Profit de aceste zile de concediu să scriu câteva rânduri despre cărțile citite în 2019. Ele sunt categoric mai puține, dar totuși o parte din ele sunt foarte bune și poate le voi reciti cândva, într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat. Ca să nu le răpesc din frumusețe, valoare și conținut, aleg să citez din introducerile acestor cărți, de pe diferite site-uri unde sunt comercializate, sau de pe unde le-am achiziționat și eu (în mare parte de pe Libris și Elefant). Deci...ce am citit în anul ce a trecut? Să vedem mai jos (titlurile nu-s neapărat în ordinea cronologică lecturării lor):
- Sufletul meu, temnița mea - Arh. Simeon Kraiopoulos - recitită de fapt. O carte foarte bună, e bine de ținut în casă și e bună pentru perioadele când parcă ne scapă totul din mână, sau ne fuge pământul de sub picioare. Suntem un tot extrem de complex și niciodată nu ne vom cunoaște pe deplin, decât, poate, în veșnicie. Despre carte: ”Psihologii și terapeuții au dezvoltat fel de fel de metode și tehnici în acest sens. Părintele Simeon propune soluția sau terapia creștină, experimentată de sfinții Bisericii, care este simplă: încredințează-ți partea conștienta din tine lui Dumnezeu, sau încredințează-te lui Dumnezeu atât cât te cunoști și cât simți despre tine, și odată predată lui Dumnezeu partea conștientă a sufletului, va ieși la suprafață o parte echivalentă din subconștient și din inconștient.”
- Adolescenții și revoluția sexuală - Andrei Drăgulinescu. O carte foarte interesantă. Pe lângă problemele cu care se poate confrunta un tânăr aflat în plină dezvoltare hormonală, acest titlu aduce în atenția tuturor despre fenomenul și studiile ”omului de știință” Alfred Kinskey. Cam tot ce s-a propagat ca informație privind sexualitatea umană, din anii 60 și până în prezent are ca bază cercetările făcute de acest ”savant”. De ce pun sub ghilimele anumite cuvinte? Pentru că nu poți revoluționa și argumenta NIMIC în privința sexualității, dacă îți faci studiile pe bolnavii psihici din azilele de specialitate, pe pedofilii din închisori, pe ”studiile” personale făcute cu copii începând cu vârsta de câteva luni, ca apoi să apari ca o mare autoritate în domeniu. Dacă v-am stârnit curiozitatea despre acest subiect, vă las un link și către un documentar (Adevărul despre Alfred Kinsey) și câteva gânduri despre carte de pe internet: ”Revoluția sexuală a schimbat în mod fundamental fata lumii în ultima jumătate de secol. Sute de milioane de avorturi în lumea întreagă, cu mult mai multe divorțuri și copii crescuți fără ambii părinti, amărăciune, deznădejde, depresie și o creștere a ratei sinuciderilor sunt doar câteva dintre statisticile triste ale acestui fenomen ideologic. Dacă ar fi să analizăm care a fost efectul așa-zisei revoluții sexuale, am putea constata că a făcut pe timp de pace cu mai mult rău omenirii decât cele mai mari războaie mondiale. Și marșul ei în istorie se continuă! Ce putem face? Să conștientizăm pericolul și să ne luptăm. Să ne păzim atât simțurile, cât și sănătatea mentală, menținându-ne departe de seducțiile mesajelor erotice și pornografice, și să ne luptam să ne salvăm familiile și copiii. Nu va fi ușor, dar cine nu va lupta nu știm dacă va putea supraviețui în fața ofensivei acestei revoluții, nu mai puțin însetată de sânge decât mama ei bună, regimul totalitar comunist." - Virgiliu Gheorghe
- Copilul invizibil - Gaspar Gyorgy
- Iubirea care ne vindecă - Boris Cyrulnik. ”Cum se poate supraviețui unei traume grave? Se întâmplă ca unii oameni să trăiască lucruri îngrozitoare, să înfrunte chiar moartea și totuși, în mod surprinzător, să își poată continua viața în ciuda tuturor dificultăților. În acest eseu emoționant despre iubire, Boris Cyrulnik ne arată că până și aceia care au trecut prin cele mai dificile încercări – fie că este vorba de victime ale incestului, de supraviețuitori ai Holocaustului sau de copiii-soldați din Rwanda – pot redescoperi bucuria de a trăi. Ilustrându-și reflecțiile prin exemple concrete ale unor traume psihice și cu rezultatele unor cercetări psihologice, autorul situează ideea de reziliență în cadrul procesului de reconstrucție și ne oferă un mod de a ne înțelege pe noi înșine și trecutul nostru. O traumă schimbă pe oricine, afirmă el, dar ne revine nouă decizia de a alege fie să ne supunem acesteia, gândind că acesta ne este destinul, fie să ne eliberăm și să revenim la viață. Boris Cyrulnik, neuropsihiatru, este director de educație la Universitatea din Toulon, unde predă etologia umană, și ofițer al Legiunii de Onoare. În 2018, Emmanuel Macron l-a desemnat să reformeze sistemul educaţional din Franţa. Este cunoscut mai ales drept cel care a făcut celebru conceptul de „reziliență“, iar cercetările sale explică pe înțelesul tuturor numeroase fenomene psihosociale. Semnează mai multe volume de mare succes, cu 2,5 milioane de exemplare vândute în întreaga lume.”
