Tuesday, June 6, 2023

O metodă de economisire preluată din cartea ”Cel mai bogat om din Babilon”

În ultima vreme am reușit să mai frunzăresc câteva cărți, chiar dacă nu pe atât pe cât mi-aș dori să citesc. Una din ele a fost ”Cel mai bogat om din Babilon” de G. S. Clason, o carte care mă aștepta cuminte în bibliotecă. Despre carte nu voi spune eu prea multe, ci voi trece aici informații care se regăsesc pe site-ul Elefant: 



Milioane de cititori au ajuns să cunoască celebrele „parabole babiloniene“ ale lui George S. Clason. Considerate a fi adevărate surse de inspirație, ce tratează atâtea subiecte dureros de actuale precum planificarea și obținerea succesului financiar, asigurarea unui venit solid pentru viitor, dar și principii financiare extrem de solide, deși vechi de mii de ani, aceste povestiri fascinante, bogate în sfaturi și informații extrem de utile, au devenit un model demn de urmat pentru toți autorii lumii moderne ce hotărăsc să scrie despre toate aceste teme.

Pentru cei care au citit Arta Vânzării de Zig Ziglar, numele lui George S. Clason nu este o necunoscută, iar cartea de față vine după o îndelungă așteptare. Paginile ei vă vor purta doar aparent înapoi în timp, tocmai în îndepărtatul Babilon, leagănul principiilor de baza ale lumii financiare, prețuite și în zilele noastre și puse în practică în întreaga lume.

Folosind un limbaj la fel de simplu, dar și profund, precum cel biblic, acest ghid de înțelegere a lumii financiare ne schițează o cale sigură spre prosperitate și, implicit, spre fericire. Totodată, ne ajută să înțelegem problemele financiare cu care ne confruntăm, oferindu-ne și o soluție ce ne va călăuzi pe durata întregii vieți. Cel mai bogat om din Babilon este o carte pe care trebuie să o citiți fără întârziere, s-o recomandați prietenilor și s-o dăruiți tinerilor care fac primii pași în lumea afacerilor.”

Cartea este ușurică și se citește repede. În ea regăsim mai multe idei bune, dar pe mine m-a atras în special una, pe care am și început s-o aplic.

Autorul, sau personajul principal din carte, care este un înțelept al banilor, îl sfătuiește pe cel care ajunsese în ruină din pricina obiceiurilor proaste în administrarea banilor, ca pe viitor să aplice următorul principiu:

  • 10% din veniturile lui să se ducă într-un fond care va fi o formă de economisire, investire în persoana proprie (atenție, nu cheltuire spre folos propriu, ci investire în sine din punctul de vedere al prosperității viitoare), dar și de înmulțire a banilor. Acești 10% trebuie să fie banii care vor atrage alți bani și bani pe care ”îi vei pune la muncă”, adică îi poți investi în lucruri care știi că ar fi profitabile și ar aduce alți bani în loc. Aici e de discutat și fiecare poate să își aleagă acel ”ceva” care ar putea înmulți suma depusă. Deși inițial va fi mică, în timp se poate aduna o sumă mai rotundă, mai frumoasă.
  • 20% din totalul veniturilor se duc pe restituirea datoriilor și împrumuturilor. În carte avem exemplul celui care cere sfat de la înțelept și care avea datorii și împrumuturi făcute la numeroși oameni, pe diferite sume. La sfatul înțeleptului, se va duce la creditorii săi și îi roagă să îi accepte acel procent mic, lunar, dar constant, ca să-și acopere mai devreme sau mai târziu datoriile făcute. Aducând în prezent acest concept, eu zic că acești 20% NU sunt pentru plata facturilor și zic eu nici a ratelor, decât dacă cu cei 20% din veniturile tale totale ai putea acoperi o rată sau mai multe.
Cum am aplicat eu ideea asta? 

Personal nu mai am rate la bancă, cu excepția cardului de cumpărături, la care plătesc lunar cam 2-300 lei. Momentan nu voi scrie despre el, poate îi voi acorda o postare separată, mai ales că multă vreme am vrut să-l închid, dar între timp mi-am schimbat ideea asupra lui. Revenind la întrebarea inițială, cum am aplicat eu acest principiu, vă spun că am făcut în felul următor: la salariu m-am dus și am scos TOT de pe card. Din ei am pus 10% în pușculiță și 20% într-un plic separat. Personal mai am o datorie pe care o consider mai mult morală, față de cineva care m-a ajutat când mi-a fost greu, dar care nici nu are așteptări de la mine să restitui banii. Probabil așa-s părinții :). Dar eu am zis că e o ocazie buna ca, din puținul-mediul pe care-l fac, să testez ideea asta, ca la un moment dat să am o sumă frumușică cu care să-i pot ajuta pe cei care m-au ajutat la rândul lor, cândva. Cu suma rămasă am achitat toate facturile, rata la card, iar din diferența rămasă am pus-o ca bani pe care să îi cheltuiesc fie pe mâncare, fie pe benzină, fie pe alte lucruri care-s necesare vieții de zi cu zi.

Ce efect a avut până în prezent?
  • în primul rând m-a motivat și încurajat ca, orice sumă, oricât de mică, mi-a mai intrat în casă ca formă de ”câștig” s-o împart după același principiu: 10% la economii, 20% la datorii și restul de 70% în portofel să fac ce doresc cu ei.
  • în al doilea rând, efectul psihologic de a vedea că ai niște bani în casă (pușculița mea e cu un geam transparent pe față) este benefic. Nu știu să explic, dar simt că nu mai am securea lui ”nu mai am nici un leu” deasupra mea, până la salariu. Iar cei 20% din plic îmi dau sentimentul de organizare, înfrânare, disciplină, care îmi cresc încrederea în mine și în forțele proprii.
  • al treilea efect e că, culmea, parcă am avut bani suficienți și pentru mâncare și pentru a-mi lua ceva nou, dar și pentru a bea o cafea în oraș, sau a face o mică plimbare.
Nu ascund faptul că am avut ispita de a lua din pușculiță și chiar am luat până la urmă, ca îmi doream ceva în casă și nu mai aveam bani de cheltuit de aiurea. E drept că am luat de acolo niște bani, ca apoi să văd că mai rămăseseră niște bani în alt loc, de cheltuială și i-am pus în locul celor sustrași din pușculiță.

Sper să vă fie de folos și vouă ideea mea și chiar mi-aș dori să-mi împărtășiți și alte idei de economisire pe care le aveți.

Gânduri bune,

Irina


2 comments:

  1. Felicitari! Tot cu aceasta carte am inceput si eu, a functionat si functioneaza inca! Antonia.

    ReplyDelete
  2. E una din primele cărți de educație financiară pe care le-am citit. Idee mea preferată este că banul e un muncitor excelent care va lucra pentru tine 24 de ore pe zi, 7 zile din 7, nu îl lăsa să stea degeaba și el își va face treaba

    ReplyDelete

Am supraviețuit primei săptămâni de școala

 Am supraviețuit primei săptămâni de școală, ura! :) A trecut cu repeziciune și emoții și prima săptămână de școală. Revederea cu elevii a f...