Wednesday, February 28, 2018

Masca hrănitoare pentru păr și scalp

Îmi fac des tratamente naturiste pentru păr, chiar dacă folosesc și produse cosmetice din comerț. Deși nu am ținut evidența până acum a amestecurilor folosite pentru aceste tratamente, m-am gândit să scriu despre cel mai recent tratament pentru păr:

-un ou, o lingură ulei de ricin, o lingură de glicerină vegetală, o lingură ulei de măsline, două linguri de suc de aloe vera și o lingura de henna de calitate bună.


Folosirea unor astfel de tratamente pentru păr ajută enorm. Pe lângă faptul că hrănește foarte bine firul de păr și scalpul, face părul mai ușor de aranjat, previne căderea lui, îl face strălucitor și fin, iar efectele parcă țin mai mult decât dacă ai folosi o mască de tratament luată din comerț. Deși folosesc des și tot felul de aparate de aranjat părul (perie rotativă, placă, ondulator, uscător), de fiecare dată când am mers să mă tund mi s-a spus că am un păr foarte bine îngrijit, deși, în mod normal, utilizarea constantă a aparatelor de aranjat/uscat părul, ar usca foarte tare firul de păr și i-ar da un aspect per total deterioriat.

Masca aceasta poate fi ținută între minim 1h și maxim câte ore doriți, cu mențiunea că, cu cât se stă mai mult, cu atât părul va deveni mai roșu de la henna. Pentru a da masca jos, folosiți apă călduță, apa fierbinte va ”găti” oul și veți rămâne cu fâșii de ou prin păr, deci atenţie. După ce îndepărtaţi masca cu apă călduţă, șamponați normal părul.

Voi vă îngrijiți părul într-un mod anume?

Irina

Monday, February 26, 2018

Despre comportamentele compensatorii

Am în lucru rândurile care urmează de ceva vreme. Sunt multe idei la un loc şi aş vrea să aibă sens ce zic. Ele au fost un ecou a ceea ce am scris aici. Voi încerca să grupez ideile, astfel încât să semene a un text uşor de înţeles.

Pupici, sex, ciocolată, tigări, alcool, excursii, haine, machiaj, discuţii, discuţii de încurajare, bani, mulţi bani, apreciere, laude, muncă, vacanţe în ţări străine, ceva ce-ţi reuşeşte, părinţi care te încurajează, prieteni care te încurajează, mâncare, multă mâncare, ciocolată, cafea, privirea cuiva plină de încredere, copii pentru care să ai o motivaţie, intimitate, întâlniri, complimente, cadouri, ieşiri în doi...



După ce am scris rândurile de aici, mi-am dat seama că în viaţa fiecărui om există anumite comportamente compensatorii care echilibrează balanţa golurilor, neîmplinirilor, frustrărilor etc. Iar la concluzia asta am ajuns după discuţii cu persoane care au încercat să evidenţieze că e rău să-mi doresc lucrurile pe care mi le doresc şi că nu ştiu să mă bucur de ce am. Nu pot să zic că nu ies pe plus când mă gândesc la lucrurile bune din viaţa mea, dar ele nu-s suficiente. Să ai o casă, o maşină, un loc de muncă şi o stare de sănătate optimă e într-adevăr mult, dacă te raportezi la un număr mai mare de persoane, dar oare omul e împlinit doar dacă are un acoperiş deasupra capului, un mijloc de transport propriu şi personal, care îi face viaţa mai comodă şi un loc de muncă? (Să fii sănătos, da, poate fi MULT în viaţa unui om şi nu am să încetez să zic că e o binecuvântare pe care o luam deseori de bună, ba mai mult, poate o batjocorim prin tot felul de comportamente distructive - deprivare de somn, hrană proastă, lipsa mişcării, alcool în exces, fumat, gândire negativistă etc.).

Ce înţeleg eu prin comportament compensatoriu? Înţeleg acele lucruri pe care le faci, sau le ai în viaţa ta şi care prin acţiunea lor îţi generează un echilibru în balanţa trăirilor interioare. Unele lucruri pe care le voi enumera poate nu intră exact în accepţiunea termenului de comportament, ci poate e vorba de o persoană, de o activitate care poate genera în tine o acţiune de compensare.

compensáre sf [At: DA / Pl: ~sắri / E: compensa1-2 Înlocuirea a ceva consumat sau cheltuit prin altceva (egal ca valoare) Si: compensație. 3 Echilibrare Si:compensație. 4 Îndreptarea unui rău printr-un bine Si: compensație. 5 Răsplătire Si: compensație. 6 Despăgubire. 7-8 (Fiz) Micșorare (sau anulare) a unui efect sau a unei acțiuni Si: compensație. 9-10 (Med) Reducerea sau revenirea la o stare de funcționare normală, de echilibru Si: compensație.

Privirea, pupicii, îmbrăţişările, dulcegriile copiilor tăi poate fi un comportament compensatoriu, care-ţi mai iau din îmbâcseala pe care ţi-o poate aşterne pe suflet rutina zilelor, greutăţile de la serviciu, sau pur şi simplu frecuşurile dintr-o societate care devine tot mai absurda. Existenţa copiilor poate fi şi o motivaţie pentru a te îmbunătăţi şi a face lucrurile mai bine şi mai bune, inside/outside.

Călătoriile, ruperea rutinei, vacanţele, chiar şi o ieşire banală din oraş poate fi un comportament compensatoriu, care te repune în echilibru, sau îţi mai îndulceşte un pic existenta.

Cel mai des folosit, ca să nu zic abuzat comportament compensatoriu poate fi utilizarea alcoolului, al tigărilor şi al mâncării. Deşi plăcerea consumării unei tablete de ciocolată nu durează nici câteva secunde, noi totuşi apelăm la ea din nou şi din nou. La fel şi shoppingul compulsiv, care nu duce decât la o acumulare de nimicuri în toată casa, la o supraaglomerare în spaţiul de locuit şi la un gol tot mai adânc în suflet.

Familia, prietenii, mai ales când ai darul să ai o familie care să fie iubitoare, caldă şi care să te susţină cu fapta şi cu gândul bun, dar şi nişte prieteni care văd binele din tine şi care te ajută să-l scoţi la iveală. Şi aceste lucruri pot fi din sfera lucrurilor cu acţiune de compensare.

