Friday, December 7, 2018

Jurnal de mulțumire ♥


Doamne, apreciez mult şi Îţi mulţumesc ♥ :





♥ pentru sănătate;
♥ pentru ziua de ieri, e mai important să dai decât să iei. Și mai împlinitor.
♥ pentru odihnă;
♥ pentru aerul curat.


Tu pentru ce ești recunoscător azi?

Wednesday, December 5, 2018

De ce v-aș recomanda magazinul online Remixshop.ro?

Persoanele care urmăresc acest colțișor de lume virtuală, știu relația mea cu magazinele de second-hand și cum văd eu hainele second-hand. În general le consider o alternativă bună la ce se găsește în comerț, atâta timp cât găsiți un magazin care să comercializeze haine care ÎNCĂ pot fi purtate și sunt de calitate. Zic asta pentru că sunt numeroase magazine second-hand din care poți cumpăra cel mult haine din care să faci apoi cârpe de șters pe jos, sau făcut curățenie prin casă. Însă din experiența mea pot zice că am găsit mai des în second-hand-uri haine din materiale BUNE (bumbac, in, lână, sau amestecuri), cu o croială bună și durabilă și un model deosebit, comparativ cu multe magazine destul de căutate prin mall-urile din țară.


Aceste magazine în care am găsit haine ok, erau majoritate cu sediu fix, localizate prin orașul Constanța și nu numai (mi-amintesc cum am găsit acum ceva ani un magazinaș dosit prin Câmpina, cu haine second-hand foarte bune și frumoase). Dar asta a fost până am auzit de magazinul online Remix. Despre magazinul Remixshop eu știu de la o amică, care mi-a spus ca aici se găsesc și haine de firmă, gen...Dior, Moschino etc., că au un sistem interesant prin care scad prețurile zilnic cu 5%, că taxa de transport este accesibilă, că le poți da înapoi pe retur fără probleme etc.


De la acel moment, prin 2013 când am descoperit eu magazinul și până în prezent, pot să zic că site-ul a avut multe îmbunătățiri, iar dintre ele aș menționa următoarele două mari plusuri:
  • poți găsi haine NOI, cu etichetă, la prețuri accesibile și
  • cea mai tare opțiune, poți vinde tu acolo hăinuțele pe care nu le mai folosești.
Pentru a doua opțiune, pașii sunt simpli. Comanzi RemixBag-ul de aici, îl umpli cu ce ai scos tu de prin șifonier (atenție, primesc anumite brand-uri doar, iar lista se găsește pe site aici), introduci codul Remixbag-ului și semnalezi acolo că poate veni curierul să ridice produsele, când ai terminat. Dacă hainele pe care le trimiți sunt în stare bună și se încadrează în brandurile solicitate de ei, ele vor fi prelucrate și urcate pe site, la un preț propus de ei (acum văd că poți urca sau micșora tu prețul sugerat de magazin). În acest moment ai două opțiuni: fie aștepți ca cineva să cumpere produsul de pe site, la prețul stabilit inițial, ori poți opta pentru un preț mai mic, donând astfel produsul tău magazinului Remixshop. 



Mai exact: să zicem că ai o fusta H&M pe care magazinul ți-o evaluează la prețul de 50 de lei, iar tu îți dai acordul pentru preț. În acest moment ai două variante: fie aștepți până fusta ta va fi achiziționată de cineva, cândva, la prețul acela de 50 de lei, preț care de la o zi la alta va suferi un discount progresiv, putând ajunge chiar la 15 lei la un moment dat, fie îți dai acordul să o vinzi magazinului, la un preț mai mic, dar apropiat de acel 50 lei. Dacă optezi pentru a doua varianta, plata pentru produs ți se va face pe loc, fără să mai aștepți ca un cumpărător al magazinului să se îndrăgostească de fusta ta și să o achiziționeze cândva. Bănuții aceștia se strâng într-un portofel virtual, iar la un moment dat ai iar două opțiuni: fie îi transferi într-un cont personal, fie îi poți cheltui achiziționând articole de pe Remixshop.ro.

