cand nu il iubesti dar te mariti cu el ca sa nu ramai singura.

    ReplyDelete
  3. Si da, iti doresti jumate de ora singura fara sot si copii, sa mai respiri, dar tot la ei iti doresti sa te intorci. Aici sunt de acord cu Irina.

    ReplyDelete
  4. Nu am scris ideea de "comportament compensatoriu" intr-o nota negativa. Chiar si pe cele "rele" (tutun, alcool, sex) le-am scris intr-o nota neutra. Am vrut doar sa evidentiez ca majoritatea oamenilor au un ceva cu care isi umplu, completeaza, implinesc o nevoie. Si nici chestia asta nu am scris-o in ton negativ. Ce intelege fiecare, e ce trece prin filtrul lui, asa cum nici un cititor al blogului meu nu va intelege pe deplin ceea ce vreau eu sa zic, nefiind "eu" si, in 99.9% din situatiile expuse de mine, nefiind parte din ceea ce scriu, asta pentru ca ma raportez mereu la ceea ce cunosc real in viata mea, fie ei oameni sau experiente, nu ganduri sau Facebook.

    ReplyDelete
  5. Hai sa-ti spun ceva foarte personal. M-am maritat la 27 de ani - tarziu, deci - convinsa ca si tine ca doar in 2, 3 , 4... m-as putea simti implinita. Foarte indragostita, dupa o relatie de 3 ani, foarte romantica si frumoasa. Dupa cateva luni simteam ca innebunesc. El, pe care-l iubeam ca nebuna, ma sufoca. Vedeam cum nu mai pot face nimic singura. Aveam un tabiet din adolescenta, scriam un jurnal, de fapt asa imi incepeam ziua, scriam in pat cu cafeaua alaturi. Chestia asta n-am mai putut s-o fac dupa casatorie. Nu-mi venea sa cred cat de multa frustrare genera asa ceva minor.
    Nu stiu daca reusesc sa-ti transmit ceea ce as vrea. Nu ma cunoasteam pe mine foarte bine, desi stiam ca oamenii ma obosesc destul de repede si ca-mi rezerv timp pentru mine departe de oricine in mod sistematic. N-am banuit niciun moment ca, desi il iubeam cu adevarat, felul meu de-a fi imi cerea destul de mult timp in singuratate. Uneori pana nu traim ceva ce ne dorim foarte mult pur si simplu nu stim ca nu ni se potriveste foarte bine. Nevoia de iubire este o nevoie mult mai cuprinzatoare decat ceea ce credem in general - sa ne casatorim, sa facem copii. Nu spun ca n-as face la fel daca as lua-o de la inceput, iti spun doar ca ai putea sa ... nu, imi dau seama ca nu prea reusesc sa transmit ce vreau. Las totusi asa, poate nu e total degeaba.

    ReplyDelete
  6. Fie „bucura-te ca esti singura”, dar mai des „dar tu, nu te mai mariti odata?” cu siguranta sunt rautati gratuite...

    Si pe mine ma surprinde, Maria, felul tau de intelegere....altfel ai fi gandit, daca ai fi fost in situatia noastra, te asigur.

    „”Cauta om pasnic si bun la suflet, chiar daca nu pare "interesant"... Exista, te asigur, doar ca nu "bat la ochi"...... si afirmatia asta mi se pare in plus....

    Maria, in viata incerci sa mai si vorbesti cu cineva, ca daca respingi pe toti din prima, ti se spune ca esti pretentioasa, ca ai standarde inalte si multe alte....dar nici nu poti sa fii cu oricine....iubirea imbogateste.

    Din pacate, oamenii, in general, nu se gandesc ce poate fi in sufletul unei fete, mai ales dupa o anumita varsta... cand parca nu te mai potrivesti niciunde, nici in mijlocul celor mai tineri, dar nici cu cei care au familii...cand nu ai cu cine vorbi, ca fiecare e cu treburile lui, si pe prea putin ii intereseaza...empatie zero...

    Greu de tot....dar prea putin o cred...

    Cu siguranta, Irina, nu am cum sa te inteleg deplin, dar sunt foarte aproape de tine, si eu am 30 de ani, si tot singura sunt....si ma lupt cu mine...

    Si da, incerc sa-mi umplu viata cu fel si fel de alte lucruri, dar ultima vreme cred cu tarie ca doar Dumnezeu ma ajuta sa merg inainte, si incerc sa cred, atat.

    Multumesc frumos, Irina, pentru ca scrii...de atatea ori ma regasesc.

    Fii binecuvantata!


