Posts

19 august 2018

Image
Suntem în 19 august, mâine este deja 20,
putem spune că suntem pe final de lună. Timpul se scurge cu o viteză năucitoare, nu mai are răbdare cu nimic și nimeni. Zilele am ajuns să le măsor doar în ore de muncă, ore de somn, cu ore în care mai apuc să fac cele câteva lucruri necesare vieţii de zi cu zi, în ce mai mâncăm azi, cât mai e până acopăr datoriile, ca măcar piatra asta să o mai iau de pe inimă, în stări de tulburare care te bat ca valurile mării, mereu cu altă intensitate, mereu cu o altă culoare, mereu dintr-un alt registru.

Nimic nu mai e bun, nimic nu mai are culoare, nimic nu mai are perspectivă. Deși, în momentele în care fac și altceva, ceva frumos și din afara registrului job și rutină, trăiesc acele momente cu bucurie, chiar dacă pe fundal, ca un zgomot de fond, e acel ceva ce nu mă mai mulţumește, acel ceva ce nu poate fi definit.
La job, deși a fost vacanţa, o perioadă mai "liniștită", lucrurile au fost atât de neplăcute, frustrante, diferite de tot ce am …

"Nu-mi mai trebuie asta"

Image
Am vreo 10 postări începute şi neterminate. Până reuşesc să mă adun şi să scriu ce mai fac eu în ultima vreme, transcriu un fragment dintr-o carte achiziţionată recent, care se potriveşte mult stării mele din prezent.
"Schimbari ale gusturilor şi ale percepţiei acompaniază adeseori răsturnări ale identităţii. Unul din cele mai clare semnale că ceva sănătos se pune pe picioare este impulsul de a rări, sorta şi de a arunca haine, hârtii şi lucruri vechi.


"Nu-mi mai trebuie asta", spunem aruncând o cămaşă zdrenţuită în grămada cu lucruri de dat. "Mi-e greaţă de dulapul ăsta stricat şi de toate straturile lui de vopsea" şi aşa ajungi să donezi dulapul unei organizaţii de caritate.
Aruncând lucrurile vechi şi nefuncţionale facem loc pentru ce e nou şi adecvat. Un dulap doldora de haine vechi şi uzate nu cere altele noi. O casă ce dă pe dinafară de fleacuri şi flecuşteţe de care ai tot adunat de mult timp, nu are loc pentru lucrurile care chiar ţi-ar îmbunătăţi ziu…

Încotro?

Mã tot întreb, încotro? Parcã nu pot vedea mai departe de mâine şi azi şi asta e bine. Prea mult am trãit în trecut, ca apoi sã trec în extrema cealaltã, de a fi cu gândul numai în viitor, cu presiunea unui acum cu timp şi ani irosiţi. Senzaţie, percepţie, iluzie. În scurta noastrã cãlãtorie pe acest pãmânt suntem o clipã, raportaţi la veşnicie. Deci nu existã decât un acum în bãtaia fiecãrei clipe care te întreabã dacã eşti prezent, dacã mai simţi, daca mai asculţi rostul, adevãratul rost al vieţii. Prea mult prinşi în lupte acerbe. Cu tine, cu un altul, cu sistemul, cu societatea, cu colegii, cu rudele, cu gândurile, cu nedreptãţile şi neîmplinirile. Şi totuşi nu existã decât ecoul clipei de acum.
Şi mã întreb în continuare, încotro? Cu toții avem nevoie de bani de o pâine. Apoi ne întindem mai mult decât e cazul. Ajungi în situaţii improbabile. Şi te gândeşti pânã când şi parcã ai vrea sã împarţi amarul ãsta cu cineva. Dar nu ai un cineva şi atunci rãmâne sã te agãţi cu durere, di…

