Thursday, March 14, 2019

Între adevăr şi binecuvântare

Anul acesta am fost tentată să aleg şi eu un cuvânt care să definească anul 2019. Deşi n-am ales conştient ceva, ca intenţie, undeva în inima mea am simţit că anul 2019 va sta sub unul din cele două cuvinte, dacă nu chiar sub amândouă: adevăr şi binecuvântare.


Sursă foto Photo by Plush Design Studio on Unsplash


De ce binecuvântare?

Pentru că pentru prea mult timp am fost ghidată de ceea ce credeam eu despre viaţă. Ghidată de mecanisme automate, de multă pompare de sine, de preconcepţii, de "ar trebui"-uri, de frică. Prea multe lucruri nu erau sub controlul meu, iar eu încercam şi mai abitir să le stăpânesc. Am fost un mic dumnezeu care le ştia el mai bine, iar ca să dovedească asta, era dispus să meargă până în pânzele albe pe pistele greşite pe care era poziţionat.

În decursul ultimelor luni, multe lucruri mi-au ieşit de sub control. Multe lucruri au devenit cum nu speram, sau cum nu mă aşteptam, sau pentru care nu eram pregătită absolut deloc. Dumnezeu avea să scoată câteva părţi din mine şi să mi le vâre sub nas: ce zici de asta, dar ce zici şi de asta? M-am simţit dintr-o dată neputincioasă şi mi-am dat seama că doar predând viaţa mea binecuvântării proniei divine, lucrurile o pot lua într-o direcţie sau alta, poate deveni benefică, iar părerea mea de sine n-ar mai fi pompată şi exacerbată cu nici măcar 1% că "ia uite ce bine am făcut iar şi aici!"

De ce adevăr?

Pentru că a venit vremea să privesc lucrurile aşa cum sunt. Din toate punctele de vedere. Să le accept în adevărul lor. Nu în proiecţii, aşteptări şi prejudecăţi. Vreau să mă pot privi aşa cum sunt, fără ascunzişuri. Vreau să am relaţii în adevăr. Vreau să am o relaţie adevărată cu Dumnezeu (onestă, vie, fără frică). Vreau să-mi zic adevărul, să cer iertare acolo unde am greşit, să mă iert pe mine însămi pentru aproximativ 30 de ani de ură cu sete faţă de mine, faţă de creaţia lui Dumnezeu. Vreau să las în urmă tot ce am acumulat rău din neam, familie, societate şi anturaje, toate apucăturile care nu-s ale mele şi nu-s adevărul meu.

Ce ar însemna să fiu în adevăr, în momentul de faţă?

Dpdv al relaţiilor afective: să înţeleg şi să admit că baricadarea după ziduri de 3 km lăţime şi vreo 10 înălţime nu e virtute. Să fii mort şi anesteziat dpdv afectiv, de frica durerii, e o minciună şi nu e un adevăr. Adevărul e vulnerabilitatea de a fi, iar a fi înseamnă a simţi, iar a simţi poate fi uneori şi cu durere, dar şi cu multă bucurie şi împlinire sufletească.

Dpdv al relaţiilor familiale: eu sunt eu. Eu sunt din familia de provenienţă, dar eu nu sunt ei. Eu nu sunt ce am învăţat rău. Eu nu sunt muşamalizarea adevărului. Eu nu-s ascunsul sub preş. Eu admit când greşesc şi mă căiesc, într-un fel sau altul. Eu cresc, eu mă dezvolt, eu ies din cerc. Eu pot fi independentă de familia mea, aşa cum şi rolul părinţilor este de a fi ei înşişi. Aşa cum scriam cuiva: pe lângă moştenirea materială pe care o poate lăsa un părinte, el lasă una şi mai vastă şi nepieritoare: imagina sa. Eu nu vreau să fiu o moştenire împovorătoare...fie că voi avea şi eu copii şi nepoţi, fie că o las celor cu care am intrat în contact în viaţa asta.

Dpdv al serviciului: eu nu sunt munca mea. Eu nu sunt instituţia în care lucrez. Problemele care se ivesc acolo, cât timp nu-s generate de mine, nu-s ale mele. Adevărul meu e viaţa mea şi aportul de onestitate şi vrednicie pe care îl atribuit acelui segment.