- Scrisorile unui diavol bătrân către unul mai tânăr - C.S.Lewis.
- Îndrăgostirea, iubirea, dependența - Andrei Lorgus, Olga Krasnikova. ”Iubirea schimbă omul, abia trecându-i pragul inimii. Atingerea iubirii schimbă totul în jur, îl cuprinde pe om în întregime, îl face prizonier. Uneori noi ne supunem iubirii. Alteori însă cucerim prin iubirea noastră lumea și iubirea ne dezvăluie înălțimea duhului! Patima este cea care îl transformă pe om în rob al iubirii. Patima este umilitoare și distrugătoare. Patima aduce întuneric și chinuri, insuflă frica și pricinuiește suferința.”
- Vinovăția - cea închipuită și cea adevărată - Marina Suldina. ”Oricare dintre noi s-a simțit vinovat de nenumărate ori. Adesea, sentimentul vinovăției ne împiedică să ne trăim din plin viața, ne otrăvește cele mai frumoase clipe, ne împiedică să construim relații sănătoase cu familia, cu prietenii, cu ceilalți oameni din jurul nostru, putându-ne duce - ca orice emoție negativă foarte intensă - chiar la boli fizice grave. Pe de altă parte, tot el ne poate da imboldul de a ne schimba obiceiurile rele, de a deveni mai responsabili și mai buni.”
- Ce trebuie să știi înainte de căsătorie - Elena Morozova. ”Istoria familiei începe din momentul când cei doi soți fac cunoștință. Adesea, reușita lor depinde de succesul sau eșecul perioadei inițiale. Și, într-adevăr, nu există, probabil, un lucru mai important și mai responsabil în viață decât alegerea persoanei cu care vom trăi și decizia de a te căsători cu ea. Acesta implică întotdeauna un risc, deoarece este dificil să se prevadă cum va fi soțul (soția) în viitor. Pentru a nu greși, trebuie să fim atenți la unele puncte fundamentale chiar înainte de căsătorie. Adesea, se întâmplă ca obiceiurile neplăcute ale alesului (alesei) să fie luate drept ''fleacuri'' pe care le vei putea gestiona cu ușurință după căsătorie. Totuși, așa cum se dovedește mai târziu, aceste planuri ''luminoase'' devin mai pesimiste după căsătorie, pentru că a-l schimba pe celalalt este dificil, aproape imposibil. Și ce vom face atunci? Cum să nu eșuăm? Ce este important să știi înainte de căsătorie? Despre aceasta se vorbește în cartea de fața. Vom analiza în ea cum se petrece întâlnirea hotărâtoare dintre bărbat și femeie, care se finalizează prin căsătorie, și cum aceasta poartă adesea masca iubirii adevărate; de ce iubirea adevărată nu se naște imediat; la ce trebuie sa fim atenți înainte de căsătorie.- Elena Morozova”
- Iubește și fii iubit(ă) - Domnica Petrovai. "Văd modele proaste - pe stradă, la TV, pe rețelele de socializare: o lume în deriva prinsă în jocul cuplului-reclamă, al iubirii floare-la-ureche, fru-fru, în care totul e bine și frumos. Al sfaturilor experte despre cuplu, al truismelor și sloganurilor goale: e important să comunicăm, iubirea adevărată vine de la sine etc. Văd parteneri care vor să primească, dar nu sunt dispuși să dea. Suferinzi în relații toxice sau, la polul opus, suferinzi pentru că nu există cineva suficient de bun pentru ei. Văd mult eu. Parcă niciodată n-am fost mai liberi să fim singuri. Am scris dorind să explic că viața în doi - oricât de nebănuite ar fi căile ei - are un alfabet. Trebuie să urmeze o igienă elementară. Să aibă repere și limite sănătoase. Există etape, fiecare cu farmecul și miza ei. Ca o relație de cuplu să funcționeze, alfabetul ei trebuie învățat.Copiii voștri încă nu știu, poate, să scrie și să citească, sau nu au capacitatea să înțeleagă încă, dar, inevitabil, modelul vostru de viață de cuplu, de iubire le va rămâne întipărit în minte și în suflet pentru tot restul vieții. Așadar aveți grijă ce lăsați în urma..."- Domnica Petrovai
