Wednesday, January 16, 2019

O decizie dificilă pe care a trebuit să o iau...

Am stat și m-am gândit dacă a trebuit să iau o astfel de decizie vreodată...

În trecut, parcă acum o mie de ani, ar fi trebuit să iau o astfel de decizie într-o relație, dar nu am făcut-o. La vremea aceea nu am avut putere, nu am avut încredere, nu am simțit că pot și că merit mai mult. M-am complăcut, în numele unei pseudo-iubirii și am acceptat niște lucruri până în clipa în care lucrurile s-au destrămat de la sine și n-a mai trebuit eu să fac nimic, decât să accept noua situație.

Dar, recent, a trebuit să iau o decizie, să mă confrunt cu o chestie care în mintea mea căpătase niște proporții fantastice... Anul acesta se pare că stă sub puterea și auspiciile adevărului. Adevărului meu, adevărul în noțiunea de onestitate, de transaprență, de a spune ce gândesc, a îmi susține adevărul meu, indiferent ce ar însemna și ar aduce el.


Photo by Jeremy Bishop on Unsplash

M-am ascuns multă vreme după deget, până într-acolo încât a trebuit să încep să ticluiesc mici ”minciunele” care să țină în picioare faptul că într-o situație nu am spus adevărul. Pentru un om care ca structură n-a putut să mintă niciodată (știți genul acela de copil care înainte să afle părintele că a făcut ceva rău, el îi spune de cum a intrat părintele pe ușă ce s-a întâmplat, chiar dacă exista o mică șansă ca părintele să nu afle adevărul? Acel gen de copil am fost și eu și cred că încă a rămas trăsătura asta de caracter în mine), acest joc e obositor.

Așa că am primit ca temă să fac o confruntare cu o persoana implicată într-o situație de familie lasată în coadă de pește... Până la momentul confruntării, am avut un comportament de fugar. Ajunsesem până într-acolo cu scenariul, că mă gândeam că voi face eu ceva să mă mut efectiv din oraș, să nu trebuiască să mă mai confrunt cu oamenii aceia. Dar și clasicele: insomnie, furie, revoltă, rău fizic. Însă...aveam temă dată și eu trebuia să o bifez.

A trebuit s-o fac, am înfruntat această reținere, acest conflict și am spus adevărul meu în fața acelei persoane. În acest demers, am avut în minte îndemnurile primite pentru alte situații, de la duhovnic, în care mi-a spus ca întotdeauna când vreau să spun ceva, chiar dacă e neplăcut, s-o fac într-un duh al blândeții. Deși mă dusesem la acea întâlnire și cu niște scenarii de cum voi fi eu vitează și îmi voi apăra dreptatea, m-am rugat la Dumnezeu să mă lumineze ce să zic și mi-am impus să spun totul nu de pe o poziție de atac, ci de...auto-atac, de mea culpa, de uite cum văd eu lucrurile, poate le văd greșit, dar eu asta simt și asta îmi face această situație...

În dimineața acelei zile m-am uitat în ochii mei în oglindă și am văzut un copil speriat, neajutorat și singur. L-am privit cu ochii adultului din mine și i-am zis: de acum eu voi fi cu tine, eu te voi proteja. Poate pare stupid si ridicol, însă am simțit că Irina aia mică, care s-a simțit părăsită, neajutorată, neprotejată în fața vieții, a fost luată de mână de mine, Irina asta mare, care a căpătat experiență de viață, care știe că va răzbi, cu ajutorul lui Dumnezeu, prin viață, mereu.


Eu în iunie 1987, la 3 ani jumate...


Ceea ce a urmat a fost peste așteptările mele, într-un sens 100% pozitiv. Vindecator. Mângâietor. O piatră de 5 tone, ținută de ani de zile pe inima mea, a fost dată jos.

Așadar, am început să respir un pic mai bine.

Nu știu când voi mai trebui să iau iar o astfel de decizie, de a-mi înfrunta balaurii pe care i-am hrănit în inima mea, dar până atunci, am acest exemplu de...”se poate, Irina și vei fi literlamente surprinsă de rezultat”.

Cu gânduri bune și ...curaj,

Irina

Tuesday, January 15, 2019

Amintiri din copilărie - foodie

Trebuie să vă mărturisesc ceva. Ideile care în ultima vreme au generat ceva mai mult conţinut pe blogul meu, le-am preluat dintr-o listuţă cu idei de postări, găsită la întâmplare pe internet. Mi-ar fi plăcut să zic că, wow, brusc m-a lovit creativitatea şi am foarte multe idei demne de a fi scrise. Nu, m-am inspirat, dar nu e un lucru neapărat rău, zic eu.

