Tuesday, May 10, 2022

Viață mai simplă: piatra de alaun și eco capsula

Am mai pomenit aici că vreau să revin iar la ideea de o viață mai puțin complicată, mai simplă și că fac câțiva pași în această direcție. Pentru început am găsit două soluții practice, pe care vreau să le împărtășesc cu voi.

1.Piatra de alaun

Am trecut recent pe piatra de alaun, binecunoscuta variantă eco-bio-sănătoasă a deodorantului/antiperspirantului. Am mai avut o singură încercare acum mulți ani, de a folosi așa ceva și nu mi-a plăcut deloc, mai exact faptul că trebuia să-l ud înainte să-l folosesc. Deși nu sunt printre oamenii care să aibă accidente cu transpirația și mirosurile neplăcute, deci nu foloseam deodorant în cantități industriale și din cele foarte nocive, am zis că nu strică să trec la acest capitol pe ceva mai natural. Un alt deodorant/antiperspirant de care am fost foarte mulțumită, care avea o compoziție mai ok, un miros fin și o cantitate care m-a ținut aproape de un an, a fost și deo-stick-ul de la Forever Living Products. Prețul acestuia era mai mare (aproape 100 lei, acum ceva ani), dar își merita banii.

Ce este piatra de alaun? Este o sare minerală, translucidă și inodoră. Este un  produs natural hipoalergenic ce neutralizează bacteriile care cauzează mirosul transpirației, lăsând pielea să respire. Se usucă instantaneu și nu lasă urme. Mai multe se poate citi aici.

2. Eco capsula pentru cafea

Una din marile mele plăceri pe lumea asta este cafeaua. Nu-mi place cafeaua la ibric și de ani de zile o beau opărită/marinărească (turnat apă fierbinte peste cafeaua și zahărul puse în cană), însă de ceva vreme nu o mai suportam. Fonduri să investesc într-un esspresor ca lumea, nu am. În casă am un aparat Tassimo, cu capsule, dar care e cea mai proastă variantă, din punctul meu de vedere, de cafea. Asta în ideea că, cafeaua folosită în capsule este de o foarte slabă calitate (spre exemplu capsulele de Dolce Gusto oferă o cafea mai aromată și mai gustoasă, capsulele de Tassimo, și le-am încercat pe toate, au o cafea proastă, amară, prea prăjită etc.). Chiar și așa, nu mi se pare foarte rentabil să cumperi capsulele pentru aparatul Tassimo, cu atât mai mult când știi ce cafea bei, dpdv calitativ și mai ești și mare băutor de cafea. 

Știam că se găsesc pe internet capsule reutilizabile pentru acest tip de esspresoare, dar nu știam dacă și pentru ce am eu. Am găsit, așadar, site-ul www.ecocapsule.ro , care aveau ceva adaptat pentru aparatul meu. Pe site, dar și fizic, când am primit capsula reutilizabila, am avut inima strânsă că nu se va potrivi, fiind mai înaltă capsula aceasta decât ce știam eu că se folosete la aparat. Am testat-o, totuși și...surpriză! Nu numai că funcționează, dar am reușit să scot o băutură foarte aromată, asemănătoare cafelei dintr-o cafenea (intensă, aromată, cremoasă). Pe site, cel puțin pentru aparatul meu, au două variante de eco capsule: pentru esspresso - 60 ml și pentru băuturi pe bază de cafea sau ceai, din care iese 180 ml de lichid. Despre aceste produse puteți citi aici, pe site-ul lor.

Prețul a fost de 120 lei și cu transportul m-a ajuns la 140 lei, o investiție care își merită banii.

Sper să vă fi fost de ajutor aceste două informații.

Gânduri bune!

Irina


Friday, May 6, 2022

Simplificare și întoarcere spre un trai mai conștient

Am avut un feedback plăcut la rândurile scrie aici și vreau să revin și azi cu câteva gânduri împărtășite pe blog, în colțișorul meu de lume virtuală.



Îi scriam ieri Irinei, că rezonez mult cu ce a scris în ultima vreme pe blog și că simt și eu nevoia de o schimbare pe aceleași coordonate. Deși am o casă destul de aerisită, cu puține din fiecare, tot mai găsesc lucruri de care mă împiedic, de care m-aș putea despărți, sau pe care nu le-am folosit în ultimele 6-12 luni. 

