Monday, June 28, 2021

Stare de limbo

Stare de limbo. Oare e corectă expresia, există așa ceva? Ca o zonă de mijloc, în care nu e bine, poate nici rău, însă nu te poți duce în nici o direcție. Știi că ce faci nu te duce nicăieri, că nu-ți aduce nici un folos și totuși ești prins în niște rutine nefolositoare, neproductive.

Mă tot gândesc la o schimbare majoră, să plec undeva, să o iau de la zero, să fiu printre străini și să mă axez pe ceea ce mi-ar fi de folos. Însă sunt prea slabă, prea firavă interior să pot face așa mari schimbări. Nu sunt deja destul de singură, de solitară, de însingurată? Nu mă lovesc, parcă, cu capul de un zid, în orice direcție aș lua-o? La ce ar folosi să mă rup și de puținele legături pe care le am.

Parcă nimic nu are sens, iar obsesia vieții mele este de a îi da unul. Nu mă pot mulțumi cu puțin și pace. Nu mă pot mulțumi cu ce e, cu modul în care s-au așezat lucrurile și nu înțeleg de ce. Uneori mă gândesc că pur și simplu mă supraevaluez, poate doar cred că aș fi capabilă de mai mult și în realitate lucrurile nu stau chiar așa. Pentru că dacă aș fi capabilă de mai mult, oare nu le-aș face deja?

Mi-au luat 36 de ani, sau hai să zicem...aproape 30, că anii copilăriei nu pot fi luați în calcul, să-mi înțeleg fragilitatea interioară. Să înțeleg că am pur și simplu o problemă și că ea mă face să fiu profund și cronic demotivată. Că această problemă mă face să-mi doresc un sens în viața mea și tot ea să mă incapaciteze în a îl da. E ceva greu de pus în cuvinte. Să vrei, dar să privești cu groază cum nu poți înfăptui acel lucru. Să privești cu groază cum eșuezi o dată și încă o dată și cam toți anii tăi să fie un șir lung de eșecuri.

Și până aflu un răspuns la întrebările astea, mă duc să fac ce e de făcut...să spăl vasele, să-mi fac patul, să bag hainele la spălat...

O săptămână ușoară vă doresc!

2 comments:

  1. Irinuca, m-as bucura mult sa stiu sa-ti dau vreun sfat concret, dar nu stiu ... Si, de fapt, poate nici nu astepti sfat. Nici nu sunt persoana potrivita sa dau sfaturi concrete ...
    Ieri am citit ce-ai scris si, dupa primele doua paragrafe, mi-a venit un gand, dar am lasat sa treaca noaptea, ca sa vad daca am acelasi imbold de a-ti scrie.
    Asadar asta am gandit ieri:
    Cere un ajutor din afara, dar nu ma refer acum la oameni.
    Ci roaga staruitor un sfant care-ti este tie cel mai drag, adica citeste-i acatistul (sau paraclisul) in fiecare zi, o vreme indelungata, pana vei primi raspunsuri.
    Sf. Ioan Rusul este ocrotitor al tinerilor si un grabnic ajutator, dar tu stii cel mai bine.
    Te imbratisez!

    ReplyDelete
  2. *dar tu stii cel mai bine carui sfant i te poti adresa mai familiar si pe care-l simti mai aproape.

    ReplyDelete

Pericol de electrocutare!

Aș fi vrut să scriu pe blog despre un subiect mai vesel, sau plăcut, dar cum pe mai toate canalele media găsim mult conținut lipsit de subst...