Printre lucrurile acelea despre care erai invitat să scrii, în listă, unul era să povesteşti despre ceva util învăţat de la mama ta. Eu nu am avut timp să învăţ aşa ceva, deşi mi-o amintesc pe mama o fire creativă şi inventivă, iar asta s-a datorat că ea s-a dus la cele veşnice tocmai când eu ieşeam din copilărie şi intram în adolescenţă, o etapă unde poate aş fi fost mai receptivă în a "prinde" lucruril utile pentru ulterioara mea viaţă de adult.

Photo by Alison Marras on Unsplash

Însă îmi aduc aminte foarte bine nişte lucruri pe care mama le făcea cu succes şi anume câteva reţete. Poate pe câţiva dintre voi vă vor îngreţoşa anumite reţete (wait for it!), însă pentru mine sunt amintirile unor feluri de mâncare pe care le-aş integra la categoria "comfort food". Îmi aduc aminte şi acum cum le făcea mama, nu reţeta în sine, ci gustul.

Provin dintr-o familie de gurmanzi şi grăsuţi, iar a găti era ceva la mare artă şi necesitate în familia noastră extinsă. Nu puteai mânca orice, sau puţin şi sărăcăcios. Mătuşile mele gătesc minunat, bunicile mele o făceau şi ele, iar mama am înţeles că era şi ea pe aceeaşi linie. Dar, ca să nu mă lungesc, ce reţete făcea mama cu succes, cel puţin succes la...mine?

  • chifteluţe cu sos
  • musaca cu carne
  • supă de pui cu găluşti pufoase
  • şi...drum roll... o tocăniţă demenţială din limbă de vacă şi măsline. Pam pam!
Nu lipseau şi clasicii ardei umpluţi cu carne, sarmalele cu carne, ciorbele "n" feluri, varza cu carne etc. Când eram eu mică, mâncam destul de tradiţional, sau ce era atunci accesibil pe piaţă, dimineaţa chiar servind până şi margarina cu gem, dacă asta era în casă. Nu reţete fandosite şi exclus mofturi la mâncare. Mâncam cam ce se gătea în ziua respectivă în casă şi rareori se gătea ceva că ne plăcea nouă, copiilor. 

Ce vremuri, domle, şi uite că ne-am făcut mari!

Cu poftă bună,

Irina

Monday, January 14, 2019

Acum...14.01.19


Experimentez...
...trebuie să iau o decizie, să mă văd cu cineva şi să-i spun deschis nişte lucruri. E înfiorător de greu şi nu ştiu unde e blocajul, de nu pot...dar va trebui să pot. Trebuie să am curaj să spun unor lucruri pe nume!

Ma uit la/ascult...
...clipuri pe youtube, pe care mai mult le ascult. Youtube-ul e o ca o groapă, nu ştii peste ce vei da. Recent am găsit un canal tare haios, îmi place de cel care-l ţine. Vreau şi eu un prieten aşa haios. Mă aude cineva? :)) Poate e cineva curios, aici e canalul şi au sens clipurile dacă eşti deja fan Youtube şi ştii cam care e moda acum pe acolo. Băiatul acesta Vali, de ţine Rezumatul zilei, demontează nişte trenduri de pe acolo.

Mă bucur să...
...să găsesc sprijin în Dumnezeu. E tot ce am nevoie, nu mai contează nimic în plus sau în minus în această relaţie.

Fac...
...o toxiinfecţie alimentară m-a ţinut pe avarii vreo 3-4 zile. Nu prea am mai făcut mare lucru săptămâna ce a trecut...

Scriu...
...aici pe blog.

Pot...
...să mă privesc cu blândeţe. Măi, neiubirea ne omoară. Nu am crezut că o să ajung la concluzia asta, dar trăitul pentru alţii şi exclusiv în afara noastră, căutând tot ceea ce avem deja în noi, în alţii, ne omoară! Încet şi sigur.

Planific...
...o prezentare despre bullet journal ca metodă de organizare.

