Monday, August 22, 2016

Artă murală, pictură laică și bijuterii minunate - artista plastică Popa Camelia

Seria postărilor privind antreprenoriatul continuă. De data aceasta cu pictorița Camelia Popa pe care am cunoscut-o tot în online :). Multă vreme i-am admirat creațiile, iar acum sunt fan declarat al bijuteriilor lucrate de Camelia, după ce am achiziționat un colier și două perechi de cercei și am constatat că nu doar pune cap la cap pietre semiprețioase, ci creează povești prin culoare și formă!





Nu vă uitați prea mult la acest set, e al meu... :D




Nu vă uitați prea mult nici la ei, sunt ai mei!





Cum a început povestea artistei plastice Camelia Popa?

Am început să pictez de foarte mică. De pe la 2 -3 ani, măzgăleam pereţii prin casă. Am urmat Şcoala de Arte frumoase din Galaţi, apoi liceul ''Dimitrie Cuclin'' secţia grafică. Am continuat cu Academia de Arte - Bucureşti - secţia Artă Monumentală şi Design. După absolvire am plecat în Italia, cu soţul meu, unde am executat o serie de fresce bizantine în spaţiu catolic. Am lucrat şi în alte ţări icoane, în mod special şi fresce. Apoi în 2010 ne-am întors în ţară. Fiind însărcinată cu al 2-lea băieţel, am hotărât să rămân acasă iar soţul să lucreze mai departe pe schelă.  



De ce pictură şi bijuterie? Ai opta şi pentru alte ramuri ale artei şi dacă da, pentru care anume?


Aşa a luat viaţă un nou drum, al picturii de şevalet şi în paralel - bijuteria - ca modalitate de exprimare plastică şi compoziţională. Diversitatea pietrelor prin formă şi culoare m-au provocat a găsi un limbaj nou.

Ce te inspiră în procesul tău de lucru?

Aceste pietre naturale mă ajută să găsesc noi nuanţe, culori şi forme pentru realizarea unor compoziţii iconografice şi de şevalet.Deci ma inspira!!!  si nu numai.  Natura ma inspira profund,deconectandu-ma si aduce echilibru sufletesc.



Ce program de lucru ai/cum lucrezi? (Ore preferate, locație, atmosferă, trucuri care te inspiră să lucrezi mai cu sârg)

 Din cauza solicitării familiei nu am un program stabil de lucru, însă caut să lucrez zi de zi măcar 2-3 ore. E ca rugăciunea, dacă o sari o zi, rămâne un gol.



Ce sfat ai da celor care își doresc să se apuce de o activitate creativă dar nu au curaj?


Cei care doresc să facă acest lucru  - să picteze - trebuie doar ... să înceapă și să rămânaă consecvenți!   





Pe Cami o găsiți cu minunățiile pe care le lucrează pe Facebook: 


Până pe data de 22 septembrie Camelia oferă un discount de 15% la achiziționarea bijuteriilor sau a tablourilor sale. Tot ce trebuie să faceți este să îi menționați codul DELAMARE15%OFF


Saturday, August 20, 2016

Cum să devii MAGICIAN (1)

Deschid cartea "Dragostea - cum să o dobândim, cum să o păstrăm" de Dimtry Semenik cu alte gânduri decât cele care vor fi aşternute mai jos şi dau peste această reţetă. Cum devenim magicieni? Notez mai jos secretul. Nu vă speriaţi, textul e ultra-ortodox :)