Îmi aduc aminte de vremea când lucram la școala unde mi-am petrecut 5 ani din viață și care avea un fel de magazie și o cameră dezafectată, a nimănui, dar care ajunsese spațiu de depozitare. Era acolo depozitat și ce nu visai. Din angajații pe întreținere era un nene mai în vârstă, care era pe stilul ”nu știi când îți trebuie”. La o ultima curățenie în acele zone, m-am alăturat și eu, aruncând peste 50% din ce era depozitat acolo, spre groaza lui nenea C. L-am întrebat dacă în ultimii 3 ani am avut nevoie din cele care erau ținute pentru ”nu știi când ai nevoie” și mi-a zis că nu. Le-am aruncat cu promisiunea că, atunci când va fi nevoie de ceva, îl vom cumpăra.

Sunt de acord că, perioadele mai dificile dpdv financiar, veniturile mici, sărăcia, foamea, perioadele când nu găseai tot ce aveai nevoie la orice colț de stradă, a dezvoltat acest filon în unii oameni, de a păstra orice fir de ață. Cred că am crescut cu toții, sau am văzut măcar, pe la bunici, dacă nu în casa noastră, acel dulap cu detoate. Perioada mai dificilă dpdv financiar, prin care am trecut chiar și eu, nu demult, mi-a mai scos și mie gărgăunii din cap în privința aruncatului de bani pe orice. Deși am văzut și la mine, mai nou, o înclinare de a investi în stocuri (consumabile ca detergent, sau alimente neperisabile), nu am simțit că mă duc în direcția de a păstra orice nimic, pentru că nu se știe când îl voi putea cumpăra iar. Direcțiile pe care m-am dus eu au fost:

  • a mă gândi de două ori când achiziționez ceva (poate îl am deja acasă),
  • a mă gândi la ce îmi e cu adevărat necesar,
  • a mă gândi dacă ce achiziționez e calitativ și nu îmi face rău mie (caut să mă întorc spre mai puține produse de curățenie, cosmetice și acestea să fie mai naturale ca și compoziție),
  • a investi în lucruri de calitate,
  • a achiziționa lucruri care pot veni doar în completare la ce am deja (fie alimentar, fie vestimentar, spre exemplu),
  • a avea mereu în vedere să nu fac risipă, să nu mai arunc bani și timp pe geam,
  • să nu fac rabat de la lucrurile care îmi fac plăcere și îmi înfrumusețează viața, dar care pot fi văzute ca o risipă a banilor (spre exemplu a îmi cumpăra flori/plante),
  • a nu ocoli magazinele cu prețuri mici (gen Pepco), unde poți găsi lucruri drăguțe, accesibile și utile.
Pe lângă acestea, mi-am propus ca, lunar, să-mi aloc o mică sumă pentru visurile/dorințele pe care le-am lăsat în așteptare, habar nu am de ce, dar despre asta voi scrie separat, în altă zi.

Gânduri bune, tuturor!

Tuesday, May 3, 2022

Timpul trece

Hristos a înviat!


Locuiesc într-o zonă pestriță, de care am mai povestit eu pe aici. Blocuri cu diferite etaje, vile, case, totul alandala, tipic imaginii urbanistice haotice a imobilelor construite după 2000 încoace în Constanța. În fața mea (bloc cu 2 etaje) am un bloc cu 7 etaje, iar între aceste două blocuri se află o vilă, care până în pandemie, caza sezoniști vara și studenți, în extrasezon. De curând am observat că i s-a schimbat destinația și numele și a devenit...azil de bătrâni. Cum fereastra mea dă fix în curtea acestei vile, de câteva săptămâni tot urmăresc acțiunea de pe aici. Las la o parte că e un loc total nepotrivit pentru bătrâni(nu există un spațiu adecvat, cu ceva verdeață, să fie scoși, iar peisajul de jur împrejur e reprezentat doar de betoane), ci vreau să trec aici concluziile și gândurile care mă încearcă.

Mă gândesc în primul rând că, într-un viitor apropiat, îl voi avea și eu pe tata bătrân. Deși e un om care a avut grijă de el și nu i se dau anii (are 62 acum), timpul trece peste toți și va deveni și el unul din bătrânii pe care îi văd aici. Sper ca financiar și emoțional să fiu într-un spațiu, la vremea cuvenită, în care să mă pot îngriji de el și să îi ofer o bătrânețe decentă, să nu fie nevoie să-l abandonez într-un azil.