Dpdv al identităţii de sine: eu sunt eu... fie mai grăsuţă, fie mai slăbuţă, fie mai cu un rid, fie îngrijită, fie neîngrijită. Eu sunt eu şi când am zile bune, sau mai puţin bune. Adevărul meu e să mă şlefuiesc constant, să am grijă de mine, să mă preţuiesc ca pe o creaţie a lui Dumnezeu şi să onorez acest lucru. Nu-s mai virtuoasă cu dinţii căzuţi din gură, decât dacă în acest proces al degradării trupului, am făcut ceva şi ca să devin virtuoasă (lucrătoare a virtuţiilor). Formele exterioare au valoare doar dublate de lucrarea de interior. Dacă iubesc şi mă iubesc, dacă fac binele pentru alţii şi-l fac şi pentru mine, sunt în adevărul meu.

Dpdv al credinţei: în ultima vreme mi-a fost tot mai greu să cred în Dumnezeu. O contradicţie teribilă avea loc în mine. Mi se spunea că Dumnezeu e iubire şi ne iubeşte ca un tată şi ne vrea binele. Priveam cum vieţile celor din jur erau împletite şi cu multe fire de împliniri fie sufleteşti, fie materiale. Iar eu priveam ca un copil hămesit lucrurile astea, dupa geamul credinţei "eu nu sunt demnă de nimic". Apoi ajungeau la urechile mele şi vorbe despre un Dumnezeu care e aspru şi pedepseşte. Contradicţia dintre ce era în inima mea, imaginea unui Dumnezeu bun, blând şi iubitor, dublat şi întărit în taină prin gura duhovnicului (nu voi înceta niciodată să zic că prin părintele Ionuţ eu am aflat ce e dragostea paternă şi maternă şi divină la un loc) şi informaţiile opuse care mai ajungeau la urechile mele din diferite surse, erau bulversante. Eu acum cred că Dumnezeu e bun şi mă iubeşte şi pe mine. CHIAR ŞI PE MINE! Nu că-s cu moţ, nu că fac ceva în plus (că nu fac chiar nimic deosebit), ci pentru simplul fapt că sunt şi El a ales să mă aducă şi pe mine la viaţă. Dumnezeu e bun şi vrea să fim şi noi lucrători destoinici ai binelui şi ai iubirii, în lume, însă suntem prea prinşi în formule prefabricate de noi. Dumnezeul în care cred eu acum, care e adevărul meu acum, e acesta (fragment găsit acum câteva minute, ca o completare la ce aveam în plan să scriu în acest articol):

"Spunea un monah:
– Inima noastră trebuie să fie atât de largă, mai încăpătoare decât universul, încât să încapă toţi în ea, fără să-i respingă pe unii sau să facă diferenţe între cunoscuţi şi străini, între drepţi şi păcătoşi, între buni şi răi, între prieteni şi duşmani. Dacă se întâmplă totuşi aşa, atunci sufletul se fărâmiţează şi nu mai este vrednic de ceruri. Cu toate acestea, să ştim că pe oricine îl respingem şi-l socotim nefolositor şi de nicio treabă, pe acesta bunul nostru Hristos îl primeşte întru iubirea Sa fierbinte şi de neajuns.

Nu mai avem nevoie de reevanghelizare prin cuvinte şi prin predici. Sunt o mulţime de texte şi de predici în cărţi şi pe internet. Avem însă nevoie de reevanghelizare a trăirilor. Trăirea noastră este cel mai bun apostol al lui Hristos. Trăirea vorbeşte şi atunci când cuvintele amuţesc." Sursa aici.

Cu drag şi preţuire,

Irina

Jurnal de mulțumire ♥

Doamne, apreciez mult şi Îţi mulţumesc  :


 pentru bucuriile din viața mea;
♥ pentru noile înțelegeri;
♥ pentru o deschidere mai amplă spre bine și spre iubire;
♥ pentru răbdare și acceptare;
♥ pentru înfrângerea, pas cu pas, a îndoielilor;
♥ pentru lăsarea în voia lui Dumnezeu, acum, când am încetat cu ”dar”-urile și ”de ce”-urile...



 Tu pentru ce ești recunoscător azi? 

Tuesday, March 12, 2019

Despre feminitate...

Consider că feminitatea este învățată de către fetițe de la modelele feminine din viața lor. 