1. HĂRNICIA

- sunt mulţi oameni pentru care aproape orice lucru li se pare greu. Aceasa este o stare nesănătoasă, pe care trebuie neapărat, cu orice preţ, să o depăşim, dacă vrem să ne trăim viaţa cu bucurie şi cu rost pentru noi înşine şi pentru ceilalţi.
- dacă nu aţi avut parte de nişte părinţi care, înţelegând ce moştenire preţioasă este hărnicia pentru copil, v-au pus să munciţi din copilărie în casă, la ţară, în sport sau la învăţătură, veţi fi nevoiţi să vă "încărcaţi" singuri, să vă fixaţi un scop interesant: ori să învăţaţi ceva, ori să faceţi ceva. Cu cât sunteţi mai leneşi, cu atât vă aduce mai mult folos munca după grafic.
- foarte de dorit, practic obligatoriu este să faceţi un sport - un sport unde, în primul rând, să existe un antrenor dur şi pretenţios, iar în al doilea rând să vă fie solicitată capacitatea de rezistenţă.
- majoritatea sporturilor sunt potrivite pentru deprinderea hărniciei, fiindcă te obligă să treci peste "nu pot"
- prin ce este valoros sportul? Nu numai prin aceea că facem ceva depăşindu-ne slăbiciunea ci şi prin aceea că facem asta cu corpul nostru.
- omul constă din duh, suflet şi trup. Duhul este putere ce umple sufletul de energie şi raţiune. Sufletul conduce trupul. Trupul pare a fi o parte pasivă, dependentă, a persoanei umane, care n-ar trebui să ne creeze probleme deosebite. Lucrurile nu stau însă deloc aşa. Trupul leneş, răsfăţat, e o povară pentru suflet şi o frână în calea oricărei activităţi. (...) Sportul ne învaţă trupul să muncească cu un coeficient înalt de eficacitate, adică să ceară puţin şi să dea sufletului nostru mult. Omul care face sport cu moderaţie are mai mult timp şi mai multe forţe pentru orice ocupaţie, simte, ca să zic aşa, bucurie în muşchii săi, pe când omul răsfăţat, care nu-şi oboseşte trupul, se simte obosit mereu. Sportul transferă trupul din vrăjmaş (trădător) în prieten (aliat).
- a vă disciplina, a vă forma deprinderea efortului, nu este însă suficient pentru a deveni harnici cu adevărat. Trebuie să faceţi în aşa fel încât să vreţi să faceţi eforturi.
- orice om ştie senzaţia aceea când nu îţi vine să faci nimic. Pentru mulţi, aceasta este o stare permanentă. Trebuie neapărat să ne luptăm cu ea, fiindcă nu numai că ne chinuie, ci ne şi lipseşte de capacitatea de muncă.

E vorba de cartea aceasta.

Wednesday, August 17, 2016

Închidem cutia (cu cuvinte)

În primăvara anului 2012 deschideam Blogul de la mare. Acest blog este pentru mine un intermezzo între o viaţă veche şi una nouă.

Îmi aduc aminte şi acum argumentul cu care am pornit la acest drum, argumentul care a stat în spatele a tot ceea ce s-a pus mai apoi aici.

În urmă cu încă un an deschiderii blogului, mai exact în 2011, se declanşa lucrul care trebuia să aibă loc cu mult timp înainte, în copilărie, dar care a vrut el să aibă loc când eu eram suficient de mare cât să pot trata matur problema. Nu intru în detalii, dar a fost vorba de o tristețe fără precedent și cu alte simptome... Pentru că eram fără serviciu, cu mult timp la dispoziţie, cu motivaţie sub nivelul mării, cu o deznădejde şi mai sub nivelul mării, am deschis acest blog.

Dorinţa mea ascunsă era să zic, într-un fel sau altul, prin ce trec. Nu am putut şi am încercat să ascund acest detaliu al vieţii mele cât mai bine. Timpul trecea, eu eram mai bine. În mai 2013 am simţit efectiv că m-am vindecat, a fost o chestie pe care am simţit-o real, ca pe ceva pe care am pus mâna. Lucrurile s-au aşezat în viaţa mea, m-am mutat de la ai mei, mi-am găsit de lucru, am devenit treptat o persoană mai bună din multe puncte de vedere, am evoluat.

Pentru că atunci când eşti în groapă şi, oh, cât ştiu cum e acolo, lucrul pe care ai vrea să-l afli mai repede e că există speranţă. Că ceea ce simţi nu e definitiv, că poţi şi te vei face bine. Prezentând atât de mult introspecţiile astea interioare, micile mele reuşite, am vrut să fiu mâna care poate cândva, undeva, va scoate pe cineva din groapă. Acesta a fost singurul lucru pe care mi l-am dorit deschizându-mi inima în această manieră. Chiar am o prietenă care mă ştie cap-coadă şi-mi spune să-mi fac un blog în engleză, ca să pot ajuta pe cât mai mulţi cu mărturia mea. N-am s-o fac, deşi am încercat.

Lucrurile prin care am trecut eu în viaţă sunt chiar soft comparate cu ale altora. Dar acesta a fost traseul meu, lecţia mea, drumul meu. Şi nu am vrut decât să ajut, dacă se poate să ajuţi şi vindeci pe altul prin cuvânt. Din acest motiv, treptat, s-a instaurat aici o categorie de jurnal numită "cutia cu cuvinte".