Acum văd că au o nouă găselniță. Dacă urmăriți acest link de aici și vă faceți cont la ei, aveți un discount de 20 de lei la prima comandă, iar eu, de asemenea, beneficiez de 20 de lei la o comandă de a mea. Deci dacă aveți puțin timp, vă recomand să vă faceți un cont, pentru a fi la curent cu noutățile lor, sau a opta pentru acel serviciu de vânzare/donare de haine.

P.S. Atenție! La comandarea RemixBag-ului aveți două opțiuni: să-l achiziționați pe cel cu 0 lei costuri, iar în acest caz, hainele care nu sunt urcate pe site, sunt donate sau reciclate, SAU, să optați pentru RemixBag-ul cu costul de 19.90 lei, care vă restituie produsele care nu sunt urcate pe site. Eu am un regret că am optat mereu pentru sacul cu zero costuri și am fost surprinsă să constat că nu mi-au urcat niște săndăluțe foarte elegante, de la firma Bata, dar pe care eu nu le foloseam. Dacă optam pentru sacul cu retur, le-aș fi primit înapoi și le găseam eu un cumpărător (erau aproape noi)...

Ca idee, eu am reușit să vând haine în valoare de aproximativ 300 lei, trimitând 4 saci de haine pe care nu le mai foloseam...

Dacă aveți întrebări, nu ezitați să mi le adresați!

Cu gânduri bune,

Irina

Monday, November 26, 2018

Speram să reuşesc să închei.

26 noiembrie 2018

Timpul continuă să treacă in defavoarea mea. Speram să reuşesc să închei. Speram să reuşesc să închei cu acest iad care mă locuieşte lăuntric.


Mi-am pus mereu speranţa, aproape cu disperare, în tot ceea ce a apărut la orizontul vieţii mele, ca o mică cârjă în care să mă sprijin. Iniţial a fost în artă, cărţi şi muzică. În colegi şi prieteni. Apoi în "iubiţi". Presărat cu religie. Apoi în şcoală, în religie iar. Apoi iar în căutări spirituale şi în iubire. În alţi oameni, în oameni cărora le-am dat toată încrederea mea. Apoi în spiritualitate şi psihologie. Apoi în medici şi în pastile. În cărţi, unde absorbeam ca un nebun toate cuvintele, care speram să picure puţină speranţă şi în inima mea. Apoi în virtual, în blog, în Facebook. Apoi iar spre Dumnezeu. În El şi la picioarele Lui am pus fărâmă cu fărâmă încrederea mea făcută deja vraişte. A fost ultimul bastion, ultima mea nădejde şi speranţă. Fugind şi revenind, m-am jucat de-a v-aţi-ascunselea. "Uite-mă, Doamne. Am dispărut, Doamne." O vreme am fost consecventă şi am atins un mic prag de echilibru, dar şi acesta mereu mustind de aşteptarea acelui ceva, acelui cineva, acelui ce care să încheie un cerc... Acel ceva, cineva, acel ce n-a apărut. Încrederea şi speranţa mea continuă să fie total fragilizate. Mă simt ca un depresiv higly-functional. Mă duc la job şi zâmbesc şi mă culc şi mă trezesc, mă îmbrac iar, uneori mă şi machiez, mă îmbrac frumos, mă parfumez. Everything is fine, you have to fight. Măşti, mască. Eu sunt, însă, undeva. Jos. Detot. Highly-functional. Vreau să dau magma asta de jeg şi de rahat şi să mă încred iar în ceva mai presus de mine. Însă simt că am crezut în cineva care nu mi-a răspuns niciodată. Mă uit în jur şi văd cum răspunde altora. Senin, firesc, lin, ca un pârâiaş care curge. Eu nu-s, nene, Sfântul Siluan să pot răbda atâţia ani de ne-răspuns. Pentru că şi în absenţa asta totală e totuşi un har care te menţine la suprafaţă, care nu te face să-ţi pui capăt zilelor de atâta absurd. Har pe care eu nu-l am. Doamne, cât de vinovată mă simt că gândesc aşa! Cum să afirmi că nu (mai) crezi? 