Visez...
...să ies din paradigma "femeii-bărbat". Nu e nimic mai odios decât o femeie care se substitutie în cele ale bărbaţilor. Şi visez să întâlnesc şi un bărbat care e ieşit de sub fustiţa mamei, care nu caută o femeie-şefă-surogat-de-mamă, care să-i dicteze ce să facă.

Beau...
...mult ceai, am 5 zile de când nu mai pot bea cafea. M-a întrebat cineva cum mă simt fără cafea, dacă dorm mai bine şi altele. Nu simt nici o diferenţă, doar că viaţa mea e mai goală fără cafeluţa aia fierbinte de dimineaţă...

Mă simt...
...zilele astea m-am simtit iar tulburată. Mă gândesc să fac un "mood tracker" în bullet journal, să văd în ce zile ale lunii îmi revin stările astea, să văd dacă le pot asocia cu ceva... luna plină :)), temperatură exterioară, schimbări hormonale...

Mă gândesc...
...la pasajul acesta dintr-un psalm (psalmul 22):

"Că de voi şi umbla în mijlocul morţii, nu mă voi teme de rele; că Tu cu mine eşti."

Cărţi pe noptieră...
...am băgat înapoi în bibliotecă ”Vindecă stresul, anxietatea și depresia fără medicamente și fără psihanaliză”de David Servan-Schreiber. Cred că 2019 va fi cu lectură zero. Să vină practicaaaa, whohooo!

Gătesc...
...avem în plan o altă reţetă de plăcintă, dar n-am făcut-o.

Thursday, January 10, 2019

Jurnal de mulțumire ♥


Săptămâna aceasta am simțit iar pe pielea mea ce înseamnă sănătatea și/sau lipsa ei...

Doamne, apreciez mult şi Îţi mulţumesc ♥ :



♥ pentru sănătate;
♥ pentru odihnă;
♥ pentru înțelepciunea cu care ne-ai creat.



Tu pentru ce ești recunoscător azi?

Wednesday, January 9, 2019

33 la 33

33 de lecții învățate în 33 de ani de viață

Photo by Dayne Topkin on Unsplash

  1. orice efort depus, oricât de mic, face o diferenţă.
  2. există un drum pentru oricine.
  3. ai mai multă putere interioară decât crezi.
  4. nu renunţa niciodată, chiar şi atunci când nu mai vezi nimic în faţă şi simţi că eşti pe un drum înfundat.
  5. ai grijă de tine.
  6. majoritatea oamenilor sunt întorşi spre ei înşisi. Nu te aştepta la prea mult şi nici nu pune prea mult la suflet când aşteptările nu îţi sunt îndeplinite.
  7. există o entitate superioară nouă, un Creator, un Dumnezeu care ne are în grijă permanent.
  8. investeşte în tine. Financiar, intelectual, ca timp. Nu o va face nimeni altcineva.
  9. învaţă să economiseşti bani.
  10. citeşe în permanenţă.
  11. fă mişcare, fii activ în permanenţă, în orice formă posibilă!
  12. trasează-ţi anumite limite personale şi învaţă să le respecţi.
  13. o poți lua oricând de la capăt.
  14. lucrurile pe care le-ai făcut, oricât de lipsite de semnificație au părut atunci, vor avea sens într-un viitor apropiat sau îndepărtat.
  15. clasicul: nu-ți pune toate ouăle în același coș: financiar, relațional, social etc.
  16. elimină cuvintele care generază situații și acțiuni păguboase: trebuie, încerc, sper. 
  17. iartă, pentru a putea trăi o viață liniștită, care îți poate aduce și ceva nou în față, nu doar ceva vechi, din cele pe care le știi.
  18. imaginea contează.
  19. lucrurile sunt legate între ele. Experiențele, oamenii, deciziile, traiectoria pe care te afli nu e deloc întâmplătoare.
  20. învață să citești printre rânduri, dar doar un pic. Altfel vei vedea lucruri acolo unde nu sunt.
  21. călătoriile sunt experiențele de care îți vei aduce în permanență aminte. Investește în asta.
  22. nu te plafona. Fă mereu ceva nou. Asta îți pune creierul în mișcare și te ajută să dobândești deprinderi noi, pe care nu le-ai achiziționa făcând mereu aceleași lucruri.
  23. cu toate astea, învață să iubești rutina și să automatizezi niște gesturi, deprinderi. Alege tu din ce să-ți fie compusă rutina asta.
  24. spune adevărul acolo unde se poate. Unde nu se poate, taci. Unii oameni nu-s pregătiți pentru adevărul altora.
  25. vei fi rănit des și mult. Învață să te detașezi și adresează-ți mereu întrebarea: mă afectează cu adevărat acest lucru?
  26. de asemenea, învață să te întrebi și următorul lucru: îmi doresc cu adevărat acest lucru? Fie că e vorba de o haină, sau de a păstra o legătură cu o persoană.
  27. învață să-ți fi o companie bună. Scoate-te singur la o cafea, sau la o vizită la muzeu.
  28. mersul pe jos face piciorul frumos. Și talia :P
  29. zâmbește.
  30. acordă atenție la detalii.
  31. străduiește-te să faci un lucru bine din prima. Îți ia mult mai mult timp să revii asupra a ceva prost făcut. Nu detaliez câtă implicații sunt să repari ceva ce n-a fost bine făcut de la început (financiar, de timp, resurse umane etc.).
  32. nu lăsa soarele să apună peste supărarea ta. 
  33. ascultă muzică și crează o atmosferă plăcută și dpdv olfactiv în jurul tău (coace lucruri aromate, aprinde un bețișor parfumat, aprinde tămâie, difuzează un ulei esențial, aerisește casa, cumpără flori etc.). Și una și cealaltă îți ridică starea de spirit.

