Wednesday, January 22, 2020

Cele 4 întrebări esențiale pentru mine I

Săptămâna trecută, în timp ce scriam diverse mărunțișuri și parcă eram risipită în o mie de gânduri, planuri și idei, m-a ”străfulgerat” ideea de care am menționat alaltăieri, în jurnalul săptămânal. Am simțit că, punând câteva întrebări esențiale pentru câteva dintre planurile vieții mele, care-s importante în această perioadă, măcar săptămânal, dacă nu mai des de atât, poate aș conștientiza că, bătând pasul pe loc, lucrurile nu se vor schimba. Sau cum zicea Irina aici, dacă nu schimbi ceva, nimic nu se schimbă.

Întrebările erau/sunt:

Ce am făcut pentru a economisi săptămâna aceasta?
Ce am făcut pentru sănătatea mea fizică și psihică săptămâna aceasta?
Ce am făcut pentru visurile/pasiunile mele săptămâna aceasta?
Ce am făcut pentru sufletul meu și pentru relația cu Dumnezeu în săptămâna aceasta?


Întrebarea numărul 1, ce am făcut pentru a economisi în săptămâna ce a trecut, sau în ultima vreme? 

În prezent nu pot vorbi încă de economisire, pentru că tot ce câștig, orice leuț, se îndreaptă spre facturi/rate/cumpărături uzuale pentru traiul de zi cu zi și acoperirea unor datorii. Am zis că, dacă reușesc să tai de pe listele lunare de plăți niște ”mâncători” de finanțe care s-au tot prelungit de la lună la lună, voi putea să abordez și ideea de economisire. Astfel, pentru început, am de bifat următoarele lucruri, fix în ordinea aceasta:



plăți și cheltuieli
  • un împrumut de la o persoană de 2500 lei și 1100 de pus pe cardul de credit/cumpărături de la BT - voi reuși să fac treaba asta cu ajutorul unui CAR realizat în școală (ianuarie)
  • achitat și închis cardul de credit/cumpărături de la BT, aproximativ încă 820 lei (martie)
  • achitat ultimele rate la frigider, 275 lei (aprilie)
  • plătit în avans ultimele rate de la CAR-ul realizat în școală, ca să pot lua salariul întreg apoi, să nu mai simt acest minus lunar de câteva sute de lei, deci 1200 lei (mai)
  • ar mai rămâne rata la mașină, pentru care mai aproape 3 ani de plătit. Am zis că până la finalul anului voi rămâne cu rata lunară de credit, dar aș putea avea în vedere, cumva și o plată anticipată a creditului. Fără acest an, aș mai avea de plată rata pe anul 2021 - 9120 lei și rata pe 2022 - 9120 lei. Însă acestea sunt obiective destul de îndrăznețe pentru mine și le las deocamdată în stand-by, dar e bine că sunt notate undeva.
  • un alt lucru pe care intenționez să-l fac, deși nu va fi cine știe ce economie: să scot din abonamentul pe care-l am la Digi, cablul TV (care nu e folosit deloc). Din abonamentul total, cablul TV e 26lei/lună, asta ar însemna 312 lei/an... Nu e o sumă fantastică, dar e un ban economisit.
venituri
  • salariul
  • atelierele de creație
  • vânzări diverse (cărți și/sau obiecte pe care nu le mai folosesc, dar care sunt încă într-un stadiu foarte bun - Okazii)
  • dezvoltarea unei afaceri proprii, în timpul liber. Aici pot intra atelierele cu copiii și dezvoltarea oportunităților pe care firmele Oriflame și Escapade le oferă.
Astfel, din luna iulie, dacă nu mă mai bag în nici un împrumut, sau nu apare vreo situație neprevăzută, voi rămâne lunar cu cheltuielile uzuale și cu cele la câteva luni (polița CASCO obligatorie, RCA-ul pe care îl fac la 6 luni, impozitele la casă și mașină) și mă pot axa mai mult pe pus deoparte.

Va urma...

Irina

No comments:

Post a Comment

Am supraviețuit primei săptămâni de școala

 Am supraviețuit primei săptămâni de școală, ura! :) A trecut cu repeziciune și emoții și prima săptămână de școală. Revederea cu elevii a f...