Monday, March 2, 2020

Acum...24.02-01.03.2020

Un mini-jurnal al săptămânii 24.02.2020-01.03.2020

O fotografie de acum... 






Experimentez...
...o perioadă în care realizez cât de greşit m-am raportat la Dumnezeu în ultimii 10 ani. Cât de strâmb am simţit totul... cât m-a adâncit în lucruri rele această raportare distorsionată. Deznădejdea mi se pare ceva extrem de grav... vinovăţia patologică la fel... şi sunt unii parcă-ţi apasă pe aceste butoane, dând ca exemplu...scrieri, citate şi atât... Ar trebui ca viaţa noastră să vorbească în cuvintele Evangheliei, să nu fim, cum zicea pr.Cleopa - izvor pictat pe perete, fără să ştim ce e susurul apei în fapt!
...iar lupta cu gândurile. E teribilă. Câteodată ce debitează mintea pare atât de real!

Ma uit la/ascult...
...m-am uitat pe Netflix la serialul cu Marie Kondo. Am fost bucuroasă să văd că multe din sfaturile ei le aplic deja, deşi nu i-am citit cartea. Cu toate astea au fost 2-3 lucruri pe care le-aş putea face pe lângă ceea ce fac deja (împăturit textile ca un sul, cât să se vadă şi lua uşor, spre exemplu).

Mă bucur să...
...o pot lua de la capăt în fiecare zi!

Fac...
...planuri de a petrece mai mult timp cu fraţii mei. Generaţia de copii din ziua de azi e atât de fragilă... debusolată... Sora mea a avut curajul să-mi facă nişte confesiuni care m-au zdruncinat. Vreau să fiu alături de ea, s-o scot din gândurile distorsionate în care se află... să petrecem timp de calitate. E atât de copil, într-un trup de de adolescentă... Sâmbătă am făcut nişte bălării din punctul meu de vedere, nişte personaje Gacha pe telefon, parcă... dar am văzut că pentru ea a contat treaba asta.
...mă joc cu materiale, am o sumedenie de idei...



Scriu...
...

Ce am făcut pentru a economisi săptămâna aceasta?


Ce am făcut pentru sănătatea mea fizică și psihică săptămâna aceasta?


Ce am făcut pentru visurile/pasiunile mele săptămâna aceasta?


Ce am făcut pentru sufletul meu și pentru relația cu Dumnezeu în săptămâna aceasta?



Pot...
...să mă confrunt cu lucrurile neplăcute din viaţa mea.

Planific...
...curăţenia de primăvară. Vreau să fac o curăţenie temeinică în casă.

Visez...
...

Beau...
...apă, ceai, cafea.

Mă simt...
...puţin defazată şi demotivată.

Mă gândesc...
...că-mi doresc mult cartea "12 reguli de viaţă" a lui Jordan Peterson. Am luat-o la un moment dat, foarte redusă (50%), dar am făcut-o cadou. Rezonez mult cu acest psiholog, deşi eu îl văd ca pe un filozof-gânditor contemporan. Mi-aş dori să am şi eu asemenea elocvenţă când vorbesc şi să am atâtea cunoştinţe pe cât are el.
...la perioada care urmează. Am lăsat pe planul 2 viaţa duhovnicească şi parcă nu mai am vlagă să o iau iar de la capăt. Nu ştiu cum voi face faţă şi postului, sper să nu ma chinuie foamea mai mult decât mă chinuie în mod normal. Vegetalele goale nu-mi ţin de foame şi n-am ajuns la nivelul ca rugăciunea să-mi suplinească foamea stomacului. De obicei în post ajung pe final să mănânc multe paste, cartofi şi covrigi...de foame!

Cărţi pe noptieră...
... ”Atomic Habits” de James Clear şi am început şi un roman cu titlul "Constelaţia semnelor vitale" Anthony Mara. Pare interesant, e o carte găsită în biblioteca şcolii.

Gătesc...
...meniul pentru săptămâna în curs:

Luni 02.03
MD: avocado, wasa în loc de pâine, gem de fructe; C: legume fierte sau la cuptor (brocoli, cartofi, ce am în casă) cu murături
Marți 03.03
MD: avocado, wasa în loc de pâine, gem de fructe; C: pilaf cu murături
Miercuri 04.03
MD: avocado, wasa în loc de pâine, gem de fructe; C: pilaf cu murături
Joi 05.03
MD: musli cu lapte de soia; C: păstăi scăzute cu murături
Vineri 06.03
MD: musli cu lapte de soia; C: păstăi scăzute cu murături
Sâmbătă 07.03
MD: gem de fructe cu wasa; P:ciorbă de legume; C:fasole scăzută cu murături
Duminică 08.03
ce a mai rămas prin frigider/mâncat în deplasare
gustări: fructe şi alune, seminte şi baton cu cereale


La voi cum a fost săptămâna ce a trecut? Ce planuri aveți pentru săptămâna aceasta?

Vă doresc tuturor o săptămână productivă și liniștită! ❤️

1 comment:

  1. Si noi avem wassa in loc de paine, pt tartine. ne-au ajutat in perioada de tranzitie catre mancatul fara paine.
    Tu ai inceput postul, ce te admir! eu am planuit prost sapt. asta meniul, asa ca voi incepe postul peste vreo 2 zile.

    ReplyDelete

Am supraviețuit primei săptămâni de școala

 Am supraviețuit primei săptămâni de școală, ura! :) A trecut cu repeziciune și emoții și prima săptămână de școală. Revederea cu elevii a f...