Nu ştiu dacă întreaga mea percepţie e tulburată, însă un Dumnezeu real şi viu ar fi făcut puţină ordine măcar într-un segment din toate cele care-s complet VARZĂ în viaţa mea. Ştii cum zic? Unul singur, atât, şi aş fi ştiut şi m-aş fi smerit şi aş fi tăcut.

Dar realitatea e alta. E asta. În război cu mine însămi.

Friday, November 23, 2018

Jurnal de mulțumire ♥


Doamne, apreciez mult şi Îţi mulţumesc ♥ :





♥ pentru sănătate
♥ pentru ceva ce am observat pentru prima oară abia, aseară. A fost lună plină și odată cu ea un fenomen de tip halou, în jurul lunii era ca un curcubeu, ca o aură. Mi s-a părut magnific.
♥ pentru ajutorul pe care îl primesc
♥ pentru că pot munci
♥ pentru somn
♥ pentru iarnă, e anotimpul meu preferat, cu tot cu aerul ei rece și curat și puternic. Mă simt în largul și în elementul meu iarna
♥ pentru prieteni
♥ pentru colinde, în special cele cântate de Hrușcă = iarnă = comfort zone = bucurie = copilărie


Tu pentru ce ești recunoscător azi?

Sunday, November 18, 2018

Lucrurile care m-au adus în punctul în care mă aflu momentan...

Repar, peticesc, doresc, caut să-mi dau de capăt. Acum mă axez pe reparat, pe tăiat şi scos ca la operaţie. Mult rău făcut de alţii, revărsat pe mine. Limite, graniţe şi, dureros-ironic-crunt-necesar, iubire şi iertare. 2018 a fost un an altfel pentru mine. Nu vreau să-l numesc greu, ci altfel. Poate voi trage la final de an o concluzie despre el, cu bune şi rele.