- All about love - Bell Hooks
- Tulburările psihice și stările psihopatologice - Dimitri Avdeev. ”Această carte reprezintă o colecție de articole alese ale autorului, prof. dr. Dmitri Avdeev, publicate în mass-media ortodoxă. Articolele sunt destinate lecturii unui cerc larg de cititori, fiind dedicate, deopotrivă, problemelor sufletului sănătos și celui bolnav. Autorul desemnează prin „patologia duhului” bolile duhovnicești și bolile provenite din păcate care îl aduc pe om la situații dificile în viață, iar adesea, și la urmări iremediabile. Autorul vorbește despre originea agresivității, mâniei, stresului și a altor frici. El scrie despre problemele întâmpinate în calea acordării ajutorului psihiatric, despre psihiatria ortodoxă și despre perspectivele ei. Lucrarea include comentarii pe teme de actualitate, articole legate de istoria psihologiei și a psihiatriei, precum și alte materiale. Limbajul de care a făcut uz autorul este simplu și accesibil. Lucrarea a fost scrisă într-o asemenea manieră, încât chiar și o persoană străină de domeniul psihiatriei și al psihologiei să nu întâlnească dificultăți în cursul lecturii textului.”
- Carte despre feminitate - Petru Kolomeitev
- Psihologia existențialistă și psihoterapia ortodoxă - Hierotheos Vlachos
Dacă ar fi să recomand în mod special câteva titluri care mi-au plăcut foarte mult, pe una din ele chiar am cumpărat-o să o fac cadou unei prietene, acestea ar fi: ”Iubirea care ne vindecă” - Boris Cyrulnik - pentru perspectiva plină de speranță asupra vindecării și asupra ideii că poți fi un om funcțional, indiferent cât de rănit ai fost în viață; ”Îndrăgostirea, iubirea, dependența” - Andrei Lorgus, Olga Krasnikova - o carte pe care am citit-o efectiv cu lacrimile brăzdându-mi obrazul (chiar am lăsat și o recomandare pe Libris la acest titlu), motivul fiind tot așa, perspectiva plină de optimism asupra vieții, modurile în care ne putem ”repara” prin credință și o viață trăită cu încredere, dar și unele din puținele titluri pe care le-am citit în ultimii ani și care abordează și tema codependenței; cartea ”Iubește și fii iubit(ă)” - Domnica Petrovai - cea mai onestă carte despre relații, o carte care demontează mitul îndrăgostirii pasionale ;), o carte care explică cum poți construi o relație, chiar de la zero, uneori, o carte bazată pe realitate, autoarea fiind chiar psihoterapeut de cuplu, o carte din care nu ai cum să nu înveți măcar un lucru bun.
E al șaselea an în care scriu despre cărțile citite...îmi place ce văd :).
E al șaselea an în care scriu despre cărțile citite...îmi place ce văd :).
Ce cărţi am citit în 2014
Dacă aveți o recomandare de titlu ce-și merită atenția, vă rog să-mi scrieți în comentarii.
Cu drag,
Irina
Dacă aveți o recomandare de titlu ce-și merită atenția, vă rog să-mi scrieți în comentarii.
Cu drag,
Irina
multumim de recomandari!
ReplyDelete