Gânduri pe puncte

• fără să pot detecta o cauză anume, constat că în ziua de azi copiii sunt hiper-protejați și cocoloșiți de către părinți. Câteodată, să zic, poate-s întemeiate temerile părinților, dar din cauza acestei hiper-proiectivități, ajungi să-i ferești pe copii de anumite experiențe de viață, care i-ar forma, i-ar modela și nu mi se pare OK.
• constat că pe orice post de radio ai da, trebuie să răsune câte o piesă depresivă, ceva cu despărțiri, iubiri neîmplinite, drame, sau/și versuri cu tentă explicită sexuală. Mi se pare insuportabil! O tânguire din aceea nesfârșită despre cum totul începe și se termină într-o dramă amoroasă. Iubirea e ceva frumos, înălțător, poate fi cel mai înălțător lucru din toate experiențele umane, dar să stai să zbieri pe ”n” voci despre cum ai plecaaaaaaaaaaat...și cum eu am claaaaacaaaaaaaaat... Nu știu, ceva e putred în Danemarca!
• că trebuie să luăm atitudine, în limita posibilităților (dar să ne ferim de situațiile în care am putea lua bătaie). Să avem un spirit civic. Pe final de an m-am confruntat cu 3 situații în care am luat atitudine și cu una pe care am regretat că am lăsat-o asa. Primele 3: i-am făcut observație unui puști de liceu că aruncase pe jos ambalajul unei gogoși, am avut curaj să mă apăr în autobuz de o doamnă care m-a împins și m-a călcat pe picior și care tot ea era supărată că de ce nu m-am dus mai în spate, iar la casa de bilete a Teatrului de Operă și Balet din Constanța, un nene care era în spatele meu, m-a făcut în toate felurile și urla ca un descreierat pe motiv că țin rândul, cerând detalii despre bilete (luam mai multe pentru elevii din școală). La casa de bilete...vindea un bărbat, după acel ”intelectual”, care aproape m-a bruscat mai erau alți doi ”bărbați” care au asistat impasibil la scenă... După ce am asistat siderată la scena în care am fost implicată direct, i-am făcut observație ”domnului” de la casa de bilete că e extrem de urât ce a făcut (că a asistat impasibil la scenă și i-a vândut grăbitului din spate bilete, deși era rândul meu) și n-am mai cumpărat nimic (urma să las vreo 600 de lei, deci nu ceream nimic gratis). Am lăsat o plângere și pe pagina de Facebook a Teatrului și un mesaj privat la care am primit un răspuns că le pare rău... Iar mie, de emoția părerii lor de rău, mi-au curs două lacrimi inexistente... (Între noi fie vorba, nu am renunțat să mergem la balet, m-am dus și am pus banii aceia pe card și le-am luat bilete copiilor online ;). Situația în care nu am luat atitudine: un nene care înainte de a urca în autobuz a aruncat chiștocul țigării pe care o pufăia, pe trotuarul din stație... Voiam să-l întreb dacă e frumos ce face... dar câteodată n-ai cu cine.
• că avem nevoie de modele sănătoase, avem nevoie să ne îmbunătățim pentru a da exemple pozitive, în special generațiilor tinere. Nu-s haterăiță și nici homofobă, dar când mă gândesc că pe Youtube există un canal destul de popular al unui transexual aflat încă la vremea adolescenței (perioadă a vieții pe care n-o consider potrivită de a lua o decizie ireversibilă pentru viitorul tău, perioadă când încă ești în formare nu doar fizică ci și mentală...ETC.), pe care mulți puști îl elogiază și-l consideră model... canal de pe urma căruia probabil face și bani serioși... No comment.
• că tot vorbesc de canale de youtube, am găsit canalul unei tinere, viitor medic neurochirurg... canalul acesta e la antiteză cu ce scriam mai sus... Așa ceva aș vrea să văd mai des, lucruri motivaționale și pozitive, muncă, valoare, motivație, dorință de îmbunătățire: Ana Bella Official.

Cam atât pentru azi...

Irina