Photo by Will B on Unsplash

"13.05.2018

Aceste rânduri ar trebui să le încep cu o concluzie, o concluzie la blog, o concluzie la viaţa mea, o concluzie la modul meu de a gândi, o concluzie la experienţele mele de viaţă, care se învârt cam pe aceleaşi coordonate, o concluzie despre un fel de a fi, simţi, gândi, reacţiona, o concluzie-diagnostic. Dar nu mai are importanţă. Ce are importanţă acum e că văd în lumină şi claritate cele din ultimii ani, adică văd ce a fost în neregulă în trecut de a generat "acum-ul" de acum. De ce vreau să scriu despre ele? Nu pentru a expune pe cineva, sau detalii ce ţin de privat, ci a pune în cuvinte nişte arii ale vieţii mele în care m-am comportat defectuos, în care am acordat priorităţi greşite, acuzându-mă sau punând presiuni false şi inutile asupra mea. Deci ce m-a adus aici?
  • un job solicitant, nesigur. O întreagă instituţie lăsată în mâinile unei tinere neexperimentate. Alegeri greşite cu ecou într-un om care nu face lucrurile superficial, care nu poate fi fals, ipocrit. De aici multe tensiuni, frici, gânduri care nu se mai opreau, griji, temeri, iar într-un final, insomnie (cam de prin octombrie 2017). O expunere la oameni agresivi, oameni cu probleme, oameni parveniţi, prefăcuţi. Faptul că n-am simţit un back-up la toate astea, mi-au acutizat sentimentul de teamă.
  • lipsa unui back-up, în ideea să pot "vărsa" prea-plinul de gânduri. Nu pot face asta la duhovnic, consider că spovedania e locul unde să-ţi verşi păcatele, nu să te duci să spui despre ce experimentezi la job. Nu pot face asta nici în rugăciune, unii pot, eu nu. Să te duci acasă şi să nu ai cui să-i spui una, alta, să flecăreşti, să te descarci, sau pur şi simplu să-ţi muţi atenţia de pe lucrurile cu care te-ai încărcat printr-o activitate, printr-o conexiune cu un altul, mi-a agravat încet şi sigur, ca picătura chinezească, lipsa de sens, de direcţie şi m-a făcut să-mi fie chiar teamă de a reveni acasă, după job. Scriam asta şi aici şi încă nu pot înţelege cum pot exista oameni care să te sfătuiască să fii fericit în singurătatea ta. (închipuiţi-vă că am băgat aici un smiley din acela care râde în hohote)
  • situaţii nerezolvate de alţii care au picat în cârca mea. Cum nu e suficient să duc moştenirile pe care le am, emoţionale, trebuie să duc şi unele...mai vizibile. Pentru o moştenire, reală de data asta, casa bunicii mele, care nu are act de proprietate, ne zbatem de un an să rezolvăm asta. "Ne" zbatem, vorba vine. MĂ zbat, pentru că cineva a pus presiune asupra mea să rezolv aspectul acesta şi, deşi suntem doi moştenitori, eu sunt cea care se consumă cel mai tare, din toate punctele de vedere, psihic, dar şi fizic, că deh, eu dacă "nu am familie", se presupune că am mai mult timp liber la dispoziţie...N-ar fi asta o problemă, însă, apucând de coadă acest subiect, am dat peste un ocean de...oameni lălăiţi, parcă îi atrag şi alta nu, plimbări specifice în România de la Ana la Caiafa, refuzuri şi complicaţii tot marca "legislaţia României" şi tot aşa. Ceea ce putea fi rezolvat în anii 90, cu uşurinţă şi mai puţină bătaie de cap, acum e ca un balaur cu 7 capete, 30 de ani mai târziu."

Thursday, November 15, 2018

Noiembrie plumburiu...

10 noiembrie, deja.

Nu ştiu de ce simt atât de apăsător trecerea timpului... Poate pentru că mă raportez la nişte lucruri pe care le tot aştept, sau pe care tot îmi doresc să le bifez? Cine ştie?

Photo by Kenrick Mills on Unsplash

În altă ordine de idei, am reuşit să termin de citit o carte. Chiar dacă am lasat-o mai moale cu achiziţia de cărţi, tot mai cumpăr când şi când câte una. Le iau intuitiv, ca să zic aşa. Acum am terminat de lecturat o carte scrisă de un preot grec - "Dragoste pentru totdeauna", volumul 2 dintr-o serie numită "Treceri nevăzute" scrisă de preotul Andreas Konanos (de fapt sunt nişte emisiuni radio transcrise). Anul acesta am tot citit cărţi în acest ton, culmea, toţi autorii erau preoţi sau ieromonahi greci, ce au un cuvânt uşor diferit de ce am citit până acum. Mai optimist, raportat la cuvântul Noului Testament şi, dacă îmi e îngăduit să zic, mai în duhul lui Hristos. Cu cât trece timpul, deşi sunt departe de ceea ce ar trebui să fie un creştin (şi nu o zic dintr-o "falsă smerenie", sau ipocrizie, ca să spunem lucrurilor pe nume), parcă simt tot mai puternic la ce se rezumă ortodoxia. Sau la Cine. Sunt multe depărtări de la esenţă, sunt multe depărtări de Hristos, sunt multe lucruri realmente în antiteză cu Hristos şi "doctrina" promovată de El. Sunt departe şi eu de ceea ce a propovăduit Iisus Hristos. Îmi duc cu greu neputinţele, lipsa răbdării, mânia, lipsa iertării, lipsa înţelegerii, lipsa de dulceaţă din glas, lipsa bunătăţii inimii, lipsa păcii... N-am nimic din toate astea, dar măcar am înţeles că pe acestea le-a cerut şi încă le cere Hristos. Mi-e limpede că ortodoxia are un Dumnezeu viu şi prezent clipă de clipă, dar suntem prea prinşi în "omenie" (a fi oameni, trupuri umblătoare), ca să accesăm această dimensiune a permanentei prezenţe a lui Dumnezeu în noi şi printre noi... 

