Monday, July 9, 2018

Încotro?

Mã tot întreb, încotro? Parcã nu pot vedea mai departe de mâine şi azi şi asta e bine. Prea mult am trãit în trecut, ca apoi sã trec în extrema cealaltã, de a fi cu gândul numai în viitor, cu presiunea unui acum cu timp şi ani irosiţi. Senzaţie, percepţie, iluzie. În scurta noastrã cãlãtorie pe acest pãmânt suntem o clipã, raportaţi la veşnicie. Deci nu existã decât un acum în bãtaia fiecãrei clipe care te întreabã dacã eşti prezent, dacã mai simţi, daca mai asculţi rostul, adevãratul rost al vieţii. Prea mult prinşi în lupte acerbe. Cu tine, cu un altul, cu sistemul, cu societatea, cu colegii, cu rudele, cu gândurile, cu nedreptãţile şi neîmplinirile. Şi totuşi nu existã decât ecoul clipei de acum.

Şi mã întreb în continuare, încotro? Cu toții avem nevoie de bani de o pâine. Apoi ne întindem mai mult decât e cazul. Ajungi în situaţii improbabile. Şi te gândeşti pânã când şi parcã ai vrea sã împarţi amarul ãsta cu cineva. Dar nu ai un cineva şi atunci rãmâne sã te agãţi cu durere, disperare, cu toatã fiinţa, cu tot ce ai şi nu ai de cele de Sus. Te rogi sã primeşti ajutor, sã nu mai troneze asupra ta nedreptatea şi neputinţa şi agonia şi oboseala... Şi ajungi sã simţi cã gata, poate asta e şi aşa va fi pentru totdeauna. Un vãlãtuc de teste, ispite, neîmplinire şi o continua senzaţie de dorinţe în van. Ce-ţi rãmâne? Nebunia credinţei. Sã crezi cã şi în acest nonsens ai dreptul la bucurie şi la a fi fericit. Şi sã constaţi cã eşti, dar doar când îţi reduci pretenţiile de pe unde le-ai ridicat pânã pe sus pe la nori şi sã le aduci mai aproape de realitate, de concret, de real. Sã accepţi cã eşti om şi eşti viu şi trebuie sã te asculţi, cu atât mai mult cu cât n-ai fost ascultat vreodatã. A ieşi din imaturitate, fie ea pur intelectualã(apt pentru a exista), fie ea emoţionalã(apt de a te baza pe tine şi nu pe o validare exterioarã a ego-ului) înseamnã a umple odatã aceste goluri şi a merge mai departe, once and for all.

Am gãsit douã idei care mi-au plãcut: "pentru a o lua de la capãt, trebuie mai întâi sã ajungi la el" şi "sometimes you have to fall to be able to fly"... De gândit!

ŞI TOTUŞI, ÎNCOTRO?

E o întrebare care tot apare şi-şi cere drepturile. Îmi pot permite luxul acestei întrebãri şi luxul unor rãspunsuri care sã frizeze realitatea. Mulţi ajung sã se simtã ca într-o închisoare în contextul lor de viaţã şi mulţi cautã şi gãsesc portiţe de a ieşi din absurdul existenţei proprii. Cam asta simt şi eu acum, cã rãspunsul la aceastã întrebare poate însemna mult/e, mai întâi de toate, curaj... Curajul onestitãţii faţã de propria-ţi viaţã şi poate şi faţã de absurdul din ea...

Sunt multe întrebãri, importatã e reîntoarcerea la ceea ce faci acum, o raportare corectã la prezent...

2 comments:

  1. Interesant, cam asa simt si eu in aceste zile: ca traiesc intr-un fragment de viata care nu mi se (mai) potriveste. Poate o fi o simpla plictiseala, dar pare ceva care cere o schimbare mai degraba.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Am recitit ce am scris si parca nu am scris eu, dar totodata imi place si inca e valabil ce am scris. Sunt asa de confuza, nu stiu daca imi trebuie altceva, sau doar un alt mod de a privi realitatile vietii mele de acum... Te pup, Crengu! Sa fii bine! <3

      Delete

Lucrurile care m-au adus în punctul în care mă aflu momentan...

Repar, peticesc, doresc, caut să-mi dau de capăt. Acum mă axez pe reparat, pe tăiat şi scos ca la operaţie. Mult rău făcut de alţii, revărs...