Mama era o femeie deosebit de feminină, avea un acel ceva, un nu-știu-ce, nativ. Mi-o aduc aminte mereu cu părul aranjat, vopsit, cu manichiura și pedichiura mereu făcute, cu multe ținute feminine, rochii, fuste, articole deosebite, blănuri... La acel nivel de eleganță rafinată se afla. 

Cât am fost mică mă purta și pe mine numai cu părul pus pe moațe, rochițe, dresuri albe, pantofiori. Însă fiind mai înclinată spre trăznăi (alergam mult, spre exemplu, și-mi făceam praf hainele, genunchii și coatele), apoi poate dintr-un spirit mai practic, am început să fiu tunsă scurt și să port haine de la vărul meu mai mare, de băiat (haine care erau date apoi mai departe și celorlalți verișori :)).

Photo by Bibarys Ibatolla on Unsplash

Apoi lucrurile s-au schimbat în viața mea, mama a murit, eu am căpătat un spirit de frondă prost atribuit și ani de zile nu am mai ieșit din pantaloni, adidași, haine lălâi, părul tuns scurt. În adâncul inimii însă tânjeam să fiu și eu mai drăgută, mai feminină. Le admiram în secret și detestam fățiș pe fetele care erau nativ...fete, feminine. Mi-aduc aminte de o colegă din liceu, de care rândeam mult că era genul acela ușor piți, însă acum, după ani de zile, am realizat că o admiram de fapt și-mi plăcea că reușea să fie așa dulce și drăguță, în mod firesc. Când ne-am revăzut, după 10 ani de la absolvirea liceului, am realizat că mi-a fost dragă și că i-am admirat consecvența în a fi ea însăși, în timp ce eu, ani de zile, nu am știut cine sunt.

Anii au trecut. Am ajuns la maturitate și privesc complet diferit lucrurile. Nu e rău să fii puternică, mână de fier, dar să te asiguri că mâna aceasta e în acea mănușă de catifea. Că ești sau poți fi și dulce, frivolă uneori, drăgălașă, că știi să iubești și să fii fermecătoare, cum numai o femeie poate fi. 

Într-o vreme, datorită credinței, nu am ieșit din fuste. Apoi, treptat, am ajuns iar la pantaloni. Ca acum să simt CLAR diferența de stare pe care o am când sunt în fustă/rochie și cea pe care o am când sunt în pantalon. Trăirea aceasta e și mai vie acum, pentru că îmi pun serios problema feminității.

Îmi doresc să fiu femeie. Îmi doresc să fiu dulce, caldă, iubitoare, bună, să fiu spațiul de creștere sufletească pentru un altul, sau alții.

Zilele trecute am ridicat un colet de la sediul Fan Courier. O cutie voluminoasă. Ușa de ieșire din sediu era închisă, eu cu cutia în brațe. Într-o altă zi, poate m-aș fi ”descurcat”, femeia puternică din mine poate orice! Însă am văzut în apropiere un bărbat și l-am rugat frumos, pe un glas mai dulce: vă rog frumos, mă puteți ajuta să deschid ușa? Acel domn nu numai că s-a grăbit să mă ajute, dar mi-a și zis ceva ce m-a impresionat: îmi cer scuze că nu v-am observat să vă ajut eu în avans...(ceva de genul).

E frumos să fii ajutată și recunoscută, nu ca o persoană slabă, ci ca cineva demn de a fi ajutat, ocrotit. E un sentiment ce mi-e străin și care mă mulțumește mai mult decât orice. E frumos să fii femeie!

To be continued...

Monday, March 11, 2019

Acum...11.03.2019


Experimentez...
...zile foarte încărcate, fără să pot zice că fac ceva concret. Muncă, ieșit din casă, diverse...timpul fuge!
...lucruri bulversante pentru sufletul meu. O luptă fățișă între cine ești/ai fost și cine vrei să fii. După ani de zile de a fi într-un fel și după ani de zile în care ai cerut constant altceva, primești acel altceva. Părintele duhovnic mi-a spus deseori să nu-I cer lui Dumnezeu ceva ce poate nu mi-ar fi de folos. Din acest motiv nu am cerut niciodată ceva anume, dar am cerut o schimbare. Schimbarea a venit. Însă e grea adaptarea la nou.

Ma uit la/ascult...
...am văzut câteva filme la cinema.

