Thursday, July 8, 2021

Dragă mâncare

 Dragă mâncare,

Vine o vreme în viaţa fiecăruia în care trebuie să se despartă de ceva. La mine a venit vremea nu să mă despart de tine, ci să-ţi dau un nou sens și un nou înțeles. Mâncarea are rolul de a ne furniza elementele necesare funcţionării optime a organismului. Mai e și un mod de a ne pune la lucru imaginaţia, priceperea, un mod de a ne aduce împreună. Însa eu cu tine aveam un secret. Tu ai fost prea puţin din toate astea și mult prea mult dintr-un sens



anapoda pe care eu ți l-am dat ție.



Îmi aduc aminte când te-am asociat prima oară cu singurătatea. Nu la mine, la altcineva. Nu detaliez aici. Știi despre cine vorbesc și despre ce moment. Ani mai târziu, după ce am ieșit din copilărie, te-am ales și eu, clipă de clipă, ca partener tacit al durerii mele. M-am refulat în tine, ca să umplu un hău. Alcoolul nu mi-a plăcut niciodată, celelalte lucruru care provoacă dependenţă m-au atras și ele prea puțin.

Îţi mulțumesc că mi-ai alinat durerea. Îți mulțumesc că mi-ai alinat dorul de iubire și de comuniune. Îți mulțumesc că mi-ai adus în corp, în creier, ce ar fi adus, poate, o vorbă bună, o mângâiere, o privire cu sens. Tu, mâncarea, nu m-ai insultat niciodată, nu m-ai respins niciodată, nu m-ai neglijat, nu m-ai judecat. Deși te-am îngurgitat în cantităţi nepermise, în cele mai penibile combinaţii, în cele mai nepotrivite ore, tu ai fost acolo acel ceva ce ar fi trebuit să-l primesc în forme sănătoase, dar nu a fost să fie. 

Îți mulțumesc că ai fost alinarea mea, umărul pe care am "plâns", anxioliticul meu, soluţia la multe probleme, sedarea nervilor, mutarea atenției de pe ceva ce părea imposibil.

Îţi mulțumesc că nu m-ai pedepsit pe cât o puteai face.  Îţi mulţumesc că singurul bai cu care m-ai lăsat sunt kg în plus.

Îţi mulțumesc pentru tot, pentru plăcere și alinare, pentru prezenţă, nejudecare și acceptare.

E vremea ca noi să scriem un capitol nou. E vremea să-mi iau la revedere de la tot ce ai făcut pentru mine și să ierarhizăm corect lucrurile. Sunt mare acum, pot avea grijă de mine, nu mai trebuie să fii prietenul meu secret la care apelez la ore târzii.

Cu drag, Irina

3 comments:

Am supraviețuit primei săptămâni de școala

 Am supraviețuit primei săptămâni de școală, ura! :) A trecut cu repeziciune și emoții și prima săptămână de școală. Revederea cu elevii a f...