Accept

Simt nevoia sã scriu, sã "vãrs" acest preaplin din mine. Sã las urma unor gânduri care nu mai vor sã stea în acelaşi loc.
Merg pe un drum de început de acceptare. Aş vrea din toatã inima sã pot îmbrãţişa complet şi pânã la capãt acest început. Accept faptul cã viaţa e un şir de experienţe mici şi mari, cã e o perpetua acţiune chiar şi când stãm pe loc. Accept faptul cã multe lucruri nu ne stau în putere, ca mulţi factori concurã asupra fiecãrei clipe. Accept faptul cã treaba mea e sã fac şi sã fiu, restul lucrurilor sunt în afara puterii mele. Accept faptul cã am permis sã-mi fie încãlcate toate graniţele personale dintr-un prea mare bun simţ şi din dorinţa de a nu deranja, supãra şi a place. Accept faptul ca doar cu mari eforturi, de care nu-s capabila, aş putea aduce în lume un alt fel de a fi decât cel care sunt. Accept faptul cã am mers mereu dupã cum a fost valul, nicidecum dupã un plan cu nişte obiective care sã coincidã cu persoana mea, asta ducându-ma la multe situa…

Ce listă de dorinţe aveam la 23 de ani

Image
să zugrăvesc, să schimb covorul şi cuvertura de pat;să termin lucrarea de licenţă, tablourile pentru licenţă şi să învăţ la Istoria Artei şi Psihologie şcolara;să scap de ce este inutil prin cameră;să sortez fotografiile, hârţoagelem revistele etc. punându-le în albume, cutii, dosare;să selectez ziarele de ce m-ar putea interesa;să-mi programez timpul;să citesc ce a rămas necitit şi să sortez ce nu merită păstrat;să sortez lucrurile din birou;să dau hainele pe care nu le mai port şi să le modific pe cele pe care inteţionam să le modific;să scap de micile "nimicuri" de prin cameră;să citesc colecţia "Art Gallery"să-mi stabilesc timp fix de rugăciune şi de citit din Biblie;să-mi găsesc duhovnic bun;să merg măcar duminica la Biserică;să ţin post;să învăţ să mă port mai eficient cu Andrei şi să nu mă mai pierd cu firea (se aplică şi pentru restul membrilor familiei)să decid ce fac după facultate: masterat, o a doua facultate, amândouă la un loc?să termin Seminarul iert…

Gânduri de peste week-end

Image
Un om complet expus este un om vulnerabil. Mă refer la partea interioară. Cu toate astea, ceea ce mie îmi foloseşte, poate că altuia îi va face rău, de aceea e greu să aplici reţete care nu-s menite ţie. Ca la medic, ceea ce mie îmi spune medicul, poate pentru un altul ar fi otravă, deşi pentru mine poate e tămăduitor. Din acest motiv, mă gândeam eu ieri, am mers cu totală încredere pe anumite sfaturi pe care le-am primit, luând decizii foarte grele, dar având încredinţarea că fac ceva spre binele meu.

Revin la ideea mea că nu sunt doi oameni la fel. Chiar şi gemenii identici au tot firi, personalităţi diferite. Poţi găsi pe drumul acesta al vieţii câţiva oameni cu care poate vei fi pe aceeaşi lungime de undă, pe aceeaşi vibraţie interioară, cu aceleaşi gânduri şi concepţii, dar tot COMPLET diferiţi veţi fi. Cele vădite, exterioare, ne dau de înţeles acest lucru mai abitir. Cu atât mai mult sufletul, care e un univers atât de complex, este cu totul şi cu totul diferit de un altul. 

D…

Diverse de început de lună iulie

Image
...mă gândesc că dacă eu, autoarea acestui blog, m-am plictisit de tonul sumbru în care îmi aştern gândurile, dar cei ce ajung să poposească aici, să citească acest mic parcurs de viaţă, oare nu-s şi mai plictisiţi?
Stau şi mă întreb care e cauza profundei mele nemulţumiri în faţa vieţii? Ce anume, făcând, ar schimba modul în care văd lucrurile, modul în care fac lucrurile? E vorba doar de perspectivă, e vorba doar de context? Nu am un răspuns încă.


Azi am fost iar la mănăstirea Techirghiol şi la pangar am frunzărit nişte cărţi. Acolo mereu mi-a picat în mână ceva ce s-a pliat pe realitatea imediată. Cu ani în urmă, tot acolo fiind, citeam într-o carte de a pr. Emilianos Simonpetritul ceva despre mânie (am o vreme cu foarte multe flash-back-uri, lucruri asemănătoare trăite în trecut, situaţii, persoane, conjuncturi, totul foarte viu). Eram foarte mânioasă pe vremea aia. Sunt şi acum, însă ştiu s-o dozez, ştiu s-o direcţionez şi am învăţat că în faţă am oameni, nu inamici şi nu pe ei …