Călătoria în Istanbul - partea 1

Prinsă între puternicile impresii din călătoria realizată săptămâna trecută în Istanbul, Turcia și intrarea în ritmul de zi cu zi al vieții, simt că parcă se estompează ceea ce am trăit în acele zile, dar și  în zilele premergătoare călătoriei. Din acest motiv, am zis să trec totuși măcar câteva rânduri despre această călătorie. Nu știu cu ce să încep!

Ar fi cele două aspecte, primul - legat de aspectele organizatorice, cum am ajuns să plec, cu cine am fost, cum am fost, ce am vizitat acolo, ce am mâncat, ce ne-am cumpărat, fotografii etc. și al doilea - trăirile mele interioare, care au fost extrem de intense, vii, puternice.

Dar hai să o iau de undeva. Încep cu începutul! Excursia aceasta s-a organizat prin luna ianuarie, iar eu am auzit întâmplător de ea. Era un grup, care ulterior s-a tot extins la un total de 30 de persoane, care urma să plece cu maşinile personale în Istanbul, Turcia. Eu, când am auzit că nu e vorba nici de avion, nici de autocar, imediat am zis că eu de ce n-aş merge şi le-am propus să mă treacă şi pe mine pe listă.

Drumul şi cazarea



Astfel, pe data de 12 aprilie, la 6 dimineaţa, noi plecam spre Turcia. Ne aştepta un drum lung în faţă, am înţeles că sunt aproximativ 600 de km până în Istanbul, am zis noi că ar fi ca un drum până la Sibiu şi că pe la ora 14 ar trebui să fim deja la hotel. Însă "life happened", iar noi am ajuns pe la ora 18 în Turcia. În ziua în care am plecat, nu părea a fi o zi senina, ci mai mohorâtă. Drumul s-a păstrat aşa până la vama cu Bulgaria. După intrarea pe teriotoriul bulgăresc, ne-a însoţit o ceaţă deasă, de nu vedeai la 2 m în faţă. Ceaţa s-a păstrat aproape tot drumul şi pot spune că s-a înseninat, ba chiar însorit de-a dreptul, când am ajuns la vama cu Turcia. La intrare în Turcia ne arăta că temperatura era undeva la 22-24 de grade, ceea ce ne-a bucurat, ne gândeam că am prins zile bune de vacanţă.






Pe teritoriul Bulgariei am avut ca reper Varna, apoi Burgas, adică am trecut prin aceste localităţi în drumul spre Turcia. Am trecut şi pe lângă Nesebăr şi Sunny Beach, dar thanks, but no thanks, acolo nu aş merge. Pentru că eu am o bucăţică mică în mine din această naţie, bunica paternă a tatălui meu era bulgăroaică get-beget din Durankula, zic get-beget, pentru că am şi din partea mamei ceva legătură cu bulgarii, dar acolo e vorba doar de o sora a lui tataia, tanti Marina, căsătorită tot cu român, dar unul de pe teritoriul Bulgariei, care au rămas acolo stabiliţi după momentul acela istoric cu Cadrilaterul. Pe aceştia chiar i-am vizitat când eram eu mică şi am trăit câteva zile de vis în casa de la ţară a acestei mătuşi a mamei mele. Acolo am văzut pentru prima oară un cuib de căpşuni în grădină, un păianjen din acela imens cu cruce pe spate şi altele... deh, copii de bloc, fără bunici la sat... Dar să revin la povestea mea. Ce am vrut să zic e că mi-a plăcut automat Bulgaria şi chiar am în mine dorinţa asta de a vizita ţara aceasta mai mult. Mi-a plăcut mult, atât cât am putut să văd din maşină, şi Varna şi Burgas şi poate, cândva, le voi vizita mai pe îndelete. Pe acest traseu am trecut printr-un sat, localitate, ceva cu numele de Pomorie. Mi-a atras atenţia acest loc pentru că aveau undeva în centru, să zic, în mijlocul unui sens giratoriu, o sculptură imensă care îl reprezenta pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe. Tot aici în zona aceasta era şi ceva ce părea a fi o mănăstire. M-am uitat pe internet apoi, iar Pomorice pare a fi un fel de Techirghiol la noi, e tot o staţiune unde se poate face plajă, dar au şi nişte lacuri cu nămol care se foloseşte în diferite tratamente.



Când eram în zona aceasta, Pomorie, care e mai aproape de Turcia, vremea se înseninase, natura, care stătea să înmugurească şi înflorească, strălucea timid sub razele soarelui. Peisajele erau deosebite, fiind o zonă muntoasă. Ce mi-a plăcut mult prin aceste sătuce a fost un mod haios de a semnaliza trecerile de pietoni din preajma şcolilor. Aveau în dreptul trecerii de pietoni o figurină în mărime naturală, cred că realizată din fibră de sticlă şi pictată în culori vii, ce reprezenta o fetiţă. Era mai mult o reprezentare tip desen animat, dar care îţi capta atenţia, în primă fază ziceai că e chiar un copil.