M-am depărtat de la subiect. Nici măcar nu era un gând cu care pornisem să scriu aceste rânduri, dar poate e bine că le-am lăsat să curgă. Ideea e că recomand acest volum, iar eu am în plan să achiziţionez şi celelalte două volume, cât de curând.

Acasă - sunt încă la ai mei. E bine din anumite puncte de vedere, nu e bine din altele. Deşi la mine la apartament am făcut demersurile ca să închei ce mai era de rezolvat, adică am zugrăvit o parte din el etc., nu ştiu exact ce direcţie voi lua după ce voi bifa tot ce aveam în plan. E ciudat, dar adevărat şi obositor acest conflict interior al meu dintre nevoia de a fi cu oamenii şi a îmi fi dificilă prezența lor, în aceeaşi măsură. Clipă de clipă am impresia că cineva atentează la buna mea funcţionare, la liniştea mea, la pacea mea, la teritoriul meu, la drepturile mele, la nevoile mele. Am senzaţia asta şi la muncă, ceea ce a dus la numeroase conflicte interioare şi exterioare, dar şi acasă cu ai mei. Din fericire am putut păstra o mică graniţă şi nu mi-am manifestat exterior acest conflict interior. Conştientizez că traiul în comun cu cineva fix asta înseamnă: o permanentă încălcare a graniţelor celuilalt. Sau nu? Am început să-mi ridic iar semne de întrebare privind graniţele interioare, care-s acelea ce pot fi încălcate şi care nu, despre codependenţa emoţională, despre cauza furiei mele pe care o simt că musteşte în întreaga mea fiinţă etc. Suntem ataşaţi de tot felul de imagini despre cum ar trebui să fie lucrurile, într-o fantezie, iar când realitatea te loveşte, devii frustrat, furios şi nemulţumit.

Job - mă străduiesc să văd acel loc ca pe un spaţiu în care învăţ detaşarea. E un proces greu, e un proces îmbâcsit cu multă vinovăţie, cu multe conflicte. E un loc necesar pentru supravieţuire financiară, e o şcoală a vieţii. Dacă e să pun în balanţă, cel mai mult îmi place bucăţica în care predau. Ieri am aflat că din 5 lucrări trimise la un concurs, 4 au luat premii 1,2 de 2 şi o menţiune. A fost ca un mic semn de bine, ca o floare de lotus care iese dintr-o mlaştină. A fost un mic semn că ce fac, e posibil să fie totuşi bine. Că pentru cei câţiva elevi care-şi văd de treabă şi au talent, merită totul.

Sănătate fizică şi mentală - una din "iubirile" mele, adică...simpatiile mele, doar că la mine simpatiile pot ţine şi câţiva ani până îmi trec, mai exact un amic grec pe care l-am cunoscut în 2016 şi la care încă mă gândesc, mi-a zis la un moment dat că până nu simt că-s OK cu mine din toate punctele de vedere, să nu mă implic în nimic dpdv emoţional, pentru că va fi sortit eşecului. Discuţiile cu el cred că erau un du-te-vino de idei în care fiecare ne spuneam de ce nu suntem disponibili în acel moment. Eu despre mine, el despre el, random. Şi avea multă dreptate. Avea dreptate pentru că ajungi să atragi fix experienţele care îţi arată că încă nu eşti în regulă, sau care-ţi zgândăre bubele tale de pe interior. Atragi oameni care fie sunt respinşi de persoana ta, sau care sunt indisponibili dpdv emoţional, sau care se ataşează de tine ca o lipitoare, pentru că şi ei au nevoie de indisponibilitatea ta emoţională. Furia mea este generată în acest moment tocmai de această constatare scrisă mai sus. Însă încerc să mă iau pe bucăţi. Sunt câteva demersuri pe care le fac şi de la care aştept rezultatele...