Alt gând care m-a încercat este despre ce facem noi cu viața noastră. Din toți bătrânii aduși aici, unul este mai în vigoare și-l văd că iese des afară și stă la țigare și la cafea. Privindu-l, m-a apăsat teribil gândul că e într-un loc în care nu așteaptă altceva decât MOARTEA. Ce peisaj sinistru, să te trezești, să te miști, să stai, să aștepți și să contempli că singura ta direcție mai este doar finalul vieții. Să nu ai nepoți cu care să te mai bucuri, să nu mai ai o activitate, sau să nu mai fi apt s-o practici, să nu mai fi în casa ta, ci într-un spațiu în care, zi de zi, implacabil, îți aștepți FINALUL. Personal, e un final pe care NU îl vreau.

Acest lucru m-a făcut să încep să mă întreb puțin mai mult despre ce vreau de la viața mea și să îmi așez, pe cât pot, acțiunile de zi cu zi, în perspectiva de a nu aștepta, pe la 70-80 de ani, doar moartea. Nu știu dacă reușesc să mă fac înțeleasă, moartea e singura certitudine din viața noastră, dar trebuie să privim spre acel moment cu responsabilitate și nu cu presiunea unui capăt care vine ca o sentință și care încheie un destin ce nu a lăsat nimic în urmă. În ceea ce mă privește, mă gândesc să fructific zilele ce le am, ca tânără, ca la finalul vieții să aștept trecerea dincolo cu sentimentul că mi-am dat silința și am făcut tot ce s-a putut face, omenește posibil. Că nu am fugit din fața oportunităților, că nu am stat să mă plâng de un destin implacabil, că nu am fost doar un gând și o trecere inutilă pe acest pământ...

Sper ca gândurile mele să nu vă umbrească bucuria zilei de azi, ci să fie o propunere la o introspecție asupra vieții fiecăruia dintre noi.

Gânduri bune!

Irina

Thursday, March 10, 2022

Din mărțișoarele primite și care mi-au plăcut mult

 


brățări


quilling, lut, plastic și metal comun


o brățară cu mesaj și ambalaj interesant


mi-a plăcut ambalajul mult, iar mărțișorul e o broșă


o brățară drăguță


un mărțișor aparte de la o elevă talentată


un alt mărțișor aparte de la o elevă foarte talentată


broșă de inspirație Klimt, mi-a plăcut mult!


broșă cu mesaj


broșă floare din fir textil


pandant din lut polimeric


o cană decorată cu fimo

Tuesday, March 8, 2022

Despre mărțișoare

Anul acesta, pe 1 martie, în calitate de profesoară și mai nou dirigintă la o clasă de a 5 a, am primit atâtea flori, mărțișoare și bomboane cât n-am primit cred că adunat în toată viața. 

Mărțișoarele pot lua forma unor mici atenții utile, drăguțe, sau a unei forme de poluare, de care mediul nostru și-așa suprasaturat de deșeuri, s-ar putea lipsi. Sunt enorm de multe chinezării lipsite de orice gust, departe de ce țin minte că reprezenta mărțișorul pe vremea când eram eu copil și care ajung, mai devreme sau mai târziu, la gunoi.

Mă gândeam, dacă ar fi să fac un mic ghid cu ce aș considera că ar fi mai frumos și potrivit de primit, decât mărțișoarele acelea în serie, din metal aurit, cu pietricele și forme deloc estetice, care ar fi acelea?

1.mărțișoarele hand-made în locul celor făcute în serie, în China. Medalioane, brățări, broșe din hârtie, lut, metal, pietre semi-prețioase, lână etc. Brățări, pandante, cred că orice formă de bijuterie de purtat, în care știi că s-a investit puțin timp și atenție, este net superior oricărui lucru făcut de-a gata, luat cât să nu zici că n-ai marcat ziua.

2.ador, iubesc florile. Le văd binevenite oricând. Dar m-am bucurat mai mult la zambilele cu bulb, decât cele la fir, pentru că știam că le pot planta și la anul. Dacă tot decizi să dai o floare tăiată, aruncă plasticul acela complet inestetic și dă-o fără ambalaj, dacă n-ai o opțiune mai bună de ambalat. Personal nu m-as supăra să primesc chiar și orice altă floare la ghiveci, plăntuță :).