Mă bucur să...
...să fi venit un pic primăvara.

Fac...
...treburi pentru muncă și atât.

Scriu...
...aici pe blog.

Pot...
...să întrevăd luminița de la capătul tunelului. Să fiu motivată de realitate, nu de lucruri imaginare. Să fac lucruri bune pentru mine (am avut o experiență recentă în care am întors un comportament, nu din răzbunare, ci dintr-o lipsă de interes, față de cineva, comportament pe care el îl avusese cu mine aproximativ 2 ani. M-a mirat ce efect a avut asupra lui faptul că eu mi-am permis să-l refuz și ignor o dată, în condițiile în care el m-a refuzat și ignorat ”n” ori la rând, mi-a reproșat că l-am dezamăgit și întristat și că nu se aștepta la așa ceva de la mine. Dar mi-am promis acest lucru la începutul anului: să nu mai fiu roata de rezervă a nimănui.)

Planific...
...să renunț la cizme și bocanci, să mut la loc în dormitor mobila cum am avut-o ani de zile (am mutat patul pe alt perete în decembrie, când m-am reîntors în apartament, acum fiind patul lângă ușă și nu mă odihnesc deloc, plus că e prea cald în dormitor. Fără centrală am 23 de grade în cameră, iar cu centrala pornită cred că urcă și la 26 de grade noaptea...și dorm atât de rău când e prea cald sau prea frig...

Visez...
...la vară, la cărți, la zero datorii, la fericire, la bucurie, la pace, la lucruri frumoase, la belșug de lucruri bune :))

Beau...
...cafea.

Mă simt...
...obosită, neodihnită, deși dorm suficient (cam 9h pe noapte).

Mă gândesc...
...că-mi doresc niște cărți noi, niște haine noi. Însă momentan nu-s fonduri pentru așa ceva. Haine am, slavă Domnului, cărți asemenea...am să mă înfrânez în continuare pentru o vreme...

Cărţi pe noptieră...
..."Cum să fii fericită în dragoste şi căsătorie" de Valentina Moskalenko.

Gătesc...
...nimic.

La voi cum a fost săptămâna ce a trecut?

Friday, March 8, 2019

Jurnal de mulțumire ♥

Doamne, apreciez mult şi Îţi mulţumesc  :


 pentru ajutorul pe care îl primesc;
♥ pentru prieteni;
♥ pentru oamenii dezinteresați și deschiși;
♥ pentru schimbările de perspectivă și înțelegere;
♥ pentru minunea de a constata că la baza roller-coaster-ului emoțional în care te afli, se poate găsi ceva plăcut;
pentru săptămâna albă (cafeluța cu lapte, dulciuri - am pus pe pauză provocarea no sugar).



 Tu pentru ce ești recunoscător azi? 

Monday, February 25, 2019

Acum...25.02.19


Experimentez...
...multe lucruri noi, iar eu-s ascunsă după copac.

Ma uit la/ascult...
...

Mă bucur să...
...

Fac...
...mai nimic.

Scriu...
...aici pe blog.

Pot...
...să trec de la o zi la alta.

Planific...
...să fac curat în dormitor și baie.

Visez...
...să fiu iar într-un echilibru.

Beau...
...apă, cafea.

Mă simt...
...confuză.

Mă gândesc...
...că Dumnezeu îți dă fix ce Îi ceri. Dar nu știi niciodată dacă ești pregătit să faci față la ceea ce ți-ai dorit.
...că-s un om dificil.
...că mi-e greu să-mi deschid sufletul, deși am impresia că o fac ușor.
...că mi-e rușine cu mine așa cum sunt și cu conflictele cel puțin penibile pe care le simt în interiorul meu.

Cărţi pe noptieră...
..."Cum să fii fericită în dragoste şi căsătorie" de Valentina Moskalenko.

Gătesc...
...nimic.

La voi cum a fost săptămâna ce a trecut?

Friday, February 22, 2019

Jurnal de mulțumire ♥

Doamne, apreciez mult şi Îţi mulţumesc  :

 pentru pizza;
pentru prieteni.



 Tu pentru ce ești recunoscător azi? 

Între adevăr şi binecuvântare

Anul acesta am fost tentată să aleg şi eu un cuvânt care să definească anul 2019. Deşi n-am ales conştient ceva, ca intenţie, undeva în ini...