A asculta muzică, a dormi, a viziona un film, a citi, a lua contact cu arta, cu noul în formele lui bune, pot fi şi ele comportamente compensatorii, spaţii în care te refugezi spre a te regăsi, reclădi, rearmoniza, readuna, reface, re...re...re....

Să ai un partener, un soţ, o soţie, o relaţie în care să interacţionez cu o altă fiinţă, cred cu convingere că e tot un comprtament compensatoriu. Citeam undeva că omul ca să supravieţuiască are nevoie de nu ştiu câte îmbrăţişări pe zi. Minim 3, minim... nu ştiu câte. Deşi unii supraevaluează, iar alţii demonizează nevoia de a fi într-o relaţie cu un partener, intimitatea cu o persoană de sex opus are avantajele ei nete. Corpul, mintea, sufletul nostru sunt făcute de aşa natură că nu pot fi pe deplin mulţumite dacă nu au şi aceste lucruri. Organismul e un tot, un ansamblu minunat creat, care are nevoie de celalalt în multe detalii ale sale. Să batjocoreşti un om pentru că vrea să iubească şi să fie iubit, mi se pare ceva de o cruzime rar întâlnită. Să îi spui cuiva: bucură-te că eşti singură, când a fi singur înseamnă uneori să nu-ţi asculte nimeni necazurile, să nu primeşti sprijinul pe care îl poţi primi în doi*, să nu fi nici măcar îmbrăţişat cu lunile, decât poate de o rudă pe la o nuntă sau o petrecere în familie, să uiţi ce înseamnă literalmente să fii aproape de un om şi să ajungi în extremele celelalte când te-ai mulţumi cu orice să mai simţi că eşti şi om cu trup, nu doar om cu suflet în trup, mi se pare răutate gratuită. Teoriile feministe, cu asumarea singurătăţii sunt poveşti de adormit copiii, spuse fix de cei/cele care nu-şi pot asuma nici singurătatea exclusivă, adică să guşti din ea cu toate fibrele fiinţei tale, nici să-şi asume traiul în doi.

*asterixul acesta e ca să inserez și o glumiță. E mult de povestit, dar aleg să zic pe scurt. Am spus cuiva, cândva, cu care încercam o relație și căruia îi plăcea foarte mult să se certe, că eu nu văd o relație ca pe ceva care să-ți aducă mai multe probleme decât ai, ci să ai pe cineva care să-ți îndulcească existența, să îți fie un sprijin. Încercam să-i explic că mi se pare inutil şi chiar foarte devreme să avem de ce să ne certăm. El, furios, îmi răspunde: n-ai decât să-ți faci rost de un baston atunci. Pa!

Sper să fi dat cât de cât o formă inteligibilă gândurilor mele.

Am 33 de ani şi cred cu tărie, încă, că omul e făcut să fie în 2, 3, 4, 5, 6... indiferent de ce îmi va aduce viitorul.

Cu drag şi preţuire,

Irina


Saturday, February 24, 2018

Acum...

17.02-24.02.2018


Experimentez...

...minimalismul.
...cea mai lungă răceala, 3 săptămâni şi 3 zile deja. Doctoriţa mea de familie zice că am avut iniţial o viroză puternică, apoi probabil am mai luat ceva de la şcoală, o bacterie care s-a localizat în gât...
...un sentiment de nedreptate şi neîmplinire pe care nu am cum să-l combat, decât dacă aş fi în pace, în prezent şi în acceptare.
...viaţa fără smartphone. Pur şi simplu a cedat. Am pierdut multe lucruri odată cu acel telefon, dar e bine şi aşa, tot voiam eu o viaţă mai simplă, nu?
...forma de cerc. În experienţe, activităţi, persoane, gânduri. E groaznic.

Ma uit la/ascult...

...m-am uitat la multe filme în ultima săptămâna. Văd că încep să scap de senzaţia aia că doar pierd vremea vizionând un film. Am văzut "Frăţia hoţilor" la cinema, apoi The Spy, The Dictator şi Inside Out. Aseară am încercat să revăd "20 feet from Stardom", dar l-am închis. La capitolul ascultat, făcând ordine prin calculator, am ascultat K-os şi Kevin Michael.

Mă bucur să...

...nu sunt deloc bucuroasă.

Fac...


...sunt iar în faza aia de scotocit prin toate ungherele casei, strâns, dat, aruncat. Parcă mă sufoc în propria mea casă şi cu cât scot mai multe, cu atât parcă văd şi mai multe. Nu ştiu cât de bine e, mi-am reamintit ce mi-a zis cineva, că obsesia pentru ordine şi curăţenie e de fapt o nevoie de ordine interioară pe care nu o ai.

Scriu...

...aici, scriu în jurnal, scriu...într-un proiect nou.

Pot...


...cred că pot, apoi mă îndoiesc că pot. Încep şi pot, apoi renunţ şi mă îndoiesc, iar, că mai pot. Am obosit, literalmente, să fiu eu.

Planific...

...îmi doresc să mă ţin de cele câteva şi puţine planuri pe care le am pentru următoarea perioadă.

Visez...

...la ziua în care va fi pace şi în interiorul meu. Am postat zilele trecute o poză cu mine de prin 2009-2010 şi mă întrebam, oare ce s-a schimbat în anii aceştia? Am primit tot felul de remarci frumoase, dar ce nu am scris eu, e faptul că-mi aduc aminte de ziua aia, ca ieri. Aceeaşi confuzie mentală, aceeaşi teamă care nu mă părăseşte niciodată, deşi, atunci, acolo, era accentuată de faptul că urma să-mi dau disertaţia la master şi nu pregătisem încă lucrarea. M-a frapat însă că eram acelaşi om de acum, cu aceleaşi nesiguranţe şi întrebări, cu aceeaşi senzaţie de gol şi părăsire...

Beau...

...cafea şi ceaiuri, multe ceaiuri. La muncă, pe lângă a doua cafea pe care o beau imediat cum ajung acolo, beau şi cam două ceaiuri destul de mari, în care pun muşeţel, mentă, un praf de vitamina C pulbere şi scorţişoară.

