Saturday, March 1, 2014

Calendarul plantelor medicinale primavara

Descoperiti plantele medicinale de primavara, sa le recunoasteti in plimbarile dumneavoastra si sa aflati ce afectiuni pot trata.

Primavara intreaga natura renaste si seva vietii este concentrata in fiecare mugur. Forta vindecatoare a plantelor izbucneste peste tot si ne indeamna sa o descoperim. Noua nu ne ramane decat sa aflam mai multe despre minunile naturii si sa apelam cu incredere la ele pentru tratarea diferitelor afectiuni. 

Paducel – Crataegus monogyma


Arbustul spinos, de cativa metri inaltime, ne incanta privirea cu ploaia sa de petale albe si imbie la relaxare cu aroma sa linistitoare inca de la sfarsitul lui aprilie/inceputul lunii mai. Atat florile, cat si fructele sunt un adevarat elixir in bolile cardiovasculare, motiv pentru care este una din cele mai folosite plante din Europa, unde aceste afectiuni constituie cauza numarul unu de mortalitate. Utilizat ca remediu terapeutic din cele mai vechi timpuri, paducelul isi datoreaza eficienta complexului de principii active, capacitatea sa curativa fiind insa mult diminuata prin prelucrarea termica a plantelor (ceaiurile fiind obtinute de obicei prin fierberea produsului), motiv pentru care se recomanda administrarea paducelului sub forma de pulbere, macerat la rece sau tinctura, forme de extractie care pastreaza nealterate proprietatile plantei. Paducelul se utilizeaza ca adjuvant in tulburari de ritm cardiac (tahicardie, palpitatii, extrasistole), insuficienta cardiaca, cardiopatie ischemica, angina pectorala, infarct miocardic, hipertensiune arteriala si afectiuni cardiovasculare care apar pe fond nervos.

Muguri de plop – Populus Tremula


Plopul creste in regiunile de campie, in poieni, dealuri joase, lunci, precum si in regiunile montane. Poate atinge 30-35 m si are o longevitate de 300-400 de ani. Mugurii de plop reprezinta partea embrionara, nedezvoltata a ramurilor si acestia sunt cei care se folosesc in scopuri medicinale in practica terapeutica, se recolteaza de la sfarsitul lunii februarie si pana la inceputul lunii aprilie.

Mugurii de plop scad febra, ajuta la calmarea durerilor si la reducerea inflamatiilor. Sunt folosit ca adjuvant in infectii respiratorii (traheite, bronsite), gripa, amigdalita, dureri de cap, stari febrile.

Traista ciobanului


Traista ciobanului creste in livezi, pasuni, culturi, pe marginea drumurilor, pe langa ziduri si in etajul subalpin. O cunoasteti cu siguranta dupa frunzele inferioare zimtate neregulat si cele superioare intregi si dupa florile mici de culoare alba care alcatuiesc o inflorescenta in forma de ciorchine. Traista ciobanului este o planta erbacee, anuala care apare primavara devreme.

In medicina traditionala este utilizata pentru oprirea hemoragiilor. Se mai numeste coada pisicii, pastele calului, punga popii, rapan, straita ciobanului, tasculita etc. Intern se utilizeaza ca adjuvant in: hemoragii uterine (menstre abundente, metroragii) hemoragii de diverse origini, dismenoree (dureri menstruale), hipertensiune si hipotensiune arteriala, diaree. Extern se utilizeaza ca adjuvant in: hemoroizi, fisuri anale, rani sangerande etc.

Fructele de soc – Sambucurs nigra


Socul face parte din familia Caprifoliaceae, fiind un arbust indigen cu frunze ascutite si flori mici de culoare alba ce poate atinge inaltimi de pana la 10 m. Socul era utilizat in Egiptul Antic pentru vindecarea arsurilor si a fost intrebuintat de amerindieni pentru tratarea infectiilor respiratorii, tusei si bolilor de piele. Creste pe campii, dealuri, luminisuri si margini de padure, iar fructele sale, destul de putin cunoscute, sunt unul din cele mai puternice detoxifiante cunoscute in fitoterapie. Procesul de acumulare a toxinelor in oragnism apare in urma consumului de alimente (tratate cu aditivi), medicamente, a viciilor legate de fumat si exces in alcool, poluarii atmosferice, problemelor de sanatate (datorita constipatiei si edemelor), sedentarismului, obezitatii. Detoxifierea reduce incidenta de aparitie a starilor de oboseala cronica, constipatie, balonare, indigestie, a durerilor de cap, bolilor de piele, senzatiei de greutate a membrelor si consta in reducerea retentiei hidrice, a eliminarii toxinelor si produsilor reziduali din oragnism. Principalele indicatii terapeutice ale fructelor de soc sunt constipatie, edeme, guta, afectiuni cutanate (acnee, psoriazis, dermatite, eczeme), intoxicatii cronice, in cure de slabire si de detoxifiere realizate in caz de supraponderabilitate si obezitate.