Un demers e faptul că am început să merg la sală. Am mers iniţial cu ideea să slăbesc, pentru că m-am îngrăşat neaşteptat de mult (bine, unii vor zice iar că exagerez, că-s înaltă...etc.). Însă ce a devenit ulterior motivaţia de a merge pe mai departe, a fost faptul că aveam o stare bună mentală şi în ziua respectivă şi chiar şi a doua zi, dupa antrenament. Citeam undeva că omul are nevoie ZILNIC de 45 de minute pentru a i se elibera cantităţi suficiente de dopamină şi endorfine, pentru o stare generală de bine. Dacă din varii motive nu am reuşit să merg la sală, deci să fac singura formă de mişcare pe care o pot face acum, simt cum colţii anxietăţii (gândurile ilogice, stările de teamă neexplicabilă) şi ai depresiei (viitorul este sumbru şi pesimist) se arată din nou. Deci, pentru mine, mişcarea e vitală acum, simt că am un DE CE suficient de puternic conturat pentru a face această activitate şi pe mai departe.

Un altul e că merg tot mai mult pe simplificare (și mai mult decât în ultimii ani :P). Nu mai e timp să speli 10 mașini de rufe, să calci 5 și alte 4 să le împăturești. Nu mai e timp de sortat cutii și cutiuțe. Nu mai e timp de șters praful de pe zeci de volume de cărți, de pe mii de flecuștețe plimbate în stânga și în dreapta. Nu mai e timp de irosit, nu mai e timp de pierdut. Avem o singură viață, ce facem cu ea?! Știu că-s clișee ideile astea, dar chiar vrem să privim în urmă și să constatăm că am avut o minunată casă pusă în ordine? Că zilele noastre s-au succedat între somn și job? Că n-am trăit, ci doar am supraviețuit?

În fine, dau publicare acestor rânduri, că deja au trecut 5 zile de când le scriu.

Cu speranță în mai bine,

Irina

Thursday, November 1, 2018

Jurnal de mulțumire ♥

Viața poate deveni tare nesuferită uneori. Iar dacă ești vreo Irină, când neajunsurile zilei și vieții vin în vizită, te revolți cu acrivie împotriva lui Dumnezeu, mai întâi detoate. ”Da` mie de ce nu-mi dai?”, sau ”mie de ce îmi dai fix lucrurile astea grele și neplăcute?”, ”dar eu ce am?”, ”dar mie ce îmi lipsește?”. Întrebări adresate unui Dumnezeu blând, care stă și ascultă răzvrătirile fiilor Lui.

Știți că duc o luptă teribilă cu a îmi schimba modul de a gândi și a vedea lucrurile. De a muta busola de pe negativ pe pozitiv. De a nu mai fi îmbufnată și aricioasă... 

Poate că și acest fir firav de a mulțumi Creatorului nostru ajută în acest demers, așa că îmi doresc să reiau Jurnalul de mulțumire .

Doamne, apreciez mult şi Îţi mulţumesc ♥ :



♥ pentru sănătate,
♥ pentru confortul mașinuței care mă plimbă de colo-colo cu repeziciune,
♥ pentru o toamnă aurie,
♥ pentru starea avută duminca trecută, de atemporalitate și nădejde,
♥ pentru starea pe care o am după ce fac mișcare,
♥ pentru simplitate și pentru ”mai puțin”,
♥ pentru dorința de a experimenta vs. a contempla.

Voi pentru ce sunteți recunoscători în viața voastră?

Cu mulțumire,

Irina

Jurnal de mulțumire ♥

Doamne, apreciez mult şi Îţi mulţumesc ♥ : ♥ pentru sănătate; ♥ pentru ziua de ieri, e mai important să dai decât să iei. Și mai îm...