Saturday, January 5, 2019

Cel mai bun sfat primit vreodată?

Eu sunt genul de persoană care greu şi rar primeşte sfaturi. Îmi place când şi când să îmi completez vreo idee cu ceva ce-mi poate spune o persoană mai înţeleaptă sau mai experimentată decât mine. În rest, îmi place să mă sfătuiesc singură, să ajung singură la concluzii şi să experimentez. De mic copil nu am putut primi nimic de-a gata. Însă un sfat pe care l-am auzit des, sau pe care l-am citit deseori prin cărţile în care am căutat răspuns la întrebările mele, a fost acela de a ierta.

Photo by Sunyu on Unsplash

Mă gândeam zilele trecute că mai toate căile spirituale sau cei care se ocupă cu dezvoltarea personală, dau acest sfat, să ierţi, ca să poţi să trăieşti. Creştinismul în sine are ca fundament ideea iertării. Dar de ce e bine, oare, să ierţi?

neiertarea unei persoane

Cei pe care nu i-am iertat, fie ei părinţi, bunici, profesori, foşti iubiţi, prieteni care ne-au trădat, rămân pentru tot restul vieţii cu noi. Rămân şi dacă fizic nu mai sunt în acest plan, sau dacă sunt la sute, sau mii de km depărtare de tine. Am înţeles că neiertarea îţi păstrează ÎN PERMANENŢĂ imaginea celui neiertat între tine şi toţi ceilalţi cu care vei inter-relaţiona vreodată. Nu vei putea avea relaţii autentice, relaţii oneste, relaţii neîmbâcsite de prejudecăţi, de aşteptări, de stereotipii. Nu-l vei cunoaşte cu adevărat pe celălalt aşa cum e, ci prin prizma a ceea ce ţi-ai dori să fie, sau prin prisma neiertării tale. Între tine şi un altul va sta în permanenţă cel neiertat.

Scriu gândurile astea pentru că şi eu am mulţi neiertaţi. Privind în perspectivă şi în retrospectivă, am realizat cum neiertarea cuiva drag, care am simţit că m-a nedreptăţit prin lipsa prezenţei sale şi printr-un comportament opus de ceea ce aş fi avut nevoie în anumite momente ale dezvoltării mele, a rămas ca o umbră care avea să-mi întunece toate experienţele viitoare. Cum mi-am văzut trupul, fiinţa, capacităţile; aşteptările pe care le-am avut de la mine; dezamăgirile în anumite segmente, nereuşitele, înfringerile, anumite comportamente pe care le-am acceptat de la alţii şi care mi-au făcut rău, au avut între mine şi ele umbra celui neiertat. De parcă în permanenţă l-am târâit pe acela după mine, de la trezire şi până la culcare, încercând, încă o dată, să-l fac să fie cum am sperat cândva, iar în acest proces sfâşiindu-mă pe mine şi pe ceilalţi, mulţi dintre ei, nevinovaţi.

neiertarea ta

În plan personal neiertarea te face să fii foarte crud cu tine. Te face să fii fals. Să nu-ţi trăieşti drumul tău, experienţele tale. Să-l vezi distorsionat pe Dumnezeu, să te vezi distorsionat pe tine. Să fii strâmb şi stângaci. Să n-ai încredere în tine. Să reactivezi mereu un sentiment de vinovăţie, care te secătuieşte de resurse, de energie, de chef de viaţă. "Ce proastă am fost când...", "dar oare era mai bine dacă...", "n-am făcut nici asta bine...". A te ierta pe tine înseamnă în primul rând a te da jos de pe piedestalul unde te-ai urcat. Nu eşti Dumnezeu şi nu vei fi niciodată. Eşti om, greşeşti, ţinteşti spre perfecţiune, dar eşti într-un proces în care nu vei ştii când ai ajuns la final, adică la perfecţiune. Dacă reuşeşti să accepti că, wow, eşti om, wow, o vei da în bară, wow, vei mai arde mâncarea, wow, vei lovi maşina, vei avea zile proaste la muncă, nu eşti mama perfectă etc., începi să-i faci loc lui Dumnezeu, începi să-i faci loc acelui glas interior din tine care ştie cum să facă lucrurile să meargă, chiar şi când nu merg la perfecţie. Laşi loc vieţii să curgă prin tine. Laşi loc unicităţii tale să se manifeste. Laşi loc încrederii, bunătăţii, speranţei, credinţei, păcii, curajului, noutăţii, fericirii, bucuriei să vină în preajma ta.

Cum ajungem la iertare, fie ea faţă de noi, sau faţă de alţii, e un lucru pe care şi eu încă îl mai învăţ. Aş vrea să pot avea reţete, dar cea mai simplă metodă e să recunoşti că tu nu ştii şi nu poţi şi să ceri ajutor cuiva mai presus decât tine, lui Dumnezeu. Iar dacă nu crezi în Dumnezeu, joacă-te şi aruncă în aer întrebarea asta: "exişti? Dacă da, vreau şi eu să ştiu..." Cine ştie ce răspunsuri vom primi?

Cu gânduri bune,

Irina

5 comments:

  1. Ai scris și pentru mine, așa-i? :)

    Greu cu iertarea asta. Mai ales când îți este dată toată viața peste cap. Iar celălalt e bine merci, liber, fericit și... fără să-și asume responsabilități.

    ReplyDelete
    Replies
    1. Daca te-ai regasit in ce am scris, ma bucur. Stiu ca la tine e greu acum. Poti privi cu seninatate unele situatii doar dupa ANI de zile, cat inca doare...e greu...

      Despre restul...iti scriu pe email! Te imbratisez cu putere!

      Delete
  2. ai scris si pt mine, vad.
    iertarea este un pas in evolutia interioara. Mai am pana acolo. Macar sa ma iert pe mine...

    ReplyDelete
    Replies
    1. E greu cu iertarea asta...dar zic eu ca nu imposibil...

      Delete
  3. Si eu am primit un sfat pretios de la un coleg de breasla: ,,Fii tu insati!" La momentul acela a fost extrem de pretios, m-a trezit la realitate. Cat despre iertare, nu stiu...unele lucruri chiar nu se pot ierta.

    ReplyDelete

Acum...24.06.2019

Experimentez... ...scrisul pe blog de pe telefon :)). Am laptopul virusat, iar la job e imposibil să te mai concentrezi pe orice din...