Monday, August 8, 2022

Acum...01.08-07.08.22

Pentru că sunt iar într-o fază în care parcă trece timpul fără să fac ceva, intenționez să reiau jurnalului săptămânal aici pe blog :o).


Experimentez...
...zile liniștite, leneșe. Căldura zăpușitoare nu e chiar cel mai bun prieten al meu și mă stoarce de energie. Aici, lângă mare e și un nivel foarte ridicat de umiditate, deci nu doar că e cald, dar suntem mereu lac de apă/umezi :)).

Ma uit la/ascult...
...am refăcut abonamentul la Netflix și vreau să văd cum e și cel de la Amazon Prime. Pe Netflix e destul de greu de navigat în marea de corectitudinea politică și curente cu care nu rezonez, dar, dacă te uiți atent, se găsesc și filme clasice ok.

Mă bucur să...
...fiu sănătoasă și în vacanță.

Fac...
...mici planuri. Ne apropiem de jumătatea lui august, pe 1 septembrie încep și eu iar lucrul, iar luna aceasta am și o nuntă, pe lângă alte cheltuieli așteptate și neașteptate. Vreau să privesc iar cu atenție finanțele, planificările banilor, a timpului etc.

Scriu...
...aici pe blog.

Pot...
...mai mult decât cred că pot.

Planific...
...o rutină de dimineața/seară și de curățenie.

Visez...
...să mă mut la casă, cu vecini cât mai departe de mine. Să fiu în sânul naturii, printre copaci, să aud dimineața păsările cum cântă, nu turbații de pescăruși, bormașinile de la blocurile în construcții din jur, bușiturile vecinilor etc. Bine că am totuși o casă, nu? :))

Beau...
...cafea.

Mă simt...
...destul de lipsită de energie și motivație, dar totuși liniștită. Anul acesta anxietatea mea a scăzut destul de mult, nu am mai lăsat-o să mă agite ca un Pepsi, iar cu gândurile care uneori mă dau peste cap, le dau pur și simplu cu ignore. Anul acesta am înțeles foarte multe despre mine, despre viața mea interioară/emoțională/mentală.

Mă gândesc...
...legat de ce am zis mai sus, mă gâdesc destul de mult la trecut, la copilărie. Mă gândesc mult la mamaia, care a murit anul trecut, la mama, îmi reamintesc mici bucăți din copilărie. E un amestec de dor și durere...

Cărţi pe noptieră...
...of... foarte greu reușesc să mă concentrez să mai citesc ceva! Deși am o grămadă de cărți la rând! Nu zic că am mai împrumutat vreo 3 și de la biblioteca județeană :)). Acum am în plan să termin ”Arta de a pune lucrurile la locul lor” - Dominique Loreau.

La voi cum a fost săptămâna ce a trecut? Ce planuri aveți pentru săptămâna aceasta?

2 comments:

  1. Pentru că nici eu nu mă mai descurc cu Netflix mi-am făcut abonament la Disney + care îmi place teribil de mult, am recuperat inițial cu Disney și Pixar și apoi seriale pe care le vedeam cândva si le-am pierdut urma la tv :)

    ReplyDelete
  2. eu nici nu stiu cand a trecut saptamana, imi dau seama ca de la o vreme functionez efectiv pe pilot automat, mereu pe graba, mereu ceva de facut

    ReplyDelete

Am supraviețuit primei săptămâni de școala

 Am supraviețuit primei săptămâni de școală, ura! :) A trecut cu repeziciune și emoții și prima săptămână de școală. Revederea cu elevii a f...