La mulți ani, 2023!

 02.01.2023

Stau în pat, încă în pijamale, sorb dintr-o cafea care s-a răcit și-s răcită serios, așa cum îi stă bine unui profesor. 

Până să intru în divagațiile mele, care pot coborî pe o pantă descendentă, demoralizatoare, vreau să urez tuturor un an 2023 mai bun, mai blând, cu reușite diverse, cu sănătate multă și, cel mai important, să avem parte de lucrurile care ne sunt de folos, pentru că deseori ne dorim ce nu ne folosește :). La mulți ani, tuturor!

Pentru 2023, personal, nu-mi doresc foarte multe lucruri. Asta pentru că, nu o dată, m-am avântat în planuri multe și mărunte, ca anul să fie atât de dinamic, încât să nu reușesc să fac mai nimic din ce mi-am dorit/propus. Am avut și ani plini de diverse activități, experiențe, am avut ani foarte bine organizați  și dacă ar trebui acum să zic care a fost secretul, nu aș știi să zic. Poate consecvența, poate susținerea, poate sprijinul. Am funcționat mereu bine când am avut în spatele meu un sprijin, adică să nu am eu ultimul cuvânt în organizarea mea, în deciziile mele. La fel, pe plan personal, m-am gestionat mult mai bine când în paralel bifam activitate după activitate, într-un alt segment (mă gândesc la cei 6 ani de muncă de birou, program luni-vineri, 8-16, care-mi ofereau un cadru fix, neschimbabil, la care mă raportam și eu cu celelalte ale mele, personale).

Este ironic cum, în prezent, am ce mi-am dorit și nu doar profesional: un job care îmi place, care are un program flexibil, cu puține ore de lucru propriu-zis. Cu toate astea, nu am mai fost atât de neîncrezătoare în forțele proprii decât poate prin 2013, când am intrat în câmpul muncii. Același zgomot de fond constant, în care te întrebi dacă faci bine ce faci, lipsa de motivație să evoluezi profesional(deși nu mai visez funcții, ci mi-aș dori doar să fiu un profesor bun, care își cunoaște temeinic materia, care are metode interesante de a o preda și de a fi totodată și plăcută, cât de cât, de elevi), care nu fac decât să te destabilizeze, să pari în exterior ca un om fragil, cu vocea pițigăiată de la emoții, o gelatină care nu știe unde o să calce în secunda doi...

Cred că pentru a avea succes, unul de durată, trebuie să ne fie limpede ce vrem să facem. Mi-aduc aminte cât de împrăștiat gândeam până nu demult. Cum visam să fac și pe aia și pe aialaltă, cum credeam că pot să mă dezvolt în ”n” direcții. Trebuie să ne reducem puțin aria de dorințe la câteva, un număr mic, accesibil, abordabil. Spre exemplu, când mă gândesc că mi-ar plăcea să fac nu știu ce, profesional vorbind, îmi aduc aminte două lucruri: 1. că ceea ce fac acum mi-e mulțumitor dpdv sufletesc, deci a fi dascăl e ce mi se potrivește și 2. dacă vreau să aprofundez, să descopăr lucruri noi, să evoluez, o pot face bine-mersi pe traiectoria asta: să citesc titluri de carte din domeniu, articole, să caut cursuri de perfecționare (mai ales că în învățământ diplomele, adeverințele sunt cheia succesului :)) etc. Același lucru îl aplic și pasiunilor mele, hobby-urilor, când văd chestii super drăguțe din aria asta amplă a creației, îmi aduc aminte că nu mai vreau o casă doldora de ”n” ustensile de diferite meșteșuguri și că dacă chiar vreau să mă apuc de treabă, să revin la lucrul meu de suflet: pictura.

Mi-aș dori să readuc în prim plan poate și o calitate pierdută, a organizării și planificării timpului. Păcat că nu mai am vechile agende BUJO, ca să le alătur agendelor de organizare din prezent, care-s varză :)) (poate fac o poză la agenda actuală, să amuz puțin cititorii). Trebuie început chiar de aici de unde sunt, cu agenda asta care parcă nu mă reflectă deloc și de aici să îmbunătățesc tehnica.

În afară de job, poate de puțin pictat, în afară de o mai bună organizare, mi-aș dori să revin la câteva practici de suflet, care mi-au oferit un sprijin, un back-up, un liant pentru dezintegrările mele interioare. Poate că va trebui să trăiesc toată viața cu fricile mele, cu amintirile dureroase, cu deznădejdea, cu gândurile haotice și extrem de nesănătoase și pentru asta am nevoie să mă agăț mereu de ”cârje”, sau poate va veni și ziua aceea ca aceste lucruri în sine să devină niște amintiri fugitive, niște lucruri false, care m-au vizitat cândva(cum sunt multe de care râd acum, privind în urmă) și vindecarea să vină tot prin aceste ”cârje”. 

Cam atât! Gânduri bune, tuturor!