Mă simt...

...lipsită de motivaţie, foarte greoaie în propriul meu corp, dezamgită...

Mă gândesc...

...că îmi place să mă sabotez. Cursul de dans îmi aducea multă bucurie şi poftă de viaţă, dar insecurităţile mele emoţionale şi ciclurile repetitive de tristeţe prin care trec, m-au făcut să dau cu piciorul la ceva ce-mi plăcea, mă făcea să mă simt bine şi mă ajuta şi la capitolul MIŞCARE.
...mă mai gândesc la ceva, la faptul că am citit în Noul Testament că "El e pacea noastră". El, adică Hristos. Deci nu calmantele, nu surogatele de fericire, nu comportamentele compensatorii, nu minciunile, nu workaholismul, nu tutunul şi ţigarea, nu sexul, nu hainele, nu frumuseţea, nu inteligenţa...

Cărţi pe noptieră...

...am citit destul de mult. Am încheiat cartea "Aproape totul despre dragoste şi sex", de care trăgeam de anul trecut, o carte foarte frumos scrisă şi utilă, am mai terminat două alte titluri, "Mireasma sfinţeniei" şi "Psihanaliza sexului feminin" şi am început cartea "Şi dacă am fi noi înşine, cine ar suferi?". E o carte wow, o carte care m-a făcut să înţeleg şi mai profund ideea de întrajutorare creştină. Ajuţi autentic, aşa cum cere Dumnezeu, când eşti dezlegat de persoana sau situaţia în care, pe care o ajuţi. Când uiţi de tine, când viaţa ta nu mai e trăită, nu ştiu dacă mai e bine. Dacă Dumnezeu nu ne-ar fi vrut în individualitatea noastră, cred că ne-ar fi făcut ameobe, sau o formă care fuzionează cu cei din jur până la dispariţie... Chiar mi-a răsunat puternic în minte chestia asta, dacă tu eşti prea preocupat de alţii, viaţa ta cine o mai trăieşte?

Gătesc...

...mai nimic, am mâncat foarte simplu săptămâna asta...fructe uscate, cartofi copţi, murături, supă cremă de legume, fructe. Am mai cumpărat azi câteceva să mai încropesc câte o salată. Nu cred ca voi mai găti o vreme.

Tuesday, February 20, 2018

O gustare (mai) sănătoasă

Pentru că tot a început postul și pentru următoarea lună și jumătate alimentația mea va fi bazată numai pe produse vegetale, am încropit un fel de crackerși la care să apelez când mă ia foamea mai tare (în special orele 11 și 17. Săptămâna trecută am ținut un mini-jurnal cu ce am mâncat și am observat că la orele 11 și 17 mi-e iar foarte foame).



Am amestecat ochiometric: făină integrală de grâu, făină de hrișcă, câțiva mieji de semințe de floarea soarelui, un mix de la Solaris cu mei, mac, susan, semințe de in, câteva semințe de dovleac, sare, goji și apă cât să încheg acest amestec, apoi am pus pasta aceasta într-o tavă tapetată cu hârtie de copt și am dat la cuptor pentru aproximativ 30 de minute, cât să se usuce acești crackerși.

Nu-s chiar ca biscuiții cu ciocolată și unt și lapte, dar măcar știu că mănânc ceva mai sănătos și sunt curioasă să văd și cât de sățioși.

Apropos, ceva idei de gustări, dulciuri și alte ”chestiuni” ușor de făcut și sănătoase îmi puteți da și mie?

Cu drag,

Irina

Monday, February 19, 2018

"N-ai cu cine şi n-ai pentru cine"

"N-ai cu cine şi n-ai pentru cine" sunt nişte vorbe ale unui mare om din România. Nu am sa zic cine le-a zis, nici cine mi-a reprodus cuvintele astea, nici in ce context. Însă sunt vorbe care-mi răsună în cap de fiecare dată când văd câte ceva care mă lasă fără alte cuvinte şi fără alte explicaţii.



Fac cumpărături des de la un magazin de prin preajma casei, care are o parcare, iar în parcare sunt vreo 2-3 copăcei. Azi, când am iesit cu maşina din parcare, am trecut mai aproape de unul din aceşti copaci, ca să observ în toată spelndoarea cum printre crengile lui erau îndesate tot felul de gunoaie mototolite, pungi din acelea de hârtie în care se vinde pâinea şi altele. De ce? De ce? DE CE?

Trăim într-o societate absurdă, nu se mai ţine cont de omul de rând, de cei care populează această ţară. Iubesc România cu toată fiinţa mea, sunt omul care plânge când aude imnul naţional, dar simt că cercul lucrurilor pentru care merită să mai speri în ţara asta se strânge şi se tot strânge. 

Vreau să fiu mai optimistă, să ies din bula mea şi să cred iar cu toată fiinţa în schimbare. Dar ea nu mai apare, nu mai apare nici la scară mică, în fiinţa mea, în locurile în care mă învârt, fie ele familiale, fie de lucru, dar nici la nivel de oraş, de judeţ, de ţară.

Am tot zis că voi ieşi din bula mea ca să văd şi altceva, ca să-mi mai înnoiesc un pic percepţiile, cum a fost plecarea la Timişoara, despre care am scris aici şi care m-a adus acasă cu un suflu nou, cu speranţe noi, după ce am văzut oameni frumoşi şi lucruri frumoase făcute aici, în România...

...

Nu ştiu ce să mai scriu, însă ceea ce am scris mai sus e ceva ce îmi aduce lacrimi în ochi, mie, celei care reuşeşte de minune să-şi disimuleze sensibilitatea şi/sau s-o înăbuşe în moduri foarte ferme.

Irina

P.S. Faptul că mă tot plimba pe o serie de bloguri româneşti, care îmi încântă privirea şi-mi stimuleză inteligenţa, e unul din lucrurile care mă fac să combat ideea că "nu am cu cine şi nu am pentru cine".