Cimbrisor – Thymus


Cimbrisorul ne imbata cu mirosul sau aromat inconfundabil inca de la inceputul primaverii. Subarbustul mic are ramuri culcate la pamant care prind radacini, din care cresc numeroase tulpini. Frunzele sunt cele care imprastie mirosul puternic aromat. Creste pe dealuri, pajisti, pasuni alpine, fanete, ogoare, pe marginea drumurilor, pe solurile aride, pietroase, nisipoase, formand mici tufe. In scop terapeutic se utilizeaza partea aeriana a plantei care se recolteaza in perioada de inflorire. Se mai numeste balsama, buruiana de balsam, cimbrisor de camp, cimbrisor salbatic, lamaita, iarba cucului, cimbru salbatic, tamaita, serpunel, cimbrul ciobanului etc. Cimbrisorul isi arata forta terapeutica in tulburari digestive (anorexie, digestie lenta, dischinezii biliare, enetrocolite, diaree, balonare), afectiuni respiratorii (brosnite, traheite, laringite, traheo-bronsite, gripa, tuse convulsiva, tuse spastica, astm bronsic), infectii urinare (cistite, nefrite, pielo-cistite, uretrite), iar aplicat extern in eczeme infectioase, scabie (raie), afectiuni bucale (stomatite, abcese dentare).

Rostopasca – chelidonium majus


Poate una dintre cele mai puternice plante medicinale, rostopasca este utilizata inca din antichitate pentru tratarea bolilor de ficat. Conform scrierilor medicului si botanistului grec Dioscoride, denumirea stiintifica a plantei, “Chelidonium”, provine din grecescul “helidonius”, care inseamna “randunica” si se datoreaza faptului ca perioada de inflorire a plantei coincide cu sosirea randunelelor. Rostopasca mai este cunoscuta si sub denumirea populara de rostopasca, iarba de negi sau negelarita, crucea voinicului, buruiana de cele sfinte, scanteiuta etc.

Rostopasca are o compozitie bogata in alcaloizi, substante bioactive raspunzatoare de aparitia efectelor farmacodinamice.

Rostopasca stimuleaza si relgeaza secretia hepatica de bila, stimuleaza tonusului si peristaltismul vezicii biliare. Se utilizeaza ca adjuvant in dischinezii biliare, colecistite acute si cronice, colici hepatobiliare, hepatite cronice, ciroza hepatica, spasme ale tractului gastrointestinal si cailor biliare, tumori de esofag, pancreas, ficat, plamani. Aplicata extern, rostopasca este folosita in principal pentru tratarea negilor, dar si pentru tratarea ranilor, fistulelor, dermatozelor, bataturilor sau chiar a tumorilor cutanate.

Cretisoara – Alchemilla vulgaris


Cretisoara face parte din familia Rosaceae, fiind o planta erbacee, perena, cu frunze mari, rotunjite, avand sapte sau noua lobi si marginile dintate. Florile mici, de culoare galben-verzui sunt grupate in inflorescente. Este cunoscuta inca din antichitate si a fost utilizata in diferite traditii, atat pentru trezirea si amplificarea feminitatii, cat si pentru vindecarea afectiunilor ginecologice, fiind o planta asociata cu feminitatea. Creste la marginea padurilor, a drumurilor, in pasuni, fanete, pe stanci si coaste abrupte, in zona de deal si de munte. Se mai numeste brumarie, cretarel, ratunjir, umbra muntelui, umbrarul doamnei etc. Cretisoara este folosita in hemoragii, hemoragii uterine, menometroragii, tulburari menstruale (amenoree, dismenoree, hipermenoree), sterilitatea la femei, tulburari de menopauza, diaree.

Trei frati patati – Viola tricolor


Ce poate fi mai frumos decat un palc de trei frati patati? Florile au petale diferit colorate, petala inferioara, mai mare, fiind galbena, iar petalelele laterale fiind galbene sau violet-albastrui si cele superioare fiind violet-inchis sau galbene. Creste in lunci umede, la marginea padurilor, in fanete, poieni si stancarii din zona de deal. In medicina traditionala se foloseste pentru tratarea alergiilor. Se mai numeste barba imparatului, catifelute, flori domnesti, fratiori, pansele slabatice, viorea etc.

Trei frati patati sunt un aliat de nadejde pentru: alergii, rinite alergice, alergodermii, bronsite, catar al cailor respiratorii insotit de tuse si edeme. Cataplasleme de trei frati patati sunt bune la alergii cutanate, urticarie, iritatii, psoriazis, eczeme, acnee.

1 comment:

  1. Buna ziua!
    Foarte interesant blogul dvs. Felicitari ptr realizarea lui!
    Detin si eu un blog care trateaza aceasi tema (plantele medicinale, tratamentele naturale, dietele naturiste etc). Il puteti gasi la adresa:
    http://calivita-valcea.blogspot.ro/
    As dori sa facem schimb de linkuri si/sau bannere.
    Daca si dvs sunteti interesat/a, va rog sa imi scrieti la adresa de email: mirceab26@gmail.com sau sa imi comentati pe blog.
    Inca o data, felicitari ptr blogul dvs!

    ReplyDelete

Am supraviețuit primei săptămâni de școala

 Am supraviețuit primei săptămâni de școală, ura! :) A trecut cu repeziciune și emoții și prima săptămână de școală. Revederea cu elevii a f...