Monday, January 20, 2020

Acum...13.01.2020-19.01.2020

Un mini-jurnal al săptămânii 13.01.2020-19.01.2020

O fotografie de acum... 


Pizza de săptămâna trecută 🤪


Experimentez...
...câteva idei. Spre exemplu: pregătirea în avans a hainelor pentru muncă. Mi-am făcut din câteva articole ținute pentru zilele de luni-vineri, ca să nu mai orbecăi dimineața după ele prin dulap. Dacă iese bine, poate fac și câte o poză pe zi, ca să pun aici pe blog rezultatul.

Ma uit la/ascult...
...Dana Budeanu. V-a prins și pe voi isteria? E haioasă tipa, uneori exagerată, alteori le zice bine. 😁

Mă bucur să...
...perseverez, chiar dacă cu pași minusculi, în anumite direcții.
...am un nou nepoțel, pe data de 14.01 a născut verișoara mea.

Fac...
...de mâncare 😁 și în general planuri... măcar schițe mici pentru fiecare săptămâna în parte.

Scriu...
...pe blog, în agendă.

Pot...
...să iau fiecare zi de nouă, ca pe un nou început.

Planific...
...să-mi răspund pe viitor, la final de săptămână, la următoarele întrebări:

Ce am făcut pentru a economisi săptămâna aceasta?
Ce am făcut pentru sănătatea mea fizică și psihică săptămâna aceasta?
Ce am făcut pentru visurile/pasiunile mele săptămâna aceasta?
Ce am făcut pentru sufletul meu și pentru relația cu Dumnezeu în săptămâna aceasta?

Cred că, răspunzând la aceste 4 întrebări, la final de săptămână, mi-aș putea face o estimare a unui urcuș sau a unei involuții pe niște planuri importante pentru mine.

Visez...
...la nimic momentan.

Beau...
...apă, cafea. Apropos, am devenit fan Tucano Cafe (e o cafenea în Vivo, foarte drăguță și colorată) și am băut recent acolo un ceai numit Lavander Zen... era foarte mov și...cu un gust intrigant - levănțică și încă un ingredient...

Mă simt...
...binișor.

Mă gândesc...
...să nu renunț.
...să am niște categorii mai clare aici pe blog, să nu mai fiu risipită.
...la agenda comandată pe Elefant și pe care o aștept. E în genul celei pe care o folosește și Irina, doar că eu mi-am luat pe 5 ani 😁.
...la oportunitatea Oriflame. Au pe site un sistem foarte bine pus la punct, cu numeroase cursuri online, pentru a-ți dezvolta o afacere proprie cu produsele lor. O să scriu la un moment dat despre experiența mea cu ele, care a fost și este, deja de 20 de ani!, una foarte mulțumitoare. Chiar am postat recent pe pagina mea de Facebook de niște produse care sunt acum la ofertă, la un preț foarte bun.

Cărţi pe noptieră...
... sunt încă la ”Atomic Habits” de James Clear. Nu am reușit să avansez cu lecturarea ei.

Gătesc...
...meniu pentru săptămâna în curs:

Luni 20.01
ciorbă de văcuță/pizza de casă (era în plan pe wk, dar nu am mai avut când)
Marți 21.01
ciorbă de văcuță/pizza de casă
Miercuri 22.01
varză călită
Joi 23.01
friptură de porc la cuptor cu murături
Vineri 24.01
varză călită
Sâmbătă 25.01
s-a amânat cursul pentru wk 24-26.01, deci pe 25 cred că voi mânca răbdări prăjite 👎
Duminică 26.01
ce a mai rămas prin frigider/mâncat în deplasare


La voi cum a fost săptămâna ce a trecut? Ce planuri aveți pentru săptămâna aceasta?


Vă doresc tuturor o săptămână productivă și liniștită! ❤️

4 comments:

  1. eu pregatesc haine pt cateva zile, de cand a inceput copila sa mearga la cresa. In weekend am ora de spalat, impaturit, si pun in dulap o parte dar las cateva combinatii (mie, la copila). Ce nu face o femeie sa doarma mai mult cu 5 min :D :D

    ReplyDelete
    Replies
    1. Exact :)) pe mine mă epuiza ca la prima oră a dimineții să fiu creativă și să mă gândesc cum să combin hainele.. :))

      Delete
  2. deci din cauza ta am inceput sa ascult pe Dana Budeanu. Imi place satira si sarcasmul, de la ea ies tare caraghioase unele lucruri pe acre eu nu as fi stiut sa le enunt ( cum face mishto de tinerii astia indecisi ed a fi barbati sau manechine dezbracate) :)

    ReplyDelete
  3. La mine a fost și bună și rea săptămână da nu mă plâng,și eu o ascult pe Dana Budeanu și ți dau dreptate!Un weekend minunat

    ReplyDelete

Pericol de electrocutare!

Aș fi vrut să scriu pe blog despre un subiect mai vesel, sau plăcut, dar cum pe mai toate canalele media găsim mult conținut lipsit de subst...