Saturday, February 17, 2018

De ce e bine SĂ FII bun

Soră-mea mai mică e vloggeriță/youtubueriță. Face animații, face scenete cu jucăriile ei Little Pet Shop, e destul de inventivă. Are mulți abonați, aproape de o mie, iar eu sunt unul dintre ei. E clar că eu de fapt mai mult o urmăresc pe canalul ei :P și odată a postat o chestie care m-a sfâșiat pur și simplu. Repostase un filmuleț de animație, creeat de altcineva, la care adăugase titlul ”De ce e bine să fii nebun”. Animația era despre un omuleț care face diverse fapte bune, începând cu prima oră a dimineții și care primea ca răsplată numai comportamente batjocoritoare, sau acel bine făcut se întorcea ca un rău împotriva lui. Am înțeles atunci de ce a pus ea ”nebun” în descrierea clipului, nu era vorba de nebun=lolo, plecat pe câmpii, ci ne-bun=om care nu face fapte bune.


Photo by Eduard Militaru on Unsplash

M-a durut faptul că a înțeles că e un lucru rău a face o faptă bună sau a fi bun.

Cred că e important să fii bun, iar dacă nu ai bunătate, dar ai orice altceva, nu ai nimic.

Ce m-a determinat să scriu aceste lucruri, despre clipul acela şi despre importanţa bunătăţii e tocmai faptul că am văzut ce înseamnă să ai un comporament opus. Se poate ajunge la un nivel de superioritate intelectuală, la un anumit statut financiar, la un anumit stil de viaţă, la un anumit confort, la un anumit grad de frumuseţe, iar pe interior să fii ca un măr stricat şi plin de putreziciune şi viermi. Critica neîncetată, observarea doar a lucrurilor negative, chiar dacă ele curg valuri, valuri în realitatea imediată, nu te poate umple decât de amărăciune şi de o ţâfnă permanentă, care te face să fii ca pe ace mereu. La ce bun, atunci, toate bunurile din viaţa ta, din interior, atât cât ai reuşit să ai prin educaţie, şi din exterior, dacă nu stai decât să faci comparaţie, critică şi, în definitiv, rău altora prin lipsa ta de bunătate?

Asta e o lecţie pentru mine.

Pupici,

Iri

Wednesday, February 14, 2018

Aș vrea să scriu, dar ce?

Aș vrea să scriu, dar ce?

Mi-e dor de vremea când aveam jobul într-un birou retras, undeva la mansarda unei clădiri, unde doar primeam task-urile de serviciu, iar eu lucram în ritmul meu, băgam căstile în urechi, ascultam muzică și-mi ”făceam de cap”. Adică lucram, dar dacă voiam să scriu și pe blog, o puteam face fără să fiu întreruptă. 3 ani mai târziu, lucrez în altă locație, unde sunt întreruptă din 5 în 5 minute de un telefon, de o persoană, de țipătul unui copil, de o ușă care se deschide parcă veșnic, de un bătut în ușă, de o solicitare. Mă întreb cum de am ajuns aici, eu, un om destul de tăcut, rezervat, care nu poate lucra decât canalizat cu atenție asupra a ceea ce face? Mă gândesc că poate asta îmi e de folos acum?

Photo by Kalen Emsley on Unsplash

Învăț un nou fel de a fi. Un fel de a fi fără așteptări, un fel de a fi care nu mai așteaptă momentul ”x” când va apărea ceva cu o turnură ”wow” în viața mea. Un fel de a fi în care să nu mă mai agăț de persoane și de situații, nici măcar la nivel de gând, de idee. Un fel de a fi fără dorințe. Dar e greu, când duci o viață monotonă, o viață cu niște rutine care nu te duc mai departe de ziua de mâine, zi care va fi la fel ca cea de ieri, ironic, pe plan mental, fizic, sufletesc.

Când vezi lucrurile așa, fără să mai ai vreo dorință, scade brusc și entuziasmul în fața vieții. Faci greu ceea ce făceai poate cu câteva săptămâni în urmă. Nu-ți mai pasă parcă de nimic. Dar oare e bine așa?

În dorința de a mă reîntoarce spre lucrurile la care mă pricep, zic eu, am scos zilele trecute toate materialele de lucru pe care le mai am în casă. Pensule, culori, bucăți de sticlă, foi de desen, un caiet de schițe, mărgele, bucăți de pânză, ațe. Le-am înșirat pe peste tot, m-am uitat îndelung la ele, întrebându-mă ce pot face. Apoi m-am învârtit mult și în jurul gândului de ce le-aș face. Nu am putut găsi nici o motivație. Nu găsesc nici o motivație în a face ceea ce știu că ar aduce mai multă bucurie. Nu am văzut sensul. Apoi am obosit, era deja ora 22 și m-am dus la culcare, ca a doua zi să o iau de la capăt cu rutina zilei, indusă de necesitatea de a trăi: trezit, spălat, îmbrăcat, mâncat, drumul spre serviciu, 8h de serviciu în care ai grijă de nevoile altora (șefi, colegi, elevi), mai stai pe un Facebook, mai mănânci, pleci de la muncă, poate mai faci un drum pe la părinți, te duci acasă, te schimbi, mănânci, citești un pic, te culci. Repeat.

Am obosit la ideea că trebuie să fim fericiți și iubitori și mereu cu zâmbetul pe buze, că trebuie să ducem vieți (aparent) împlinite, că trebuie măcar să mimăm asta, să dovedim altora că am atins acel prag al fericirii atât de dorit de toată lumea, că ne-am împlinit viețile, că am bifat acele lucruri care ne dau valoare, tot în raport cu ceilalți: haine frumoase, look-uri atent studiate, că doar avem bani, de la joburile foarte bine plătite, că mergem prin călătorii, că avem o viață plină și după muncă și în vacanțe, că ne-am căsătorit, că am bifat cel mai înalt target dpdv social, că apoi am făcut copii și-s cei mai frumoși și cei mai cei, că suntem în top, că o ducem bine, ce să mai... Nu contează cum te simți în interior, trebuie să PARI fericit, că trebuie, nu există nici o explicație de ce trebuie. Trebuie că trebuie și gata!

Am scris iar într-un ton pesimist, dar cam așa stau lucrurile pe aici, acum.

Cu drag,

Irina





Saturday, February 10, 2018

Cum mi-am organizat biblioteca

Dacă zilele trecute am scris despre ce am citit în 2017, am zis să rămân la subiect şi să vă zic cum mi-am organizat biblioteca.