Tuesday, January 8, 2019

Acum...08.01.2019


Experimentez...
...un nou an de bullet journalling, al 4 lea. Sunt tare încantată de acest tip de organizare...
...cele două săptămâni de vacanță mi-au demonstrat, anul acesta, că pot să și lucrez și să mă și odihnesc, toate făcute în ritmul meu. Mă gândesc că se poate ieși din sintagma jobului 8-16, că îți poți face programul tău, în funcție de prioritățile tale, dar să și câștigi un ban din asta. Suntem încă tributari unor idei vechi despre ceea ce înseamnă munca.

Ma uit la/ascult...
...Seinfield și multe clipuri pe youtube, pe care mai mult le ascult.

Mă bucur să...
...de începutul de an. Evit sintagma ”new year, new me”, dar nu pot să zic că am un nou avânt în a face lucruri multe și noi. Nu ține musai de ianuarie 2019 cât de rezoluțiile mele personale din ultimii ani.

Fac...
...după multă vreme fac ceva ce ține de sfera lucrului manual. Sunt mai ceva ca un copil care a primit o jucărie nouă și interesantă...

Scriu...
...în agenda bullet journal, aici pe blog, profit de faptul că am avânt pentru ambele spații...

Pot...
...să-mi iau avânt, să-mi dau ”șuturi în fund” într-un scop bun și cu blândețe. Adică puțină sforțare, dar totuși cu îngăduință și un gând bun față de mine.

Planific...
...numeroase arii din viața mea.

Visez...
...să privesc lucrurile din altă prismă. Din prisma lui ce îmi place, ce-mi face plăcere, ce-mi aduce bucurie?

Beau...
...mult ceai, cafea și vreau să mai fac o cură de sucuri naturale.

Mă simt...
...liniștită, împăcată, motivată.

Mă gândesc...
...că toate conclucrează spre binele nostru suprem, chiar și cele mai puțin plăcute.

Cărţi pe noptieră...
...”Vindecă stresul, anxietatea și depresia fără medicamente și fără psihanaliză”de David Servan-Schreiber. O recitesc.

Gătesc...
...am făcut prima plăcintă din viața mea sâmbăta trecută. Yey!

Saturday, January 5, 2019

Cel mai bun sfat primit vreodată?

Eu sunt genul de persoană care greu şi rar primeşte sfaturi. Îmi place când şi când să îmi completez vreo idee cu ceva ce-mi poate spune o persoană mai înţeleaptă sau mai experimentată decât mine. În rest, îmi place să mă sfătuiesc singură, să ajung singură la concluzii şi să experimentez. De mic copil nu am putut primi nimic de-a gata. Însă un sfat pe care l-am auzit des, sau pe care l-am citit deseori prin cărţile în care am căutat răspuns la întrebările mele, a fost acela de a ierta.