E adevărat că am scris în această categorie nu o dată aici dintr-un impuls, dintr-o emoţie. Eu care evit atât de mult emoţiile şi impulsivitatea, am comis acest sacrilegiu aici. M-am gândit deseori dacă nu cumva fac rău în loc de bine, dacă nu inspir să fiu judecată, dacă nu stimulez neputinţele altora, dacă nu sunt criticată, ridiculizată, luată în râs. E posibil ca acesta să fi fost efectul într-o proporţie mai mare decât ce speram eu să fac din acest blog, din această categorie.

Aşa că, zic eu, e mai bine să închid azi cutia cu cuvinte. Vor fi trecute în draft toate postările din această categorie, categoria cea mai bogată de pe blogul meu. Am să încerc cu această ocazie să-mi mut atenţia pe alte lucruri mai constructive pentru mine şi mai utile publicului acestui blog.

Cu mulţumire pentru înţelegere,

Irina

Thursday, August 4, 2016

Jurnal de recunoştinţă



Recunoscătoare pentru luciditate, pentru maturitate, pentru că mi-a dat Dumnezeu şansa unică de a privi în sufletul meu (şi încă nu privesc decât pe straturile superioare ale lui!). Recunoscătoare că lucrurile sunt foarte limpezi, îţi trebuie doar curaj să le priveşti cum sunt, nu fabricate de mintea ta care le vrea într-un fel sau altul, minte care e în stare să se mintă cu cele mai meşteşugite minciuni ca să iasă aşa cum le-a ticluit ea. Recunoscătoare pentru clipa de faţă, pentru viaţa aşa cum e ea acum şi aici, recunoscătoare pentru că nu mi-e dor de nimic din trecut şi nu tânjesc după nimic. La mine totul e ca vinul, cu fiecare an e din ce în ce mai bun-bine.

Mulţumesc!

Saturday, July 30, 2016

Revista Deco de vânzare


Vând 15 numere din revista franţuzească Deco. Revista are ca subiect decoraţiunile interioare şi nu numai. În fiecare număr se regăseşte o sumedenie de idei de decorat şi numeroase tutoriale de lucru. 


Numere disponibile: 

ianuarie-februarie 2007 
martie-aprilie 2007 
iulie-august 2007 
septembrie octombrie 2007 
noiembrie-decembrie 2007 
ianuarie-februarie 2008 
martie-aprilie 2008 
mai-iunie 2008 
iulie-august 2008 
septembrie-octombrie 2008 
noiembrie-decembrie 2008 
ianuarie-februarie 2009 
martie-aprilie 2009 
mai-iunie 2009 
iulie-august 2009 




Se vând doar împreună, preţ revista 3 lei, toate cele 15 bucăţi sunt 45 lei. Livrare prin Poşta Română cu plata ramburs. Taxa de expediţie este de 12 lei la care se pot adăuga costuri suplimentare în funcţie de greutatea coletului.



Wednesday, July 27, 2016

LT Studio - prietenii mei Laura şi Laurenţiu

Azi eram cam tuflită aşa că am lăsat într-un colţ îndepărtat blogul meu şi nici idei să le aştern aici nu aveam. Dar în inbox-ul mailului aveam în sfârşit un mail cu conţinut preţios. Prietenii mei Laura şi Laurenţiu au răspuns şi ei provocării mele de a ne spune cum s-au apucat ei de a-şi transforma pasiunea în job.

Cu Laura m-am cunoscut în online. Pe vremea când exista MySpace-ul, dacă ştie cineva ce a fost acel spaţiu vreodată (vorbesc de o epocă paleolitică pre-Facebook). Coincidenţele din viaţa noastră m-au amuzat teribil, dar ce e drept, Dumnezeu le-a rânduit ca noi să ne cunoaştem. Cu un an înainte să ne cunoaştem propriu-zis am fost amândouă la un festival de muzică electronică la Sibiu, undeva prin munţi în două grupuri distincte. În pozele mele cu mine şi grupul meu, undeva pe fundal era şi Laurica mea dragă :).

În 2008 când viaţa mea sufletească s-a schimbat, am găsit-o pe ea pe acel MySpace şi mi-am dat seama că aveam în comun şi fosta noastră viaţa şi actuala noastră viaţă. 

Ne-am împrietenit, ne-am văzut, între timp ea s-a căsătorit şi e mămica a două fetiţe drăgălaşe, s-a mutat la ţară într-un loc de vis în judeţul Argeş, cultivă legume, trăieşte frumos şi liniştit şi mulţumită internetului ţinem legătura constant. Printre altele Laura şi soţul ei Laurenţiu şi-au dezvoltat pasiunea pentru fotografie într-un job pentru care lucrează cu plăcere. Dar hai să vedem mai jos cum a început totul.