Aproape de la începutul anului am tot zis să intru iar printre cărţile mele şi să fac puţină ordine. Mai ales că scosesem din dormitor un dulap cu 3 rafturi pline cu cărţi, iar cărţile care fuseseră în dormitor, au ajuns îngrămădite printre cele din biblioteca din living. Biblioteca mea din living e făcută pe comandă, cât să se încadreze bine sub scară şi spaţiul de depozitat este limitat. Oricât am încercat eu să le depozitez, prin tot felul de artificii, cel mai frumos se vede când sunt puţine, în ordine, şi fiecare titlu pus în raft, nu altcumva.

Aşa că am profitat de concediul medical pe care l-am avut săptămâna aceasta şi m-am pus pe făcut ordine. În living am o icoană mare şi cândva pusesem sub ea dulapul cu rafturi de care menţionam la începutul acestor rânduri. Din dorinţa de a mai aerisi spaţiul, îl mutasem sus în dormitor, dar acum am vrut să fie mai aerisit în dormitor şi l-am coborât în living. Ce vreţi, am studiat design-ul ambiental în liceu, mi-a intrat în sânge să amenajez şi reamenajez spaţiul din jurul meu, hihi. 

Cum spuneam, am coborât iar dulăpiorul cu 3 rafturi şi l-am pus iar în dreptul icoanei. Am zis ca în el să pun toate titlurile de lecturi ortodoxe, aşa că m-am uitat în toată biblioteca ce aş păstra. Am ales câteva titluri şi le-am pus în rafturile în care au încăput, adică în două.


Pe raftul rămas liber am aşezat titluri diverse de cărţi de poezie, romane, autobiografii, care nu au mai încăput în raftul prevăzut pentru aşa ceva în biblioteca de pe perete. În continuare am pus titlurile necitite încă.


Apoi în bibliotecă am pus în categorii, următoarele:

artă, artă creştină, iconografie


psihologie, ceva titluri self-help, câte au mai rămas


două colecţii, incomplete... şi două mici albume de artă 



albumele de artă mai mari



cărţile de nutriţie, sau legate de subiectul alimentaţie


cele câteva titluri luate pe vremea când se apăruse colecţia "Biblioteca pentru toţi", am păstrat ce mi-a plăcut mai mult


titluri diverse, literatură, poezie, etc


cărţi care îmi folosesc la şcoală, istoria artelor plastice, manuale şcolare etc.



biblioteca în ansamblul ei


ce am scos de dat (cei care îmi urmăriţi şi pagina de Facebook, ştiţi că acolo am anunţat deja că am câteva titluri de dat):


Şi acum o ghicitoare, se observă ce titlu îl am în două exemplare, în biblioteca mea? Dacă se observă, am să vă zic şi ce m-a condus la a achiziţiona ceva identic de două ori, lucru destul de rar în ceea ce mă priveşte.

Irina

Thursday, February 8, 2018

Ce cărţi am citit în 2017?


În anul ce a trecut, deşi am avut intenţia de a citi la fel de mult, poate şi mai mult ca în anii 2015 şi 2016, nu am reuşit să citesc decât 20 de titluri. Să vedem mai jos ce anume:


