Fă totul vs. fă puţin

De când mă străduiesc să fiu mai organizată, am observat nişte aspecte în ceea ce priveşte abordarea rezolvării unei probleme, unei activităţi plictisitoare, sâcâitoare, repetitive, sau când pur şi simplu eşti obosit, plictisit şi n-ai chef sa faci ceva, dar trebuie.

Am dus lupte cu mine în a face cele ce ţin de mine, de munca mea, sau de ajutorul oferit altora. M-am simţit copleşită, deprimată, neputincioasă, alteori am simţit că pot rupe munţii în două, ca apoi să realizez că n-am energie nici cât să mut o cană din stânga în dreapta...

Fără să intru în detalii, recent am fost pusă în faţa a face curat în nişte spaţii foarte murdare, sau în care nu se mai locuise de multă vreme şi s-a adunat în timp praf şi altele pe acolo. Primul impuls, prima viziune era să fac totul dintr-un foc, într-o zi dacă s-ar fi putut să fac să strălucească totul. Apucându-mă de treabă, mi-am dat seama că 

1. nu am timpul necesar pentru aşa ceva şi 

2. nu am energia/puterea fizică să termin totul de una singură într-un timp scurt. 

Aşa am ajuns la concluzia că făcând puţin din lucrurile copleşitoare, ajungi la un moment dat să faci totul.

Dacă şterg azi un aragaz foarte îmbâcsit cu o soluţie, dar fără să insist până mă epuizez, a doua oară când voi reveni asupra lui îl voi curăţa un pic mai temeinic decât data trecuta, iar în tot acest timp, în toate dăţile când eu am curăţat treptat şi cu răbdare aragazul, am avut timp să mai curăţ şi altceva în ziua respectivă.

Deci fă puţin, ca în timp să poţi face mult, să faci totul.

Reversul acestei situaţii e când vrei să abordezi ceva uşor în paşi mici. Aici trebuie să te sileşti să faci totul. Nu face un sfert dintr-un fel de mâncare, fă-l până la capăt, chiar dacă ţi-e somn. Într-o baie nu spăla doar un sfert de chiuvetă, dă cu un spary cu soluţie de baie peste tot, chiar şi peste cada si wc, apoi treci cu o cârpă peste tot. Maldărul de hârtii de pe masă e bine să-l ataci tot cu perspectiva lui fă totul. Muntele acela de haine de călcat, atacă-l şi pe el cu gândul "fac totul", pentru ca de obicei aici se adaugă de la zi la zi altceva ce are nevoie să fie călcat.

Nu ştiu cât de limpede am reuşit să redau viziunile astea de fă totul, fă puţin, dar sunt nişte traictorii pe care le aplic şi în celelalte aspecte ale vieţii mele. La muncă ştiu când ceva e de făcut cu totul, sau de făcut pe bucăţi, în viaţa duhovnicească am învăţat să discern când e de făcut totul şi când e de făcut puţin, spre creştere şi înmulţire etc.

Acestea fiind zise, aş fi curioasă să aflu în ce domeniu al vieţii, sau în ce situaţie aţi simţit voi că e cazul să fie făcul totul, sau să fie făcut puţin, dar cu bătaie pe termen lung.

Cu drag, Irina

:)