Posts

Diverse

Image
Am atâtea lucruri de zis, de spus, de pus în cuvinte, încât nu ştiu cu ce să încep. Am tânjit toată săptămâna să mai scriu ceva aici pe blog, pentru că aveam doua idei foarte puternice pe care aş fi vrut să le trec aici, dar zilele au trecut, eu nu am făcut lucrul acesta şi acum nu-mi amintesc decât o singură idee din cele două.

Până să notez ideea aceea, aş avea multe altele de zis. Cu ce să încep? Nu ştiu.
Încep cu fiecare idee pe rând, aşa cum vine.
Facebook
Azi se fac două săptămâni de când, într-un final, am dat delete contului de Facebook. Am mai avut perioade cu el dezactivat, tentative de închis, ca apoi să revin, doar că acum simt cu toată fiinţa că e ori, ori. Ajunsesem în punctul în care bucuria altora nu mă mai bucura, ci era doar o raportare la ceva ce nu eram, nu puteam, nu aveam. Un amestec de suferinţă, invidie şi tristeţe mă copleşea de fiecare dată când îmi urmăream feed-ul. Ar fi multe de zis aici. Aş putea întoarce pe toate părţile şi să analizez, în stilul meu car…

Zile în imagini şi cuvinte

Image
Pe week-end am scris rândurile acestea, ca apoi să le trec înapoi pe schiţă, ca apoi să realizez că trebuie să-mi asum ceea ce am scris şi să le republic. În definitiv, tot ceea ce scriu, face parte din mine, chiar dacă onestitatea doare, pentru că onestiatea, în majoritatea cazurilor, este unilaterală. Mai ales când pe o bucăţică din virtual tu îţi aşterni la picioarele tuturor sufletul.
Îmi este limpede că aşa-s durerile facerii, prefacerii, fiinţării, naşterii spre altceva decât eşti în momentul de faţă. Trăiesc tot mai des senzaţia de "nu mai pot, dar parcă mai pot, totuşi, un pic". Asta mă face să ajung să trăiesc o nouă zi.
Aşa că viaţa merge pe mai departe, cu greutăţi, cu frecuşuri la job, cu decizii pe care trebuie să ţi le asumi, cu înţelegeri tot mai profunde dar şi cu mici bucurii. Şi ce e viaţa, până la urmă, dacă nu suma bucuriilor din neantul de gri şi lipsă de sens?
Care-s bucuriile? o zi de joi, 31.05, în care m-am dat bolnavă la job, dar acasă am stat şi am…

Am obosit...

...de când am blogul am evitat să scriu în el în cele mai critice momente ale existenţei mele. Cu toate astea, blogul rămâne singura "ureche" dispusă să mai asculte ceea ce am de zis, sau să ia din furtuna iscată în sufletul meu.
...sunt atât de departe de ceea ce am sperat pentru viaţa mea. ATÂT de departe. Rând pe rând, lucrurile în care am crezut cel mai mult, s-au năruit. Rând pe rând am fost dezamăgită de lucrurile în care mi-am pus cel mai mult speranţa. Rând pe rând, oamenii din jurul meu au dispărut (metaforic vorbind, ei sunt încă în viaţă, dar pe alte trasee). I-am lăsat cu bună ştiinţă să plece, pentru că nu mă mai puteam mulţumi cu frimituri din atenţia lor. Pe alţii i-am lăsat să plece, pentru că nu mă mai identificam cu bucuria lor scilipcioasă, efemeră. Cu alţii nu am mai ieşit, pentru că eu nu-s omul petrecerilor, eu-s omul bucuriilor mai de lungă durată.
...de ceea ce am eu nevoie acum, nu-mi poate oferi nimeni. Am nevoie de ajutor, pentru că singurătatea î…

...atât de departe...

Image
...sunt ATÂT de departe de tot ceea ce îmi doresc să fiu...

”The show must go on” și o vizită în parc

Image
Când reuşesc să mă pornesc din casă, e bine. Când nu am un motiv întemeiat să o fac, pot sta şi 24, sau chiar şi 48 de ore închisă în casă. Nu e bine, dar mai bine să vorbesc despre ce ESTE bine.
Duminica aceasta Alexia a făcut 10 ani şi am mers cu ei, adică ea şi o colegă de clasă, plus Andrei, la microrezervaţia de la Delfinariu. Ţineam minte că am fost acolo ultima oară pe vremea când eram eu de gimnaziu, dar nu mai ţineam minte decât de Planetarium şi asta vag. Ce pot să spun despre această ieşire? A fost o experienţă frumoasă. Pentru un om care iese atât de greu din casă, bucuria e invers proporţională cu dorinţa. Mă bucur atât de mult când văd natura şi parcă nu mă mai satur să o adulmec, să o imprim în toată fiinţa mea.


Microrezervaţia este foarte mare, cu multe animale, deşi mi-au lăsat impresia că o parte din ele parcă sufereau... Au de la papagali care mai de care mai exotici, până la reni, alpaca, porci mangaliţa, caraşi aurii etc. Aleile din microrezervaţie păreau în curs…

Astenia de primãvarã?

Image
...vine o vreme când te îndoiești de tot. De tot ce ți-ai dorit, de tot ce ai crezut că poți să faci, de ceea ce ești, de ceea ce mai poți și stii să faci. O vreme când îți pui la îndoială mintea, firea, trupul, puterea, sau lipsa de putere, ceea ce vrei și ceea ce nu vrei de la viață.
...o vreme când până și casa parcă te strânge, te sufocă, nu ești mulțumită nici înăuntru, nici afară... nu te atrage să faci ceva nici în casă, nici în afara casei. Când nu mai ai bucurii, când nu mai vrei să faci nimic, când ai impresia că orașul e un imens hău, o groapă de gunoi prăfuită, cu mizerie la vedere, cu vreme sucită, cu oamenii care își lasă și ei la vedere mizeria.
...o vreme când vrei și nu mai vrei, când te simți respins, dar nu faci nimic să fii aproape de cineva.
...când frustrarea devine al doilea tău nume, când nu te mai regăsești, când nu te mai simți bine în corpul și în mintea ta.
...o vreme când ești măgulită de încrederea acordată, dar te simți depășită de responsabilități (vai…

Călătoria în Istanbul - partea a 3 a sau diverse

Image
Mâncarea
Acest capitol nu am apucat să-l testez pe îndelete din câteva motive. Accentul s-a pus pe obiectivele turistice, nu pe degustarea preparatelor tradiționale, nu am avut nici prea mult timp pentru asta, fiind mult pe fugă, iar în ceea ce mă priveşte, nici nu mi-a fost foame în acele zile. În prima zi am mâncat ce ne-am luat fiecare la pachet, pentru drum, fiecare luând cu gândul și la ceilalți, deci mai mult decât era cazul, ca pe final chiar să ne întoarcem acasă cu ele (cel puțin produsele care nu au fost perisabile). În prima seară am mâncat la un restaurant din centru, iar a doua zi la prânz tot la fel. Ambele experiențe ne-au confirmat ceea ce ne-a spus cineva din grup, care mai fusese în Turcia, că la restaurantele centrale prețurile sunt mari, porțiile mici, iar mâncarea nu neapărat reprezentativă. La prima masă eu am comandat ceva ce am zis eu că seamănă cu niște mici turtiți, cu un mix de legume și cuburi de pâine trase în unt. A doua zi am mâncat ceva ce semăna cu KFC…