Photo by kazuend on Unsplash
  • Semnătura tuturor lucrurilor - Elisabeth Gilbert - o carte care m-a prins, cu multe pagini, cu un conţinut inedit, documentată foarte bine. Îmi era dor să citesc un roman. Cam prea explicită pentru gustul meu, cu anumite detalii sexuale, dar per total cartea e interesantă. 
  • Pentru legionari - Corneliu Zelea-Codreanu - mi-a plăcut mult cartea aceasta şi nu am putut-o lăsa din mână. Este de fapt jurnalul de câţiva ani a lui Corneliu Zelea-Codreanu şi nu am putut să nu am momente de "aha" peste "aha" în cele 2 zile cât am stat neîntrerupt s-o citesc. Aş numi-o o radiografie a situaţiei actuale a României din toate punctele de vedere, realizată vizionar cu aproape 100 de ani în urmă, de autor.
  • The portrait of Dorian Grey şi Persuasion - două cărticele subţiri, luate de la Biblioteca Judeţeană cu împrumut, în ideea să-mi mai exersez engleza. "The portrait of Dorian Grey" avea şi nişte ilustraţii drăguţe.
  • Akedia - Ieromonah Gabriel Bunge - am citit multe cărţi pe tema deprimării, depresiei, akediei cum i se zice în termeni ortodocşi, iar aceasta mi s-a părut cea mai bună din ce am citit până în prezent. "Adevărată <<moarte a sufletului şi a minţii>>, akedia este maladia singuraticilor, fie ei anahoreţi din deşertul egiptean sau indivizi izolaţi, înstrăinaţi şi masificaţi în deşertul impersonal al marilor oraşe contemporane. Cel care a descris pentru prima dată această cumplită boală a sufletului a fost avva Evagrie Ponticul. Cititorul interesat are la dispoziţie în acest volum atât principalele texte evagriene şi patristice despre akedie, cât şi superba lectură spirituală pe care o oferă părintele ieromonah Gabriel Bunge. Radiografie, diagnoză şi terapie impecabilă a maladiei mortale a omului modern, volumul de faţă (editat de patru ori în originalul german şi tradus deja în franceză şi italiană, bestsellerul eremitului din Roveredo Capriasca) oferă o veritabilă iniţiere în psihologia luptătoare a Părinţilor, o introspecţie nemiloasă dar şi terapeutic-binefăcătoare care scoate la lumină laşităţile şi dezerţiunile cotidiene de la adevăratul nostru destin de fiinţe teologice. "
  • Convorbiri pe pământ rusesc - schiarhimandrit Ioachim Parr - o carte destul de bună, îmi doream demult să citesc ceva scris de acest părinte (sau transcris, pentru că majoritatea cuvintelor din carte sunt reproduceri ale unor predici şi convorbiri), însă nu a avut efectul de "wow" pe care l-au avut anumite titluri de lectură ortodoxă, adică acele titluri la care sper şi vreau să mă întorc cândva.
  • Fragmente de epistole - Monahul Atanasie Ştefănescu - dacă tot ziceam mai sus de cărţile "wow", aceasta s-ar încadra aici. Conţinutul acestei cărticele este reprezentat de mici fragmente din corespondenţa doctorului Sandu Ştefănescu, supravieţuitor al închisorilor comuniste, apoi monah al mănăstirii Petru Vodă cu diverşi ucenici, rude, prieteni etc. E o carte... tonică, aşa am numit-o eu. Mi-a plăcut spiritul viu, ascuţit, inteligent şi practic al acestui părinte şi doctor. Sfaturi de viaţă, sfaturi de vieţuire creştină, sfaturi de tratamente naturiste... E o carte la care vreau să revin şi pe care o recomand oricui.
  • Sfinţii Petroniu şi Fevronia - o carte despre viaţa a doi sfinţi, ocrotitori ai familiei. O carte ok, dar cam wishful thinking pentru mine... dar la câtă credinţă am eu, atâtea rezultate :P.
  • Eşti ceea ce trăieşti - Diacon Adrian Sorin Mihalache - mi-am dorit mult cartea asta, pentru că ştiam un pic despre studiile pe care le întreprinde autorul şi îl ascultasem în cateva conferinţe. Cartea a fost însă o dezamăgire... Nu am putut-o înţelege deloc, chiar mă gândeam dacă nu cumva sunt extrase dintr-o lucrare de doctorat ceva... Am şi renunţat la ea după ce am citit aproximativ jumătate din totalul paginilor.
  • Troiţa mărturisitorului - Gherasim Rusu-Togan - o carte frumoasă, despre copilăria şi nu numai a autorului, trăită undeva pe lângă Sibiu. Despre obiceiurile locale, poveşti şi întâmplări ce au avut loc în perioada descrisă de autor... Însă atât de prost redactată, cu nişte greşeli inadmisibile, ce parcă îi luau din farmec...
  • Viitor cu cap de mort - Radu Cinamar - o carte uşor SF, dar care m-a prins. Cred, oarecum, în teoria conspiraţiei :)).
  • Claustrofobia - Andrea Perry - o carte de care am mai scris aici pe blog. O carte pe care am tot plimbat-o prin casă, am încercat s-o dau, ca apoi s-o citesc şi să-mi placă fantastic demult şi s-o pun apoi în raftul cu cărţile de psihologie la care aş vrea să revin la nevoie. Autoarea vorbeşte de toate formele de claustrofobie şi de toate formele de terapie, ea însăşi fiind o persoană care s-a vindecat de claustrofobie... A fost o carte pe care am simţit-o ca pe o mână întinsă spre mine, într-o lume care e complet paralelă cu tipul de frici, fobii pe care le pot trăi unii oameni din jurul lor.
  • Terapiile cognitive - Jean Cottraux - o carte care descrie toate tulburările care pot fi tratate prin terapia cognitiv-comportamentală, cu exemple, cu explicaţii ample etc. O carte utilă.
  • Micul prinţ - Antoine de Saint-Exupery - da, abia acum am citit-o cap-coadă. N-am fost aşa fascinată :D.
  • Ucenicul lui Hristos - Sotirios Crotos - o carte care ar fi scrisă după un manuscris găsit nu se ştie unde, în nu ştiu ce an, al unui vindecător (doctor) pe nume Sotirios Crotos, care a trăit în vremea lui Hristos şi i-ar fi fost ucenic. Acesta descrie timpurile care erau în vremea aceea şi cum ajunge el să fie ucenicul lui Hristos, apoi toate etapele până la crucificarea Mântuitorului. Mi-a plăcut foarte mult.
  • Nesfinţii sfinţi - Arhimandrit Tihon - o carte suuuuuuuuuper, mi-a plăcut aşa mult, că nu am putut s-o las din mână câteva zile. Autorul, un absolvent al Academiei de Arte şi Film (sper să fi reţinut bine), a secţiei de Regie, ajuns apoi monah, povesteşte despre diferite persoane mai deosebite pe care le-a întâlnit în mănăstirea sa şi nu numai. O carte captivantă, cu tot felul de detalii interesante.
  • Preţul vindecării - Dr.Floarea Damaschin - o carte la fel, foarte interesantă. Deşi tratează, în principal, ideea de post negru, doar cu apă, mai apar şi alte idei demne de luat în seamă. E o carte pe care o recomand celor interesaţi de sănătatea lor.
  • Despre frici şi credinţe - Lise Bourbeau - o carte mică, mai mult o broşură, care m-a pus pe gânduri. Poate o să parcă un pic SF paralela pe care o voi face. Autoarea spune la un moment dat că fricile noastre, cu cât le hrănim mai mult, ne gândim la ele, le alimentăm prin evitare, prin fuga de ceea ce ne provoacă frică, devin ca nişte entităţi vii care ne mănâncă din "energie", putere. Nu am putut să nu fac o paralelă cu ceea ce ortodoxia numeşte "duhurile răutăţii". Nu mai intru în detalii, să nu ziceţi că am luat-o pe arătură.
  • Noua ta viaţă începe când înţelegi că nu ai decât una - Raphaelle Giordano - o carte luată dintr-un impuls, într-o zi în care eram foarte demoralizată, pentru că rezonasem cu un fragment pe care l-am citit când am frunzărit-o în librărie. În afară de două-trei idei drăguţe, restul e text de umplut pagini. Destul de scumpă pentru conţinutul ei.
  • Cum să-ţi îmblânzeşti rebelul interior - Pauline Wallin - o carte interesantă, despre acel ceva din interiorul tău care te face să te porţi opus faţă de ceea ce ştii că ar fi bun, de folos pentru tine. Conţinutul nu era chiar nou pentru mine, deci nu ştiu dacă aş reciti-o.
Voi ce aţi citit interesant în 2017?

Cu drag, Irina

P.S. Mai jos sunt postările cu ce cărţi am citit între 2014 şi 2016:

Tuesday, February 6, 2018

Ce aplicaţii folosesc pe telefon

Citind rândurile Andreei de aici, m-am gândit să scriu şi eu pe blog ce aplicaţii folosesc. Ele nu-s foarte multe, dar m-au ajutat extrem de mult până acum.