Dar am trecut de Bulgaria, am trecut şi de vama din Turcia şi am intrat propriu-zis pe teritoriul turcesc. Imediat la ieşirea din vamă, intri pe o şosea de tip expres, nu este autostradă, dar nici drum simplu. Adică poţi merge cu viteză, fiecare sens având 2 benzi. Din acest punct şi până am intrat pe autostrada care duce în Istanbul, am trecut printr-un oraş mai de margine, ca să zic aşa, deşi poate nu era. Până să vă zic despre acest oraş, vreau să vă atenţionez că voi începe de aici să elogiez destul de mult Turcia. Nu zic că poate şi ţara aceasta are zonele ei mai amărâte, dar atât cât mi-a fost dat să văd pe acest traseu şi în acele zile petrecute la ei, nu pot avea decât cuvinte de laudă despre ei... Orăşelul acesta era...foarte fain! toate blocurile păreau noi, cu faţade cochete, realizate în culori deschise (rozuri, nuanţe de verde deschis, de galben deschis etc.). Totul era aşezat într-o oarece ordine şi bun gust. Deja impresia era pozitivă. De aici s-a intrat pe autostradă, unde am mers mult, enorm de mult, deja mi se părea că am plecat de o veşnicie din România. Ba chiar am adormit pe traseul acesta, pentru că se mergea în linie dreaptă şi nu mai stăteam stresată la curbe şi serpentine (cei care aveţi rău de maşină, să ştiţi că-s multe curbe pe teritoriul Bulgariei, mai ales după Burgas, spre Turcia). Pe aici iar mi-a atras atenţia ceva. Ambele laturi ale autostrăzii aveau o porţiune din aceea laterală, în pantă. Vreau să zic că aceste zone, aceste pante, erau îngrijite ca... un parc. Da, ca un parc. Iarba tăiată la milimetru, mulţi arbuşti şi copăcei şi conifere puse cu cap, adică aveau un plan peisagistic. Şi nu cred că era totul întâmplător acolo, pentru că am văzut oameni care tundeau iarba şi făceau curat pe acele porţiuni. Iar această autostrada se întinde pe cel puţin 200 de km. În depărtare, pe stânga şi pe dreapta, se vedeau o sumedenie de clădiri. Hoteluri, multe blocuri de locuinţe ce păreau a fi hoteluri (realizate cu finisaje deosebite, multă sticlă etc.), blocuri cu multe, multe etaje, mai mult de 10 şi multe alte construcţii în lucru. Zona aceasta a Turciei mi-a părut a fi una vie, care pulsa de viaţă, iar Istanbulul avea să-mi confirme acest lucru.





Ne-am apropiat de Istanbul, ne străduiam acum să vedem pe care parte a labirintului trebuie să ne poziţionăm ca să ajungem la hotel. De pe şi spre aceasta autostradă sunt numeroase alte străduţe care te duc în diferite zone. La intrarea în Istanbul, deja eram undeva la ora 16-17 pe ceas, oră de vârf, am concluzionat noi, altfel nu ne explicam valurile de maşini, autobuze, camioane etc. care erau pe ambele sensuri de mers. Deşi era un trafic TERIBIL (nu seamănă nici 10% cu cel din Bucureşti), lumea era... calmă... nu claxoane, nu flash-uri, nu semne, nu urlete... Deja eram cu răbdarea cam la limită, nu mai înţelegeam ce ne arată GPS-ul, dar, într-un final, ajungem la destinaţie. Hotelul era poziţionat la ceva distanţă de centrul oraşului, pe nişte străduţe laterale. La ei, pe străzile lăturalnice, drumurile sunt foarte mici, în pantă majoritatea şi pavate cu piatră din aceea cubică. Noi, cele 3 maşini care ne-am ţinut unii după alţii, am fost ultimii care am ajuns la hotel. Ceasul era cred ca undeva la 17:30, iar noi eram plecaţi de 11 h şi jumătate din România. Hotelul, o clădire cochetă şi înaltă, pe o stradă cu magazinaşe, blocuri două niveluri, cu o gemie, era foarte impunător în interior. Cam totul era foarte frumos în hotel, de la finisaje, mobilierul din recepţie, din camere, liftul, iar personalul foarte drăguţ. Toţi au stat în camere duble sau triple, cei care aveau şi copii, iar eu... am stat singură într-o cameră dublă şi m-am simţit ca peştele în apă, obvious :P.









Va urma...

Comments

Post a Comment

Popular posts from this blog

Dieta ketogenică - 2 (meniu şi păreri)

Viata mai simpla - Sapun lichid facut in casa

Cum sa scoti mirosul neplacut din recipientele de plastic