Tuesday, October 23, 2018

Cartea ”Claustrofobia” de Andrea Perry


Fragmente din cartea ”Claustrofobia” de Andrea Perry


  • unii oameni cred că trauma care le-a produs fobia n-a fost un eveniment, cât mai degrabă ceva ce li s-a făcut de către altcineva, reamintindu-şi acte de răutate sau neglijenţă din partea celor ce-i aveau în grijă. Evenimentele în sine par suficient de traumatice; din aceste exemple, este deosebit de uşor să ne închipuim că impresiile produse asupra unor copii mici sunt mult mai puternice, din cauza ostilităţii sau insensibilităţii adulţilor implicaţi (pagina 65)
  • trauma poate fi cumulativă sau profunzimea ori intensitatea traumei trăite poate fi exagerată pentru o anumită persoana, într-o anumită zi, chiar dacă ea a supravieţuit altor evenimente.
  • se poate ca (...) să nu fi ştiut cum să gestionăm nivelul de frică pe care l-am trăit sau să ne fi pierdut încrederea în capacitatea noastră de a o face. S-ar putea să nu fi avut sau să nu avem tipul de susţinere necesar nouă. S-ar putea să gestionăm de obicei sentimentele dificile prin evitarea situaţiilor care le provoacă.
  • observarea modului în care oamenii - inclusiv noi înşine - se adaptează situaţiilor înspăimântătoare este un beneficiu enorm.
  • claustrofobia poate să fi început ca o traumă într-un spaţiu închis, dar pot exista motive mai adânci pentru care noi evităm asemenea locuri. Putem să transferăm sau să proiectăm sentimente dificile dintr-o altă situaţie; putem avea probleme cu sentimentele legate de alţi oameni şi cu sentimentul general de insecuritate în lume (pagina 67)
  • proiecţia - Dacă ne-am refulat sau suprimat emoţiile privind anumite experienţe pentru că erau prea dureroase sau derutante, atunci se poate ca sentimentele noastre de frustrare, furie, doliu, neputinţă şi angoasă să fie proiectate asupra lumii exterioare a spaţiilor închise. Dacă suntem deja "puţin" claustrofobi, problema se poate agrava. Putem să ne face griji, că vom rămâne blocaţi în spaţii închise în lumea reală, fiindcă în interior ne simţim "blocaţi emoţional".
  • Unii dintre cei ce suferă de claustrofobie în spaţii închise găsesc şi alte situaţii ca fiind claustrofobice - angajamentele legate de timp, termenele-limită, relaţiile intense, certurile, sexul, intimitatea şi multe altele. Acestea pot fi mai degraba legate de lumea dvs.interioară, decât la un anumit eveniment.
  • ”Prima dată când m-am simțit cu adevărat claustrofob luam un prânz extrem de dezagreabil cu mama. După aceea nu am mai fost în stare să urc în metrou.” (pagina 68)

INSECURITATE ȘI A NU TE SIMȚI ATAȘAT


  • acest copil se poate simți nesigur pe el însuși, cu alți oameni și în viață. (...) Poate simți că trebuie sa aibă grijă de propria persoană și să dețină controlul în permanență, fiindcă oricine altcineva l-ar putea dezamăgi. (...) Insecuritatea și sentimentul lui de izolare se pot manifesta sub forma fricii de a pierde controlul, de a fi prins fără scăpare, iar această frică este transferată spațiilor închise.
  • spațiile mici și închise îi pot declanșa frica inconștientă de a fi singură, singuratică, neajutorată și uitată (...).
  • provocarea pentru noi, cei ce suferim de claustrofobie este să demontăm puternicile noastre asociații dintre frică și spațiile închise, astfel încât să putem aborda fiecare situație conform caracteristicilor ei reale, inclusiv orice amenințări reale la adresa siguranței. Trebuie să învățăm să ne refacem capacitatea de a gândi, simți și de a fi complet prezenți în propriul corp, toate în același timp. Astfel putem fi de un mai mare ajutor pentru noi înșine și pentru ceilalți, dacă este nevoie.


Cum vom sti dacă ne-am depășit claustrofobia sau ne-am revenit din ea?


  • ”Revenirea” din claustrofobie se referă la faptul de a ne simți liberi și încrezători să facem ce vrem și să mergem unde vrem, fără să mai evităm posibilitatea de a simți frică sau de a ne confrunta cu o amenințare reală în spațiile închise pe care le-am putea întâlni.
Cartea pe site-ul editurii Trei, aici.

1 comment:

  1. Ce interesant! Eu sunt fix invers... am un sentiment de nesiguranţă când uşa e deschisă la încăpere. Am nevoie să închid uşa oriunde aş fi ca să mă simt în siguranţă......... Nu mă pot concentra, nu mă pot relaxa, lucrez mult mai greu cu uşa deschisă pentru că "pericolul" poate năvali oricând să mă atace.... Eu ştiu de unde îmi vine asta... Şi iubesc încăperile mici, închise, silenţioase, mă simt în siguranţă în ele, carapacea e o binecuvântare pentru mine.

    ReplyDelete

Jurnal de mulțumire ♥

Viața poate deveni tare nesuferită uneori. Iar dacă ești vreo Irină, când neajunsurile zilei și vieții vin în vizită, te revolți cu acrivie...