Gânduri pe puncte

• Cu ce să încep? Cu detoate pentru toți. În primul rând, despre timp. M-am plâns atâta amar de vreme că nu am timp, de una, de alta. Pandemia de coronavirus a adus, cel puțin pentru mine, timp, mult timp liber, o zi întreagă pe care s-o așez după bunul plac. Și ce fac eu? Stau și mă învălmășesc în planuri lipsite de concretizare, în frustrări care ies de-a valma la suprafață, în nemulțumiri față de mine. Îmi doresc mult ca acest timp, cât a mai rămas el, să-l folosesc cu cap și cu scop, spre așezare, spre reordonare, spre punerea pe drumul pe care vreau să merg. Îmi doresc atâtea lucruri și uneori se văd clar așezate unul lângă altul, posibile, apoi bum...trosc...pleosc...Realitatea, felul de a fi, modul în care m-am obișnuit să fiu, se arată și strică tot ce mă străduiesc să clădesc.
• Voința. Sau lipsa ei. Nemulțumirea, acea voce interioară care șopotește neîncetat: nu poți, vezi că nu poți? A cui e vocea asta? Cine a sădit-o în mintea mea? De unde vine și cât o mai las să mă domine?
• Demotivarea: la ce bun? Nici că poți, nici că ești în stare, uite-te la tine! Parcă totul se arată în van. Te gândești că oricum mori, că oricum viața asta trece și mai devreme sau mai târziu se va uita de tine. Frica de a muri, iar până acolo, frica de a trăi. Ce e viața, ce înseamnă a trăi? După definiția mea: a trăi cu sens, a face rod bun din fiecare secundă pe care o primim, a slăvi viața și a arăta acest lucru prin modul în care trăim, a lăsa ceva bun după noi, a fi buni, a fi un model de bunătate, mai presus de orice, a ne dezbrăca de egoism.
• Confuzia, sau amestecarea gândurilor, amestecarea doririlor, prea mult, prea dintr-o dată, lipsa de răbdare. Pui pe hârtie și vezi că-ți dă cu virgulă și refaci planul și te prinzi iar într-un amalgam de încrucișări...
• Mda, ce să mai zic... Sper să revin cu ceva tonus mai bun, curând!

Numai bine,

Irina