Photo by Rami Al-zayat on Unsplash

MyEnel - este o aplicaţie pentru cei care sunt racordaţi la societatea de furnizare a energiei electrice Enel. Aici găsesc facturile pe care le am de achitat, ce plăţi am efectuat, ce oferte au ei şi tot aici dau şi indexul.

Bringo - o aplicaţie găsită recent, care mi se pare ULTRA FOLOSITOARE. Este un serviciu cu care poţi face cumpărături online ce îţi sunt aduse la uşă. Aplicaţia se foloseşte pentru cumpărăturile uzuale, când nu ai timp să mergi la supermarket să faci piaţa. Este simplu de utilizat, trebuie să îţi faci un cont în care îţi treci numele, adresa şi un număr de telefon, apoi selectezi supermarketul din care vrei sa faci piaţa (pentru zona mea apare doar Carrefour-ul mare şi un Carrefour Market din zonă) şi apoi începi să cauţi produsele şi să le pui în coş. Un curier preia comanda ta, ţi-o pregăteşte şi ţi-o aduce acasă. Curierul e în directă legătură cu tine, îţi zice ce produse sunt sau nu disponibile, te întreabă dacă mai vrei ceva, te anunţă când e gata comanda şi când a plecat spre tine. În ceea ce mă priveşte, mi se pare extrem de utilă, pentru că mie îmi place să fac piaţa ţintit, adică să plănuiesc ce iau şi doar acele lucruri să le iau, mă scapă de căratul sacoşilor până la maşină şi de la maşină în casă, nu mai ajung în impasul "nu mă simt bine azi, cine mă ajută totuşi cu piaţa", cum a fost recent, iar cei 20 de lei, cât costă transportul, oricum i-aş fi cheltuit pe benzină la maşină.

Calendar creştin-ortodox - e ca un calendar din acela de perete, doar că e în telefon. Vezi când sunt sărbători, când e post, are şi un sinaxar pentru cei mai râvnitori în a citi aşa ceva... 

Genius Scan - e o aplicaţie care face poză şi apoi îţi converteşte documentul în unul asemănător cu ce iese când scanezi. E folositor când ai de trimis ceva, undeva şi nu ai scanner la îndemână.

myTunner Free - o aplicaţie în care găseşti diferite posturi de radio locale, naţionale şi internaţionale. Când fac curat sau mâncare şi nu vreau să stau cu laptopul deschis, ascult prin această aplicaţie un post de radio, de obicei VibeFm.

Shazam - o altă aplicaţie care îmi place e aceasta. Shazam recunoaşte piese sau fragmente de melodii şi-ţi spune cine o cântă şi cum se numeşte. Mie îmi place mult, pentru că iubesc mult muzica şi uneori aud ceva nou la radio, sau cine ştie pe unde şi poate aş vrea să mai ascult piesa aceea, dar nu ştiu cine o cântă.

YahooMail, Pinterest, Youtube - nu necesită descriere, dar le folosesc şi pe acestea des.

Calendarul Menstruaţiei - deşi mi-am promis că pe blog nu voi scrie NICIODATĂ despre aspecte din acestea ce ţin de intimitate, mă gândesc că poate fi cuiva de folos această aplicaţie, mai ales că nu ştiu multe persoane de ea. Calendarul acesta mi se pare foarte util, cel puţin mie mi-a fost, din mai multe motive. În primul rând nu stai să calculezi ca să vezi luna viitoare când ai perioada lunară, ci te anuntă calendarul - vezi că perioada vine în 2 zile, o zi etc. Apoi mi s-a părut foarte util să asociez nişte stări emoţionale cu perioade din ciclul menstrual. Hiperemotivitatea, stările de agitaţie, nu le-am mai pus în seama unor probleme de personalitate, ci a unor hormoni din corp care îşi fac şi ei treaba cum ştiu mai bine. Nu m-am mai isterizat când am văzut că la cântar am luat iar 1-2 kg, ci mi-am dat seama că e tot ceva fiziologic. M-a ajutat să înţeleg că suntem un tot unitar, că organismul e un tot, şi că sistemul endocrin are mare înrâurire asupra psihicului şi fizicului nostru... Dacă veţi căuta aplicaţia aceasta, cea de care vorbesc eu are ca simbol o carte roz cu o floare în mijloc.

M-aş bucura să-mi spuneţi ce aplicaţii folosiţi şi voi, poate găsesc ceva folositor şi pentru mine.

Cu prietenie,

Irina

Sunday, February 4, 2018

Recunoştinţă

Nu am mai fost răcită demult, dar demult, dar când mă ia, cam o dată în an, mă ia serios. Nas înfundat, durere de cap şi de corp, tuse, răguşeală, durere în gât etc. Cu toate astea, eu mă gândesc acum la recunoştinţă, mă gândesc că sunt unele lucruri care chiar se întâmplă din grija lui Dumnezeu.


Photo by Guillaume Flandre on Unsplash

Un exemplu. Locuiesc într-un bloc, la parter, imediat cum intri în scară, apartamentul meu e a doua uşă pe care o vezi. Vineri mă întorc de la muncă, pe la ora 17. Descui uşa, bag în casă sacoşi şi ce mai aveam eu, las uşa întredeschisă, mă duc să verific cutia poştală, mă întorc în casă, încui uşa cu yala de sus, care are sistem din acela de-l închizi fără cheie, fac ale mele prin casă, mă culc. Mă trezesc a doua zi foarte devreme, mă pregătesc pentru atelierele cu copiii, mă îmbrac şi pe la 9 fără, dau să ies din casă. Când să ies, am automatismul pe care poate fiecare îl are, mă încalţ, pun geaca pe mine, iau geanta şi descui uşa sus, dar şi jos, unde încui de fel cu cheia...uşă care era încuiată doar sus, iar jos nu avea cheie în yală, cum o las de obicei. Mă buzunăresc la geacă, singurul loc unde putea fi cheia de la uşă, nimic. Mă uit în cuier, al doilea loc unde mai las chei, nimic. Apoi realizez că...nu am încuiat uşa decât sus... aşa că deschid uşa frumos şi mă uit în exteriorul ei. Cheia de la yala de jos, stătea frumos acolo în exterior, de cu o zi înainte, vineri, ora 17 cu aproximaţie.