    Cu mult drag, Selena


    PS. Prime randuri le-am adresat Mariei, nu din rautate, dar incerc prin cuvinte, sa fac asemenea persoane sa constientizeze ca suntem si noi oameni....ca avem nevoie de cineva aproape. Am fost creati sa iubim, sa ne daruim.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Buna, Selena! Asa e, unele lucruri nu se pot intelege! Cu ce zici tu ma confrunt si eu. Anul trecut, la o zi de nastere, eram 11 persoane. 5 cupluri (casatorite sau in prag de) si eu. Apoi, grupurile in care umblam au devenit brusc grupuri de familii, deja, in unele situatii, nu mai sunt invitata, iar in altele nu-mi mai doresc eu sa merg pentru ca se vorbesc de lucruri straine mie: concedii, vizite la nasi si la parinti/socrii, activitati de familie, beneficiile familiei...

      Si da, cu timpul pretentiile cresc, desi, cu atat mai mult, am incercat sa las garda jos. Doamne, de ar stii cineva cu ce tipologii de baieti si barbati am acceptat sa ies, doar ca sa nu mai fiu acuzata ca-s pretentioasa si de aia sunt singura...si la ce bun?

      Selena, iti recomand aceasta postare: http://raromecatona.blogspot.ro/2018/02/despre-persoane.html

      Dumnezeu sa-ti ajute in toate si sa nu-ti pierzi nadejdea!

      Cu prietenie, Irina

      Delete
  7. cumparaturile compensatorii s-au subtiat cand am inceput sa fiu bine cu mine, sa fiu multumita de mine, sa ma iubesc asa cum sunt. Mai am cale lunga de batut, insa...

    ReplyDelete
    Replies
    1. Asa e, cand ajungi la pace cu tine, parca se aseaza si restul...inside/outside.

      Delete
  8. De la inceput spun ca nu comentez pentru articol tocmai pentru ca mi-e teama ca, din dorinta de a ajuta, as scrie si lucruri nepotrivite, asa cum adesea am facut-o si-am regretat (de la o vreme incerc sa nu mai las aproape deloc comentarii pe bloguri tocmai din acest motiv).
    Un om il intelege pe celalalt numai in momentul in care a trecut el insusi prin aceeasi situatie si poate nici atunci in proportie de 100%.
    Intrebarile nepotrivite nu se termina niciodata in viata, cumva trebuie sa invatam sa le gestionam asa incat sa nu mai suferim asa de mult (daca te casatoresti devreme - aaa, dar de ce v-ati grabit asa? trebuia sa mai ai relatii, sa mai capeti experienta, n-o sa va intelegeti; daca te casatoresti si nu ai copii, vin intrebari/remarci dureroase pe partea asta; daca ai un copil, incep laudele intre mamici; daca adopti un copil ai parte de "aaa, nu adopta, toti copiii astia sunt bolnavi" etc etc).
    Printre cei care dau sfaturi sunt oameni rautaciosi, dar si oameni buni care pur si simplu zic lucruri nepotrivite fara intentie, vor sa te ajute, dar nu spun ceea ce trebuie.

    Am inteles ca pentru tine articolele scrise au si un rol terapeutic, practic e ca atunci cand simti nevoia sa vorbesti cu un prieten bun, dar nu doresti nimic altceva de la el decat numai sa te asculte, sa se uite in ochii tai si sa te asculte.
    Iti doresc sa-ti fie bine!

    o alta maria
    (din Iasi)

    ReplyDelete
    Replies
    1. Comunicare in scris are mereu golurile ei, mereu se poate intelege gresit. Faptul ca scriu, da, e terapeutic, dar nu am scris niciodata nici ca sa dau lectii, nici ca sa zic ca e bine ca mine si, in cele mai multe cazuri, nici sa mi se zica daca ceea ce eu gandesc e corect sau gresit. Faptul ca mi se zice ca e corect sau gresit sunt niste consecinte pe care mi le asum. Ma amuza, cel putin la randurile scrie in acest articol, cat de gresit au fost interpretate. Aici chiar n-am mai scris sa ma plang de singuratate, ci de cat de mult NU inteleg oamenii despre singuratate. Sa mi se zice ce sa simt pentru situatia de viata actuala de catre o persoana care NU e singura, e ca si cum eu as da sfaturi despre cum sa cresti un copil, sau cum sa te comporti cu sotul, in conditiile in care eu nu am trait nici o secunda experienta de a avea copil si a avea sot. Cam aici am vrut eu sa ajung si, repet, nu avea legatura cu nici un cititor al blogului si nici cu ce mi s-a scris vreodata pe blog ca sfat sau mai stiu eu ce, ci avea legatura cu viata mea concreta, cu lucrurile de care ma izbesc in viata de zi cu zi.

      Intorc gandurile de bine, Maria!

      Delete

Post a Comment

Popular posts from this blog

Dieta ketogenică - 2 (meniu şi păreri)

Viata mai simpla - Sapun lichid facut in casa

Zile în imagini şi cuvinte