Blogging de 4 iunie

Am tot spus că voi mai scrie pe aici, însă nu știu exact ce anume și dacă are vreo utilitate. Pe undeva nici nu mai simt nevoia aceea acuta de exprimare, de a ”turna” undeva tot ce-mi fierbea prin creier. Apoi știu și simt că m-am expus în moduri mult prea vulnerabile. Că a fost bine, că a fost rău, nu știu. Ce știu e că am vrut să ies din sectorul de ”secretizare” al unor informații pe care le aveam în mine de ani de zile, că am învățat lecția vulnerabilității și m-am mai gândit că poate cândva, undeva, voi putea ajuta pe cineva povestindu-mi experiențele de viață.

Despre viața mea din zilele de față nu e mare lucru de spus, pentru că se succed într-un ritm asemănător. Aceleași fluctuații între motivație și lipsă de chef, aceleași lecții pe care parcă nu vreau să le învăț vreodată, aceleași dorințe și năzuințe spre viitor. Ce e nou, e o oarecare blazare și nepăsare, o filtrare prin aceste experiențe, trec mai ușor peste lucrurile care m-ar fi dărâmat în alte perioade. Înțeleg că unele lucruri le cauzez eu, că nu are nimeni o misiune specială în viață pentru a mă răni, că sufăr de o oarece impulsivitate care-mi aduce belele uneori, că atrag în viața mea oameni și experiențe asemănătoare, pentru că refuz să-mi învăț lecția. Sunt mai blândă cu mine, înțeleg de ce mie mi-e mai greu, decât altor oameni, să fac niște lucruri, să mă motivez. Când mă gândesc că tema blogului avea ca subdomeniu și treaba asta a lipsei acute de chef și a voinței și că abia aproape 10 ani mai târziu am reușit să înțeleg că lenea-procrastinarea e în legătură directă cu trauma, cu înaltele așteptări de la tine, cu frica de a începe, a continua și chiar a reuși, sau a gusta un nou eșec... Multe de zis...

DAR, nu vreau să mă întind prea mult azi, mă gândesc că nici eu nu mai pot citi texte kilometrice în online, deci voi căuta să scurtez și eu postările pe blog, ca să fie mai ușor de citi. Sper să revin curând.

Numai bine, tuturor!

Irina