Friday, October 19, 2018

gânduri dintr-o vară apăsătoare 2

(idee scrisă duminică spre luni)

Deşi m-a părăsit starea de reverie în care mă regăseam când am scris aceste rânduri şi aceste rânduri, a revenit totuşi bucăţica pragmatică din mine, bucăţica dispusă să mai acorde încă o şansă, şi încă o şansă vieţii, cu toate ale ei.

Photo by Robert Tudor on Unsplash

(rânduri scrise marţi)

Mă tot întreb ce anume aduce schimbarea în tine. O emoţie, un gând, o înţelegere profundă a vieţii, un miracol, o minune, vorba unui om, un ritual, un traseu, nişte condiţii, un parcurs, un context, un drum, un fel de a fi. A ajuns să mă obsedeze această dorinţă de altceva. Mă simt ca o bere turnată din sticlă în pahar, care face bulbuci şi spumă multă, e efervescentă, apoi e lăsată în soare şi devine o pişoarcă trezită şi caldă...

Am fost 5 zile în concediu. Îmi luasem 10 zile, dar după prima săptămână, în care mai mult am dormit şi lenevit, am zis că clachez dacă mai stau o singură zi fără să fac ceva, aşa că m-am întors la job. Asta e bine, pentru că mi-a adus încă o dată în faţa ochilor faptul că-s un om capabil şi dornic de muncă. Mie, care acum 5 ani îmi tremurau toate încheieturile la gândul că nu ştiu şi nu pot să fac ceva. Dar să revin la supărarea mea. La fel ca şi în concediile din anul trecut, m-a urmărit obsesiv gândul că trebuie să o iau pe o altă cale, că nu mai vreau acest loc de muncă. Am tot făcut "n" scenarii, ca pe final de săptămână, să-mi zic, hei, dar ai totuşi ceva stabil, du-te şi fă ce poţi şi ia ca atare totul. Zis şi făcut. Doar că numai după O ZI a revenit dorinţa de a o lua pe un alt drum, pe drumul meu, în care să investesc în creşterea mea, în ceea ce ştiu să fac. Să te frustreze jobul nu e ok DELOC. E spaţiul şi mediul în care tu îţi petreci toată ziua, practic. Şi să crezi că anumite ritualuri, contracarări şi parări a ceea ce îţi aduce ziua respectivă e doar o interelaţionare dintre o victimă şi un abuzator. Când cauţi circumstanţe atenuante pentru a învălui o situaţie de caca într-o haină roz, înseamnă să te minţi pe tine însuţi over&over again.

În relaţia cu munca mă simt ca într-o relaţie difuncţională. Ca şi cum înot în aer, sau pedalez în apă. Ceva greu, absurd şi inutil. Ceva în care fiecare dă ce poate, sau ce îl îndeamnă nevoia de moment, în care fiecare îşi doreşte altceva şi pretinde ostentativ să i se dea acel lucru, cu ascunzişuri şi cu minciuni, în care totul e presărat cu câteva momente de glorie, când parcă relaţia funcţionează minunat şi fiecare îşi dă în acel moment silinţa. Been there, done that. Şi peste toate aceste reflecţii vine un val imens de vinovăţie. Că simt aşa, că gândesc aşa, că îndrăznesc să gândesc aşa, diferit. Pattern-ul vieţii mele. Că poate dacă aş fi fost, că poate dacă aş fi gândit în "x" fel, că dacă m-aş fi smerit, că dacă aş fi făcut aia, sau aialaltă, lucrurile ar fi stat altfel. Totul îndreptat spre mine, totul îndreptat spre a mă scoate pe mine vinovată, cauza a tot.

...to be continued.

2 comments:

  1. nu sunt foarte personala pe blog, dar dupa un an si ceva in care am schimbat mediul de lucru cu tot cu job, in care am trecut printr-un somaj si o noua readaptare de job, ma gandesc sa scriu despre asta, despre cum vad lucrurile, poate ajuta pe cineva....

    ReplyDelete
  2. Mi-a trecut ceva prin cap zilele acestea, cand vorbeam cu cineva, si as asterne aici... orice relatie cu ceva sau cineva, ne invata ceva....daca aceste lectii reprezinta evolutia la un alt nivel, iar acel ceva sau cineva, ramane la acelasi nivel....e foarte posibil ca relatia nu mai poate continua, nu mai rezonam cu ele, ne stoarce de energia unei beri proaspat turnata in pahar ☺️... poate trebuie pus punct la acel ceva/cineva ce a fost de folos pana la un anumit nivel, si sa continuam cautand sa ajungem la momentul si locul potrivit pentru noi, corespunzator unei alte trepte....mult succes!

    ReplyDelete

Jurnal de mulțumire ♥

Viața poate deveni tare nesuferită uneori. Iar dacă ești vreo Irină, când neajunsurile zilei și vieții vin în vizită, te revolți cu acrivie...