Cum a început povestea LT Studio?

LT Studio a început în momentul în care eu m-am decis să mă apuc din nou de fotografie. Era o pasiune din facultate care din cauza tehnicii şi a banilor am lăsat-o deoparte. 



După mutarea la ţară oferta de joburi s-a redus drastic aşa că am căutat să facem ceva de acasă, să fim aproape de copii. Dumnezeu ne-a ajutat în lucrarea noastră şi am reuşit într-un timp scurt să ne cumpărăm cameră şi aparat foto. 

Ce vă inspiră în procesul vostru de lucru?

Inspiraţia vine de la oameni şi din natură. 


De ce fotografia? Aţi opta și pentru altă activitate și dacă da, care anume?

Ne-a placut foarte mult ideea de a lăsa amintiri frumoase în urmă şi de a fi alături de oameni în zile speciale, pline de bucurie. Ne încântă şi faptul că putem lucra împreună. Altă activitate... grădinăritul dacă este făcut în aceeaşi formulă.


Fotografia e singura voastră activitate? Cu vă mai ocupaţi în rest? 

Pe lângă fotografie eu mai lucrez şi icoane, iar Laur este cameraman la o televiziune locală. Sperăm totuşi ca ceea ce facem să devina full-time job.


Ce program de lucru aveţi/cum lucraţi? (Ore preferate, locație, atmosferă, trucuri care vă inspiră să lucraţi mai cu sârg)

Aş prefera să lucrez afară în grădina ascultând păsări şi greieri. Dar de cele mai multe ori lucrăm noaptea după ce adorm copiii :) 



Ce sfat ai da celor care isi doresc sa se apuce de o activitate creativa dar nu au curaj?


Să aibă curaj! Dumnezeu a pus în fiecare câte un talent tocmai pentru a lucra cu el. Aşa munca poate deveni o plăcere. Recomand şi cerere de ajutor de Sus. Funcţionează garantat! 

Dragii mei Laura şi Laurenţiu ne mai zic şi că: pentru cei care se hotărăsc să le fim alături în ziua nunţii primesc gratuit o şediţă foto de Logodnă sau Save the date sau pur şi simplu o şedinţa foto înainte de nuntă :)


Eu încă nu ştiu dacă mă căsătoresc anul acesta pentru că încă n-am găsit mirele, dar poate printre cititorii mei sunt persoane care pot beneficia de acest dar de la LT Studio!

Site LT Studio: http://www.ltstudio.ro/



Tuesday, July 12, 2016

2 mici secrete pentru o zi productivă

Mă bucur mult că în mintea mea a avut loc un declic și văd lucrurile foarte simplu și limpede. Totul, inclusiv în materie de productivitate este ultra simplu.

Dacă vrei să ai o zi productivă, fă următoarele două lucruri:

1. dimineța, după ce te-ai trezit: FĂ PATUL.

2. seara, înainte să te culci: SPALĂ VASELE.





Sursă foto aici

Să faci patul zi de zi e un tonic minunat pentru minte. De ce?

  • îți începi ziua cu un mic obiectiv care a fost bifat deja pe lista ta;
  • un pat nefăcut dă senzația de dezordine într-o cameră;
  • seara când te întorci de la lucru, oricât de bună sau mai puțin bună ți-a fost ziua, îți vei încânta privirea cu un lucru pe care l-ai făcut bine în ziua aia;
  • fă patul temeinic. Nu arunca pătura peste cearceaful mototolit și perna boțită. Îndreaptă totul, pune-le în ordine cu simț de răspundere.
Să speli vasele seara și să lași chiuveta goală, iar e un tonic minunat pentru minte. Pentru mine spălatul vaselor e terapeutic în sine. Îmi place să curăț fiecare obiect în parte, să-l pun la scurs în grătarul de vase, să șterg chiuveta, să spăl blatul de lângă chiuvetă. După ce am făcut lucrul acesta banal, simt că mai pot face și orice altceva pe lângă.


Sursă foto aici

Spălatul vaselor e o activitate de câteva minute la mine. Dimineața când mă trezesc și văd totul în ordine, am o mare odihnă sufletească. Altfel, orice aș face la începutul zilei sau pe parcursul ei, îmi va sta înainte ochilor ceva ce a rămas nefăcut și mă va bruia și pe restul zilei.


Dacă dă doare și la voi aceste două banale activități, să-mi spuneți și mie într-un comentariu la această postare.

Gânduri bune de la malul mării!