Pentru sambata roz, pentru ziua indragostitilor, pentru suflete romantice, pentru suflete boeme... a pink drink!
Gasisem pe internet o reteta care mi-a atras atentia mai mult prin aspect. Era o bautura roz ce parea delicioasa si care avea in compozitie... serbet! Cum intamplarea a facut sa am in casa serbet de capsuni (desi n-am mai gustat serbet de vreo 20 de ani) am zis sa testez bauturica asta care iti ia ochii. Ea se prezenta cam asa:
Sursa aici.
Ingredientele din reteta erau urmatoarele:
- limonada roz
- serbet de mure
- suc Sprite
Am stat si m-am intrebat ce e aia limonada roz? Ok, roz, limonada... nu parea chiar asa greu de imaginat o limonada roz, dar cum se realizeaza ea? 5 minute de Google mai tarziu am aflat ca limonada roz e apa, zeama de lamaie, sirop de merisoare si zahar.
Cum am facut eu "the pink drink": am stors 2 lamai si jumatate intr-o cana, am pus 4 lingurite de zahar brun, sirop de capsuni ochiometric si am completat cu apa. A iesit cam o cana mare de 250 ml de limonada roz.
Cam 150 ml de limonada am amestecat-o cu 6 lingurite de serbet de capsuni, am dat-o prin blender ca sa se dizolve serbetul, am pus-o in 3 pahare si am completat cu Sprite.
A iesit o bautura interesanta la gust, mai putin roza decat cea din reteta initiala si un pic cam prea dulce pentru gustul meu. Cred ca la urmatoarea tura n-as mai pune zahar in limonada roz si as pune putin mai multa zeama de lamaie. Ar merge de minune si cateva cuburi de gheata.
Uite aici, bautura roz, nu prea complicata, insa foarte gustoasa si revigoranta. Vrei mai roz de atât?!
ReplyDeletehttp://ladacuminuni.blogspot.ro/2011/11/sambata-roz-sau-toamna-vitaminelor-din.html
Ha,ha! Nu numai ca e suficient de roz, dar e si suficient de... verde! :P
ReplyDeleteAs da oricand un suc natural din fructe si legume pe un suc plin de chimicale... Trebuie sa scot storcatorul de fructe de la naftalina si sa-l folosesc pentru asa ceva.
Cred ca merge foarte bine si cu apa minerala.
ReplyDelete