Photo by Sunyu on Unsplash

Mă gândeam zilele trecute că mai toate căile spirituale sau cei care se ocupă cu dezvoltarea personală, dau acest sfat, să ierţi, ca să poţi să trăieşti. Creştinismul în sine are ca fundament ideea iertării. Dar de ce e bine, oare, să ierţi?

neiertarea unei persoane

Cei pe care nu i-am iertat, fie ei părinţi, bunici, profesori, foşti iubiţi, prieteni care ne-au trădat, rămân pentru tot restul vieţii cu noi. Rămân şi dacă fizic nu mai sunt în acest plan, sau dacă sunt la sute, sau mii de km depărtare de tine. Am înţeles că neiertarea îţi păstrează ÎN PERMANENŢĂ imaginea celui neiertat între tine şi toţi ceilalţi cu care vei inter-relaţiona vreodată. Nu vei putea avea relaţii autentice, relaţii oneste, relaţii neîmbâcsite de prejudecăţi, de aşteptări, de stereotipii. Nu-l vei cunoaşte cu adevărat pe celălalt aşa cum e, ci prin prizma a ceea ce ţi-ai dori să fie, sau prin prisma neiertării tale. Între tine şi un altul va sta în permanenţă cel neiertat.

Scriu gândurile astea pentru că şi eu am mulţi neiertaţi. Privind în perspectivă şi în retrospectivă, am realizat cum neiertarea cuiva drag, care am simţit că m-a nedreptăţit prin lipsa prezenţei sale şi printr-un comportament opus de ceea ce aş fi avut nevoie în anumite momente ale dezvoltării mele, a rămas ca o umbră care avea să-mi întunece toate experienţele viitoare. Cum mi-am văzut trupul, fiinţa, capacităţile; aşteptările pe care le-am avut de la mine; dezamăgirile în anumite segmente, nereuşitele, înfringerile, anumite comportamente pe care le-am acceptat de la alţii şi care mi-au făcut rău, au avut între mine şi ele umbra celui neiertat. De parcă în permanenţă l-am târâit pe acela după mine, de la trezire şi până la culcare, încercând, încă o dată, să-l fac să fie cum am sperat cândva, iar în acest proces sfâşiindu-mă pe mine şi pe ceilalţi, mulţi dintre ei, nevinovaţi.

neiertarea ta

În plan personal neiertarea te face să fii foarte crud cu tine. Te face să fii fals. Să nu-ţi trăieşti drumul tău, experienţele tale. Să-l vezi distorsionat pe Dumnezeu, să te vezi distorsionat pe tine. Să fii strâmb şi stângaci. Să n-ai încredere în tine. Să reactivezi mereu un sentiment de vinovăţie, care te secătuieşte de resurse, de energie, de chef de viaţă. "Ce proastă am fost când...", "dar oare era mai bine dacă...", "n-am făcut nici asta bine...". A te ierta pe tine înseamnă în primul rând a te da jos de pe piedestalul unde te-ai urcat. Nu eşti Dumnezeu şi nu vei fi niciodată. Eşti om, greşeşti, ţinteşti spre perfecţiune, dar eşti într-un proces în care nu vei ştii când ai ajuns la final, adică la perfecţiune. Dacă reuşeşti să accepti că, wow, eşti om, wow, o vei da în bară, wow, vei mai arde mâncarea, wow, vei lovi maşina, vei avea zile proaste la muncă, nu eşti mama perfectă etc., începi să-i faci loc lui Dumnezeu, începi să-i faci loc acelui glas interior din tine care ştie cum să facă lucrurile să meargă, chiar şi când nu merg la perfecţie. Laşi loc vieţii să curgă prin tine. Laşi loc unicităţii tale să se manifeste. Laşi loc încrederii, bunătăţii, speranţei, credinţei, păcii, curajului, noutăţii, fericirii, bucuriei să vină în preajma ta.

Cum ajungem la iertare, fie ea faţă de noi, sau faţă de alţii, e un lucru pe care şi eu încă îl mai învăţ. Aş vrea să pot avea reţete, dar cea mai simplă metodă e să recunoşti că tu nu ştii şi nu poţi şi să ceri ajutor cuiva mai presus decât tine, lui Dumnezeu. Iar dacă nu crezi în Dumnezeu, joacă-te şi aruncă în aer întrebarea asta: "exişti? Dacă da, vreau şi eu să ştiu..." Cine ştie ce răspunsuri vom primi?

Cu gânduri bune,

Irina

O decizie dificilă pe care a trebuit să o iau...

Am stat și m-am gândit dacă a trebuit să iau o astfel de decizie vreodată... În trecut, parcă acum o mie de ani, ar fi trebuit să iau o...