Poate nu pare cine ştie ce, dar în blocul meu se vântură multă lume, sunt mulţi studenţi străini, care pe week-end parcă o ţin doar în petreceri şi aud la orice oră din noapte cum cineva iese sau intră în scară (pereţi subţiri, uşa apartamentului foarte aproape de dormitor şi de intrarea-ieşirea din bloc, aud cam tot şi m-am obişnuit)...dar pentru mine a fost aşa, ca un semn foarte vizibil că Dumnezeu mă iubeşte şi mă ocroteşte.

Am nevoie mai mult ca oricând să descopăr, învăţ, trăiesc şi să SIMT acest lucru. Că Dumnezeu mă iubeşte şi mă ocroteşte. Deja încep să conştientizez acest lucru într-un mod mai profund, dar zic eu că e cale lungă până când trăirea aceasta va fi o certitudine, va fi ceva spontan în inima şi mintea mea.

Eu am trăit ani de zile, mai mereu, din copilăria mică, în gardă şi într-o tensiune permanentă. Eu-s omul acela care sare trei metri dacă în spatele lui a căzut o furculiţă. Mă simt mereu expusă, trasă la răspundere, neptuncioasă uneori, slabă. Mă simt des a nimănui, expusă, fără un sprijin autentic şi constant. Ceva ce să nu tăgăduiesc! Nu mă pot aşeza într-o stare confortabilă decât rar, rar detot. Şi, prin comparaţie, pentru că sunt un bun observator, văd şi înţeleg multe, analizez, trag concluzii, am înţeles de ce persoanele pe care le admir pentru că-s bune, blânde, calme, dulci, afectuoase, persoanele tip insuliţă de iubire, sunt aşa, de ce au acel tip de echilibru la care eu doar tânjesc. Eu privesc un om, când am şansa, în ansamblul lui. Îmi place să-l întreb despre el, dar şi despre familia lui şi am văzut că cei-cele care sunt aşa cum am spus puţin înainte, sunt oameni care aşa au crescut, cu sprijinul acela interior ca au pe ce se baza la rău, sau poate nici nu ştiu ce e răul, au fost mereu în bine, în confort sufletesc şi mental, într-o odihnă interioară şi asta datorită FAMILIEI, sau măcar a unui tată sau a unei mame foarte afectuoase. 

Deci familia e cheia, părinţii iubitori sunt cheia, sau măcar nişte bunici iubitori. Omul nu învaţă decât copiind de unde un comportament, fie el rău, sau bun. Nu ai cum să te simţi în pace în inima ta, în bucurie, în fericire pură, în siguranţă, dacă cineva nu ţi-a dat acele trăiri când erai ca un burete, când ţi le însuşeai.

Şi acum încep iar să mă smiorcăi, eu nu am avut bunici, părinţi doar parţial, deşi am stat cu nişte rude în perioadele în care mama n-a mai fost şi tata era in voiaj, deşi apoi tata s-a recăsătorit şi am stat permanent cu mama vitregă, deşi am crescut, deşi mi-am făcut duhovnic căruia să-i mai spun din greutatea care apasă pe inima mea, tot nu m-am simtit în singuranţă.

Şi de aici rezultă o problemă, o problema ca de mate, să zicem. O problema nouă, pentru că am luat nişte decizii pe final de an trecut. Am înţeles că am avut nişte condiţii de viaţă, un dat al vieţii, în momentul în care eu am venit pe lume. Am înţeles că acolo nu mă mai pot întoarce, nu mai pot schimba nimic, dar nimic. Punct, finito, end of story. Am decis şi să nu mă mai gândesc, să nu mă mai raportez la ce a fost. Am zis aşa, trecutul e ca şi cum nu ar fi în secunda de faţă. Lucrurile nu au stat bine, dar chiar nu mai am ce să fac. End of story. Cu toate astea, eu sunt eu, acum, şi-mi şi doresc nişte chestii, nişte lucruri. Ştiu foarte clar ce vreau. Deci ce pot face? Nu pot nici mima, urăsc să mă prefac. Nici nu le am, nici nu le pot pretinde, nici nu le pot scoate din joben. Însă pot face lucrurile care cred eu că m-ar duce în acel punct despre care scriam la început. Mă văd, undeva ascuns în inima mea, dar mă văd undeva în viitor în acel loc în care voi avea tot ce sper eu acum că voi avea şi voi avea acele lucruri cu siguranţa şi cu încrederea pe care acum nu le experimentez ca sentimente, ca trăiri.

Poate sună cam alambicat, dar sună aşa cum gândesc şi simt eu uneori. Important e că mi-e mie clar. Mi-e clar că trebuie să fiu mai atentă la gesturile mici şi suave de iubire ale lui Dumnezeu. Mi-e clar că trebuie să fiu recunoscătoare pentru toată delicateţea Lui şi prezenţa Lui. Mi-e clar că trebuie să văd lucrurile acelea şi să mă încred în ele. Mi-e clar că trebuie să fiu atentă la mine. E ciudat, ştiu... pentru că acum ceva vreme poate voiam să fiu atentă la mine într-un mod egoist, care excludea lumea, acum îmi doresc să fiu bună cu mine şi cu cei din jur. Vreau să iubesc şi să mă iubesc. Vreau să închid un pic cercul. Problemele altora nu-s problemele mele... să nu mă mai încarc atât, uitând de mine şi de ceea ce pot face eu bun în lume şi în viaţa mea, ducând în spate problemele altora, anulându-mă pe mine, sau ajungând în ipostaza să mă îmbolnavesc din cauza unui stres repetat generat de ceva ce nu mă priveşte (am fost suspectă la început de an de o boală făcută pe fond de stres şi a fost ca un duş rece care mi-a dat de înţeles că până aici pot merge, până la a mă distruge fizic, printr-un diagnostic dur şi nemilos, cauzat de repetate gânduri stricate despre ceva ce nici măcar nu mă privea!).

În altă ordine de idei, cred că aceste lucruri vor prinde contur în viaţa mea şi asta curând.

Numai bine tuturor,

Irina ♥

Jurnal de mulțumire ♥

Doamne, apreciez mult şi Îţi mulţumesc ♥ : ♥ pentru sănătate; ♥ pentru ziua de ieri, e mai important să dai decât să iei. Și mai îm...