3.dulciurile cred că nimeresc pe oricine. Și aici ar fi o variantă drăguță să duci ceva făcut în casă, poate chiar și o singură brioșă ambalată drăguț. În rest, bomboanele, mai ales cum am primit eu, în cantități industriale, pot fi dăruite mai departe. Dar din dar se face Rai. Cred că din tot ce am primit eu, am mâncat doar o cutie de Raffaelo, în rest au fost redistribuite :)).

Voi reveni cu o postare cu cele mai drăguțe mărțișoare primite de mine și închei cu o urare sinceră către toate doamnele și domnișoarele care mă vizitează aici pe blog: LA MULȚI ANI, SĂ FIȚI FERICITE ȘI IUBITE!

P.S. Vouă ce v-ar fi făcut plăcere să primiți? Care considerați că ar fi mărțișoarele potrivite?

Wednesday, February 2, 2022

Necesitatea de a fi ascultat

Mă regăsesc în ultima vreme vorbind fără rost. Adică, pe cine prind, îi înșir vrute și nevrute și vorbesc aproape fără încetare. Lucru care nu-mi era caracteristic până de curând...

Aseară mă gândeam că mi-a devenit insuportabilă singurătatea. Am ajuns să resimt fizic lipsa unei conexiuni umane, ceva mai profundă. Atenție, ascultare, înțelegere, prezentă. Izolarea asta forțată în care ne-a băgat pandemia, prăpăstiile pe care le-a căscat între noi, răutatea care a ieșit cu putere la marginea sufletului fiecărui om, frica și lupta pentru supraviețuire, ne-a schimbat aproape complet. Nu mai avem timp, nu mai avem deschidere. Fiecare e izolat în bula lui. Iar dacă bula ta era deja cam golașă, ajungi ca mine...să vorbești neîntrerupt și de aiurea, cu cine prinzi la îndemână.

Mă gândeam că e împovorător să vorbești așa de aiurea. Nici mie nu-mi plăceau, cândva, oamenii care își vărsau tot sufletul în fața mea. Îi consideram slabi, lași. Aveam și o vorbă: ”am dat peste o nevorbită”. Acum am ajuns eu ”nevorbita”. E frustrant, e dureros. Mă gândeam oare ce pot face, să contrabalansez cumva nevoia asta de a fi ascultat?

Să scriu mai mult? Să vorbesc singură prin casă? Veți zice: roagă-te. Da, e o soluție, doar că, așa cum spuneam mai sus, am o nevoie cronică de răspuns, de ascultare, de comunicare, de comuniune, de conexiune. Să simt, să văd, să înțeleg că am fost ascultată. Că am fost validată, cumva, ca om.

Nu știu să închei aceste rânduri, așa că las un citat din cartea pe care o citesc acum:

”...nimeni nu înțelege întunericul unui individ mai bine decât individul însuși.” Jordan Peterson

Tuesday, January 11, 2022

Totul răul spre bine!

Aproape și totuși departe. Cam acesta este sentimentul pe care-l trăiesc acum. Că mă simt departe de multe lucruri pe care le întrevăd și totuși aproape de ele. Că totul se măsoară doar între acum și faptă...

Cum bine spunea cineva, timpul nu are milă de nimeni. El își vede de treaba lui, tic-tac, ca un bătrân resemnat în fața vieții, care doar își mai măsoară clipele până va da socoteala pentru viața ce i-a fost dăruită. ”Finitude of time” cum spunea de altfel și Jordan Peterson. Zilele trec, se scurg, iar noi doar numărăm la final de rotație a planetei în jurul soarelui - încă un an, încă un an...și tot așa.



Uneori aș vrea să dau puțin timpul înapoi, să am răbdare cu anumiți oameni, cu mine, cu anumite momente. Dar realizez că, nejucând toate cărțile, cum o fac uneori, nebunește chiar, nu reușesc să văd mai din timp...un om, o situație, o experiență de viață. Făcând lucrurile pe care le-am regretat apoi, o scurtă vreme, m-am scutit de un regret ce ar fi ținut, apoi, ani, sau o viață.

Deci, concluzia, care ar fi? Să mă mai și iert, uneori... că nu degeaba spune românul: tot răul, spre bine!

Gânduri bune, tuturor!

Viață mai simplă: piatra de alaun și eco capsula

Am mai pomenit aici că vreau să revin iar la ideea de o viață mai puțin complicată, mai simplă și că fac câțiva pași în această direcție. Pe...