![]() |
| Sursa foto aici. |
Recent am terminat de citit cartea numita "Ne vorbeste parintele Serafim Rose - Scrisori". Cartea aceasta am primit-o de la o prietena draga acum 2 ani, dar am tot amanat sa o citesc. Tind sa cred ca am citit cartea cand trebuia, am primit mesajul ei altfel decat l-as fi primit acum 2 ani, am rezonat cu sfaturile date de parintele Serafim, iar intreg continutul cartii mi-a mers drept la inima.
Dar sa revin la carte. Cine este parintele Serafim Rose? Parintele Serafim Rose a fost un american convertit la ortodoxie care a trait in secolul 20. De formatie intelectuala - filosof, cautator al lui Dumnezeu, cu ocolisuri prin zen-budism si taoism, a gasit matca sufletului sau in Biserica Ortodoxa Rusa din America. S-a apropiat de viata monahala si s-a retras in Muntii Stancosi la Manastirea Sfantul Herman din Platina - California unde a trait pana la sfarsitul vietii sale, care a survenit timpuriu pe cand aceasta avea varsta de 48 de ani.
Parintele Serafim Rose a fost un om al caii de mijloc, al echilibrului duhovnicesc si a pus accent pe trairea ortodoxiei in inima, nu in minte. Nu era simpatizant al extremelor de nici un fel, iar inteligenta nativa l-a ajutat sa vada mereu in profunzimea lucrurilor. A fost si un fin psiholog reusind sa vada in adancul sufletelor celor care veneau la el pentru sfat, ghidare si indrumare. A editat revista Orthodox Word si a scris despre subiecte arzande, potrivite vremurilor noastre (evolutionism, new-age etc.). Intotdeauna, inainte sa scrie un articol sau orice altceva despre un subiect, citea si studia toate sursele fie ele laice, sau teologice, abia apoi trecea la o sinteza asupra subiectului respectiv.
Tot parintele Serafim Rose este cel care a spus ca este important ca oamenii sa se cultive si sa-si slefuiasca sufletul citind literatura laica de calitate si ascultand muzica clasica. Ba chiar acesta ii sfatuia pe ucenicii sai, si pe cei care veneau la manastirea Platina ca sa ia sfat, sa citeasca Platon, Shakespeare, Dickens, Dostoievski si accentua ca inainte de un studiu teologic, e nevoie sa exista un exercitiu al lecturii cartilor laice de calitate.
Cartea reprezinta o colectie de scrisori misionare trimite de catre parintele Serafim Rose catre parintele Alexie Young, un alt convertit la ortodoxie de la romano-catolicism. Scrisorile acopera o serie de probleme care aveau loc in acea vreme in Biserica Ortodoxa din America, raspunsuri la intrebarile proaspatului convertit Alexie, mici sclipiri din viata manastirii, sfaturi pentru viata crestina de zi cu zi si nu numai.
"Crestinismul ortodox trebuie sa fie un mod de viata. El nu este o religie de duminica dimineata, pe care o putem pune intr un colt in timp ce iesim pe portile bisericii la sfarsitul slujbelor. Ea trebuie sa cuprinda intreaga noastra conceptie de viata asupra propriei persoane, asupra fratilor nostri si a lumii in general, intr-un cuvant, sa afecteze radical viata de zi cu zi."
"...cu cat te gandesti mai putin in mod abstract la viata duhovniceasca si cu cat te ostenesti mai mult in treburile zilnice, rugandu-te dupa putinta cu atat mai bine iti va fi. Indreapta-te catre ortodoxia ravnitoare si apoi nevoieste-te zi de zi si Dumnezeu ne va intelepti."
"Toata aceasta lucrare crestina are loc la nivel local - chiar acum si aici, intre mine si Dumnezeu si cei din jurul meu. Daca e posibil mai mult - la nivel bisericesc general - e ceva ce se adauga la lucrul de baza."
O recenzie buna asupra acestei carti poate fi citita aici.
Am vrut sa scriu despre aceasta carte, pentru ca mi-a placut foarte mult, am "devorat-o" in 3 nopti, ca la sfarsit sa raman cu un gol, cu senzatia ca trebuie sa mai continui pe linia asta cu ceva. Dar cum carti noi nu prea vreau sa-mi cumpar, iar cele doua carti mai serioase si complete ale parintelui sar de suma de 50 de lei, am sa mai astept un pic.
Sper cu aceasta postare sa fi starnit interesul cititorilor mei ortodocsi, care n-au facut inca cunostinta cu scrierile parintelui Serafim.

No comments:
Post a Comment